un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

5 ani de renovare

23 Apr 2019  ·

GÂNDURI  ·

33 comentarii

Am renovat apartamentul în 2015 și țin minte că râdeam atunci, în sinea mea, de alții care povesteau că încă au cutii nedeschise sau lucrări neterminate prin casă la 3-4 ani de la renovare.

Fast forward to 2019. Noi n-am renovat și balcoanele în 2015, că era iarnă și trebuia să ne mutăm, așa că o facem acum. De ce nu în 2016, 2017 sau 2018? Nu am nici o explicație bună. Când îmi cere Matilda una, pur și simplu fug din cameră.

Ce-i drept, nu folosim balcoanele decât pentru uscat rufe. Cafeaua mi-o beau citind știrile zilei despre tehnologie, iar noi nu suntem genul care să îngrijim flori. Acum însă, că au mai trecut anii, ne gândim că poate schimbăm acest aspect. După Paști trebuie să găsesc termopaniști, să le închid cu ceva serios și apoi să le aranjez și prin interior.

Nu avem o măsuță de cafea în sufragerie. Nu-i musai nevoie de una, dar ar fi utilă. Aici scuza este că nu am găsit una perfectă, deși numai online dacă mă uit și sunt listate 1321 de seturi de mobilă living doar pe eMAG, printre care sigur ar trebui să fie ceva bun. În această privință, am identificat o altă problemă: nu știm exact ce ne dorim, așa că nimic din ce vedem (periodic vizităm magazinele online și offline) nu ni se pare că este ceea ce căutăm. Am vrea lemn, dar să nu aibă acel aspect foarte masiv; am vrea și sticlă sau inox, dar parcă prea multă sticlă strică…

O pildă bună în acest sens este povestea lustrei din sufragerie. Doi ani am stat cu un bec prins în tavan. Ne plăcea o lustră anume, dar era cam scumpă și am zis că mai așteptăm, poate găsim alta sau vine o reducere de preț. Doi ani mai târziu, după ce ne săturasem de scotocit online și offline după lămpi, am văzut într-un newsletter una care mi-a plăcut și era și la reducere. Ne-am dus să o vedem în showroom și… nu ne-a mai plăcut așa tare. Lângă ea era o altă lustră, mai scumpă, care arăta mai bine. La final, ne-am spus “păi dacă am fi dispuși să o luăm pe asta mai scumpă, hai să o luăm direct pe aia de ne-o doream de la început”.

Doi ani mai târziu, am agățat în sufragerie lustra pe care am fi putut să o avem încă de la momentul Tzero. Așa se întâmplă uneori.

Sper să fac balcoanele anul acesta, altfel iese scandal mare.

asus s5507

    33 comentarii

  1. 12 becuri? Se câştigă bine de tot din blogging! :))

      (Citează)

    • am un prieten cu tavanul plin de spoturi si in miljoc un neon. spoturile sunt pentru sarbatori.

        (Citează)

    • LED-uri, consumă puțin :P

        (Citează)

    • @Giovani

      Imi vine greu sa cred. Aveam intr-un apartament scafa cu neoane si spoturi. 99% din timp stateam pe spoturi, ca aveau variator si puteam relga in functie de conditii iar neoanele nu le aprindeam decat atunci cand atunci cand voiam sa arat ca le am, ca aveau zumzaitul ala enervant. (Era inainte sa fie atat de uzuale baghetele cu leduri)

        (Citează)

  2. urata cu spume.aspect de apartament comunist tot nu a disparut.

      (Citează)

  3. foarte porno lustra aia!

      (Citează)

  4. laura petculet

    23/04/2019 la 11:53 AM

    Si inca ceva pe lista : de pus o poza in rama

      (Citează)

  5. dupa renovare te saturi de renovare si ai alte prioritati si de aceea nu termini renovarea, been there, done that :)

      (Citează)

  6. masa e chiar piesa

      (Citează)

  7. Ai vrut ceva gen candelabru dar mai modern asa, nu?

      (Citează)

  8. 12 becuri intr-o camera scunda si inghesuita de bloc, cu mobila tip masiv si draperii groase?!… da, gusturile nu se discuta.

      (Citează)

    • asa e Radu, genul minimalist.

        (Citează)

    • Da, sufrageria am vrut-o mai clasică, cu mobilier din acela, că-i sufragerie, nu birou cu aplică pe tavan și bibliotecă Billy.

      Prefer 12 becuri mici decât două mari și puternice, mai ales că sârmele acelea din interiorul fiecărui abajur o fac să arate foarte mișto când este aprinsă.

