►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Dacă aveți poftă de pulled pork și nu vreți să vă faceți acasă, mergeți la PikaKlara, au acolo mereu unul bun.
Este un mic local lângă Parcul Carol, la rondul mare din capătul bulevardului Mărășești. Au apărut acolo multe restaurante, la parterul unui complex de blocuri noi, printre ele și PikaKlara.
Meniul este aproape în întregime cu pulled pork: sunt burgeri cu porc, apoi wrap-uri, pulled pork la farfurie și inclusiv ceva numit kapsalon, care-i o caserolă cu porc, cartofi, salată și sos. Pe lângă porc, mai au în meniu și câțiva burgeri cu vită, coaste, currywurst, ceva vegetarian cu halloumi și niște aripioare.
Porcul este bun. Am mâncat Spicy Pig (chiflă, pulled pork, bacon, brânză, ardei habanero, salată de varză, castraveți murați și sos) la 28 de lei și a fost bun, ca un pulled pork luat pe la festivalurile de street food. Mi-ar fi plăcut mai mult porc, dar a mers bine și așa (mi se pare mie sau în fotografiile oficiale de pe Instagram este mult mai mult porc?). Chifla pare groasă, dar a fost suficient de moale și pufoasă încât să nu conteze așa tare asta.
Atenție că Spicy Pig chiar este picant, iar când eu zic asta, înseamnă că pentru majoritatea va părea foarte picant. Dacă nu vreți picant, luați Helmet Burger (24 lei). Cartofii prăjiți au fost buni, par tăiați de ei acolo.
Desert aveau doar sufleu de ciocolată cu înghețată când am fost eu, dar ni s-a povestit ce este acel portocalopita (celălalt desert) și sună bine de tot, ceva portughez făcut la cuptor și bine însiropat, părea suficient de apetisant încât să revin doar pentru el.
Din fericire pentru mine, PikaKlara este suficient de aproape de casă încât să revin mai des. Am aflat de local de pe Utopia Balcanică, unde găsiți mai multe detalii.
PikaKlara se află pe strada Candiano Popescu 1, orar L—D 11—23. Au site oficial pikaklara.com și pagină oficială de Facebook, iar parcare găsiți de obicei prin zonă, în rond. Pe site scrie că au și un food truck.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
11/01/2019 la 11:45 AM
Portokalopita e desert grecesc
Cristian(Citează)
11/01/2019 la 12:30 PM
Ar fi interesant sa pună chifla pe plita încinsă, asa se aplatizează și devine putin crocanta, mult mai ușor de mâncat burgerul.
grigore(Citează)
11/01/2019 la 1:35 PM
Cel mai bun pulled pork il fac acasa. Am mancat in mai multe locuri, in mai multe tari, nu se compara nici unul.
Kapsalon e o chestie “inventata” in Rotterdam. Localnicii sunt destul de mandri de inventie, zic eu prea mandri pentru ceea ce esential e o shaorma with extra steps.
Giani Mucea(Citează)
11/01/2019 la 1:41 PM
Burgerul arata in mare fel! Dar cartofii nu par sa arate asa de bine..
eBogdan(Citează)
11/01/2019 la 2:17 PM
Cartofii mi se par si mie cam inchisi la culoare, nu sunt aurii, cum ar trebui.
Kopa_Kopan(Citează)
11/01/2019 la 2:01 PM
Referitor la cartofii prajiti, multe restaurante folosesc cartofi proaspeti, daca pot spune asa, insa ii taie cu un aparat manual si ies taiati perfect, precum cei congelati.
Spun asta pentru ca se poate crea confuzie, de exemplu la Argentine parca spunea Radu ca au cartofi congelati iar ei erau proaspat taiati.
Alexandru(Citează)
11/01/2019 la 2:16 PM
Cartofii de la genul asta de localuri sunt foarte buni. Nu stiou daca sunt congelati sau proaspeti, dar acasa nu ies deloc asa. Probabil pentru ca au utilaje speciale pentru prajit.
Kopa_Kopan(Citează)
11/01/2019 la 2:18 PM
Burgerul pare apetisant, poate putin cam scump la 28 de lei, dar am vazut ca au si variante mai ieftine.
Dar vreau sa incerc sa fac si eu pulled pork acasa, sa vad cum iese.
