►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Sunt sigur că mulți se întreabă de ce SUA și președintele Trump sunt atât de vocali împotriva echipamentelor de rețea marca Huawei și ZTE, acuzându-i că i-ar putea spiona pe americani și pe aliații lor și sfătuind toate țările prietene să nu utilizeze astfel de echipamente în rețelele lor de date.
Subiectul devine tot mai bun, așa că iată un rezumat bazat pe ce-am înțeles eu din toată povestea. Vorbesc în principal despre Huawei pentru că asta se vede și la știri, dar totul se aplică și altor companii chinezești implicate.
Pentru că se tem de spionaj electronic, hacking și chiar de compromiterea rețelelor de telefonie. Huawei produce echipamente pentru infrastructura rețelelor de comunicații, de la antenele din stațiile de bază de pe clădiri și până la ce se găsește în data-center-urile care gestionează traficul de date, apelurile și tot restul ecuației.
Cel puțin acesta a fost pretextul invocat mereu: spionaj, denial of service, nu au încredere în echipamente chinezești pentru infrastructura foarte importantă a țării.
În același timp, se poate susține că SUA nu dorește ca banii din dezvoltarea rețelelor 5G să ajungă la chinezi, cel mai mare adversar economic al lor, cu care momentan se află într-un război economic și se mai tatonează și militar prin Marea Chinei de Sud. Miza este de multe miliarde de dolari.
Culmea este SUA oricum nu are un producător de echipamente de rețea. Știu că pare de neimaginat, având în vedere câte companii activează în domeniul tehnologiei mobile în SUA, dar în lume sunt puțini producători de astfel de echipamente: Ericsson în Suedia, Nokia-Alcatel în… Franța-Finlanda (deși Lucent, parte din Alcatel, este companie americană), Samsung în Coreea de Sud. Într-un război economic, câștigul SUA ar fi deci indirect, toate aceste măsuri avantajând mai degrabă pe Ericsson și Nokia.
Sigur că da (nu vorbim de telefoane, da?). La o primă vedere, apar rapid trei direcții mari de spionaj:
1. interceptarea traficului ce trece prin echipamentele de rețea. Acestea rutează toate pachetele de date, toate emailurile, apelurile, fotografiile șamd ale utilizatorilor rețelei, iar mulți utilizatori sunt government sau business, nu musai oameni care pun selfie-uri pe Instagram și pisici pe Facebook.
Echipamentele de rețea pot fi monitorizate și controlate de la distanță, așa că există temerea că într-o zi Huawei ar putea activa în ele un cod până atunci secret și inactiv (adică momentan nedetectabil) care să trimită și altora o copie a traficului din rețea. Trimite FBI emailuri prin echipamentul nostru? Păi pe lângă destinația sa adevărată, trimite-le și către IP-ul 1.2.3.4 din China. Nici nu contează că-i criptat, cu suficient timp și putere de procesare se rezolvă această problemă.
2. punct de acces facil pentru hacking. Ați văzut că de-a lungul timpului au mai fost tot felul de hăcuieli ce-au închis curentul electric în câte o zonă sau au creat haos și pierderi financiare prin diverse metode. Există teama că astfel de echipamente de rețea le-ar putea da hackerilor sponsorizați de alte guverne un punct bun de intrare în orice zonă.
3. oprirea de la distanță a rețelelor mobile. Dacă printr-o comandă trimisă de la distanță se pot opri mâine rețelele mobile de comunicații, țara ar intra în haos, pierderile economice ar fi de miliarde, bursele ar scădea puternic, n-am mai putea accesa TikTok șamd. Cu alte cuvinte, haos mare pentru că depindem foarte mult de rețelele telecom nu doar pentru browsing de pe mobil (chiar dacă acum acesta este majoritar în statistici) și chemat un Uber, dar și pentru Internet of Things, rețele de securitate, monitorizare senzori și echipamente la distanță, navigația mașinilor autonome șamd.
Rețelele mobile sunt extrem de importante în toate domeniile de afaceri și pentru toate tipurile de oameni. Să le poți opri la comandă înseamnă să ții o întreagă țară ostatică.
