Nu-i pasă nimănui cu adevărat de problemele altei țări

Eram în concediu și mă uitam la televizor la criza din Venezuela. Curentul electric picase pentru a treia oară într-o săptămână, oamenii nu aveau ce mânca, se certau în continuare pe cine este președintele legitim al țării.

A urmat apoi un reportaj despre oameni care au emigrat din Venezuela în ultima perioadă. O femeie, învățătoare sau profesoară în Venezuela, devenise prostituată într-un cartier sărac din Columbia; după cum spunea în interviu, erau prea mulți refugiați, nu o angaja nimeni, asta a fost singura soluție pentru a nu muri de foame.

M-am uitat la toate acestea destul de detașat, ca și cum aș fi privit actorii dintr-un film, nu oameni reali. La final mi-am spus “mda… nasol de ei” și am trecut mai departe, că aveam altceva de făcut.

După ceva timp mi-am dat seama că, de fapt, marii majorități a oamenilor nu îi pasă de drama unui alt popor. Ne uităm la știri despre alții, ne considerăm mai informați, sperăm ca situația să se rezolve, dar implicarea, efortul cognitiv, se termină cam în acest punct.

Nici altor țări nu le pasă cu adevărat de alte țări. Se vor implica punctual atunci când este vorba de vreo criză umanitară, de trimis specialiști, de luat niște răniți în spitalele lor, dar în chestiunile mai complicate se vor limita la cuvinte “grele” precum “condamnăm cu tărie” și “solicităm încetarea”, dar asta va fi tot. Uitați-vă la Siria, Yemen, Myanmar și alte țări pentru exemple concrete.

Mi se pare că încet încet ne ducem și noi spre o criză pe diverse planuri. Curtea Constituțională este dominată de un partid, legile se modifică la întâmplare, organizarea referendumurilor se schimbă după cum convine altora, justiția nu mai are colți, se inventează minciuni despre adversari politici și mass-media le susține. În tot acest timp, țara se afundă în paragină și poluare, datoria externă crește, afacerile cu adevărat serioase ne ocolesc.

Observația aceasta este îngrijorătoare pentru că, dacă ajungem într-o criză puternică, nu ne va salva nimeni. Nu UE, nici americanii, rușii sau chinezii. Nu va apărea un Mesia, ci fiecare trebuie să-și rezolve problemele proprii. We’d be fucked.

Singurii care pot împiedica cu adevărat o criză sunt cetățenii acelei țări. Întâi la vot (și unul important vine chiar în această lună), apoi cum s-o putea. Din afară nu vor veni decât reporteri care să te filmeze cum te afunzi și mai tare.