►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Toyota a prezentat ieri modelele hibrid pe care le va vinde în continuare în România, ocazie cu care am aflat o cifră surprinzătoare: 57% din autoturismele Toyota vândute anul trecut în România au fost hibride. Pentru 2019, Toyota estimează o pondere de 61%, poate chiar mai mult.
În total, în 2018 au vândut 5.745 de vehicule, ceea ce le dă o cotă de piață de 3,9% în România; cifră de afaceri: 304 milioane de euro, o creștere de 23% față de 2017. Anul trecut, cum ar fi, a mers excelent pentru Toyota în România și sunt semne că 2019 va fi și mai bun (piața a crescut cu 20% în primul trimestru din 2019), ei estimând că vor vinde peste 7000 de autovehicule Toyota și 250 de Lexus.
Au fost date detalii și despre strategia de viitor în electrificarea vehiculelor:
În România, Toyota aduce acum și modelul Camry, un sedan de dimensiuni mari, gândit pentru confortul tuturor pasagerilor și cu un portbagaj uriaș, de este greu să-i atingi capătul. Avensis nu se mai produce, iar modelul va fi înlocuit în Europa cu acest Camry, care până acum era specific mai degrabă continentului american.
Există și o versiune hibridă, eu pe aceasta am fotografiat-o în showroom-ul din Pipera. Are motor de 2,5 litri și dezvoltă 218 CP. Scaunele sunt confortabile, spațiul interior este foarte generos, pare o mașină foarte bună.
Update: prețul începe de la 30.199 € cu TVA inclus. Modelul expus costă 37.259 €, dar nu scria de ce.
Au mai prezentat și restul gamei hibride disponibile la noi:
Sunt construite pe platforma TNGA, Toyota New Global Architecture, și includ o mulțime de sisteme de siguranță grupate sub numele Toyota Safety Sense: radar și cameră video pentru avertizare pre-impact, cruise control adaptiv, recunoaștere semne rutiere, faruri adaptive, sistem de păstrare a benzii și cam tot ce-am văzut și pe mașini noi în acest an.
Corolla: a crescut cu 60% rigiditatea torsională, vine cu motoare de 1,8 și 2 litri (care are 180 CP) hibrid, iar sistemul electric permite rularea până la 135 km/h doar cu motorul electric.
RAV4: motor 2,5 litri hibrid cu 222 CP, rigiditate crescută, distribuție 51-49% a greutății, sistem AWD mai performant, care duce de la 60% la 80% cuplul maxim transmis roților din spate.
Prius: are bateriile în portbagaj și 2 motoare electrice, poate rula până la 50 km în mod pur electric și cu o viteză de maxim 135 km. Având în vedere că este un PHEV (plug-in hybrid), o poți încărca la priză acasă sau la muncă sau pe la malluri; acei 50 km sunt suficienți pentru a circula poate și 3-4 zile fără a consuma carburant. Există chiar și un panou solar opțional, cu celule montate direct în plafon.
Pentru Lexus, Toyota aduce două modele noi: ES, care este un sedan de 214 cp, și UX, care este un crossover, un SUV mic de oraș.
UX aduce în partea frontală design-ul de pe NX300, care mi se pare foarte șmecher, iar în spate se remarcă prin cele două stopuri unite și ieșite în afara caroseriei. Este o mașină mică, dar care sigur va întoarce privirile și va fi dorită.
Partea ciudată este și că, la o primă vedere, am găsit câte ceva ce nu mi-a plăcut la toate modelele Toyota văzute. De obicei aspectele negative nu sunt imediat evidente.
De exemplu, Camry este spațios și are scaune foarte confortabile și sunt sigur că-i o mașină excelentă, dar butoanele pentru încălzirea scaunelor arată ca un plastic ieftin.
Același lucru și pe noul RAV4. Mi s-a părut cam mult plastic, ceea ce nu-i ceva nemaivăzut, dar părea plastic din acela de calitate slabă, iar butoanele dintre scaune păreau cele mai ieftine de pe piață.
La Corolla nu mi-a plăcut că bara din spate este mult ieșită în afara mașinii. Cred că poți să te așezi acolo ca pe o bancă și să pescuiești sau ceva.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
27 comentarii
12/04/2019 la 7:15 AM
interiorul la prius e foarte sexy. arată ca o tanti de 80 de ani în lenjerie victoria’s secret.
altfel, sunt curios ce o să zică cumpărătorii de RAV4 de motorul de 2.5
vali(Citează)
12/04/2019 la 8:32 AM
Si la Camry ca un Ford Focus din 98.
Bine, toate au interiorul de rahat.
Giani Mucea(Citează)
12/04/2019 la 9:51 AM
Mie mi se para ca arata ca o buda de avion. Oribil e putin spus.
