Telekom ar putea ieși din România, dar are și alte variante la îndemână

Au apărut ieri știri cu un nou avânt despre cum Telekom se pregătește să vândă totul din România și să iasă din această piață. Zvonurile de acum vin pe fondul unor indicii puternice în acest sens: grupul elen OTE a adus acum 800 de milioane de euro la capitalul social al companiei din România, în schimbul unor acțiuni noi.

Statul român, care deține o parte mare din companie, nu a adus bani la majorarea de capital, dar rămâne cu aceeași pondere a acțiunilor deținute.

Povestea este ceva mai complicată, de fapt. Brandul Telekom acționează în România prin două companii diferite, Telekom Romania Mobile Communications (fosta Cosmote) și Telekom Romania (fosta Romtelecom). Statul român deține 45,99% din acțiunile Telekom Romania, iar această companie deține 30% din Telekom Romania Mobile Communications, OTE deținând restul de 70%. Iar nemții de la Deutsche Telekom dețin pachetul majoritar la OTE, deci per total controlează și companiile românești, dar cu statul român ca acționar minoritar, dar important.

Long story short, acești 800 de milioane de euro injectați în compania românească sunt văzuți ca o asumare de către OTE a datoriilor istorice pe care firma românească le avea la grupul elen, estimate la 600 de milioane de euro. Datoriile fiind deci reglate printr-o astfel de metodă, tot ce înseamnă acum Telekom în România ar putea fi vândut, anterior fiind zvonuri că o tranzacție ar fi fost imposibilă din astfel de motive.

Datoriile acestea au împiedicat fuziunea Cosmote-Romtelecom și sunt motivul pentru care există două companii “Telekom” în acest moment. Personal nu sunt 100% convins că este un semn de viitoare vânzare și retragere a companiei, dar sunt indicii și în acest sens.

Acum două săptămâni, pe fondul altor zvonuri asemănătoare, am vorbit cu niște oameni mult mai pricepuți decât mine în dedesubturile acestor contracte și relații și ei mi-au explicat diverse scenarii, precum:

Statul român se opunea vânzării până ce datoria companiei nu era cumva rezolvată. Acum problema dispare, de unde și teoria unui exit Deutsche Telekom (DT) din România. Telekom ar putea fi vândut pe bucăți, de exemplu Orange preluând infrastructura de fibră optică, RCS-RDS canalele TV șamd. Este un scenariu posibil.

Statul român se opune vânzării până nu găsește un cumpărător pe placul său. Adică oricât și-ar fi dorit DT să vândă cuiva, oricui venea cu banii, statul român și-ar dori un anumit tip de cumpărători. De exemplu, poate că n-ar dori ca un operator rus sau chinez să preia Telekom. Acesta este un scenariu posibil inclusiv acum.

Investițiile și reformarea companiei sunt minime până când DT nu are controlul total. Statul român nu are bani. Un scenariu spune că DT nu are chef să investească sute de milioane în îmbunătățirea serviciilor fără ca statul român să vină cu partea sa de bani, corespunzătoare acțiunilor deținute, că ar însemna că DT bagă bani și statul român profită gratuit de treaba asta.

Este ca și cum două persoane ar deține o casă nerenovată. Una dintre ele bagă bani să o renoveze, cealaltă nu bagă nici un ban, dar acum deține același procent ca și înainte dintr-o casă mult mai valoroasă, proaspăt renovată.

Acest scenariu spune, practic, că DT nu vrea un exit, ci caută să cumpere partea statului român și apoi să investească mai mult decât a făcut-o deja.

Nu vrea nimeni să cumpere pentru că statul român este acționar. Aceeași problemă de mai sus. Oricine ar cumpăra știe că statul nu are bani să contribuie proporțional la dezvoltarea companiei, așa că un potențial cumpărător ar suporta 100% din investiții pentru 70% (sau mai puțin) din beneficii. În contextul în care urmează 5G și dezvoltarea va costa mult, problema este spinoasă.

Există o tensiune constantă între partea nemțească și cea românească a acționariatului. Mi s-a spus, ca exemplu, următorul scenariu. Telekom-urile dețin multe terenuri și clădiri prin București, multe de vânzare în acest moment. Nemții vor să le vândă, că nu au ce face cu ele, nefiind companie de imobiliare, și banii obținuți vor să-i investească în companie. Statul român spune “păi stai așa, clădirile alea sunt ale mele, că sunt vechi de zeci de ani, iar eu am nevoie de bani pentru pensii și spitale și alte promisiuni electorale, nu vreau să-i duc în investiții în companie”. Aici mi se pare că ambele părți ar avea dreptate.

Situația este, deci, foarte complicată și mai ales necunoscută publicului. Nu putem ști care sunt interesele fiecărei părți și ce se discută în ședințele din board, ci doar să estimăm. Un motiv bun pentru care DT ar putea vinde totul este următorul: compania este obișnuită să fie lider de piață (sau măcar locul doi) în țările în care activează, iar în România este pe pierdere și în scădere a principalilor indicatori de mulți ani încoace.

Chiar dacă această scădere ar putea fi stopată prin investiții, piața românească este una obișnuită cu prețuri mici. Oricâți bani ar investi nemții în România, un ARPU de 5-6 euro nu-i poate mulțumi, având în vedere că alte țări europene aduc venituri și profituri mult mai mari. De ce să investească pentru a câștiga cotă de piață într-o țară cu ARPU de 6 euro când poți investi într-una cu ARPU de 12 euro? (average revenue per user, apropo).

Altfel spus, să vedem ce-o fi și să așteptăm anunțurile oficiale.

Oricum, un exit ar fi ceva de durată. Nu se taie mâine rețeaua și abonații curenți trebuie să-și găsească alt operator. Astfel de retrageri se fac cu negocierea amplă a fiecărui contract mare, despăgubiri, anunțuri date din timp, perioade de grație, negocieri de durată cu potențialii cumpărători, audituri șamd. Durează.

Ce nu am înțeles niciodată, legat de zvonurile unei retrageri, sunt comentariile bucuroase de genul “ce bine, să se ducă, că au servicii proaste!”.

Crezi că au servicii proaste? Foarte bine, există trei alți operatori de la care să cumperi servicii de comunicații. Să spui că ești forțat să folosești serviciile unei companii care nu-ți place, în condițiile în care există concurență de amploare pe piață, e o tâmpenie.

Telekom, însă, angajează câteva mii de oameni în România și o retragere ar fi dezastruoasă pentru aceștia și cine știe câte alte business-uri sau servicii satelit din jurul Telekom. Retragerea unei companii nu este niciodată o veste bună, pe principiul că nici un om nu este o insulă.

Și nu în ultimul rând, să nu uităm că Telekom a schimbat profund și în bine piața telecom din România. Poate ați uitat vremurile când abonamentele includeau 70 de minute pe lună și apoi a venit Cosmote cu oferta de 2.000 de minute, de era coadă lungă la intrarea în magazinul lor. Recent, netul nelimitat la 5 sau 7 euro pe lună arată că se poate și așa ceva și creează presiune suplimentară pe ceilalți operatori. Dispariția unui concurent înseamnă, per total, o cursă mai slabă în care “spectatorii” sunt mereu cei ce au de pierdut.