Am văzut noile full-frame-uri Panasonic S1 și S1R

Am văzut noile mirrorless-uri full-frame Panasonic, modelele S1R și S1, și trebuie să zic că am fost impresionat de ele. Poate prea impresionat. Panasonic le-a dus atât de mult spre zona profesioniștilor încât, ca amator pasionat de fotografie, complexitatea lor te depășește.

Nu-i nimic. Ca strategie este una bună. Panasonic intră în zona full-frame cu aparate puternice și o gamă largă de obiective (au licențiat montura L, așa că se pot utiliza și diverse obiective Leica și Sigma) și probabil va fi timp ulterior pentru a aduce și modele full-frame mai simple și mai ieftine pentru alte segmente de piață.

Cele două actuale, S1R și S1, sunt destul de asemănătoare în specificații, deși tocmai senzorul diferă. S1R vine cu un senzor de 47 megapixeli, S1 are un senzor de 24 megapixeli și vine cu câteva funcții suplimentare pentru filmare, fiind adresat fotografilor care vor, cum au zis cei de la Panasonic, să mai și filmeze în vreo 30% din timp.

Carcasa este construită pe un șasiu de magneziu și este bine sigilată pentru a rezista la praf și stropi de apă. Butoanele mi s-au părut mari, bine așezate, există și un comutator care le blochează. Mi-a plăcut că vreo 5 butoane sunt iluminate, ca să le poți găsi ușor în beznă.

Viewfinder-ul este extraordinar, unul OLED cu 5,76 milioane de puncte, o rezoluție incredibilă, cu 120 fps. Te uiți prin el și ai impresia că vezi mai clar decât cu propriul ochi. Există și un ecran mare, de 2,1 milioane de puncte și diagonală 3,2 inchi, care este mobil (tiltable), dar nu se dă peste cap complet.

Trecând la fotografiere, Panasonic S1R și S1 au stabilizare pe 5 axe integrată în senzor, cu o performanță de 6 stopuri. Mi-a plăcut și un artificiu software: îți arată pe ecran cum tremură aparatul și cât compensează sistemul de stabilizare, spunându-ți dacă această compensare este suficientă sau ar fi cazul să-l ții mai bine în mână.

Focalizarea se poate face chiar și în 0,08 secunde și în lumină slabă de până la -6 EV. Aparatul are și recunoaștere de obiecte–oameni și anumite tipuri de animale, plus focalizare pe ochi–care funcționează foarte bine și rapid, ba chiar îți arată pe ce om a focalizat dintr-un grup mai mare. Focalizarea pe ochi este și ea importantă atunci când utilizezi un obiectiv F1.4, de exemplu, când vârful nasului este deja în zona difuză a adâncimii de câmp.

Mi-a plăcut și altă funcție interesantă: High Resolution Mode, când aparatul poate surprinde imagini de 187 megapixeli (S1R) și 96 megapixeli (S1). Face asta surprinzând vreo 5-6 cadre diferite, mișcând de la un cadru la altul senzorul prin sistemul de stabilizare, și apoi combină imaginile într-una de rezoluție foarte mare. La 187 megapixeli, poți printa cam de orice dimensiune, inclusiv cât o clădire. Imaginea finală este raw, dar aparatul este suficient de deștept încât creează și o fotografie de rezoluție normală, ce poate fi imediat vizualizată, ca să-ți dai seama dacă ai surprins ce trebuie.

Shutter-ul este bine calibrat, coboară până la 1/8000. Lăsând la o parte bateriile, aparatul poate fi încărcat și prin USB-C și inclusiv alimentat în timpul funcționării prin USB-C, ceea ce înseamnă că poți face timelapse-uri sau bulb-uri de orice durată cu un sistem simplu de alimentare.

Aparatele sunt destul de asemănătoare și pentru filmare, ambele putând filma 4K la 60 fps cu o rată de bit de 150 Mbps în output 4:2:0 pe 8 biți. S1, care-i mai performant pe video, vine în plus (sau va veni după un update ce apare la vară) cu filmare 4K la 30 fps în format HEVC, output pe 10 biți în format HLG, adică hybrid log gamma, un standard HDR. Se pot face și fotografii în mod HLG, acestea arătând bine pe televizoare compatibile. Aparatele permit și filmare slow-motion în modul Full HD, când pot urca la 180 fps.

ISO urcă până la 51.200 (204.800 la S1) și aparatele pot trage în rafală până la 9 cadre per secundă. Poți extrage fotografii de înaltă rezoluție și din clipurile filmate, rezoluție maximă 5184 x 3456 pixeli. Aparatele au și două sloturi de card, intrare de microfon, ieșire de căști, intrare de telecomandă, wifi și bluetooth, iar portul HDMI este de tip A, de dimensiune mare. Greutatea body-ului: 1,02 kilograme.

Panasonic a dat și alte detalii constructive despre tehnologia ce-i ajută să surprindă imagini de foarte bună calitate. Sincer să fiu, explicațiile au fost mult dincolo de nevoia unei conferințe de presă cu fotografi, fiind mai degrabă ceva util unui curs de microelectronică. De exemplu, peste senzorul lui S1R este “depusă” o lentilă sferică mai performantă decât pe alte aparate ce adună mai multă lumină periferică și o redirecționează spre senzor. Senzorul în sine nu are filtru trece-jos. ci doar o acoperire anti-reflex, și permite acumularea mai performantă de sarcină în puțurile stratului semiconductoarelor, iar un sistem bun de transfer și citire a sarcinilor electrice adunate din fotodiode asigură o conversie mai bună spre digital, micșorând erorile de citire și practic zgomotul din imaginea finală.

Cele de mai sus păreau complicate și mă uitam pe fețele celor din jur, care păreau pierduți în explicații. Tehnologia, însă, funcționează, dacă mă iau după faptul că DxOMark a dat senzorului de la S1 un scor destul de mare. Sunt curios cât va obține S1R, care-i senzorul mai performant cu șmecheriile despre care vorbeam mai sus.

Dincolo de compatibilitatea cu obiective Sigma și Leica cu montură L, Panasonic a scos trei obiective proprii: 50mm/F1.4, 70-200mm/F4 OIS în gama Lumix S Pro și 24-105mm/F4 macro OIS în gama Lumix S.

Mai multe găsiți pe DPreview, unde este chiar un review, și pe site-ul oficial Panasonic, inclusiv mostre foto și analize detaliate de imagini.