►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mă deranjează că, în ciuda comerțului online modern din România și avântului său, uneori nu poți găsi produse de foarte bună calitate pe anumite segmente nici măcar dacă ești dispus să plătești pentru acea calitate.
Un exemplu rapid este cel al unui banal selfie stick. Caut de ceva vreme unul mic, cu cap rabatabil, ușor de purtat și în buzunar, dar care să fie foarte robust, foarte bine îmbinat. Nu-l vreau pentru selfie-uri, că nu fac multe, ci pentru a-l utiliza ca suport de telefon în filmări din mână, cu avantajul că-l pot ridica rapid deasupra mulțimii.
Am încercat vreo două. Ambele păreau bune inițial, dar în realitate sau după câteva utilizări au dezvoltat un mic joc la îmbinarea suportului, ceva gen 1-2 milimetru, suficient cât să introducă o mișcare foarte mare în clipul filmat din mers. Prefer să dau mai mulți bani pe un selfie stick bun decât să pierd timp încercând să elimin astfel de probleme în post-procesare (sau să fac clipuri proaste)… dar n-am găsit niciunul. La noi se vând doar selfie-stickuri din acelea ieftine, proaste, care costă 30 de cenți în China și 12 lei aici.
În fotografia de mai jos vedeți un adaptor Hama pentru GoPro la trepied. Nu-i Hama vreun mare brand, dar măcar nu este un no-name. Cu toate acestea, adaptorul s-a fisurat după câteva utilizări, fiind făcut dintr-un plastic de slabă calitate, ușor casant deși nu l-am strâns niciodată foarte, foarte tare.
Soluția? N-am găsit una. Am luat altul și tot Hama, că nu prea ai alternative în comerțul nostru.
M-am mai uitat pe trepiede și lumini, că mi-am luat recent una circulară. La noi în piață există doar echipamente ce le-aș putea numi entry-level după calitate, dar după preț sunt în gama medie. De fapt asta este problema, pe anumite segmente lipsește inclusiv gama medie.
Lampa asta circulară pe care am luat-o este foarte prost făcută, în ciuda prețului ei. Plastic de cea mai slabă calitate, ceva zornăia de la început în interiorul ei (probabil vreun șpan rămas pe acolo sau o bucată ruptă de plastic), pare fragilă, are un șurub de prindere a aparatului foarte prost gândit; este genul de echipament despre care știi de la început că nu te va ține mult.
Am mai schimbat de-a lungul timpului diverse stative. Cea mai des întâlnită problemă a fost a plasticului casant, care se sparge inclusiv de la prima utilizare dacă strângi prea tare șuruburile de prindere. Am luat o ventuză de parbriz marca Joby, un suport bine gândit ca formă, care s-a rupt prin prima; plastic prost, poate un defect de fabricație. Am luat o baterie-falsă pentru aparatul foto, cu alimentare continuă de la priză, și are cea mai zgomotoasă sursă de alimentare întâlnită vreodată, de induce zgomot în toate aparatele din sistem.
Lipsesc produse cu piese metalice, cu prinderi de calitate, cu filet bine făcut, cu îmbinări mecanice bine lucrate și toleranțe de producție mici. Sau electronice simplu, cu scop simplu, dar construite cu piese fiabile și de calitate. Aș fi dispus să plătesc pentru ele, dar n-am cui.
Magazinele românești s-au dus spre “ieftin”. F64 este un exemplu bun, de ceva vreme aduc tot felul de adaptoare și accesorii din China, din acelea de costă ridicol de puțin pe Aliexpress, și le vând de 10 ori mai scump aici. Credeam că lucrurile se vor mai schimba cu marketplace-ul eMAG, care dă o șansă inclusiv importatorilor de piese de calitate, dar încă n-am simțit schimbarea.
Lucrurile nu stau foarte bine nici în străinătate, unde Amazon este invadat de chinezării și fake-uri, dar măcar stau mai bine decât la noi. Ei n-au doar entry-level prost și profesional scump, ci și multitudinea de segmente de piață dintre ele, inclusiv așa numitul pro-sumer.
