►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
PMB ar vrea ca în viitor să ridice mașinile parcate ilegal, în special cele ce blochează treceri de pietoni, șina tramvaiului șamd. Nu-i rea ideea, dar este o măsură ce tratează efectul, nu cauza problemelor orașului, iar după 30 de ani de la Revoluție ar cam fi cazul să tratăm și cauzele.
Știrea de mai sus mi-a adus aminte de niște promisiuni electorale făcute de primarul Firea în campania electorală și contabilizate de pagina Optar.ro. Știți cum curgeau atunci promisiunile despre parcări tip park&ride pe la marginea Bucureștiului? 350 de locuri în Popești, 400 în Pantelimon, una în Colentina, o parcare de 600 de locuri la autobaza RATB din Pipera șamd, să ajungă la fiecare câte una!
Știți câte s-au făcut? Zero! Firea promitea că în 15 luni (adică în toamna 2017) vor fi gata toate, dar lucrările nu au început nici măcar la o singură parcare deși astfel de proiecte nu au vreo legătură cu guvernul PSD pe care dă vina primarul și nici nu poate susține că n-a avut consiliul de partea ei, că-l are. Este doar parte dintr-un lung șir de promisiuni electorale făcute pe principiul “votați-mă, că apoi fac treabă bună” uitate complet după câștigarea tronului.
Uitați pe video, că arată mai bine când vedeți ce frumos vorbea primarul atunci și știind realitatea de acum:
Clipul spune că Primăria Generală a făcut doar 3 locuri de parcare, cele din fața sediului Primăriei, unde parchează Firea. Așa o fi.
Metrorex a construit o parcare la Străulești și știrile spun că stă pustie pentru că tariful, 1 lei/oră, este considerat prea mare. Sunt de acord. Dacă vrei să oprești poluarea și să trimiți lumea spre transportul în comun, nu poți cere 10 lei/zi (220 de lei/lună lucrătoare) de la cei care vor să-și lase mașinile acolo. Parcarea aceea nu trebuie să genereze profit!
Firea promitea benzi pentru bicicliști, o rețea în tot orașul. Nu s-a făcut niciuna. Te uiți în alte orașe și vezi cum merg bicicliștii pe ele, inclusiv ducându-și copiii la școală sau grădiniță, cum mașinile sunt mai puține, poluarea și zgomotul mai reduse. Te întrebi oare de ce nu se poate și la noi?
Tot Firea promitea în iunie 2016 că va merge personal la Bruxelles pentru a debloca fondurile europene și că le va atrage pentru a transforma Bucureștiul. Nu a luat nici măcar un euro până acum.
Mai precis, un articol Hotnews spune că Primăria Municipiului București nu a depus nici un proiect pentru a lua fonduri.
O altă promisiuni de care uitasem complet este cea legată de transparentizarea cheltuielilor primăriei. Firea spune că, în 100 de zile de la preluarea mandatului, va face publice toate cheltuielile primăriei, ba chiar vor fi afișate pe panouri stradale ca să știe fiecare bucureștean cât costă lucrările din jurul său.
Bineînțeles că nici asta nu s-a făcut, ba din contră, cheltuielile sunt ținute la secret. Vă mai amintiți dificultatea cu care s-a aflat că noile companii înființate cheltuie banii pe iPhone X de 5.000 de lei și pe laptopuri MacBook de 10.000 de lei? Sau că Dan Bittman ia 11.000 de euro pentru un concert sau că proiecția de lumini iMapp de pe Palatul Parlamentului a fost făcută de o firmă legată de Sebastian Ghiță?