Nu. De asta și există teoria protecționismului, că nu vor să dea bani chinezilor și folosesc posibilitatea de a fi spionați ca pe un pretext. Cea mai bună legătură între Huawei și spionaj văzută până acum de mine este în acest articol din Engadget, unde se spune că CIA-ul avertizează că Huawei este finanțată cu bani de la serviciile de spionaj chinezești, armată și alte agenții din acest domeniu.
Se pare că în China există și o lege din 2017 care spune că orice companie chinezească trebuie să ajute statul în activitatea de adunare a informațiilor, dacă li se cere acest lucru. Cu alte cuvinte, o companie chinezească nu se poate opune propriului stat, de exemplu așa cum s-a opus Apple atunci când FBI le-a cerut să deblocheze un telefon mobil.
Pe de altă parte, dacă ar avea dovezi concrete, oricum americanii nu le-ar prezenta public. Nu se fac astfel de lucruri, ar însemna să-și dezvăluie rețelele de informații. Poate că vom afla peste 50 de ani.
Nimic, că n-au multe de spus. Adică evident că neagă, dar nu e ca și cum mă așteptam să facă altceva.
Într-un interviu la CBS, președintele Huawei Technologies a declarat că ei n-ar spiona pentru China nici dacă statul chinez le-ar cere asta.
we never participate in espionage and we do not allow any of our employees to do any act like that. And we absolutely never install backdoors. Even if we were required by Chinese law, we would firmly reject that
Dar na, ce era să spună? Am impresia că declarația a fost primită la nivel mondial cu un fel de “yeah, right!”.
Au blocat și difuzarea finalei Game of Thrones în China, ca să-i facă pe americani să plătească!
În august 2018, președintele Trump a semnat un plan larg de măsuri de ordin militar și economic, cu prevederi de la înzestrarea armatei și finanțarea diverselor programe navale și până la interzicerea utilizării de echipamente Huawei și ZTE în rețele guvernamentale.
Se numește Defense Authorization Act și la secțiunea 889 numește specific cele două companii de mai sus:
The term “covered telecommunications equipment or services” means any of the following:
Telecommunications equipment produced by Huawei Technologies Company or ZTE Corporation (or any subsidiary or affiliate of such entities).
Ocazie cu care au mai interzis și utilizarea unor camere de securitate chinezești, precum cele Hikvision, prevăzute în alt paragraf. Interdicțiile sunt pentru o perioadă de 2 ani, dar pot fi ulterior prelungite.
În ianuarie, Department of Justice a acuzat oficial Huawei Technologies Co. de spionaj industrial, fraude bancare, încălcarea unor înțelegeri confidențiale și încălcarea sancțiunilor impuse de SUA Iranului. Arestarea în Canada a CFO-ului Huawei, o femeie care este și fiica patronului, se leagă de aceste acuzații. Din câte știu, ea este încă în arest în Canada și SUA cere extrădarea.
Acum câteva zile, pe 15 mai 2019, președintele Trump a semnat un ordin prin care declară urgență națională protejarea și securizarea rețelelor telecom și a infrastructurii digitale, așa că interzice achiziția, importul și utilizarea de hardware și software de la “adversari externi”. Ordinul respectiv nu numește concret China sau Huawei, dar de facto interzice utilizarea echipamentelor Huawei inclusiv de către firme private (adică operatorii telecom americani, de exemplu), nu doar de către agențiile guvernamentale, cum făcea legea din august 2018.
Sunt interzise, mai exact, acele hardware și software ce-ar putea sabota sau ar putea produce efecte catastrofale securității SUA. Astfel de tranzacții ar putea fi făcute doar cu acordul secretarului de comerț al SUA.
SUA a început discuții cu diverși parteneri și aliați pentru a-i convinge pe aceștia să nu utilizeze echipamente chinezești în rețelele lor telecom. Unele țări, precum Australia, Noua Zeelandă și Japonia, deja au interzis la rândul lor astfel de echipamente.
