un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Problema adevărată este că STB bagă bani în social media în loc să îmbunătățească serviciul

21 Jun 2019  ·

GÂNDURI  ·

16 comentarii

Un articol din Pagina de Media vorbește despre un contract prin care STB este promovat de trei vloggeri. Aceștia se urcă în autobuze curate, libere, se bucură de wifi gratuit șamd. Întrebați despre bani, cei din STB au spus că au un contract de 200.000 de euro pentru mai multe etape de promovare, din care cea cu vloggeri este doar prima, fără a preciza suma exactă sau câte etape sunt.

Problema celor de la Pagina de Media este că acele clipuri video nu sunt clar marcate ca publicitate. Sincer să fiu, asta mi se pare o problemă minoră. Părea la mintea cocoșului că e publicitate, mai ales când cineva lasă acasă un BMW seria 4 nou și merge cu autobuzul.

Problema mai importantă este de ce dă STB 200.000 de euro pe așa ceva, din bani publici. Firea se vaită pe unde poate că Bucureștiul n-are bani, investițiile sunt la pământ, țânțarii de omoară, companiile municipale au distrus bugetul, iar STB dă 200.000 de euro pe promovare în social media? Fiind un monopol, nu cred că era nevoie fix acum de asta, chiar dacă vine după lovitura de imagine pe care au luat-o cu noile autobuze Otokar și problemele lor de la început.

Mai bine mai puneau niște bănci prin stațiile de autobuz și niște copertine deasupra lor, că m-am săturat să văd prin București oameni așteptând autobuzul în picioare și pe soare, la 30 de grade. Nu că înăuntru ar fi mai bine, după cum arată acest reportaj.

asus s5507

    16 comentarii

  1. Tot STB este la a 3-a amanare a infiintarii unor linii preorasenesti precum R449. Sunt promise de la 1 ianuarie insa anumite trasee nu au fost nici macar acum infiintate.

    Mii de oameni sunt astfel prizonieri ai unor baieti smecheri care au pus mana pe niste trasee de microbuz pe care opereaza niste harburi de pe care cade tabla si care din cand in cand mai iau foc in trafic. ce-i drept au si alternativa mersului cu masina pana intr-un oras si asa sufocat de trafic pe nume Bucuresti.

    Dar e bine ca avem bani de reclama.

      (Citează)

    • Poate știu greșit, dar primăriile din sate trebuie să plătească acele linii preorășenești. Sau să facă jumi-juma, nu știu exact. Și cum alea ar fi mână în mână cu firmele de maxi-taxi… Și eu așteptam o anumită rută.

        (Citează)

    • Din cate stiu au fost infiintate foarte multe linii preorasenesti pe care circula vechile citaro. Spre tara la mine (Tancabesti, Snagov) am vazut astfel de autobuze R443 sau 445, nu mai stiu si am inteles ca circula pana in Peris de la Piata Presei si costa 2.5 lei biletul. Asta e un lucru foarte bun facut pentru oamenii de acolo pentru ca inainte erau niste microbuze infecte si arhipline care cereau de la 5-10 lei pe un drum…iar omul ar fi dat 20 lei dus intors pe zi +abonamente/bilete la Ratb…era nasol

        (Citează)

  2. pe mine sincer ma ingrijoreaza chestiile de genul asta, pentru ca e vorba practic de propaganda.
    adica tu stii cum stau lucrurile cu transportul in Buc si stii ca nu poti sa pacalesti pe nimeni, ca toata lumea stie cum stau lucrurile.

    cu toate astea, nu vezi o problema sa sfidezi pur si simplu pe toata lumea si sa prezinti in culoarea alba o realitate care e neagra – asta e esenta propagandei, spalarea pe creier, negarea realitatii, repetitia minciunii pana devine adevar.

    si inainte sa ziceti ca Firea e prea proasta pentru asa ceva, dati-mi voi sa va reamintesc ca Firea, ca si toti jegosii astia de la PSD, are consultanti care stiu cu ce se mananca treburile astea legate de imagine.

      (Citează)

    • Si cum stau lucrurile? Eu, pe linia mea catre munca, sunt super multumit de cum merg lucrurile cand aleg sa merg cu autobuzul. Aer conditionat, autobuz nou, totul bine.

        (Citează)

    • Eu nu reusesc sa ma urc in metrou seara, iar la victoriei se face ambuteiaj de oameni – asa stau lucrurile la mine.

      O sa zici ca e vorba de STB in reclame, nu de metrou, dar eu merg 25 de minute pe jos ca sa iau metroul pt ca daca as folosi STB, care e la 3 minute de casa, nu as sti niciodata cand vine, daca ma pot urca si cat face.

        (Citează)

    • În mod ciudat, zetanu, fan PSD și anti DNA, că doar știm cine și ce comentează pe aici, e mulțumit de STB-ul PSD-istei.
      Hm, coincidență.
      Cum e, parcă se și circulă mai bine, este? Se face și catedrala.
      Pun pariu că Marius e și el mulțumit, doar că a uitat să vină cu textele. Na, e vineri, program scurt la stat.

        (Citează)

  3. ” că m-am săturat să văd prin București oameni așteptând autobuzul în picioare și pe soare, la 30 de grade”

    Spuse Radu în timp ce defila cu BMW lui cel nou, cu AC pus pe minim ca șmecherii.

      (Citează)

  4. Salut! Poate se urca vlogerii nostri si in tramvaiul 5. Ah, ma scuzati, l-a scos Firea de pe traseu si a bagat autobuz. Si uite asa, faci 1 ora si ceva din Pipera in Tei. De ce nu, nu-i asa duamna Firea? Ca doar ea circula linistita, ii deschid baietii calea!

      (Citează)

  5. Așa e când te naști prea târziu ca să vezi cum Transelectrica plătea publicitate.

      (Citează)

  6. Asta e moda. Boc facea si el saptamana trecuta “interviu” cu un dubios de la tv (parca) intr-un autobuz. La Cluj cat o fi “scorul” pentru reclama de genul asta?

      (Citează)

  7. Marean:
    Eu nu reusesc sa ma urc in metrou seara, iar la victoriei se face ambuteiaj de oameni – asa stau lucrurile la mine.

    O sa zici ca e vorba de STB in reclame, nu de metrou, dar eu merg 25 de minute pe jos ca sa iau metroul pt ca daca as folosi STB, care e la 3 minute de casa, nu as sti niciodata cand vine, daca ma pot urca si cat face.

    instaleaza INFO STB app ca sa vezi cand ajunge in statie, chiar functioneaza.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus