un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Nu vă îngrijorați, filmele cu super-eroi rămân aici!

23 Jul 2019  ·

GÂNDURI  ·

18 comentarii

În SUA a avut loc un Comic-Con mare în San Diego și au apărut detalii despre viitoarele filme și seriale Marvel, DC Comics și alții, iar veștile sunt bune: în următorii ani bugetele din cinematografie se vor duce tot pe filme cu super-eroi!

Știu că mulți vor răsufla ușurați acum. Eu unul cam trăiam cu teama că va înceta această modă și scenariștii vor trebui să-și pună mintea la contribuție pentru vreun thriller bun sau vreo comedie, dar nu este cazul! Flying people ftw!

Marvel a anunțat:

  • mai 2020: Black Widow. Nu zic nu la un film cu Scarlett Johannson, iar acțiunea va avea loc înainte de Avengers: Infinity War.
  • toamna 2020: The Falcon and Winter Soldier. Este un serial pentru Disney+.
  • noiembrie 2020: The Eternals. Un film cu Angelina Jolie. Eternals sunt un fel de super, ehm…, super-eroi creați de o rasă extraterestră pentru a apăra Pământul de nasoale.
  • februarie 2021: Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings. Shang-Chi este un karatist care se luptă cu tot felul de mafioți, organizații oculte și alții.
  • primăvara 2021: WandaVision. Alt serial pentru Disney+ cu Scarlet Witch și Vision. Culmea este că acțiunea are loc după Endgame, deși Vision murise cu 5 ani înainte. Universuri paralele?
  • mai 2021: Doctor Strange in the Multiverse of Madness. Trebuiau să-i spună Dr Strange în lumea complicată a sequel-urilor.
  • primăvara 2021: Loki, tot serial pentru Disney+.
  • vara 2021: What If…? va fi un serial animat ce va explora universuri paralele în care câte un supererou face ceva diferit.
  • toamna 2021: Hawkeye, tot serial pentru Disney+.
  • noiembrie 2021: Thor 4: Love and Thunder. Va fi cu Natalie Portman, deși speram să o scoată de tot din filme, că nu mi-a plăcut niciodată de actriță sau de rolul ei.
  • fără dată: Blade. Nu se știe o dată de lansare, dar filmul va fi cu Mahershala Ali (True Detective sezonul 2, Oscar pentru Moonlight și Green Book), ceea ce probabil nu-l va împiedica să fie prost.

Marvel face seriale cu eroii de prim-rang, dar n-au anunțat nimic legat de cei pe care i-a luat înapoi de la Netflix, adică Jessica Jones, Luke Cage, Daredevil și ăla cu pumnul luminos, plus The Punisher.

Asta nu este tot! Mai sunt și alte filme, dar fără o dată anunțată de lansare:

  • Black Panther 2
  • Captain Marvel 2
  • Guardians of the Galaxy 3
  • Fantastic Four

Iar prin 2023 încep alte filme Star Wars și Avatar, deși acelea teoretic nu sunt cu super-eroi.

Și DC Comics are diverse seriale în lucru, difuzate pe canalul The CW și probabil cândva în viitor pe Netflix. Momentan au anunțat așa:

  • The Arrow – 15 octombrie.
  • Supergirl – 6 octombrie.
  • The Flash – 8 octombrie.
  • Black Lightning – 21 octombrie.
  • Batwoman – 6 octombrie.

HBO lucrează la Watchmen, un serial cu super-eroii cu același nume, și la His Dark Materials, un serial adaptat după cărțile lui Pullman. Poate țineți minte filmul de acum câțiva ani care, deși n-a fost prost, ba chiar a avut tot ce-i trebuie pentru “cult status”, n-a avut succes financiar.

Tot HBO lucrează și la Westworld sezonul 3, iar Netflix la The Witcher, cu Henry Cavill din Superman. Amazon lucrează la The Expanse sezonul 4.

Picard va începe pe CBS All Access la primăvară. Patrick Stewart își va relua rolul Jean-Luc Picard, că încă poate, iar alături de el vor fi mai mulți dintre actorii seriilor Star Trek originale, fiind anunțați Data, Riker, Troi, Seven of Nine și inclusiv drona borg Hugh care a apărut în unul sau două episoade din TNG.

Practic, un serial cu bătrâni, dar cu indicii puternice că va fi legat de borgi, iar asta mă entuziasmează.

Apropo, mă gândeam la o chestie: de câte ori v-ați mai gândit la Game of Thrones după finalul serialului?

Citeam că, înainte de acest Comic-Con, producătorii și vreo doi actori și-au anulat participarea. Mi se pare păcat că, după 8-9 ani de muncă la acel serial, timp în care a fost mega-discutat și urmărit de zeci de milioane de oameni, un dat-în-bară în ultimele episoade din ultimul sezon a distrus cumva nu musai toată munca, doar toată lauda, toate momentele plăcute care ar fi fost normal să apară după un final bun, savuros, despre care oamenii să vorbească mult și bine.