În Europa, părerile sunt împărțite. În Marea Britanie, de exemplu, autoritățile au declarat în februarie că nu vor susține o interdicție totală a echipamentelor Huawei în rețelele lor de date. În aprilie 2019, chiar Teresa May a semnat decizii prin care echipamentele Huawei pot fi utilizate în segmentele mai puțin importante (non-core) ale rețelelor. Vodafone UK a anunțat că va lansa servicii 5G în luna iulie folosind echipamente Huawei în zonele non-core ale rețelei.
Aceste decizii vin după ce britanicii investigau încă din 2010 echipamentele Huawei și potențialul lor de spionaj, având un grup de lucru în acest scop.
Olanda a anunțat că va face cam ca britanicii.
În Germania, ambasadorul SUA le-a spus nemților că, dacă nu renunță la planurile de a utiliza echipamente Huawei în rețelele telecom, vor pierde accesul la anumite informații secrete oferite de SUA. Un fel de “nu avem încredere să vă mai dăm pe mână toate informațiile”. Treaba asta poate fi privită și ca un ușor șantaj, desigur.
Până acum nimic concret. La finalul anului trecut am avut ocazia să vorbesc cu top managementul tuturor celor patru operatori telecom de la noi și, cum subiectul SUA vs Huawei era de actualitate și atunci, i-am întrebat dacă SRI, SIE, ORNISS sau altcineva le-a cerut să nu folosească echipamente Huawei.
Toți patru operatorii telecom au spus că nu, ba chiar că nici nu au fost astfel de discuții sau vreo poziție oficială a serviciilor de informații române.
Then again, dacă li s-ar fi cerut în secret acest lucru, oricum nu mi-ar fi spus mie, că de asta este secret.
Vodafone România a activat recent o mică rețea 5G în București și folosesc echipamente Huawei în ea, iar demonstrația a fost făcută cu un telefon Huawei Mate X 5G.
Foarte bune, mi-au spus toți operatorii telecom cu aceeași ocazie despre care vorbeam mai sus. La nivelul celorlalți producători, dar mai ieftine. Așa o fi.
La nivel mondial, Huawei este cel mai mare producător de echipamente de rețea, depășind anul trecut pe cei de la Ericsson. Cote de piață: Huawei 28%, Ericsson 27%, Nokia 23%, ZTE 13%, Samsung 3%. Nu știu dacă Samsung oferă toate produsele de care are nevoie o rețea telecom sau doar anumite tipuri de echipamente.
Probabil servicii mai scumpe. Rețele 5G vor fi construite oricum, dar dacă echipamentele vor costa mai mult și investiția operatorilor va fi mai mare, atunci dezvoltarea rețelelor probabil va fi mai lentă și serviciile mai scumpe.
Citiți și ce spuneam când mă întrebam dacă România are sau nu nevoie de 5G. Oricum ar fi, însă, 5G vom avea, 4G va fi în continuare activ, nu rămânem fără Instagram și IoT. Toate cele de mai sus nu privesc consumatorul de rând decât din prisma prețului serviciilor, că bănuiesc că nimeni de aici nu are acțiuni la Huawei sau la Ericsson ca să plângă sau să se bucure de astfel de interdicții.
Este nasol și acolo. A doua zi după ce Trump a interzis utilizarea de hardware și software de la țări adversare fără acordul guvernului SUA, Departamentul de Comerț al SUA a adăugat Huawei și 68 de alte filiale și reprezentanțe din lume ale companiei (niciuna din România) pe așa-numita Entity List, bazat pe informații potrivit cărora Huawei ar fi implicată în acțiuni împotriva SUA.
Entity List este o listă de companii cărora firmele americane nu le pot vinde tehnologie americană fără acordul guvernului SUA. Un fel de embargo, “nu vă mai dăm nimic de la noi”.
Reacțiile au fost rapide:
Microsoft încă nu a declarat nimic oficial, dar probabil nu va mai da Windows celor de la Huawei pentru gama lor de laptopuri și servere.