Mishu(Citează)
12/04/2019 la 7:19 AM
Credeam că îți plac mașinile, nu aceste căruțe super super umflate de marketing
Bughy(Citează)
12/04/2019 la 7:37 AM
Aducerea lui Camry în Europa mi se pare o mişcare foarte târzie, mai ales în contextul Dieselgate. Nu înţeleg strategia Toyota şi Honda de a nu aduce în Europa modele extrem de solide şi bine vândute.
Ai dreptate, cea mai tare maşină din lume e seria 5 din 2009 cu filtrul de particule scos. Miez!
Bogdan(Citează)
12/04/2019 la 12:58 PM
Păi care anume? Piața europeană este dominată de SUV-uri mici și de hatchback-uri precum Corolla și Auris.
nwradu(Citează)
12/04/2019 la 7:38 AM
Asa sunt in general japonezele (in special toyota, ca mazda, honda, subaru au mai evoluat), mai facute din topor. Pentru oamenii care vor o masina simpla, fiabila, fara compromisuri. Toyotele sunt ceva de gen like it or hate it.
Era un video pe youtube, cum o toyota land cruiser de 80mii$ e facuta ca o masina de acum 20 de ani, cu butoane analogice, ceasuri digitale cu bete, totul cu manete si cat se poate de traditional fata de concurenta unde totul a fost inlocuit de ecrane si butoane cat mai trendy.
Paul(Citează)
12/04/2019 la 8:46 AM
Pareri despre CHR?
Plasticele tari de o calitate curioasa sunt specifice modelelor din USA si mai nou se propaga incet dar sigur si pe piata din Europa de cativa ani. Iti fura ochii cu ecranele LCD si tehnologii “de ultima ora” insa incet incet scad calitatea plasticelor si nu numai pe interior.
Cost optimization.
Pentru Corolla doar caroseria de tip Hatchback are “problema” mentionata de tine. Design specific acestui tip de caroserie si nu doar la Toyota.
Lucian(Citează)
12/04/2019 la 12:58 PM
Mie C-HR mi se pare superbă. Aș fi luat din aia, dar nu era și 4×4 în echiparea dorită de mine.
nwradu(Citează)
12/04/2019 la 8:57 AM
“Corolla: a crescut cu 60% rigiditatea torsională, vine cu motoare de 1,8 și 2 litri (care are 180 CP) hibrid, iar sistemul electric permite rularea până la 135 km/h doar cu motorul electric.”
Nu dati cu pietre dar ce e aia rigiditate torsionala? Serios!
danihel(Citează)
12/04/2019 la 9:11 AM
Rigiditatea șasiului.
Constantin(Citează)
12/04/2019 la 10:35 AM
Inseamna ca masina e mai rezistenta la “indoit” in mers. Fiind in esenta o cutie metalica goala, corpul masinilor flexeaza in mers.
Rigiditatea torsionala mai mare inseamna ca masina va fi mai putin afectata de chestia asta, asa ca se va simti mai bine in mers, va avea mai putine trosnituri sau scartaieli cand merge pe drumuri mai proaste, manevrabilitate mai buna si va rezista mai bine in timp.
Claudiu(Citează)
12/04/2019 la 11:29 AM
O să fac o analogie cu bicicletele, pentru că nu știu foarte multe despre structura șasiurilor.
Torsiunea înseamnă răsucire, e ca atunci când storci un burete (mai mult sau mai puțin) de forma unei cărămizi, cu ambele mâini. Are și Claudiu dreptate, practic e tot flexiune sau încovoiere, iar prin deformații, chiar dacă elementele revin la forma inițială, se pierde energie.
La biciclete, cu cât cadrul, roțile etc. sunt mai rigide, un procent mai mare al puterii se transmite părții mecanice. Dacă există deformații, acolo se pierde o parte din energie și randamentul e mai mic. De asta bicicletele de curse sunt foarte rigide și eu deloc suspensii sau arcuri (la șa). Puterea transmisă prin pedale te ajută să prinzi o viteză mai mare pe o bicicletă rigidă decât pe una mai elastică (brutal spus).
Probabil că la mașini datorită torsiunii fie se modifică centrul de greutate, fie transmisia nu se face atât de eficient.
dam167(Citează)
12/04/2019 la 12:04 PM
Mulțumesc!
danihel(Citează)
12/04/2019 la 12:59 PM
Cât de rigid este șasiul, da, având legătură directă cu rezistența vehiculului și comportamentul său în diverse situații. În teorie, vrei să fie cât mai rigid, ca să nu apară efecte nedorite în ținuta de drum.
https://en.wikipedia.org/wiki/Body_flex
nwradu(Citează)
12/04/2019 la 12:00 PM
Si despre pret nimic ?
