►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・PC Garage・Flip・Secom・Altex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Astăzi am reinstalat Skype pe desktop deoarece aveam două versiuni instalate, iar una nu pornea. Mai mult, în cea care pornea nu aveam opțiune de a lansa programul odată cu Windows, ceea ce făcea Skype inutil pentru că eram de negăsit.
Culmea, pe laptop Skype a funcționat mereu bine, fără astfel de probleme. Așa că am început să investighez de unde apare problema pe desktop.
Microsoft oferă două versiune de Skype. Una este o “aplicație” de Windows 10, care se instalează din Microsoft Store. Cealaltă este un program ce se descarcă manual de pe site-ul Microsoft, la secțiunea “pentru alt Windows decât 10”.
Ambele arată identic și se comportă identic. Aplicația de Windows 10, care este cea recomandată de Microsoft pentru acest OS (“Utilizați Windows 10? Skype se află deja pe computerul dumneavoastră.”), nu are opțiunea de lansare automată cu Windows, ceea ce este uimitor și de neînțeles. Ar trebui să deschid eu manual programul în fiecare zi?
Iată meniul ambelor aplicații:
Este o discuție lungă pe forumul de suport Microsoft despre cum să faci aplicația Skype să pornească odată cu Windows. Răspunsul oficial oferit de un moderator este parțial greșit, cel bun se află de fapt mai jos în acea discuție și include un drag and drop de pictogramă din meniul de start în folderul Startup. Vorba cuiva de acolo: “WHY, JUST WHY IT DOES NOT START AUTOMATICALLY LIKE THE PREVIOUS 934 VERSIONS?”
Cele două, aplicația și programul, par identice. Până și versiunea este aceeași, singura diferență fiind la pictograme și la acea versiune suplimentară din aplicație:
Observați că pentru programul stand-alone, nu pentru aplicația din Microsoft Store, apare mesajul “you’re on the latest version”, deși oficial acesta este pentru Windows-uri mai vechi.
Windows 10 a apărut în 2015, Microsoft are rezultate financiare excelente și este una dintre cele mai mari și profitabile companii din lume. Cu toate acestea, fix la produsul Windows n-au rezolvat în ultimii 3 ani diverse probleme ce păreau rămase dintr-o perioadă beta: interfețe diferite pentru setări, ai zona modernă de Settings, dar de multe ori trebuie să intri în Control Panel clasic, treaba asta cu Microsoft Store, meniuri moderne în unele locuri (precum Action Center) și vechi în altele (Volume Mixer) șamd.
Și nu-i doar la Skype. OneNote, de exemplu, are aceleași probleme. Dacă iei programul de pe linkul oficial, primești de fapt versiunea dumbed-down, mai simplă. Licența mea de Office îmi dă voie să folosesc varianta OneNote completă, de desktop, dar aceea se numește OneNote 2016 (adică te cam ferești de ea) și este ceva mai bine ascunsă prin secțiunea Downloads.
Colac peste pupăză, acel October Update care urma să introducă noi funcții mișto în Windows (eu așteptam clipboard multiplu cu cel mai mare interes) a debutat cu probleme mari, a fost retras de vreo două ori de la update-urile automate și acum disponibil doar ca update cerut manual de către utilizator. Mă întreb ce buguri sau probleme poate avea de n-au fost rezolvate în 3-4 luni.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
27 comentarii
22/01/2019 la 11:32 AM
Simplu.
MacOS.
GabrielG(Citează)
22/01/2019 la 4:26 PM
Skype-ul de OSX e cea mai mare mizerie ever
dragos(Citează)
22/01/2019 la 11:36 AM
Pe langa versiunile astea de skype mai ai skype for business si lync, care sunt efectiv acelasi lucru.
Sunt ambiguu fata de Windows 10. Pe de-o parte imi place ca se misca bine si arata mult mai bine decat 7. Pe de alta parte insista sa bage pe gat apps, care sunt niste mizerii. Plus Cortana, care ar trebui sa se ia de mana cu Bixby si sa se arunce de pe bloc.
Giani Mucea(Citează)
22/01/2019 la 11:49 AM
Lync a devenit Skype for business. Daca vrei cea mai recenta versiune de Lync o sa o gasesti sub denumirea noua.