Kopa_Kopan(Citează)
11/01/2019 la 3:02 PM
Intr-adevar sunt super buni, mai ales cei cu parmezan. Localurile folosesc friteuze cu temperaturi inalte si ulei de palmier sau oleina. Din pacate unii pun potentiatori de aroma – monoglutanat de sodiu (sare china sau cum i se mai zice)
vezi ex mcdonalds…
Am descoperit o reteta foarte gustoasa la o rulota la targul de Craciun, pe care o recomand: cartofii prajiti cu parmezan, sare, busuioc si usturoi
Alexandru(Citează)
11/01/2019 la 9:55 PM
Reteta, te rog?
rox(Citează)
12/01/2019 la 2:45 PM
Voiam sa-ti zic “il afumi 4 ore si apoi i-l dai nevestei ca se ocupa ea de restul” dar nevasta citeste si ea blogul asta asa ca mi-a dat reteta:
“E un pic mai complicat, dar merită efortul:
1. Îl ținem 24 de ore la frigider, cu strat de mirodenii uscate: sare (cristale, nu fină), piper, semințe de muștar și coriandru, cayenne pepper, paprika etc Măcinat mediu, nu pudră, tot ce e necesar.
2. Afumat la rece minim 4 ore.
3. Slow cooked în cuptor, pe pat de ceapă, morcovi și usturoi (doar pentru aromă).
4. Carnea desfăcută fâșii și amestecată cu sos:
4.a. https://amazingribs.com/tested-recipes/barbecue-sauce-recipes/kc-classic-bbq-sauce-recipe
4.b. Jack Daniel’s Barbecue Sauce
La masă îi asortăm ceapă caramelizată și castraveți murați. Dacă nu este posibilă afumarea, poți folosi smoked paprika și varianta de sos Full Flavor Smokey de la JD’s. ”
Adaug eu: pentru ca nu gasim boston butt, cumparam de obicei ceafa. O bucata de 3kg e suficienta. Ca lemn de afumat nu stiu, am folosit mai multe esente dar nu am observat o diferenta enorma. Dar este foarte important sa fie afumat.
Giani Mucea(Citează)
12/01/2019 la 9:30 PM
Mersi. Pasul doi pare cel mai greu de realizat pentru un blocatar, trebuie sa gasesc o afumatoare unde proprietarul stie ce inseamna afumat la rece.
rox(Citează)
12/01/2019 la 9:52 PM
Cu placere. Nu e musai sa il afumi la rece. Noi facem asa pentru ca e mai usor de controlat temperatura in cuptorul electric. Poti sa il afumi si la cald dar sa te asiguri ca nu trece de 100C.
Giani Mucea(Citează)
13/01/2019 la 12:48 PM
Prietene, crezi ca afumarea la rece e problema la bloc? orice AFUMARE este irealizabila cand stai la bloc! Si nu stiu de unde ai scos tu chestia cu afumatul carnii pentru pulled pork, caci nu se practica de obicei!
Kopa_Kopan(Citează)
13/01/2019 la 1:26 PM
Nu sunt prietenul tau, amice.
Pentru ca aparent nu poti sa parcurgi si sa interpretezi un text, o sa iti explic:
1. rox a spus ca trebuie sa gaseasca o “afumatoare unde proprietarul stie ce inseamna afumat la rece”. Asta ii indica unui om rational ca se gandeste sa rezolve problema cu afumatul in alta parte decat la bloc, dar nu stie daca va gasi un loc unde se poate afuma la rece. Asa ca am oferit o alta optiune.
2. Afirmatia ca pulled pork nu se afuma de obicei e falsa. Dar, chiar daca nu ar fi, daca citesti inca o data comentariul meu initial si treci creierul pe ON vei afla ca eu afirm ca pulled pork pe care il fac acasa il consider cel mai bun iar caracteristica lui principala e ca e afumat.
Giani Mucea(Citează)
13/01/2019 la 4:37 PM
L-am incercat ieri dupa ce am citit pe blogul tau. Foarte buna recomandarea. Locuim aproape de parcul Carol si totusi nu auzisem de locul acesta. Prima data cand am mancat Pulled Pork si a fost delicios. Am gustat din burgerul Spicy Pig, dar dupa gustul meu este prea picant, dar sotului meu i-a placut. Am incearcat acest Kapsalon totusi si nu am fost dezamagita
Ralu Ralu(Citează)
15/01/2019 la 8:41 AM
Da, i-am incercat si pe Uber Eats de cateva ori. E genul de local care face mai mult o chestie in diverse sortimente, dar o face bine.
Adi(Citează)