Cam asta e Primăria. Idei diverse, de multe ori fanteziste, care nu se leagă între ele și, chiar și dacă sunt implementate, de multe ori rămân în paragină sau nu duc nicăieri. Suntem pe calea cea bună!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
28 comentarii
17/01/2019 la 6:53 AM
Cineva spunea ca sta pe un munte de bani, bugetul PMB si de asta nu prea mai are nevoie din alte parti. Nebunia e ca nu il poate cheltui si ca trebuie sa dea in dreapta si in stanga din suma si nu va ganditi la spagi ci la sifonari. Probabil ca zilnic se gandesc acolo “de unde sa mai luam ceva” si cum le vine vreo idee apare cate un spectacol, un festival, o sponsorizare, o lucrare facuta de firmele alea capusa cu preturi umflate.
cartus(Citează)
17/01/2019 la 7:10 AM
Nu sunt de acord cu faptul ca parcarea în park and ride trebuie să fie gratuită. 1 leu pe oră cu siguranță nu generează profit, probabil nici nu acoperă cheltuielile operaționale.
Când îți iei mașină la noi singurele costuri în afară de cea ale mașinii sunt benzina și asigurarea. Ei bine, și parcarea trebuie să fie un cost ce trebuie luat în calcul că tot de utilizarea mașinii ține.
Dacă zici că n-ai bani, atunci nu îți lua mașină. Mașinile în România sunt foarte ieftin de avut. Mi-am calculat la a mea și asigurare (la Groupama, nu Euroins :), impozit și rovinietă mă costă cam 10 euro pe lună. Atât costă să ai mașină. O glumă.
În vest l, dacă stai în oraș costurile sunt de cel puțin 10 ori mai mari (că acolo locul de parcare nu e gratuit sau cu 5lei/lina) și salariile nu sunt de 10 ori mai mari.
Deci e momentul ca lumea să înțeleagă că dacă ei n-au bani sau primăria nu le-a creat infrastructura, asta nu le dă la rândul lor dreptul să nu îi respecte pe alții.
Iulian(Citează)
17/01/2019 la 7:49 AM
Pai normal, trebuie sa descurajezi transportul cu mașina personală și folosirea cat mai mult a transportului in comun. Trebuia să investească în transportul in comun. Și nu poți face parcări peste tot, că bizonul daca vrea sa cumpere ceva de la non-stop, oprește fix in dreptul lui, chiar daca are parcare peste 50m.
Eu(Citează)
17/01/2019 la 7:58 AM
Perfect de acord.
Când ridicau mașinile parcate aiurea acum câțiva ani era ceva mai aerisit, se putea circula pe banda 1, intersecțiile aveau vizibilitate la viraje etc.
Da, știu, se pare că nu prea era legal cum procedau, dar azi ne-am întors fix în starea contravențională de dinainte, cu trecerilor de pietoni obturate de mașini, cu stații STB unde pasagerii așteaptă autobuzele pe banda 2 și alte finețuri africane.
Înainte să ne plângem că administrația sparge banii pe concerte, ar trebui să ne întrebăm la ce folosesc atâtea semne de circulație și marcaje rutiere care sunt, ca normă zilnică, ignorate de cetățeni iar sancțiunile sunt inexistente.
Vali(Citează)
17/01/2019 la 9:18 AM
N-ai cum sa generalizezi costurile expuse de tine pentru ca sunt infime, sincer. Nu stiu ce masina ai de platesti aprox 400 Rca dar nu ai pus reviziile si alte cheltuieli ce pot apărea la o masina si o sa vezi ca nu e chiar asa ieftin…
Este ieftin sa ai o mașină ieftina dar care nu iti da nicio satisfacție…
Vali(Citează)
18/01/2019 la 1:31 PM
același lucru l-au făcut și pe M4, după ce am reclamat că nu se respectă intervalele, au modificat la mai mult, dar nici așa nu se respectă :facepalm:
Practic pe M4 au mai introdus două stații, dar circulă aceleași două garnituri.
Am mai sesizat că niște chestii nu merg prin spații, au spus că le repară până la data X, că depinde de un alt proiect, au terminat acel lucru, tot nu funcționează. I-am contactat din nou, răspunsul a fost ceva de genul „avem în vedere soluționarea”. Când? Nu se știe.
Claudiu(Citează)
17/01/2019 la 7:48 AM
In Popesti la statiile Dimitrie Leonida si Berceni au facut multe locuri de parcare. Vor fi cu taxa, cativa lei pe zi din ce am inteles.