        (Citează)

  9. https://youtu.be/nbtfEekhTUI
    Lemn masiv, dar nu masiv, sticla… numai să meargă cu ce mai ai tu pe acolo.
    Găsim și mesteri care sa o facă

      (Citează)

  10. Daca atunci cand te apuci de o renovare nu termini TOT mai mult ca sigur ca nici dupa 1,2,3 …5 ani nu termini :)) poate la urmatoarea tura de renovare
    Pentru ca singura masuta de cafea care mi-a placut si in continuare e singura care imi place costa 1200E , am luat o “mizerie” Lack de la Ikea pe care o schimb o data pe an …sper totusi sa fie o solutie temporara :|
    Legat de lustra da, nu are nici o treaba cu restul mobilei /marimea livingroom-ului :D dar daca lor le place …nu va mai agitati ca are 12 becuri , sunt G9 si sunt destul de chioare :)

      (Citează)

  11. Vezi, dacă la tine durează 5 ani o renovare, să nu te mai plângi că durează atât de mult construcția metroului din Drumul Taberei :D

      (Citează)

  12. Nu stiu sigur – dar parca la inchiderea cu termopan ai nevoie de autorizatie de constructie ( cu proiect si tot tacamul). Mai exista o varianta de inchidere cu sticla securizata care nu are nevoie de autorizatie ( nu ma intreba de ce – ca habar n-am).
    Avantaje – arata mai bine, se poate deschide pe toata lungimea daca se doreste ( vara cand vrei aerisire). Dezavantaje – iarna… ca e frig , Bine – nu ca afara, dar nu tine caldura cum o tine termopanul.

      (Citează)

    • Ai neaparat nevoie de autorizatie la inchiderea cu termopan deoarece e considerata o structura. Geamurile glisante nu reprezinta o structura. Fara autorizatie, risti amenda + obligatia de a aduce fatada la starea initiala.

        (Citează)

    • Amuzant. E prima oara când aud asa ceva.

      Sa curgă amenzile zic!

        (Citează)

  13. Da, am inchis eu recent balconul cu termopane. Fara autorizatie de constructie, nu ne-a zis nimeni nimic ca ar trebui asa ceva. Am fost cu niste masuri aproximative si niste idei la un birou FarEst, am stat, am discutat, a facut omul un proiect initial cu recomandari foarte ok si cu niste preturi initiale (s-au dovedit cam 98% finale). Am semnat un contract, dupa cateva zile, a venit un meserias serios si a luat masurile cum trebuie. Si dupa vreo saptamana, au venit alti 2 cu termopanele si le-au instalat elegant si curat. Totul in zile si ore agreate si respectate.
    A mers foarte usor, e adevarat pentru o lucrare de complexitate redusa, as zice.
    Balconul era deschis, nu a fost nevoie de dat jos ceva deja existent.
    Ii recomand cu caldura pe cei de la FarEst. Profesionisti.

      (Citează)

    • Bineinteles ca trebuie sa ai autorizatie. Presedintele de bloc are obligatia de a verifica orice modificare adusa fatadei, care in cazul tau e ilegala.

        (Citează)

    • Din aia cu birocrație de la primărie?
      Eventual și o spaguta mica ca să nu vina în 3 luni?

        (Citează)

  14. Gândește-te la o mașină de uscat rufe. O poți tine în balcon și sunt multe avantaje, nu stau acum sa le scriu, dar dacă vrei pot sa le înșir.

      (Citează)

  15. Se implinesc 7 ani de cand am renovat si caut lustre pentru living.

    La anul avem planificata o noua renovare. Sa mai astept?

      (Citează)

  16. De ce uscat rufele in balcon si nu uscator, mai ales ca le ai cu tehnologia?

      (Citează)

  17. mai bine scapa de matilda! nu inchide balcoanele! nu ceda!
    matilda e naspa

      (Citează)

  18. Salut Radu,

    Renovarea ai facut-o cu firma sau cu mesteri?
    Am nevoie de o firma pentru renovari si nu prea gasesc.
    Gasesc pe aici o recomandare?
    Multumesc

      (Citează)

  19. Ghita Ciobanu

    24/04/2019 la 9:58 AM

    lustra e oribila, dar cu femeia nu te pui.

      (Citează)

  20. imi placea si mie genul asta de lustra, dar nu arata prea bine aprinsa. ma bucur ca ai pus poza cu becurile aprinse, ca sa ma orientez spre altceva :D

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus