►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
24 May 2019 ·
Testez de câteva săptămâni noul serviciu Orange Money, ce oferă acum aproape toate funcțiile uzuale ale unei bănci și, din ce am testat până acum, include cea mai modernă și ușor de utilizat aplicație mobile banking, plăți cu telefonul și ceasul, plus comisioane zero pentru aproape orice operațiune.
Acum câteva luni Orange Money a primit un upgrade de servicii. Îți oferă un cont IBAN ce poate fi alimentat cu bani prin mai multe metode, poți transfera bani sau plăti facturi, se pot emite carduri de debit VISA cu care poți plăti inclusiv direct din telefon sau din ceasurile compatibile.
Puteți alege, apropo, inclusiv card VISA Platinum, ceea ce emit puține bănci în România. Singurul serviciu uzual “consumer” pe care Orange Money încă nu-l oferă este cel de carduri de credit.
Comisioanele sunt foarte bune, practic zero pe linie. Le puteți vedea prin link pe toate, dar în mare nu există taxe de administrare cont, de interogare sau retragere bani la orice bancomat, nu există comision la încasare sau la transfer de bani din cont, toate notificările sunt gratuite, câtă vreme utilizați serviciul de două ori pe lună.
Cardul VISA Platinum, care include diverse servicii premium, are un cost lunar, dar dacă alegeți VISA Classic nu există nici o taxă de a utiliza serviciile Orange Money pe termen lung (câtă vreme alimentați lunar contul cu 500 lei și faceți măcar două plăți cu cardul sau online) și cred că este prima oară când pot spune asta despre o bancă din România.
Apare un comision la conversia valutară, care se face la cursul internațional VISA, și o taxă la înlocuirea unui card pierdut, dar majoritatea clienților ar putea utiliza Orange Money fără a plăti niciodată comisioane sau taxe.
Sunt două scenarii și ambele încep cu instalarea aplicației Orange Money (iOS sau Android), din care îți configurezi totul. Pentru a utiliza Orange Money, trebuie să ai abonament sau cartelă prepay Orange și de aici încep cele două scenarii.
Am cerut și card fizic VISA Platinum, chiar dacă acesta are un comision lunat față de cel VISA Classic. Cardul poate fi livrat acasă prin curier (și mi-a venit după vreo 5 zile prin Urgent Curier) sau te poți duce să-l ridici dintr-un magazin Orange.
Pentru plăți cu mobilul, este nevoie de o altă aplicație numită Orange Pay pe Android (și în curând va funcționa și cu Apple Pay). Aici lucrurile puteau sta mai bine: în primul rând, aș fi preferat ca aplicația Orange Money să știe direct să facă plățile cu mobilul la POS, nu doar transferuri bancare și plăți de facturi. În al doilea rând, Orange Pay nu se integrează cu Orange Money și nu știe să preia din aceasta datele cardului tău, ci trebuie să faci un cont separat în Orange Pay, cu alt username și altă parolă, și să introduci manual datele cardului tău. Într-un fel mi s-a părut inutil de complicat, dar este o activare one-time și apoi faci câte plăti vrei tu cu telefonul sau ceasurile compatibile.
Orange Money emite doar carduri de debit VISA Classic sau Platinum. Classic este gratuit, Platinum atrage o taxă de 40 de lei/lună (cam mare dacă nu folosiți beneficiile serviciului, desigur).
De ce ar alege cineva Platinum în aceste condiții? Depinde de modul de utilizare. Cardul Platinum de la Orange include și:
Ambele tipuri de card au comision zero la retragerea de bani de la orice bancomat și la interogarea soldului la bancomate (inclusiv în străinătate). Mi-a plăcut că cele VISA Classic sunt inscripționate “pe lat”, în poziție portrait, așa cum se introduce cardul într-un POS cu chip.
Plata cu cardul la POS sau online o cunoașteți deja, nu-i ceva de menționat. Dai cu cardul, bagi PIN-ul dacă este nevoie, se face plata.
Plata cu mobilul se face cu ajutorul aplicației Orange Pay apropiind telefonul de POS. Aplicația, după cum spuneam, are cam mulți pași pentru configurarea inițială, dar apoi funcționează bine. Întâi introduci cardul în aplicație, apoi se face o etapă suplimentară pentru activarea plății cu telefonul.
Activarea aceasta presupune verificarea cardului, securizarea telefonului cu parolă (sau amprentă – eu folosesc PIN și amprentă și aplicației i s-a părut suficient) și apoi configurarea ca default payment app în Android.
Odată ce faci acestea, atingi telefonul de un POS și gata, ai plătit. Orange Pay ar putea fi însă îmbunătățită, de exemplu prin integrare mai bună cu cu aplicația Orange Money. Momentan faci plăți cu Orange Pay, dar dacă vrei să vezi tranzacțiile anterioare te duci înapoi în Orange Money șamd.
Plata cu ceasul a funcționat și ea fără probleme. Am folosit ceasul meu Fitbit Versa. Cardul Orange Money se introduce în aplicația Fitbit de telefon și apare apoi și în ceas. Ceasul îți va cere o parolă de securitate de fiecare dată când îl pui la mână, iar odată introdusă poți face plăți cu el.
Pentru plată, apeși lung butonul de pe ceas și apare pe ecran cardul bancar (sau cardurile). Atingi apoi ceasul de POS și asta este tot.
Am plătit peste tot cu telefonul sau cu ceasul și n-au fost niciodată probleme, indiferent de modelul de POS contactless pe care-l avea magazinul sau comerciantul.
Plata cu ceasul este compatibilă cu modele Fitbit și Garmin cu NFC pentru plăți. Orange a anunțat deja că Orange Money va funcționa și pe Apple Pay, atunci când va fi activată funcția în România, cândva în lunile viitoare, adică pe iPhone și Watch.
O variantă este cea existentă la orice bancă. Ai un cont IBAN și asta înseamnă că poți încasa o sumă acolo sau îți poți muta tu bani din alte conturi, ca la orice transfer bancar prin cont IBAN.
Mai există și metoda alimentării contului cu un alt card bancar de-al tău. Aplicația Orange Money deschide o interfață în care poți introduce datele unui alt card bancar, ca la o achiziție online, și banii intră în contul Orange fără nici un comision pentru tranzacție.
Am folosit ambele metode în testul meu. Cea cu simularea unei plăți online are avantajul că banii intră instantaneu în Orange Money.
Există și a treia metodă, cea cash. Orange Money nu are ATM-uri sau casierii ca o bancă normală, dar are magazine Orange. Poți merge într-un magazin Orange și depune bani în contul tău. Poți retrage bani de la orice bancomat din lume, dar și din anumite magazine Orange din România.
Cum ar fi, Orange Money oferă aceleași servicii ca și o bancă, iar după fiecare tranzacție primești SMS cu detaliile ei, indiferent că-i încasare sau plată.
Pentru plăți, acestea se fac din aplicația oficială. Acolo vezi situația contului și poți deschide o interfață de transfer bancar către un alt cont. Am donat 30 de lei către o asociație și am făcut-o direct din Orange Money.
Există opțiuni separate de plată a facturilor către diverși furnizori, fiind diverși înrolați deja în sistem. Mai există și opțiunea de plată prin cod QR la acele magazine care permit asta.
Conversia valutară se face la cursul internațional VISA și are un comision de 1%. Din simularea mea pe site-ul oficial VISA, cursul lor Euro este cu aproximativ 1 ban mai mare decât cel oficial BNR, iar cu tot cu comisionul Orange Money veți plăti cu aproximativ 6 bani mai mult decât la cel oficial BNR.
Aplicația Orange Money este foarte mișto. Este rapidă, intuiești imediat unde trebuie să intri prin ea, are tot felul de mici funcții care simplifică mult viața în anumite situații.
De exemplu, poți da Copy la numărul cardului bancar ca să-i dai Paste în vreo fereastră de browser în care vrei să cumperi ceva online (50% din comerțul online se face pe mobil), iar în acest timp aplicația Orange Money îți afișează mare pe ecran data expirării cardului și numărul CVV, ca să le vezi imediat. Treaba asta te scutește de a merge după portofel și a scoate cardul fizic din acesta pentru plată.
Sunt multe astfel de funcții și mici trucuri. Pe unele le-am văzut și prin aplicațiile de mobile banking ale altor bănci, dar niciodată până acum pe toate la un loc, așa cum face Orange Money. Se vede că au lucrat cu o echipă bună de dezvoltatori și că au studiat cu atenție ce-și doresc clienții de la un astfel de software.
Ecranul principal este acesta:
Și există un meniu mărișor:
Îmi place și că poți activa și dezactiva foarte ușor permisiunile cardului bancar. Poți permite doar retragerile de la bancomate, de exemplu, sau doar plățile pe Internet sau plățile la POS, dar nu și contactless. Poți dezactiva totul și le poți activa chiar înainte de a face o plată, în funcție de tipul ei.
Orange Money îți arată și lista tranzacțiilor și poți și exporta ca PDF. Aici cred că ar mai fi de lucru, mi-ar plăcea să o văd și în format CSV sau Excel. De asemenea, nu-ți face niște statistici despre cheltuielile tale, cum fac Revolut sau BT Pay, deși nu duc lipsa acestei funcții. Este bună doar la suprafață, dar în practică telefonul nu va ști dacă la hipermarket ai cumpărat mâncare sau o anvelope sau un televizor.
Transferul către alt cont vine cu un meniu simplu de parcurs, la fel și cel de încărcare a contului cu un alt card bancar. Mai există hartă cu locațiile Orange Money din oraș (echivalentul lor pentru “casierii și bancomate”), poți salva plăți predefinite, încărca o cartelă, plăti diverse facturi, share de IBAN șamd.
Mie mi se pare că eficiența aplicației Orange Money și lipsa de comisioane ar fi motive suficiente pentru a folosi acest serviciu, dar suplimentar Orange include și diverse oferte speciale pentru clienții Money.
Le găsiți aici pe toate. Printre ele, 10% înapoi în cont la plata facturilor Orange sau reîncărcarea cartelelor cu Orange Money, 20% reducere la ceasurile și brățările Fitbit și Garmin cu NFC, bonus la traficul de date, reduceri în rețeaua Regina Maria șamd. Cardul VISA Platinum mai vine cu alte oferte și avantaje oferite direct de VISA.
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
Orange Money vine cu serviciile bancare necesare majorității consumatorilor, o aplicație de telefon rapidă și bine făcută, taxe și comisioane zero sau foarte mici, rețea de suport inclusiv pentru depuneri și ridicări de cash în magazinele Orange.
Sunt multe avantaje pentru clienți, iar celelalte bănci din România ar putea lua aminte de aici cum trebuie să arate grila de taxe și comisioane și o aplicație modernă mobile banking.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
47 comentarii
24/05/2019 la 7:00 AM
Care sunt comisioanele pentru transferuri internaționale în euro? Băncile din România îți iau 15 euro comision (cică SEPA) indiferent de sumă. De asta folosesc acum Revolut.
Programul LoungeKey e foarte fain. Nu sunt cele mai stelare loungeuri dar e suficient.
Iulian(Citează)
24/05/2019 la 9:57 AM
Din câte am priceput eu, nu poți face momentan decât conturi și carduri în lei, deci dacă vrei cont în euro și să faci transfer internațional în euro, nu merge.
Dacă vrei să plătești în străinătate cu cardul tău în lei (gen pe Amazon sau la POS în străinătate), schimbul se face la cursul VISA plus 1%. Din păcate, n-am apucat să fac plăți în străinătate până la scrierea acestui articol, dar am făcut câteva ieri și o să revin cu un calcul precis.
Legat de lounge-uri, au schimbat și la Otopeni. Cu VISA Gold intri doar tu, cu Platinum poți intra și cu un însoțitor.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 8:22 AM
La rubrica “Ce e rau” poti sa adaugi: doar pentru abonatii Orange (nu am inteles chestia asta, ai putea sa ii intrebi).
Marius(Citează)
24/05/2019 la 9:49 AM
Era să zic că ai dreptate, dar nu știu dacă să adaug sau nu. Așa este serviciul, este gândit pentru “ecosistemul” lor. Pare ca și cum ai reproșa unui telefon Android că este doar pentru utilizatorii Gmail sau ceva așa.
Poate că în viitor îl vor da la liber, pentru orice tip de abonat.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 8:42 AM
Și tot așa “ciupesc” cate 1-2 euro în roaming desi roamingul e dezactivat într-o țară non-UE de fiecare data? Când le cer date și loguri, nu vor sa mi le furnizeze, că poate am deschis internetul din greșeală…
Tano(Citează)
24/05/2019 la 8:50 AM
Și dacă nu au comisioane atunci din ce trăiesc??
Mihai(Citează)
24/05/2019 la 9:49 AM
Din telefonia mobilă.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 8:57 AM
Are cursul de schimb la fel de bun ca revolut?
Cici(Citează)
24/05/2019 la 9:53 AM
Este cursul VISA, care mi s-a părut foarte asemănător cu cel BNR. Poți simula aici, bagă 1 euro în ron și îți arată cursul https://usa.visa.com/support/consumer/travel-support/exchange-rate-calculator.html
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 1:24 PM
da ma uit pe el: daca vreau sa cumpar 100 euro, inseamna ca schimb cu 1% din leu (banca emitenta) in euro si ei zic ca ma costa 481lei. in revolut zice 476.
deci cu 5 lei e mai scump orange money decat revolut.(la 100 euro..) sau 50 lei la mia de euro. deja e foarte scump!
plus ca daca vreau sa scot 1000 de euro de la orange money, trebuie sa platesc 25 lei comision de “extragere”. la revolut am limita la 800 lei pe luna apoi 1%..
+ trebuie sa am cont orange :) how lame…
cici(Citează)
24/05/2019 la 2:33 PM
Fiecare are avantaje și dezavantaje. Tu decizi cât de mult contează pentru tine să intri la lounge sau să scoți cât vrei din bancomat.
Poți avea Orange Money și Revolut, de exemplu. Pentru Revolut parcă ai nevoie de o bancă, iar aceea poate fi Orange.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 9:04 AM
pentru persoane fizice, cea mai buna banca, cea mai buna aplicatie, cel mai rapid card, comisioane 0 la fucking orice….ing
Mihai Oprisiu(Citează)
24/05/2019 la 11:28 AM
+1
Pyro(Citează)
24/05/2019 la 3:12 PM
La ING e cel putin 3% comision la plati in euro peste cursul VISA. La o vacanta de 1000 EUR platita cu ING dai 20 EUR in plus echivalent in lei vs. Orange Money si 30 EUR vs. Revolut.
Victor(Citează)
24/05/2019 la 10:40 PM
Am ING și îmi place dar la cursul valutar sunt ca niște bijnițari țepari. Îți spun că nu ai nici unde comision dar dacă faci greșeala să scoți în euro din străinătate acum au un curs de 4.93 când la BNR e 4.76. Adică diferență de 3.45%.
Deci în străinătate ING e bun pentru cei care nu știu cursul valutar sau matematică.
Iulian(Citează)
24/05/2019 la 9:15 AM
cardul platinum e din plastic? ;) ar fi cool daca e metal – arata ca un metal in poze
Catalin Istratoiu(Citează)
24/05/2019 la 9:51 AM
Plastic. N-am mânuit niciodată un card de metal, o fi la fel de flexibil precum unul de plastic?
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 10:55 AM
Adica, vrei sa te dai mare cand scoti cardul de metal? Asta trebuie sa fie ultima fitza, cardul de metal… sa te invidieze cei de la coada de la Mega cand iti platesti cu el cutia de icre si painea cu seminte.
Kopa_Kopan(Citează)
24/05/2019 la 2:33 PM
Eu n-am scos Visa Platinum decât o dată, pentru activare și o plată. În rest am plătit doar cu telefonul.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 9:30 AM
“nu există nici o taxă de a utiliza serviciile Orange Money pe termen lung (câtă vreme alimentați lunar contul cu 500 lei și faceți măcar două plăți cu cardul sau online) și cred că este prima oară când pot spune asta despre o bancă din România.”
ING – minim 700 de lei, BCR – minim 600 de lei și nicio taxă.
Pare o alternativa bună la Revolut(dacă nu îl folosești și în afară)
Mario(Citează)
24/05/2019 la 9:52 AM
Și dacă-l folosești pentru plăți în afară, că 1% nu e un capăt de țară la cursul valutar.
Mai sunt și alte detalii. La Revolut parcă există o limită de 800 de lei pentru scos bani de la bancomat, aici nu există o astfel de limită.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 12:22 PM
Vezi ca revolut are cus mut mai bun la n timpul săptămânii. Visa are inca 1-2% in plus fata de cursul la care schimbi pe revolut.
ElZorab(Citează)
24/05/2019 la 4:28 PM
Eu am Revolut Metal, si am limita 600 lire pe luna de la orice bancomat din lume, + reducere la Lounge-uri prin lume (la Otpeni nu), asigurare de calatorie peste tot peste hotare…..Si cursul cu 2-3 bani mai mare ca BNR. Am si card ING dar cu Rvolut platesc de obicei in afara.
George(Citează)
24/05/2019 la 10:07 AM
not a valid answer.
bancile nu fac si telefonie pe motiv ca traiesc din chestii bancare.
aia au fost bani cu care sa inceapa chestia asta.
Mihai(Citează)
24/05/2019 la 10:32 AM
orange-ul incearca tot felul de chestii, pentru ca nu mai au ce vinde pe partea de telefonie – de cativa ani companiile telecom oricum nu mai vindeau decat internet, ca minute si sms sunt nelimitate de ani buni, astazi insa s-a ajuns ca la 10 euro sa ai 10 giga, ceea ce e suficient pentru aproape oricine.
si de aia incearca sa diversifice, ceea ce nu e un lucru rau, problema cu Orange este ca o face prost.
de aia la 3 ani dupa lansare sistemul Orange Smart Home este varza si aplicatia nu mai este actualizata din ianuarie 2017 – ca nu se mai ocupa de el, au incercat, au vazut ca nu merge si l-au lasat balta.
ma astept sa se intample acelasi lucru si cu Orange Money – singurul lor avantaj deocamdata este ca poti sa faci plati cu mobilul daca nu vrei sa-ti faci cont la ING sau BT. Pentru ca daca vrei fintech, Revolut este mult mai bun la toata capitolele/
odata ce vine GPay in Romania, nu o sa mai aiba clienti si o sa renunte la idee, adica o sa-si neglijeze clientii existenti, cum s-a intamplat cu Smart Home.
apropo Radu, cum mai merge Smart Home-ul tau de la Orange, cel caruia ii faceai reclama acum 3 ani? Macar il mai ai?
Marean(Citează)
24/05/2019 la 2:36 PM
Orange Money este încă un motiv să le devii client, așa că au de câștigat pe acolo.
Da, am păstrat abonamentul. Își face în continuare treaba.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 10:29 AM
Apple Pay si Google Pay se lăudau din martie anul trecut ca in câteva luni se vor lansa in Europa de Est dar a trecut un an de atunci.
george(Citează)
24/05/2019 la 2:37 PM
Apple Pay la toamnă, a anunțat deja că va veni.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 10:36 AM
Serviciu indisponibil la verificarea documentului de identitate. M-am statura sa tot incerc 😏
Dan(Citează)
24/05/2019 la 10:52 AM
mie mi-a luat 2 saptamani sa fac Orange Pay sa functioneze, imi tot zicea “cannot process request, try again later” atunci cand voiam sa setez cardul pentru plata cu mobilul.
pana nu mi-am facut alt cont special pentru aplicatia asta nu a mers
dar la Orange nici site-ul si nici aplicatia My Orange (cost control) nu merg ca lumea, deci nu e de mirare, asa e Orange.
Marean(Citează)
24/05/2019 la 10:51 AM
Mie mi se pare riscant sa folosesti asa ceva. Daca iti fura banii (ati auzit recent de cazul cu frauda Revolut, de la Groparu pe blog) ramai cu paguba. Cash-ul in buzunar e sfant!
Kopa_Kopan(Citează)
24/05/2019 la 10:57 AM
banuiesc ca esti un batran care nu intelege tehnologia si ‘cash is king’.
si daca mergi prin cartier noaptea si iti iei o lopata pe ceafa, sa vezi cum ramai cu cash-ul.
ai risc mai mare sa patesti aia decat sa fi fraudat online.
pe acelasi principiu e si cu zburatul, ca mai vezi ca au fost crash-uri, dar cand o iei la %, e cel mai safe mijloc de transport.
dar nimic nu se compara cu niste roti de otel care se invart pe sine, nu?
Mihai(Citează)
24/05/2019 la 2:29 PM
Da, stiu, toti mustiti de progresism pana patiti ca baiatul asta si apoi incepeti sa plangeti pe forumuri si bloguri.
https://groparu.ro/si-cardurile-revolut-se-cloneaza/
Eu imi tin banul la buzunar, e mai sigur asa. Am nevoie de ceva: scot, platesc, imi vad de treaba mea. Daca se intampla sa-mi fure banii de pe card ce fac? Ma cert cu banca luni de zile, merg la politie, imi fac nervi, etc. si nici n-am vreo garantie ca imi mai vad banii inapoi.
Nu, multumesc.
Kopa_Kopan(Citează)
24/05/2019 la 2:32 PM
Adica, sa nu credeti ca sunt fanatic… am card (cu zero taxe, de la BRD) dar nu tin pe el decat strictul necesar, pentru cateva facturi. Restul scot de la bancomat si pastrez acasa.
Kopa_Kopan(Citează)
26/05/2019 la 4:38 PM
@Kopa_Kopan – de ce nu zici si ca la 48 de ore i-a primit inapoi? “Timo Campean Azi, la 48h de la incident, am primit banii înapoi pe card conform screenshot-ului. Nu am apucat sa fac plângere la poliție, am zis ca vad ce se întâmplă si mai vedem.”
nici groparul nu a postat un update la aproape 3 saptamani dupa articol pentru ca da bine o parere anti revolut. la orice banca se asteptau 1-45 zile (cu 90% sanse sa fie fix 45 de zile cat zice legea)
combinatia ING+revolut este cea mai buna in acest moment, si prezinta riscuri incredibil de mici daca o joci corect, te provoc Kopa sa imi dai o varianta de furt
pasul 1 – vine salariul pe ING in contul curent
pasul 2 – muti tot ce nu iti trebuie in contul de economii sau intr-un depozit (la ce dobanda au poti sa le spargi oricand indiferent de valoare ca e castig aproape 0)
pasul 3 – ai nevoie de mai multi bani sau vrei sa incarci revolut-ul – intri in aplicatia ING si muti ce iti trebuie din contul de economii in contul curent
pasul 4 -in revolut faci top up (pana acum discutam de comisioane 0, cand o sa fie momentul le mentionez daca exista) din cardul de ING si poti sa platesti/retragi de unde vrei la curs decent (daca stii ca pleci in alta tara, recomand ca vineri sa iti schimbi niste bani in plus in moneda locala pentru a evita comisionul de schimb valutar de weekend de la revolut)
pasul 5 – pe revolut activezi – card virtual pentru plati online, eventual setezi o limita usor mai mare decat ce ai consumat pana atunci, daca vrei sa faci o plata online modifici limita lunara cu suma pe care vrei sa o platesti
pasul 6 – pe revolut activezi la toate cardurile geolocatia, si eventual o limita lunara de cheltuieli, si o modifici cand ai nevoie
pasul 7 – pastrezi si cash in buzunar pentru plati in piata, comercianti stradali, etc
in felul asta care e intr-adevar lvl 100 paranoic nu risti aproape nimic, poate daca iti fura careva telefonul si te forteaza sa-i dai si pin si codul de la revolut, dar daca discutam de cash oricum ii pierdeai in aceeasi situatie
eu ing ING cont curent am aproape permanet 1000-1500 ron, iar limitele la revolut la plati sunt trecute in zona 500-1000 ron in plus fata de cheltuielile lunare (le-am setat acum vreo 3 luni, nu a fost nevoie sa ma ating de ele, in prima zi a lunii risc sa imi fure cineva 3000 ron, dar il consider un risc acceptabil chiar si pentru un paranoic lvl 10 -> din 100 de nivele, cum ma consider)
ps. orange money e o copie slaba dupa revolut
norbert(Citează)
24/05/2019 la 2:31 PM
Am folosit și eu orange money tocmai pt plata prin NFC, dar am dat de diverse probleme, gen plăți refuzate fără să-mi spună de ce, nici măcar nu apare tranzacția eșuată în istoric, apoi mi-a luat banii de 2 ori, apoi send feedback nu funcționa, apoi top-up executat de 2 ori.
Pe scurt, e mult în urma revolut, când o să pot înrola cardul revolut în Google pay o să renunț la orange money de tot. Pt cine are card revolut MasterCard emis inainte de martie 2019 îl poate înrola în Google pay și merge brici, luați apk de pe apkmirror că pe store nu e vizibil la noi.
Ah, mai este și aplicația Phyre similară pt cine vrea să încerce, dar pare dubioasă.
FlorinM(Citează)
24/05/2019 la 2:40 PM
La Revolut depinde din ce țară ți se emite cardul, nu de perioadă.
nwradu(Citează)
25/05/2019 la 8:33 AM
Phyre folosesc eu si este ok. Il folosesc strict ca sa platesc cu telefonul ca banca mea nici acum nu emite carduri contactless (a avut oferte foarte bune pe creditare si de aceea nu am renuntat la ea). La phyre primul an e gratuit si sper ca pana voi face anul sa fie disponibil si google pay in romania ca pana acum m-a disperat aplicatia google pay cu update-urile pe care si le face si cum ma tot invita sa o folosesc. La un moment dat m-am enervat si am pierdut ceva timp sa o dezactivez de peste tot din telefon ca sa nu imi mai apara (a fost greu, dar am reusit).
Marius(Citează)
24/05/2019 la 3:16 PM
Fanatismul are o față interesantă zilele astea! Lucrezi cumva în IT? :D
Ge#(Citează)
24/05/2019 la 4:11 PM
1. Ma indoiesc ca sunt multi cei care se vor transfera la Orange cu telefonia doar pt Orange Money sau Pay.
2. Ma bucur ca la tine isi face treaba in continuare Smart Home-ul, la mine notificarile push vin cu intarzieri variabile de la cateva minute la cateva zeci de minute si asta este exclusiv din cauza aplicatiei, ca time stamp-ul declansarii este intotdeauna corect.
Mai sunt si alte probleme, dar asta chiar face sistemul inutil.
Aplicatia nu a mai fost actualizata de 2+ ani, ceea ce mi se pare inacceptabil… au fost vreo 5 update-uri de android de atunci si deci au aparut incompatibilitati.
Marean(Citează)
24/05/2019 la 4:25 PM
este raspuns la comentariul de mai jos
Marean(Citează)
28/05/2019 la 7:50 PM
Pe mine mă enervează acea notificare persistentă de Geofencing, dar am găsit cum să o dezactivez. Altfel nu mă plâng.
nwradu(Citează)
24/05/2019 la 6:05 PM
Ah, ce ma amuza cum incearca astia cu telefonia diferite proiecte care nu au nici o legatura cu core business, fara un plan pe termen mediu macar, fara un scop sau o organizatie in spate, doar asa de marketing si sa mai cheltuie niste bani. Si Radu le prezinta ca pe a doua venire a hipiotului.
Giani Mucea(Citează)
28/05/2019 la 7:49 PM
Câtă vreme clientul poate profita din treaba asta, ce-ți pasă de unde face compania bani? Îl folosești când merge, iar dacă nu mai merge sau nu-ți convine, te muți la altă bancă.
nwradu(Citează)
28/05/2019 la 9:40 PM
Nu-mi pasa, doar constat ca sunt idioti si ma amuz. Si poate invat ceva.
Giani Mucea(Citează)
25/05/2019 la 12:31 AM
yep, proiecte moarte.
asa a fost si cu smart home lor, updated o perioada cat au facut push, dupa aia mort.
aceasi poveste cu fibra lor, reclama maxima pe TV, in realitate nu mai baga pe nicaieri fibra in blocuri. dar au reclama nene.
orange money e mort pt ca vine apple pay.
sa si lipeasca ei abtibilde pe p3enis.
Mihai(Citează)
01/12/2020 la 2:43 PM
Procesul de inregistrare este extrem de anevoios din cauza aplicatiei lor care nu este in stare sa capteze o imagine cu solicitantul. Apoi cand sa raspunzi unor intrebari pentru confirmare, se blocjeaza aplicatia. Si o iei de la capat. Foarte multe erori si blocaje.
Dupa ce ai reusit sa ti se confirme realizarea contului, nu poti trece de pasul care presupune adaugarea unei adrese pt a primi cardul fizic.
Dupa experienta aceasta, eu nu sunt sigur ca Orange vrea clienti noi. Imi scapa care este ideea pt care ei pretind ca vor sa ofere servicii financiare, pentru ca realitatea îi contrazice grav. Nu ai cum sa ai o aplicatie cu atâtea bug-uri decât dacă vrei să fie așa.
motanes(Citează)