Faptul că toată lumea a trecut rapid și vrea să uite de Game of Thrones la 3 luni după încheierea serialului este cea mai bună dovadă că au greșit-o la final.

asus s5507

    18 comentarii

  1. Mahershala Ali a jucat în sezonul 3, nu 2.

      (Citează)

  2. Mircea cel vechi

    23/07/2019 la 12:34 PM

    S-au retardat îngrozitor cu filmele cu super eroi.Un SF decent nu am mai văzut de la Arrival.

      (Citează)

    • Valerian and the city of 1000 planets
      nici eu nu stiu daca glumesc sau nu, dar mie chiar mi-a placut mai mult decat Arrival – poate e din cauza ca am un soft spot pt Besson

        (Citează)

    • Nu știu sigur dacă a fost înainte sau după arrival, dar “Life” a fost super bun. Dpmdv adevăratul urmaș al lui “alien”.

        (Citează)

    • pai asa am avut Alien Covenant in 2017, nu la fel de bun ca Prometheus, dar bun.

      Life mi s-a parut slabut de tot sub toate aspectele, de la scenariu la efectele speciale.

        (Citează)

    • Annihilation, Upgrade, cele doua Avengers si Logan si astea doar de la Arrival incoace. Ultimul, chiar daca a fost cu supereroi, a fost mai diferit putin si mi se pare unul dintre cele mai bune filme din ultima vreme.
      Arrival a fost okayish, Valerian a fost ok daca nu il iei in serios. Besson probabil a vrut sa faca ceva in genul 5th element, dar a uitat sa angajeze actori simpatici.

        (Citează)

    • Hehe, stiam eu ca daca deschid discutia sunt sanse sa aflu de filme pe care nu le-am vazut – asa ca tocmai am trecut pe lista Upgrade, pare interesant.

      Annihilation nu prea m-a satisfacut, nu stiu de ce.

      Vazui recent Alita Battle Angel – are niste momente cringe, dar efectele sunt misto.

        (Citează)

    • totusi cred ca cel mai tare SF vazut in ultima vreme este episodul Metalhead din sezonul anterior de la Black Mirror.
      m-a bantuit vreo 2-3 zile, de asta zic ca a fost cel mai tare pt mine – mi-a lasat o senzatie de disperare si lipsa de speranta ceva de speriat

        (Citează)

    • Alita are un aspect de Young Adult de numa.

      Nu il pot lua in serios ca SF.

        (Citează)

    • A, ca tot vorbeai de Black Mirror. Am vazut Years & Years, foarte misto. Evident (si uneori enervant de) preachy si ultimul episod a fost varza, dar in general sintetizeaza destul de bine problemele din perioada asta.

        (Citează)

  3. Citeam undeva ca, tot la un comic con parca, oamenii l-au huiduit pe Nikolaj Coster-Waldau (Jaime lanister). Idioti, nu zic, dar asta zice mult despre ultimul sezon (desi el nu are nicio vina…)

      (Citează)

  4. Picard poate sa tina singur tot serialul Star Trek, chiar este actor capabil, nu doar in ciuda varstei pe care o are ci poate chiar din cauza asta. Vor avea si personaje tinere, dar mi se pare important ca fac apel la vechea garda ca sa nu piarda publicul vechi si nostalgicii.

    Ce naiba, TNG a fost primul serial SF vazut de noi dupa revolutie si il suportam pe insipidul ala de Mironov cu aberatiile lui ca sa prindem episodul de la inceput.

    Shang-Chi nu are nici o treaba cu karate, el este pe kung-fu si modelat initial dupa Kwai Chang Kane iar mai tarziu dupa Bruce Lee. In caz ca nu era destul de evident.

    Vad ca X-Men au murit de tot, universul lor a fost foarte prost gestionat si a dat chix dupa chix dupa cativa ani de succes. Super eroii care ajung eroi prin propriile puteri sunt mai interesanti decat cei care primesc abilitatile cadou in urma unor mutatii ne-explicate. In afara de Wolverine, nici unul dintre ei nu are practic un origin story.

    Serialele DC sunt de mult pe Netflix, nu chiar toate sezoanele, dar ceva de vazut pe acolo este.

      (Citează)

  5. got a primit 32 nominalizari la emmy :)
    ghici unde vor fi prezenti actorii si producatorii?

    era normal sa nu vina la sdcc sa isi ia mumu live, asa se duc la emmy si dau o laba in cerc.

      (Citează)

  6. Se pare ca nu prea vom scapa de acest fenomen “capeshit” prea curand….

    Nasol. Macar daca ar adapta si ei mai multe benzi desenate europene gen Metabarons, Incal…..dar nah….supereroi in pijamale colorate si mulate fara numar….

      (Citează)

  7. Eu astept un singul serial – recent anuntatul Eisenhorn, bazate pe o serie de carti din universul Warhammer 40,000.

      (Citează)

    • Nu pot intelege de ce nu fac cu space marines, eventual perioada heresy (20k), sa dai o lacrima la un primarch etc.

        (Citează)

  8. Nu ai nici o idee despre serialele netflix vs marvel mcu, nu ?

    Singurul care conteaza e Agent Carter, in care s-a implicat Feige.

    Restul tin de Perlmutter, la care Disney i-a tras un sut un cur sa nu se mai bage peste Feige.

    O sa se impace cei doi la pastele cailor.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus