Mi-e rușine să-l aud pe Meleșcanu vorbind

Teodor Meleșcanu, actualul ministru de externe, are 78 de ani și lucrează în diplomație încă din 1966. Nu înțeleg de ce nu se retrage, mai ales că diplomația românească trece prin cele mai slabe momente ale sale din ultimii ani.

M-am uitat în declarația sa de avere (PDF). Primește din partea MAE o pensie anuală de 87.600 lei, adică 7.300 lei pe lună. Cei drept, din salariul de la MAE și din cele de profesor la două universități câștigă alți 280.000 de lei pe an, dar totuși… are case, are bani, are 78 de ani și nu cred că dorința sa este să stea pe viață în fotoliul de demnitar.

Sau o fi, cine știe.

Apropo de asta, mă întreb și câte ore de muncă presupune meseria de ministru de externe. În opinia mea, multe ore de muncă și fără un program clar definit. Sunt chiar uimit că, în aceste condiții, Meleșcanu reușește cumva să țină și cursuri pe la SNSPA și Hyperion sau ce-o face ca profesor pe acolo de ia bani.

Mi-a fost rușine, zilele trecute, văzând cum explică problemele apărute la votul din diasporă. Practic, a spus că au apărut cozi kilometrice pentru că:

• n-a fost doar un scrutin, ci două, că a vrut Iohannis referendum.
• întrebările au fost confuze și oamenii petreceau mult timp ca să le înțeleagă.
• Internetul a mers prost.
• turism electoral, au fost secții unde oameni au fost aduși cu 5-6 autocare (5-6?! Imens! De unde or fi găsit atâtea?!)

Scuza aia că au fost două scrutine și deci timpul petrecut de fiecare om în secția de vot s-a dublat este printre cele mai slabe auzite vreodată de mine. Ați votat și voi, am votat și eu, nu mi s-a părut că am petrecut un timp dublu în secție. Sigur, am semnat pe două foi, nu pe una, și am pus de mai multe ori ștampila, nu o dată, dar acestea au adăugat câteva secunde întregii proceduri, nu au dublat-o. Mie unuia nu mi s-a părut că am petrecut mai mult timp la secție.

Pe principiul lui Meleșcanu, la alegerile locale trebuie să ne pregătim din timp cu provizii și scăunele de pescar. Acolo votăm primar general, primar de sector și două seturi de consilieri, 4 buletine, 4 ștampile de aplicat, 4 buletine de împăturit… va fi horror! Vom sta 3 zile la secția de votare!

Celelalte scuze au fost la fel de proaste. Lumea s-a dus la vot știind dacă va vota DA sau NU, n-a stat să caute pe loc implicațiile interzicerii OUG-urilor în domeniul Justiției. Iar despre Internet prost, de câtă bandă este nevoie ca să transmiți în țară numele, prenumele și CNP-ul cuiva? Și cu majoritatea secțiilor de votare din străinătate făcute prin ambasade sau consulate sau alte zone din centrul marilor orașe, cât de prost să fie Internetul? Nu mai e țeavă la Munchen?

M-am simțit de parcă Meleșcanu, de la adăpostul unei cariere de peste 53 de ani în diplomație și prea mulți oameni care i-au spus “excelența sa” în discursuri, a început să-i considere pe toți ceilalți cetățeni niște proști cărora le poate spune orice bazaconie, că doar bineînțeles că o vor accepta! În fond, sunt proști!

Și cred că ați văzut aceeași atitudine după aceea, răspunzând întrebărilor despre o petiție privind demisia sa. Semnături? Unde au semnat, digital? Alea nu sunt semnături, vreau să le văd pe hârtie! Probabil a plecat chicotind mai departe, mulțumit despre cum i-a îmbârligat pe proști cu un răspuns din acesta, ca pe copii mici cărora le arăți cum le dispare nasul.

Mi-a fost rușine că unii consideră că suntem atât de proști încât pot susține astfel de lucruri cu fruntea sus, fără să clipească. Este un semn trist pentru întreaga țară.

Votul în diasporă a fost sabotat, de fapt, de către cei ce l-au organizat. Poți pune oricâte cabine, dacă trimiți prea puține ștampile este clar că se vor forma cozi. E ca și cum ai avea un hipermarket cu 30 de case de marcat, dar doar una funcțională.

Sabotarea votului nu-i ceva nou, s-a întâmplat și în 2014. De obicei, însă, cineva își asumă “greșeala” și demisionează. În ultimii ani, însă, Ministerul Afacerilor Externe are obiceiul de a găsi tot felul de scuze ridicole pentru orice incompetență, totul pentru a nu fi ei de vină. Este un sistem închis din care nimeni nu vrea să iasă.

Și incompetențele se adună. Nu țin minte vreun succes al României în plan extern în ultimii ani, ba chiar recent România n-a reușit să intre în Consiliul de Securitate al ONU (care-i foarte important pentru că face întreaga țară mai importantă, măcar temporar). MAE a dat vina pe depunerea prea târzie a candidaturii, dar în practică se pare că țările arabe nu ne-au susținut pentru că România, prin Dragnea și Dăncilă, dorea să mute ambasada din Israel la Ierusalim.

Mutarea aia a fost o intenție anunțată doar pentru ca PSD-ul să-și plătească niște polițe datorate probabil unor interese israeliene și, până la urmă, cel mai probabil nu va fi dusă la capăt. Dar chiar și câteva declarații date din senin de niște oameni care nu au treabă cu politica externă pot avea astfel de repercusiuni.

Eh, poate cândva se reformează și MAE. Să fim optimiști! Any minute now!