PS. NU, nu se gaseste inca pe site in cofigurator ca sa-l vezi acolo !
Mahorcu(Citează)
12/04/2019 la 12:55 PM
Dacă te referi la Camry, am pus acum în articol prețul ce era trecut în showroom: 30.199 € de pornire. Scuze pentru omisiune.
Pentru restul trebuie să te uiți pe site, pe site la dealeri sau să mergi pe acolo.
nwradu(Citează)
12/04/2019 la 1:35 PM
jesus, 30K pret de pornire inseamna 40K pentru una dotata cat de cat si hibrida. That’s “premium” territory.
add(Citează)
12/04/2019 la 3:56 PM
Unu la mână, Corolla, care este totuşi cel mai bine vândută maşină din lume de vreo 20 de ani, abia acum a reapărut în Europa. Aici aveau Auris, fâs!
Doi la mână, Camry, care e în top 10 cel mai bine vândute maşini din lume tot de vreo 20 de ani, nu s-a vândut până acum în Europa! În contextul Dieselgate şi al valului anti-diesel, mă gândesc că poate unii (myself included) vor să schimbe Passat-urile, Insigniile şi Superbele cu altceva. Nu mai vorbesc că Honda Accord, care mi se pare o maşină de excepţie, nu mai există de vreo 10 ani la noi.
Bogdan(Citează)
12/04/2019 la 3:21 PM
Sper sa nu gresesc, dar Camry vine numai cu motorizare de hibrida..cat despre echipare, la Toyota si restul japonezelor nu se echipeaza extra la fel cum se procedeaza cu cele din grupul VAG de ex (de pleci de la o echipare de 20k de ex si ajungi la 30k cu optionale) ci vin deja echipate cu cat mai multe optiuni…de obicei au vreo 3-4 nivele de echipare..aa..si pretul ala de 30k mai scade oleaca dupa ce scazi prima de casare si eco bonusul de hibrida :)
GeorgeCT(Citează)
13/04/2019 la 12:10 AM
Nu am studiat deloc, dar chiar deloc problema, dar tot ma prind la un pariu ca acel preț e cu toate reducerile și bonusurile posibile. Și atunci când o reclama spune ca mașina X costa N euro în practica vei plăti N+10% euro pe cea mai ieftina versiune.
EGO(Citează)
12/04/2019 la 4:19 PM
Mie imi place foarte mult designul exterior la Toyota, desi este discutabil si acesta pentru multi.
Dar interiorul e de-a dreptul hidos, mai ales din ce vad in poze la Prius.
Si avand in vedere ca masina o conduci stand inauntru, nu pot cumpara asa ceva desi sunt in cautarea unei masini noi.
Apropo, ma tenteaza foarte mult o hibrida, daca aveti recomandari..
corny(Citează)
12/04/2019 la 5:42 PM
Pai tot de Toyota dai daca vrei hibrida..sunt pioneri in asa ceva si cele mai bune hibride in momentul de fata le gasesti la Toyota! Toyota Prius e taticul hibridelor (PHEV) dar cum ai spus ca nu-ti place interiorul ei, va trebui sa alegi intre Corolla, RAV4, CH-R sau Camry..depinde de buget!
GeorgeCT(Citează)
12/04/2019 la 10:13 PM
Recomand la hybride Highlander-ul, dupa parerea mea are interiorul cel mai apropiat de o europeana. La 50k $ pretul e un pic prohibitiv, in Rusia am vazut multe Avalon si Camry, la noi nu stiu sa fi fost multe pe strada. Masinile-s bune dar cam depinzi de reprezentante, multi altii nu se baga la reparat de frica si piesele de origine rup la buzunar. Ce imi place la Toyota este programul lor de recall in caz de ceva defect de fabricatie.
Jeanvaljean(Citează)
12/04/2019 la 10:14 PM
Recomand la hybride Highlander-ul, dupa parerea mea are interiorul cel mai apropiat de o europeana. La 50k $ pretul e un pic prohibitiv, in Rusia am vazut multe Avalon si Camry, la noi nu stiu sa fi fost multe pe strada. Masinile-s bune dar cam depinzi de reprezentante, multi altii nu se baga la reparat de frica si piesele de origine rup la buzunar. Ce imi place la Toyota este programul lor de recall in caz de ceva defect de fabricatie.
Jeanvaljean(Citează)
12/04/2019 la 11:28 PM
Mie imi curg balele dupa Lexus. Are ceva special, nu stiu ce, dar imi place de mor.
Jupaneasa(Citează)
12/04/2019 la 11:52 PM
ehe…Lexus deja joaca in alta liga! trebuie sa ne vindem un rinichi pt un Lexus :))
GeorgeCT(Citează)