Review-uri false sau prea simple pe magazine online și practic dispariția afilierii în domeniu au eliminat și motivația oamenilor de rând de a semnala ce produse sunt bune și ce nu. Cu această ocazie m-am hotărât să fac eu asta. Poate așa cum, din când în când, fac un articol despre ce bunătăți am mai încercat, voi spune în puține cuvinte și care produse micuțe mi-au îndeplinit așteptările și care nu.
Până acum mă gândeam că nu are rost să fac articole dedicate pentru astfel de chestii nișate și despre care oricum nu știi dacă dispar sau nu din piață luna viitoare, înlocuite de o chinezărie identică, dar cu alt nume, dar pot măcar să încerc cu ele la grămadă.
Am vorbit în articol mai mult despre foto, dar problema este generalizată. Uneori cauți un lichid bun de parbriz auto sau un parasolar care să nu se topească, alteori o cămașă care să nu intre la apă după prima spălare, poate jucării mai rezistente.
Chiar ar fi nevoie de un sistem mai bun de review-uri, că poate așa scăpăm de produsele proaste, dar până atunci vă sfătuiesc să contribuiți cum puteți la asta. Dacă v-ați cumpăra ceva, lăsați un review pe site-ul magazinului respectiv sau spuneți câteva cuvinte pe Facebook, indiferent dacă produsul este bun sau prost. Nu știu câți îl văd, dar și dacă ajutați o singură persoană și tot ați făcut un bine.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
54 comentarii
05/07/2019 la 6:47 AM
Tema, argumentatia si concluzia articolului sunt inedite, oportune, utile si necesare. Multumesc autorului! Specialistii in Managementul calitatii stiu prea bine ca daca furnizorii de produse si servicii ar fi interesati sa cunoasca si sa respecte REACTIILE clientilor lor dupa vanzarea acestora, nu numai ca s-ar putea imbunatati calitatea lor, ci si ar creste numarul clientilor, veniturile si mult doritul profit! Dar furnizorii nostri sunt mai mult interesati sa sporeasca vanzarile si profitul prin preturi si tarife reduse (adecvate puterii de cumpărare de la noi) permițând vânzarea unor cantități cat mai mari! Daca noi consumatorii am deveni mult mai exigenți si am refuza achiziționarea produselor si serviciilor de slaba calitate, cu siguranță acestea vor dispărea treptat din ofertele de pe piata românească!
Dragulanescu Nicolae(Citează)
05/07/2019 la 7:20 AM
Si alea de la gopro de la mama lui, nu de la hama se rup daca insurubezi in halul ala fara sa fie aparatul inserat. nu sunt flexibile, sunt dure. Le insurubezi doar cat sa prinda lamele, nu in gol.
Mares Marian(Citează)
07/07/2019 la 10:39 AM
Nu le-am înșurubat niciodată fără să fie camera pe ele. De ce aș face asta?
Accesoriile GoPro sunt, totuși, vizibil mai bune decât celelalte. Văd oameni care dau 100 de lei pe “set 35 accesorii pentru gopro” și după aceea pierd camera, că le cade de pe bicicletă.
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 7:23 AM
Marea problema e ca majoritatea romanilor vor ieftin si bun(nu exista asa ceva), nu sunt dispusi sa plateasca in plus pentru calitate. Daca ii oferi ceva mai scump si mai de calitate, ei iti raspund: ” da’ ce, face si cartofi prajiti?”. Piata se adapteaza la ce vrea majoritatea: cat mai ieftin si , implicit, cat mai prost.
Adrian(Citează)
07/07/2019 la 10:39 AM
De asta Dacia se vinde foarte bine, dar nu dă faliment nici Range Rover.