Mihai(Citează)
17/01/2019 la 8:05 AM
cati ati fost la vot? aud?
Giovani(Citează)
17/01/2019 la 8:19 AM
La vot au venit fix câți oameni au fost convinși de ofertele electorale prezentate de carismaticii Nicușor Dan și Predoiu.
Evident că Firea a luat singură voturi cât ăștia doi la un loc.
Vali(Citează)
17/01/2019 la 8:25 AM
Inlocuiti numele Firea cu orice alt nume si psd cu orice altceva. E fix acelasi lucru. Asta nu inseamna ca nu tre schimbati. Doar ca nu va faceti sperante ca ar sta lucrurile altfel. In primaria bucalelor e colcaiala atat de mare si atat de apolitica incat nu se poate face nimic.
Daca maine, tu, radu, ajungi primar, manat de cele mai nobile ganduri, esti halit daca nu te dai de partea sistemului.
BlackSkull(Citează)
17/01/2019 la 8:49 AM
Fusai la vot!
Eu sunt total de acord cu ridicarea masinilor si asta consider ca este o masura ce ar duce direct la micsorarea numarului de masini care circula in Bucuresti. Stim foarte bine ca Bucurestiul duce o acuta lipsa de spatii de parcare, de parcuri si de alte locuri in aer liber. Daca odata cu ridicarea masinilor parcate aiurea fiecare ar fi obligat sa mai plateasca un mimim de 1.000 de RON, pun pariu ca in 6 luni de zile se injumatateste traficul in oras. Sa facem parcari nu este o solutie, dincontra asa stimulam cresterea parcului auto. In Tokyo o lege îi obligă pe rezidenți să dovedească că dețin deja un loc de parcare, încă dinainte de a cumpăra mașina.
Cei care parcheaza masinile pe trotuar sa ramana si fara permis 1 an de zile. Stau in centrul Bucurestiului, la casa, si am in fiecare zi probleme cu cei care imi blocheaza intrarea in curte. De curand mi-am vandut masina pentru ca nu mai mergeam cu ea si am ramas cu un singur autoturism pe familie. Merg cu bicicleta, trotineta, pe jos sau ca si azi cu mijloacele de transport in comun. Se poate, ne ajuta si pentru sanatate dar trebuie vointa si un grad de altruism sa ne gandim si la ceilalti din jurul nostru. Am fost in Suedia la o corporatie mare si acolo erau sute de locuri de parcare. Cei care ajungeau primii la serviciu parcau cel mai departe de intrare pentru ca cei care intarzie sa parcheze in fata sa nu fie nevoiti sa intarzie mai mult. Asa gandesc oamenii civilizati, nu ca noi sa parcam in fata magazinului de gogosi ca avem pofta acum pe loc de o gogoasa si ne doare in cur ca incurcam toata circulatia in spatele nostru. Da ridicarii masinilor si poate chiar si desfiintarii unor parcari pentru a face parcuri pentru copii.
ovidiu(Citează)
17/01/2019 la 8:58 AM
Parcarea trebuie sa fie mai ieftina decat amenda + taxa de recuperare dupa ce e ridicata masina. Evident cu o politie si primarie care intr-adevar sa-si faca treaba.
Daca amenda ar fi drastica, de tipul 2000 RON dar un abonament de parcare 500 RON/an, evident ca a-2a varianta are cel mai mult sens. Dar treaba asta poate functiona doar daca amenzile si ridicarile sunt efectuate la sange.
Tudor(Citează)
17/01/2019 la 8:59 AM
O parte din problema cu masinile parcate aiurea se poate rezolva usor, de politie. Cel putin in zonele unde exista parcari cu plata, ar trebui sa mearga zilnic si sa imparta amenzi.
Alin(Citează)
17/01/2019 la 9:07 AM
Parcate ilegal sau neregulamentar?
ps(Citează)
17/01/2019 la 9:08 AM
Câți din voi faceți sesizări la Poliția Locală când vedeți o mașină parcată aiurea ?
Unul care ia 2 amenzi usturătoare nu o sa mai parcheze in locuri nepermise.
alex.petre(Citează)
17/01/2019 la 9:38 AM
Eu am mai facut sesizari, probabil degeaba dar mai fac. Am mai facut sesizari si la metrorex, stb pentru diverse probleme. La metrorex aveau afisat pe site un interval de 2 minute pe magistrala berceni-pipera la orele de varf. Dupa probabil mai multe sesizari ca nu se respecta timpul(vorbim de plecat de la capetele de linie), au modificat si acum au trecut pe site un interval de 3 minute…
Alin(Citează)
17/01/2019 la 9:46 AM
Eu am sunat de multe ori. Ghici ce: dacă șoferul nu e prezent ei lasă doar o foaie prin care te cheamă la ei pentru a ți se scrie PVul. Dacă nu te duci aia e. Cei de la Rutieră nu se bagă, te trimit către locală și…
Mario(Citează)
17/01/2019 la 9:47 AM
bai, niste piste de biciclete sa stii ca s-au facut: pe Soseaua Pipera, de la intersectia cu Nicolae Caramfil pana la metrou Aurel Vlaicu; sunt separate cu borduri de carosabil, ca pe calea Victoriei
nu-s chiar continue, dar e ok, pe mine ma ajuta ca portiunea aia e aglomerata tot timpul si pe carosabil si pe trotuar, deci era dificil cu bicicleta.
si s-au pus si separatoare de beton intre sensuri, ceea ce a ajutat.
uite pe google maps din August 2018, se vede ca asfaltul e deja decopertat langa trotuar
https://www.google.com/maps/@44.4791867,26.0955861,3a,75y,87.56h,72.64t/data=!3m6!1e1!3m4!1sBuc4ReE2yzBMBh7qZuAbBQ!2e0!7i13312!8i6656
na ca am ajuns sa-i iau apararea lui Firea, scuipa-o-as in gat :)
Marean(Citează)
17/01/2019 la 9:47 AM
Romanii nu stiu si nici nu vor sa parcheze regulamentar pentru ca Politia ignora aceasta contraventie. Chiar si acolo unde sunt locrusi de parcare libere (Mega Image, Lidl, Mall-uri) tot vedem nesimtiti care opresc si stationeaza pe prima si chiar a doua banda. Acolo ce scuze mai au? Parcarea de la Straulesti sta goala, desi cost 1 leu pe ora !!! De ce ar face primaria alte locuri daca nimeni nu vrea sa pleateasca sau chiar si atunci cand sunt gratis nu stim sa le folosim.
Andrei(Citează)
17/01/2019 la 9:55 AM
Tu chiar ai crezut ce a zis madam în campania electorală? Chiar ai crezut că este bine intenționată această fostă știristă?
Din punctul meu de vedere este cel mai slab (sau mai bine zis rău intenționat / pus pe furt ) primar pe care Bucureștiul l-a avut vreodată.
Am ajuns să-mi pară rău că nu mai e Oprescu primar, atât de slabă și de tută e asta.
Emilian(Citează)
17/01/2019 la 10:00 AM
Radule, sa nu ma intelegi gresit. Nu sunt fan Firea sau politica in general, dar…
1. la Pipera le-a facut parcare langa sediul Medicover Pipera
2. la Straulesti le-a facut parcare cu coborat direct la Metrou
3. la Metrou Berceni sunt multe locuri de parcare unde lumea chiar isi lasa auto si i-au metroul pentru a ajunge la serviciu in Pipera (info primita de la un fost coleg care locuieste in localitatea Berceni si face asta zilnic)
Acum…
1. Le-a facut parking, dar ghici ce au facut cei care lucreaza la corporatii in zona si se plangeau ca nu au parcari – s-au dus si au cautat alte strazi/trotuare de blocat.
Exact aia care se presupune ca au bani au inceput sa caute solutii pentru parcat moca. Pe ei de fapt nu ii intereseaza un parking facut de primarie. Ei vor sa parcheze MOCA.
2. La fel si la Straulesti.
3. Bravo lor ca folosesc metoda asta (nu stiu daca este cu bani sau nu – asta nu mi-a mai zis prietenul si eu am uitat sa intreb la momentul respectiv)
Stii ce usor poate sa faca parcari primaria si sa le dea peste bot celor care tot cer locuri de parcare?!
Pai le pune tonomat la coltul strazii, trage cateva linii langa trotuar si transforma in parking toate locurile unde oamenii acum parcheaza MOCA. Asa este peste tot in Italia… toate parcarile langa trotuar sunt cu bani. La noi e MOCA si oamenii se tot plang ca nu sunt parcari – IPOCRIZIE.
La fel cum se plangeau ca nu au unde sa parcheze cand merg in Centru Vechi si de asta parcheaza ei pe unde apuca. Ca sa vezi… exista parkingul de la Intercontinental… acelasi parking care acum administreaza si cel de la “Universitate” (50m mai incolo). Si ala de la Inter e mult mai mre din cate stiu – Again, IPOCRIZIE.
Eram intr-o zi la Gio Cafe (exact in gura de intrare de la Parking Universitate) si vine o retardata care trage exact in Buza rampei, exact cat sa poata si “fraierii” sa coborare si sa parcheze pe bani.
Anyway. Imi doresc atat de mult sa faca Firea parking-uri… Sa traga frumos liniute la trotuare si sa ceara bani pentru asta. Sa va mai vad atunci cat de mult v-ati dorit parking-uri. Ca locuri unde sa faca altele exact acolo unde au oamenii “NEVOIE” nu exista. (sper ca intelegi ironia).
Zi faina.
Leonardo(Citează)
17/01/2019 la 3:47 PM
1. Din linkul dat de tine mai jos se vede clar ca nu “le-a facut” Firea nimic. E o firma privata. Firea are ceva companie municipala care nu prea mai exista legal.
2. La Straulesti e un proiect Metrorex. Deci Min. Transporturilor.
3. O fi, nu cunosc zona, inteleg ca nici tu. O fi asta: https://sectorul4live.ro/parcare-berceni-leonida-inundatie/
Deci ce zici c-a facut Firea mai exact?
In rest sunt de acord, oamenii nu vor sa plateasca atata timp cand au alternative gratis (pe trotuar)
Sorin(Citează)
17/01/2019 la 10:05 AM
Uite parking-ul de la Pipera
https://www.interparking-romania.ro/en/find-parking/P-Parking/
Uite-te la tarife si gandeste-te ce salarii au cei care lucreaza acolo.
“Business 1 month RON 175,00”
Leonardo(Citează)
17/01/2019 la 11:11 AM
Dar cum sa zici 1 LEI/ora?
GabrielG(Citează)
17/01/2019 la 11:19 AM
Firea nu a facut nici macar minimul in domeniu de parcare: sa identifice toate locurile de parcare disponibile si sa le marcheze si inregistreze, inclusiv pe trotuare, in conditiile legii. Dupa aia, poate sa vina cu analize si sa decida daca e nevoie de taxarea lor, de construirea altora sau alte masuri
Ah, ba da, a marit pretul parcarilor deja existente. Foarte bine gandita miscarea, daca vrei sa descurajezi folosirea lor.
nashu_mare(Citează)
17/01/2019 la 11:33 AM
Salut, te inseli, daca nu te prezinti la Udriste pentru a-ti face procesul verbal acesta se face automat pe numele proprietarului autoturismului si vine acasa…
Alexandru(Citează)
17/01/2019 la 5:52 PM
Udriste = Politia Rutiera. Aici spunea de aia de la locala, care nu au dreptul sa verifice in baza de date cine e proprietarul.
Cipper(Citează)
17/01/2019 la 4:40 PM
“În parcarea de tip Park&Ride de peste 600 de locuri de la Străulești parchează în medie doar 19 mașini pe zi. ”
Da, vrem mai multe parcari goale la marginea orasului!
gigi(Citează)