Problema este uriașă pentru Huawei, care nu cred că poate vinde în afara Chinei fără astfel de programe la bordul telefoanelor (în China se utilizau oricum alte servicii precum Weibo). Din fericire, asta nu va afecta telefoanele deja vândute, deci stați liniștiți dacă aveți un telefon Huawei, va funcționa în continuare. Mai rentează însă să cumpărați unul mâine sau peste o lună? Nu știu, implicațiile deciziei de mai sus a Dep. de Comerț încă nu sunt clare în acest moment.
Despre partea de laptopuri nici nu mai zic, nu există alternativă la Windows. Dacă lucrurile rămân așa și chinezii nu se înțeleg cu americanii (tot acest război cu Huawei poate fi văzut ca o armă în mai marele război privind taxele vamale pe care și le impun reciproc țările în ultimul an), Huawei are probleme mari pe piață.
Intel le furniza procesoare pentru laptopuri și servere, Qualcomm și Broadcom tot felul de componente pentru modemuri, audio, input șamd, restul companiilor lasă Huawei fără memorie flash și altele. Se pare că Huawei ar avea stocuri de componente, dar nu este o soluție pe termen lung. Vestea nu-i foarte bună nici pentru americani, companiile respective urmând să piardă câteva miliarde de dolari pentru că nu mai vând celor de la Huawei componente.
Există alternative pe piață, dar este destul de dificil să găsești unele fără legătură cu americanii. Huawei este al doilea vânzător de telefoane la nivel mondial, după Samsung, și are o cotă de piață mare inclusiv în România, unde în primul trimestru al anului a vândut cele mai multe telefoane.
Cele de mai sus probabil că vor crea probleme și telefoanelor Honor. Honor este un brand al Huawei care lansează chiar astăzi noul flagship Honor 20 (și eu sunt prezent acolo când citiți asta). Honor tocmai și-a mărit prezența în România, unde este practic o entitate separată de Huawei, cu alți oameni la conducere, alte contracte, canale de distribuție șamd. M-am uitat însă pe site-ul global și declarațiile de conformitate, de exemplu, sunt semnate de Huawei Technologies Co., deci ban-ul american îi privește și pe aceștia.
Sunt curios și care va fi reacție Chinei. Americanii fabrică foarte multe în China, așa că și chinezii îi pot lovi unde-i doare. Momentan Huawei/Honor au declarat doar că vor continua să susțină telefoanele și să facă ce trebuie. Sunt prea puține informații pentru a ști exact ce se va întâmpla, iar interdicția poate fi oricând ridicată sau renegociată.
Cam asta-i treaba așa cum o văd eu. Acesta este cel mai juicy subiect al momentului și-l voi urmări în continuare.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
52 comentarii
21/05/2019 la 7:06 AM
Pe germani și nici pe români nu ar trebui să îi entiziasmeze prea mult treaba asta. Ambele țări au centre mari de support și R&D ale Huawei, deci pe lângă faptul că se încetinește mult dezvoltarea rețelelor mai intervine și componenta ce se traduce prin șomaj.
În China există e drept cultura copiatului la toate nivelurile și pentru tot ceea ce nu este foarte fair. Să nu uităm că inclusiv pe Apple i-au forțat să își facă centre de R&D acolo. Acum e drept că e o chestie de înțeles din punct de vedere economic că vrei să și produci nu doar să fii piață de desfacere dar în același timp istoria ne arată că lor nu le prea place sa joace după reguli.
Și Huawei și ZTE sunt construite pe spionaj tehnologic. Dacă te uitai peste produsele lor de acum 10-15 ani se vedea asta în primele 10 min. La un moment dat există o poveste funny cum că Huawei copiase atât de bine un firmware Cisco că replicase și toate bugurile :)
Iulian(Citează)
21/05/2019 la 7:42 AM
Da, dar cică după aceea au lucrat și dezvoltat echipamente mișto.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 7:29 AM
te-ai lins pe bot de excursii și campanii.
vali(Citează)
21/05/2019 la 7:43 AM
Acum sunt la lansarea Honor. :D This will be awkward.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 7:48 AM
“Nici nu contează că-i criptat, cu suficient timp și putere de procesare se rezolvă această problemă.”
Sigur, la vreo 2-3 generatii dupa ce cei care au vorbit sunt morti, daca apare vreo revolutie in domeniul chip-urilor.
Baltha Zerus(Citează)
21/05/2019 la 7:58 AM
Paragraful ăsta mi s-au părut și mie ciudat. Totuși americanii ar trebui să aibă propriul echipament de comunicații, fără chinezi.
Aron Daniel(Citează)
26/05/2019 la 11:40 AM
Depinde de criptare. Un apel sau un email trimis de pe telefon nu cred că excelează la acest capitol.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 7:50 AM
Din cate stiam CISCO este o companie americana si ei au cam inventat roata in materie de echipamente de retea. A adevarat ca Huawei a venit tare din urma si i-au copiat cat au putut de bine. Pana si comenzile de pe sistemul Huawei de operare sunt foarte asemanatorea cu cele de la CISCO.
Totul este un razboi comercial intre Donald Duck si chinezi, care o sa afecteze mai mult restul lumii. Toate ingrijorarile si suspiciunile de mai sus se aplica in aceeasi masura si echipamentelor americane.
iMars.ro(Citează)
21/05/2019 la 8:31 AM
Să începem cu o lectură:
https://www.bloomberg.com/news/features/2018-10-04/the-big-hack-how-china-used-a-tiny-chip-to-infiltrate-america-s-top-companies
Deci pare a fi mai mult decât un război comercial, nu?
Temeri există. Și chiar mai mult decât păreri; oricum ideia e cam asta:
“For China, these efforts are all-encompassing,” said Tony Lawrence, CEO of VOR Technology, a Columbia, Maryland-based contractor to the intelligence community. “There is no way for us to identify the gravity or the size of these exploits — we don’t know until we find some. It could be all over the place — it could be anything coming out of China. The unknown is what gets you and that’s where we are now. We don’t know the level of exploits within our own systems.”
Citatul e de aici:
https://www.bloomberg.com/news/articles/2018-10-09/new-evidence-of-hacked-supermicro-hardware-found-in-u-s-telecom
lsorin(Citează)
21/05/2019 la 11:30 AM
Intr-o retea sunt mult mai multe echipamente decat routere si swichuri (pe care majoritatea le stim de la Cisco).
Cisco a dezvoltat niste echipamente si in paralele “universitati” care predau cursuri despre utilizarea echipamentelor. Asa si-au asigurat intrarile in toate companiile mari.
Cat despre vulnerabilitati, nu va uitati doar spre China. Nu le i-au apararea.
https://www.helpnetsecurity.com/2019/05/13/thrangrycat-cisco-vulnerability/
Later update: “Chinese technology giant Huawei has been granted a 90-day temporary license to maintain its networks and continue dealing with US companies”
https://www.independent.co.uk/life-style/gadgets-and-tech/trump-huawei-ban-temporary-extension-granted-a8922916.html
Ciprian(Citează)
23/05/2019 la 2:08 AM
Adaug Juniper
Radu(Citează)
26/05/2019 la 11:41 AM
Vorbeam în principal de echipamente de telecom, nu de rutare de fibră optică.
Citez din ce-am scris: Cote de piață: Huawei 28%, Ericsson 27%, Nokia 23%, ZTE 13%, Samsung 3%.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 8:00 AM
Felicitari pentru un articol marca inregistrata nwradu!
cris(Citează)
26/05/2019 la 11:41 AM
Mulțumesc!
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 8:10 AM
O vrajeala tot subiectul.
In final totul se rezuma la bani. Or sa cada la pace si toata lumea o sa fie multumita.
BlackSkull(Citează)
26/05/2019 la 11:42 AM
Probabil că da. De obicei inclusiv războaiele mari se rezumă tot la bani. Acum ce să facem și noi, discutăm subiectele și ne uităm ca la film la ce se întâmplă.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 8:16 AM
Pe termen scurt ( daca nu se rezolva problema) – toata lumea are de pierdut ( mai putin concurenta Huawei din Europa si SUA) . Huawei va pierde cota de piata, restul lumii va trebui sa cumpere echipamente mai scumpe ( care se pot scumpi acum si mai tare dat fiind ca cererea va exploda).
Pe termen lung insa , dupa parerea mea, treaba asta va forta Huawei ( sau alte companii chinezesti) sa inlocuiasca ceea ce pierd acum : hardware si software. Adica intr-un termen relativ scurt dependenta lor de hw si sw din SUA ( sau din tari aliate SUA) va tinde spre zero. S-ar putea sa se nasca un monstru care nu va mai putea fi constrans…
geretus(Citează)
26/05/2019 la 11:56 AM
Greu de zis, că depinzi și de patente, iar Huawei nu-i genul de companie care să vrea să fie mare doar în China.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 8:35 AM
Pe scurt: americanii mâncând căcat pentru că nu îi pot controla pe unii de care se tem și au de suferit restul de fraieri care nu au treabă cu nici unii. Bună treabă, merci SUA.
Urmează să interzică de acum Xiaomi etc și orice altă companie care crește prea mult de teamă că ar putea face mizeriile pe care le fac chiar ei?
Teniescu(Citează)
23/05/2019 la 2:27 PM
Ideea e ca americanii nu vor mai putea sa bage ei backdoor ca pana acum cu cisco si restul, nu mai au acces direct la echipament. Nu zice nimeni nimic de spionajul dovedit facut de americani pana acum, vai doamne hai sa ne ferin de chinezi, doar usa are voie. Atata ipocrizie era imposibilă acum 20 de ani asa pe față.
pmk(Citează)
26/05/2019 la 11:57 AM
Backdoor?
Chiar dacă ar fi unul, mai bine să te spioneze aliații, nu?
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 8:42 AM
normal ca daca nu bagi banii in R&D,poti sa vinzi la preturi mai mici.
China trebuie sa inceteze cu copy-paste la orice prinde.
wd(Citează)
21/05/2019 la 9:37 AM
Da, de exemplu la Huawei. Toți aveau câte 3 camere pe telefon și a venit și Huawei și a copiat, așa reușind să fie mai bun, că a copiat ce aveau ăia mai slabi.
Alea 14 miliarde de $ pe an Huawei le bagă în curve și droguri, dar așa zic ei, R&D, să nu se prindă lumea că se distrează.
Sigur, profitul mic / device nu are nici o treabă cu prețul mic. Doar coincidență.
Teniescu(Citează)
21/05/2019 la 10:13 AM
Bre, aveam telefon cu 3 camere (1 pe fata, 2 pe dos) inca de prin februarie 2016. Unde e inovatia? Ca ei au venit cu 4 anul trecut? Pe vremea aia se chinuiau sa bage module de camere cu nu stiu ce lasere care, da, faceau poze bune, artistice chiar (nu ca in reclamele lor totusi), dar limitate la posibilitatile unei singure camere. Poti sa bagi o caruta de bani in R&D, daca nu o faci orientat spre utilizator si spre experienta acestuia, o faci degeaba. Altfel, e mai ieftin sa faci R uitandu-te in lucrarea vecinului sau sa ti se lipeasca componente din robotelul de testare a acestuia.
nashu_mare(Citează)
26/05/2019 la 11:58 AM
La echipamente telecom, Huawei a crescut copiind pe ale altora și apoi și-au dezvoltat hardware și software mai bun, propriu.
Similar și pe telefoane. Acum inovează singuri, dar la începuturi a fost ceva mai… confuză situația.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 9:07 AM
“Nici nu contează că-i criptat, cu suficient timp și putere de procesare se rezolvă această problemă.”
– aici tind sa cred ca mai degraba pot folosi “man in the middle” ca brute force inca nu am auzit sa se fi reusit pe ssl.
Lucian M(Citează)
26/05/2019 la 11:59 AM
Corect, și man in the middle este o posibilitate bună.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 9:55 AM
cred ca prostia asta cu spionajul tine de teoria consiratiei din mintea serviciilor secrete americane……. ei cred ceva, dau n-au dovezi…. :)))) noaptea mintii stimabile, tu care esti un infocat luptator impotriva oricarei ipoteze care apeleza la “teoria conspiratiei” vii acuma si ne zici “aberatiile” astea cu chinezi
sau poate nu sunt aberatii, la fel cum si alea cu soros n-or fi…. cine are dreptate?
gore(Citează)
26/05/2019 la 11:59 AM
Voiai să-ți arate ție personal dovezile și să decizi dacă sunt bune sau nu?
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 10:19 AM
Cum sa zici ca in Sua nu se fac echipamente de retea cand ei sunr lideri la asta??? Nu ai auzit de cisco, juniper, arista, ubiquity??
Maria(Citează)
26/05/2019 la 12:01 PM
Ba da, dar vorbeam de industria telecom.
Citez din articol: Cote de piață: Huawei 28%, Ericsson 27%, Nokia 23%, ZTE 13%, Samsung 3%.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 10:44 AM
Nu inteleg de ceva bateti de pamant pt. ca vor merge niste bani in plus la companii europene.
Iugas(Citează)
21/05/2019 la 11:31 AM
o companie chinezească nu se poate opune propriului stat, de exemplu așa cum s-a opus Apple atunci când FBI le-a cerut să deblocheze un telefon mobil.
Revin dupa ce ma adun de pe jos de ras :)
Mahorcu(Citează)
21/05/2019 la 11:44 AM
De ce ai ajuns pe jos de ras? Ambele afirmatii sunt adevarate.
Giani Mucea(Citează)
21/05/2019 la 9:33 PM
E votant PSD și conspiraționist, d-aia
Mormaila(Citează)
24/05/2019 la 2:21 PM
in sfarsit vad pe cineva istet @Mahorcu si restul nu inteleg
faza cu fbi si apple a fost un joc de glezne pentru prosti, normal ca apple a dat din prima datele din telefon, dar pentru a spera la cota de piata + alti prosti (cumparatori), au dat si in judecata si au facut o mascarada televizata ca ei sunt sfinti
ma asteptam ca radu sa stie asta deja, dar poate nu o aflase
ps. toti spioneaza pe toti, prin diverse metode, cea mai eficienta este la nivelul cablurilor intercontinentale oceanice, se copiaza traficul full si asta de vreo 10-15 ani (parca snowden a povestit ca din 2004-2005 sua inregistreaza absolut tot)
norbert(Citează)
26/05/2019 la 12:02 PM
@norbert: ți-a spus ție personal Tim Cook asta?
Eu am construit articolul pe informații concrete, nu teoria conspirației.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 11:37 AM
Ai uitat de quantum communication ?
Adica pot implementa un asemenea hardware mai devreme sau mai tarziu si pot avea o portita permanenta de access. NU e deloc departe un asemenea scenariu – echipamente cu aceasta tehnologie sunt deja disponibile.
E cam o situatie de sah-mat.
Revenind la ceea ce cunoastem azi este posibil ca americanii sa fi descoperit deja unele vulnerabilitati si sa le pastreze pentru ei, lucrul asta poate atarna mai mult in balanta decat a le face publi – poate si ei vor access in china si ata timp cat il au, de ce nu ?
Nope(Citează)
26/05/2019 la 12:03 PM
Și de ansiblu, dar momentan trebuie să-și asigure salariile, tehnologia de peste 20 de ani nu-i ajută prea mult acum :P
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 11:58 AM
“Culmea este SUA oricum nu are un producător de echipamente de rețea”
“Decat” fo’ 10 si aia mari de tot, cu R&D high tech
Acum, ca majoritatea asambleaza in China, unde micutzul cu ochi oblici mai trage o poza si un backup, e altceva. Cand copiezi tot, nu ma intreb unde se duc alea 14 miliarde pe an la Huawei, ci ma intreb la ce s-or mai gandi sa ‘inventeze’ ( dpdv al ramificarii productiei) daca basic-ul a fost facut de altii. Hats off pe de alta parte pentru Huawei & Co pentru ultimii 10 ani chiar daca unele metode sunt cel putin controversate, dar overall se cheama business. Globalizat. Povestea de acum 30-40 de ani cu Samsung se repeta, la alta scara si in alta era.
Iote ca unii asambleaza si in US, iar pe military nu mai vorbim:
https://www.networkworld.com/article/2222445/made-in-america–who-is-manufacturing-in-america-.html
Zi faina tuturor
Motzu’(Citează)
26/05/2019 la 12:03 PM
Citez din articol: Cote de piață: Huawei 28%, Ericsson 27%, Nokia 23%, ZTE 13%, Samsung 3%.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 12:48 PM
@Radu: da-i linkul asta si lu’ Octab Palade – daca te intilnesti pe-acolo cu el
Alex Mihaileanu(Citează)
21/05/2019 la 1:23 PM
nu-i nimic. Elton Musk și a lui companie, SpaceX, tocmai se pregătește să lanseze Starlink (4,400 de sateliți pentru high speed internet) :)
Adi(Citează)
21/05/2019 la 3:52 PM
Multe din echipamentele Nokia si Ericsson sunt fabricate tot in China. Foarte usor ar putea injecta un soft de spionaj la fel cum ar putea injecta in iPhone-uri care sunt asamblate tot acolo. De obicei echipamentele din infrastructura telecomunicatiilor se schimba la fiecare 4 ani ( companiile mari ).
Nu stiu sigur dar parca Harris si Andrew erau produse in America.
Emil(Citează)
26/05/2019 la 12:07 PM
Aici sunt diverse scenarii. Partea cu software-ul nu o cred pentru că-l poți rade pe tot sau suprascrie prin update-uri șamd.
Mai există teama de troieni hardware, băgați la plantarea componentelor. Îți apare un chip micuț pe acolo, nu știi ce face, la un moment dat se activează și interceptează sau oprește totul.
nwradu(Citează)
21/05/2019 la 5:21 PM
In US, pe langa multe firme mai micute care produc echipamente de retea, sunt si liderii pietei: Cisco si Juniper. Au americanii destui producatori care sa umple golul lasat de chinezi. In EU ar fi Nokia si Ericsson, mai micuti dar inca sunt jucatori importanti in piata.
Afirmatia “Culmea este SUA oricum nu are un producător de echipamente de rețea.” mi se pare nefondata.
Alex(Citează)
26/05/2019 la 12:08 PM
Nu în domeniul telecom, unde nu au soluții pentru asta.
Citez din articol: Cote de piață: Huawei 28%, Ericsson 27%, Nokia 23%, ZTE 13%, Samsung 3%.
nwradu(Citează)
22/05/2019 la 11:30 AM
Chiar daca se va rezolva intr-un fel pozitiv pentru Huawei, consider ca deja e prea tarziu, sunt compromise pentru mult timp de-acuma inainte vanzarile la telefoane, mai ales in tarile ca Romania, stiti foarte bine cum e romanul, aude un zvon..
fur(Citează)
22/05/2019 la 12:52 PM
… și-l cumpără, profitând de scăderea prețului …
lsorin(Citează)
26/05/2019 la 12:09 PM
Pe telefoane este altă discuție, separată de partea de hardware de rețea. Acolo omului de rând nu-i pasă ce marcă este antena de pe stâlp, ci cum face telefonul poze în noapte.
nwradu(Citează)
22/05/2019 la 10:53 PM
Eu astept sa vad preturi de dumping la telefoanele si tabletele Huawei cand se vor prinde ca nu le mai cumpara lumea de frica sa nu ramana fara gmail. Mai dureaza putin pana isi dau seama si le cad vanzarile la canal.
Tableta lor M5 este cea mai buna alegere pe care am gasit-o si sunt multumit de alegerea facuta. In cateva luni va fi serios mai ieftina, dar eu nu mai rezistam cu Nexusul ala facut de Asus care si-au batut joc de produs.
Gaelex(Citează)
26/05/2019 la 12:09 PM
Dacă-ți dispar serviciile Android de pe ele sau nu poți instala Netflix din appstore-ul Huawei, cu ce te ajută?
nwradu(Citează)