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 7:25 AM
“ușor de purtat și în buzunar, dar care să fie foarte robust, foarte bine îmbinat”
nu înțelegi ce cauți. unul bine făcut va fi greu. de aia nu le vezi pe raft sau pe net. nu poți să ai și una și alta.
vali(Citează)
05/07/2019 la 7:45 AM
decat sa critici, mai bine te apuci si ii bricolezi unul ca lumea din lemn de stejar si otel de armatura.
Giovani(Citează)
05/07/2019 la 8:58 AM
nu e obligatoriu sa fie greu – depinde din ce materiale este facut. Exista de ex compounduri facute din diversi polimeri ranforsati cu diverse fibre ( inclusiv carbon) care sunt foarte robuste . Evident – sunt mai scumpe :) .
geretus(Citează)
07/07/2019 la 10:40 AM
Aluminiul este ușor ca fulgul. Nu mai vreau îmbinări și articulații de plastic, ălea au joc și se rup repede. Până la urmă, greutatea nici nu este o problemă, că nu va avea 3 kg.
nwradu(Citează)
07/07/2019 la 7:10 PM
Tu nu intelegi mai multe decat realizezi, ai publicul tau tinta de etern carcotasi, te poti ocupa de recenziile negative la produse.
Razvan(Citează)
08/07/2019 la 4:09 PM
Nu vreau, e pierdere de timp să scrii mult pentru a NU recomanda ceva. Prefer să le spun oamenilor unde e bine, nu unde este rău.
Ce mă gândesc eu este să zic nu mai mult de o frază la chestiile rele.
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 8:01 AM
Afilierea probabil ca o fi fost o idee buna ca teorie, dar a ajuns o porcarie sinistra in care toti disperatii inventau subiecte doar ca sa umple articolul cu linkuri afiliate. Nici o legatura cu review-uri reale facute de oameni care au folosit cu adevarat ceva. Plin de “vreau sa imi cumpar frigider…care din cele de mai jos vi se par mai ok?” – insiruire de linkuri afiliate.
Poate trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca societatea de acum e cladita in asa fel incat directia sa fie doar spre prost: de la oameni prosti la produse proaste.
John(Citează)
05/07/2019 la 8:16 AM
daca printezi unul 3d cu plastic dur?
conspicuous(Citează)
07/07/2019 la 10:40 AM
No printer, prea complicat.
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 8:17 AM
Photosetup este alternativa la F64 si ofera produse de calitate.
iMars.ro(Citează)
05/07/2019 la 11:05 AM
Photosetup punct ro? Ca saitul lor arata asa: https://imgur.com/a/FP05juD
alunelu(Citează)
05/07/2019 la 11:38 AM
Astia fug cu banii…
Kopa_Kopan(Citează)
05/07/2019 la 8:32 AM
1. mai treci si tu pe la biserica ca prea ti se strica toate…
2. incearca blitzwolf
the_real_blue(Citează)
07/07/2019 la 10:41 AM
Am trecut la căsătorie :P
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 8:36 AM
In toate domeniile se fac produse de proasta calitate. Mi-am luat recent o combina frigorifica si abia a 5-a a fost ok si am pastrat-o. Una a fost liebherr fabricata in germania nu in bulgaria sau polonia pe unde mai au ei fabrica. Gandita foarte bine, ergonomica, dar cand scoteai sertarul de legume parca scoteai un suport de tastatura de la un birou din ala foarte ieftin. Motorul facea un zgomot de tractor. Celelalte au fost samsung, primul urla efectiv, la urmatorul cand inchideam usa de la frigider se pornea un suierat de vreo 10 secunde de ziceai ca bate crivatul in casa. Urmatorul avea usa congelatorului stramba din fabrica in asa fel incat nu etansa bine si se facea gheata inauntru si nu era lovita de la transport, pur si simplu era concava. Toate erau in gama de pret 3.500 – 4.000 lei.
Marius(Citează)
05/07/2019 la 8:48 AM
Inseamna ca stai bine si cu timpul si cu nervii. Daca ai programul de lucru de la 7 dimineata la 8 seara, cand dracu sa ramana timp de schimbat 4 combine frigorifice. In plus, pe mine oricum nu m-ar tine nervii ptr asa ceva. Am luat una, o folosesc da-o naibiI. A mea a costat 1500 lei si merge foarte bine.