Catalin(Citează)
22/01/2019 la 4:00 PM
Skype for Business e mult sub versiunea de Skype free, cel putin pe Mac, insa si colegii care folosesc windows nu o inghit. Dupa un an de la implementarea Skype for Business angajati folosesc in mare parte Skype-ul normal cu conturile personale.
Cat despre noile Apps-uri de la Ms, pe un calculator mai vechi sau o masina virtuala deschideti aplicatia “calculator” si comparati cu vechiul calculator scris in C++. Aceasta de va deschide mult mai greu pentru ca aceste aplicati folosesc un interpreter, nu mai sunt cod pur nativ cum sunt cele de windows 7.
Marius M(Citează)
22/01/2019 la 11:45 AM
@nwradu: Unele se numesc Desktop app, celalalte se numesc Windows app.
Floo(Citează)
22/01/2019 la 11:49 AM
Probabil că băieții cu ochii albaștri de la InQTel și/sau Palantir i-au cerut o favoarea (a se citi i-au dat ordin) lui Billy.
Rilache(Citează)
22/01/2019 la 2:02 PM
LOL nu. E doar o iluzie. MacOS e un sistem hiper-optimizat pentru task-uri comune, dar altfel e plin și el de bubițe sau de probleme de stabilitate. Sigur că dă bine la prestanță să scoți Macu’ cu carcasă metalică la înaintare.
Dan(Citează)
22/01/2019 la 2:45 PM
Spune-ne și nouă care sunt problemele de stabilitate ca să fim atenți – dar dacă se poate probleme pe care le-ai văzut tu, nu ai citit pe 2-3 site-uri. Nici Windows 10 (sau Microsoft în general) nu e așa de rău pe cât susțin unii, dar sunt foarte multe lucruri care te vor scoate din sărite, de exemplu drivere, scaling-ul la diverse rezoluții, ferestrele de setări păstrate de prin W98, notificările și altele. Driverele trackpad-urilor la laptopuri sunt ceva special. Nimic nu e perfect, dar cred că ar trebui să cauți alte dezavantaje pentru mac, că stabilitatea sigur nu e unul dintre ele.
Dă bine la prestanță pentru ăia care cred în chestia asta. Unii scot doar macul și își văd de treabă.
dam167(Citează)
22/01/2019 la 2:41 PM
Eu stau inca pe Windows 7 tocmai pentru ca W10 nu este terminat de multi ani. N-am chef ca fiecare update sa pierd 2-3 zile reparand ce s-a sctriat la actualizari. Nu, multumesc.
Kopa_Kopan(Citează)
22/01/2019 la 2:42 PM
Daca vrei sa bagi un Windows app in startup poti sa incerci metoda asta:
https://support.microsoft.com/en-us/help/4026268/windows-10-change-startup-apps
Majoritatea produselor din gama Surface, dezvoltate de Microsoft, functioneaza atat in desktop mode cat si tablet mode. De aici poate vine si explicatia de doua versiuni pentru acelasi soft. Aplicatiile mi se pare ca sunt mai optimizate pentru modul tableta. Piata de laptop-uri 2 in 1 a crescut destul de mult. Din pacate aplicatiile din Windows store lasa de dorit. Dezvoltatorii castiga mai bine in alta parte.
The Gadgetist(Citează)
22/01/2019 la 2:44 PM
Este peste Windows 10 de fix 10 ori. Nu contează că dă bine sau nu, atâta timp cât produsul e aproape excelent. Cu mult peste concurenţă. Sper că ai avut macOS şi nu scrii din frustrare.
Claudiu(Citează)
22/01/2019 la 3:30 PM
Am avut MacOS si mi-am castigat painea cu el. Never again. Win10 sau un distro bun de Linux ftw. :)
Degustibus si experienta personala, naiba stie. Nu sunt fanboy. Sa isi faca fiecare treaba cu ce ii pica lui mai bine.
Trespasser(Citează)
22/01/2019 la 2:45 PM
problema e ca MS a taiat mult din testeri si testare, au luat-o pe ulei cu dev si ops si alte bs-uri, iar software-ul are de suferit, nu de castigat.
plus, asta e calitatea cand lucrezi cu indieni…. ce QA vrei.
dar da, e misto sa il ai idol pe nadela.
Mihai(Citează)
22/01/2019 la 3:36 PM
Și cu toate astea nu e ieftin și mai au și licențieri dubioase – de exemplu Windows 7 Professional OEM Retail care a însemnat ce au vrut ei să însemne. Dar dacă n-avem softurile și pe linux…
dam167(Citează)
22/01/2019 la 2:55 PM
Cea de Windows 10, chiar daca nu o pornesti tu, este de fapt pornita. Daca iti scrie cineva, iti va aparea notificarea
Marius Serban(Citează)
22/01/2019 la 2:58 PM
Windows 7 mai are suport fix un an. Eu zis sa treci pe 10 de pe acum, ca sa ai timp sa rezolvi toate problemele cu el. :)
Sol(Citează)
22/01/2019 la 4:04 PM
Acum sa treci, ca are support si primesti update-uri fortate de iti sterg fisierele de prin Documents. E greu de spus daca e mai bun un windows cu support si unul fara suport la ce bataie de jos e cu update-urile.
Marius M(Citează)
22/01/2019 la 2:59 PM
Sunt vechi ambele. Acum pe val este Microsoft Teams, pentru uneltele vechi suportul este limitat. Have fun!!!
nuYo(Citează)
22/01/2019 la 3:07 PM
Well shit, teams nu mi-a placut deloc.
Giani Mucea(Citează)
22/01/2019 la 3:42 PM
Eu dupa ce am instalat “desktop app” a inceput sa imi lanseze in startup si “windows app” ambele cu acelasi user. Pana la urma am reusit sa scap de “windows app”.
Alex(Citează)
22/01/2019 la 5:46 PM
Asta spune mai degrabă multe despre implementare. SfB este foarte bine adoptat de companii, se integrează cu AD și outlook. Dacă lucrezi cu parteneri străini, prima oara primești cerere de Skype federation și apoi restul.
Florin(Citează)
22/01/2019 la 5:46 PM
Cea mai mare mizerie posibila este Skype for Business. Este singurul mess din lume care nu mentine conversatiile dupa ce inchizi fereastra. dus, gone, disparut. am inchis cu tine, a zburat spre cer. apare fereastra goala next time….
am vorbit la suport si cica de fapt se arhiveaza conversatiile si le gasesti PE MAIL intr-un folder cu arhive. WHY ??? din cauza asta toti folosesc free-ul.
Ionut P(Citează)
22/01/2019 la 5:54 PM
Mi s-a parut si mie ciudata chestia asta la inceput. Dar, daca stai sa te gandesti mai bine, e o idee buna. E mult mai usor sa cauti in conversatii vechi pe mail.
Giani Mucea(Citează)
23/01/2019 la 9:26 PM
Eu sunt multumit ca acel Skype nu porneste automat. Nu vreau sa deschid laptopul personal si sa se conecteze automat Skype-ul pentru ca folosesc Skype doar la job.
As vrea sa pot bifa undeva pe sistemul de la birou sa se logeze automat, acolo da, este normal.
Gaelex(Citează)
25/01/2019 la 5:38 PM
Eu mă loghez pe calculator cu contul de Outlook.com. Mi-am asociat contul de Outlook.com cu cel de Skype. În consecință, Skype (versiunea din store, fără opțiune de start-up) pornește automat. Lucrul ăsta m-a deranjat destul de tare pentru că vu voiam altă aplicație care să pornească la start-up.
Alx MAX(Citează)
06/02/2019 la 8:34 AM
Personal am patit-o; am fost fortat sa fac update. Foloseam un 7.40 parca. Si tot aminam update-ul dintr-un simplu mare motiv: o SINGURA fereastra de mesaje in locul a “n” ferestre independente.
Adica vreau sa vorbesc cu doi simultan, o pot face in versiunile vechi, aici nu.
Dupa care am dezinstalat, reinstalat un 7,38. Care vad ca deocamdata ma lasa. Cu anuntul de rigoare “Update now” “Not yet’.
Chiar nu se poate seta ultima versiune sa functioneze in ferestre separate?
Liviu(Citează)