Doru(Citează)
05/07/2019 la 8:53 AM
Prietena mea lucreaza foarte aproape de casa si putea sa ajunga ea cand veneau sa le aduca sau ii programam vineri dupa 15.00 cand ajungeam eu.
Frigiderul este in living si nu puteam sa il las asa ca ma deranja
Marius(Citează)
05/07/2019 la 5:50 PM
pana la urma ce combina ai cumparat??
eu nu pricep de ce ar vrea cineva sa cumpere o combina. tai vaci/porci si le congelezi? mergi la supermarket semestrial?
pvladc(Citează)
05/07/2019 la 8:51 AM
La imbracaminte nici nu mai poti spera sa gasesti produse de calitate nici la firmele de top. Pe toate etichetele scrie sa le speli la 30 grade (chiar si la blugi) si oricum intra la apa si la 30 de grade.
La incaltaminte ba se toceste rapid talpa, ba se taie efectiv. Pana acum te uitai la piele sa fie de calitate si pe asta puteai sa o deosebesti cu ochiul li er daca erai cat de cat priceput. Am luat doua perechi de ghete din piele foarte buna. Dupa maxim 20 de incaltari amandoua perechile aveau talpa sectionata din locul in care se indoaie piciorul. Ulterior m-am resemnat, vad ce si-au cumparat prietenii cu ceva timp in urma si imi cumpar si eu la fel daca la ei au rezistat. Oricum, cauciucul din care e facuta talpa nu ai cum sa-l deosebesti pe cel bun de cel prost. Nici macar materialele alea pe care le stiai de ani de zile ca sunt bune sunt imitate perfect de alte materiale mult mai proaste.
Marius(Citează)
05/07/2019 la 2:31 PM
Pentru pantofi iti recomand trippen -https://en.trippen.com/t/men.
laura(Citează)
05/07/2019 la 2:56 PM
@ laura: Daca nu erau urati, erau frumosi.
GabrielG(Citează)
05/07/2019 la 8:53 AM
Asta inseamna ca in primul rand trebuie sa iti schimbi programul, sa nu mai lucrezi ca un sclavete de la 7 dimineata la 8 seara. Trece viata pe langa tine, trece tineretea si intr-o buna dimineata te trezesti la 5 ca sa ajungi la programul tau minunat de la 7 si constati ca nevasta ti-a fugit cu un altul, amanta nu iti mai raspunde la telefon din acelasi motiv, iar in oglinda vezi un tip cu parul grizonat, cu cearcane si riduri . Si nici ficatul nu mai e pe departe ce a fost.
IonP(Citează)
05/07/2019 la 11:53 AM
@IonP: cacat, acum chiar m-ai deprimat! Peste partea cu nevasta pot sa trec usor, amanta n-am, dar daca mi se duce dracu si ficatul ce-am facut?!
Stie cineva un job bun la stat?
Sorin(Citează)
05/07/2019 la 12:52 PM
Operator solitaire :-??
varucu(Citează)
05/07/2019 la 1:10 PM
Grad 2, am si atestat de Minesweeper
Sorin(Citează)
05/07/2019 la 8:53 AM
Importatorul roman vrea tot mai ieftin, ca deh, e doar o bucata de plastic, cat poate sa coste. Chinezul vrea sa faca bani si foloseste plastic reciclat de naiba stie cate ori ca sa fie mai ieftina productia. Rezultatul il gasesti la raft.
Statul roman, in loc sa vina cu legi imbecile si controale aberante in vama*, mai bine s-ar preocupa de CE si ROHS. Si nu cu cerut acte ci luat 1% din fiecare lot de produse care trece prin vama si testat efectiv la INM BRML, sau mai bine similar institut similar la nivel de UE.
*Controale aberante adica dovezi de plata, declaratia de export din China, dovada preturi de la import precedent, dovada de pret de vanzare in piata etc. pentru ca ei sunt retarzi si nu sunt in stare sa incaseze de fapt TVA-ul si impozitul din economia interna. Toate astea in timp ce nu au nici o problema cu vagoanele de lemn care pleaca la export, alea toate au actele in regula.
Gaelex(Citează)
05/07/2019 la 9:33 AM
vrei ceva bun, faci un research pe amazon.de/.co.uk/.it/.fr etc, succces.
victor(Citează)
07/07/2019 la 10:42 AM
Unde? Că acolo se cumpără la greu review-uri, iar marketplace-ul lor este invadat de chinezării.
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 9:39 AM
Pt selfie stick de calitate recomand Huawei AF15..e si tripod si selfie stick si vine cu telecomanda bluetooth.
GeorgeCT(Citează)
05/07/2019 la 9:46 AM
Mersi de pont George!
faramura(Citează)
05/07/2019 la 10:01 AM
Si Huawei AF14 este foarte bun calitativ. Dar nu e destul de compact sa il porti in buzunar.
Croif(Citează)
07/07/2019 la 10:42 AM
L-am văzut, o să mă uit dacă-l văd expus pe undeva. Pare mișto cu trepiedul inclus.
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 10:02 AM
“Aș fi dispus să plătesc pentru ele, dar n-am cui”
Nu cred ca nu sunt oamenii dispusi sa plateasca sau ca romanii asa si pe dincolo. Sa vedeti la nemti…
Problema de baza in ziua de azi (si nu e doar in Romania, peste tot in lume) este ca este tot mai greu sa deosebesti produsele de calitate de cele proaste.
Toate sunt advertised as pro, premium, ultra, super, etc, 99% dintre producatori vor sa iti traga teapa. Marketing-ul si company valuation-ul sunt la putere si cer tot mai multe resurse la cumparator sa se informeze, sa poata alege educat.
Astfel, varianta comoda pentru cumparator este sa se uite la pret. Ala e clar si usor de identificat. Iei pretul cel mai mic si vezi tu la calitate. “ca doar nu vrei sa te tina o viata”.
Cei care sunt cu adevarat pro, stiu ei de unde si ce sa caute ca sa ia calitate. Cercul de magazine si cel de prieteni e altul :)
La chestiile mici, intr-adevar, nu prea gasesti.
vladutz(Citează)
05/07/2019 la 10:45 AM
Cumpărătorul se uită la preț nu numai pentru obiectul X, ci pentru că toți cer bani, inclusiv site-urile pe care le citește. Așa că a început să întrebe în dreapta și în stânga de ce costă tot și de ce costă unele obiecte așa mult – mi se pare foarte normal să fie așa.
Așa zișii pro nu știu tot timpul de unde să cumpere, ci le încearcă pe toate ca să știe apoi ce să evite. În foto-video n-ai cum să nu iei țeapă la un moment dat sau să nu plătești niște prețuri complet nejustificate pentru anumite accesorii (un mâner de RED costă 2-300 de euro, iar un SSD de 1TB vreo 3000). Normal că asta e un extrem, dar și pentru noi ăștia mici un trepied de 500 de euro e scump, dar după ce ai dat deja banii ăștia pe alte 5 trepiede care te-au lăsat o să zici că merită.
dam167(Citează)
05/07/2019 la 10:02 AM
Nu stiu despre selfie sticks, dar in general Anker face lucruri destul de solide. Si pe Amazon pana acum nu am fost nemultumit de produsele la care am verificat review-urile inainte.
Giani Mucea(Citează)
05/07/2019 la 12:13 PM
Vroiam si eu sa dau replica cu statul. Mi-ai luat-o inainte.
Din pacate nu am nici pile suficiente, nimeni din familie nu lucreaza la stat si nici “afaceri” cu statul nu fac ca sa-mi angajez sotia/amanta/copii etc acolo. Pe de alta parte toata viata am muncit in privat, sa ma duc undeva unde sa frec menta 8 ore pe youtube/facebook sau o munca inventata sa ocupe timpul mai degraba m-as imbolnavi in felul asta decat muncind.
Doru(Citează)
05/07/2019 la 12:46 PM
Cea mai mare problema este când cumperi un produs, dai o căruță de bani si se strica fiind fake sau de proasta calitate iar produsul este cumpărat din mall nu din Obor.
florin(Citează)
05/07/2019 la 12:54 PM
Strick pentru selfie stick eu sunt mulțumit de ăsta – https://mariussescu.ro/blitzwolf-bwbs3-selfie-stick-trepied/
Marius Sescu(Citează)
05/07/2019 la 6:16 PM
Una din problemele review-urilor adhoc este ce e bun pentru mine s-ar putea sa nu fie bun pentru tine. De exemplu, la un selfie stick, cineva care il foloseste putin si in situatii “stabile” poate spune ca e solid, iar pentru tine s-ar putea sa nu fie la fel daca il folosesti in alte situatii.
De obicei poti gasi chestii bune sau adaptate pentru ce ai nevoie la magazinele mai mici, unde ai si oameni care se pricep. Daca iei de pe agregatoare gen amazon sau emag pierzi partea de consiliere. Plus ca vanzatorii au marje mai mici vanzand acolo, trebuie sa plateasca un comision la emag etc.
Un tool potential util pentru review-uri – e drept ca pentru produse din afara, nu de la noi – e wirecutter.com, unde oamenii iau si testeaza diverse categorii de produse si fac recomandari la final. Mie mi s-a parut destul de profi ce fac.
paul(Citează)
05/07/2019 la 6:17 PM
N-ai să vezi pentru că ești român.
Și cu asta am spus îndeajuns…
Dim(Citează)
05/07/2019 la 8:21 PM
Recomand https://www.photosetup.ro/manfrotto-adaptor-prindere-gopro-1566.html ca alternativa la Hama. Tot pentru GoPro e bun https://www.photosetup.ro/accesorii-camere-actiune/manfrotto-selfie-pole-s-pentru-gopro-1314.html. Pentru smartphone folosesc asa ceva https://www.photosetup.ro/sisteme-de-prindere/manfrotto-suport-pentru-smartphone-universal-2779.html
Teo(Citează)
07/07/2019 la 10:45 AM
Data viitoare din ăla iau, mulțumesc.
nwradu(Citează)
05/07/2019 la 8:23 PM
Bun si pentru mobil, si pentru GoPro https://www.photosetup.ro/accesorii-camere-actiune/manfrotto-compact-xtreme-monopied-si-selfie-stick-1315.html
Teo(Citează)
07/07/2019 la 10:45 AM
Pentru GoPro mi-am luat 3-way-ul, e mai ușor de cărat și pot să-l întind mult când filmez de deasupra.
nwradu(Citează)
08/07/2019 la 11:10 AM
Cei de la xiaomi au un suport care mie mi s-a parut mai bine imbinat decat altele. Nu stiu daca s-ar potrivi nivelului de calitate cerut de tine dar poate arunci un ochi.
ld(Citează)
08/07/2019 la 11:13 AM
gasit si un link: https://www.emag.ro/selfie-stick-xiaomi-mi-tripod-black-fba4070us/pd/D4ZFS4BBM/
ld(Citează)
08/07/2019 la 4:15 PM
Îl știu, l-am văzut în magazinul Xiaomi.
Apropo, selfie stick-urile BlitzWolf, Xiaomi și Huawei recomandate mai sus sunt același produs. Diferă un pic forma telecomenzii, dar sunt convins că este același producător în spate și deci aceeași calitate.
nwradu(Citează)
19/02/2021 la 8:31 PM
Multam, omule!
Tocmai am luat BW-BS10 Sport. Este exact ce imi trebuia si nu stiam daca exista pana cand am vazut link-ul tau!
Gabriel(Citează)