Urmăriți o dezbatere în Parlamentul Britanic ca să vedeți diferențe față de al nostru

Faptul că Florin Iordache le-a arătat degetul mijlociu parlamentarilor din opoziție sau Comisiei Europene sau cui l-o fi arătat în sucita-i minte nu m-a mirat. Nu e ca și cum Iordache părea o întruchipare a bunelor maniere și a respectului pentru instituția Parlamentului; omul este oglinda alegătorilor săi, cei care l-au trimis acolo. Ba chiar, după atâtea proteste cu M*** PSD, nici măcar nu înțeleg de ce s-ar supăra cineva că i se răspunde, din partea PSD-ului, cu aceeași monedă.

Să ne uităm un pic la ce se întâmplă în alte țări. M-am uitat, pe 14 noiembrie, la dezbaterea din parlamentul britanic despre Brexit, când premierul Theresa May a venit și a răspuns întrebărilor parlamentarilor, ținându-le piept cu brio. Brexit-ul e un fuckup la ei, mulți cer refacerea referendumului după ce s-a dovedit că cei ce l-au vrut au mințit privind beneficiile post-Brexit, dar May nu va face un alt referendum; o mulțime de alte întrebări au fost despre cum vor fi gestionate diverse aspecte legate de comerț, vamă. taxe șamd.

Altceva vreau să observați: cum se desfășoară discuția. Intonația cu care se vorbește, cu patos ca pe scena unui teatru, ca pentru audiență. Respectul dintre oameni, când în ciuda întrebărilor dure toți se adresează între ei cu “I would ask my right honourable friend…” și se răspunde cu aceeași formulă introductivă; la un moment dat May îi spune cuiva doar “my honourable friend” și apoi se corectează rapid, adăugând și acel “right”.

Uitați-vă cum strigă lumea în susținerea celor spuse de vorbitor, dar și cum se potolesc imediat când cel ce conduce ședința le cere asta. Uitați-vă cum May sau alții se așează și tac atunci când este gălăgia prea mare, iar în acel moment gălăgia se potolește subit, din respect nu musai pentru vorbitor ca persoană, ci pentru dreptul de a vorbi.

Uitați-vă și cum au zeci de microfoane agățate de tavan, iar sunetul este preluat de oriunde din sală. Oamenii se ridică în picioare pentru a cere cuvântul; dacă numărați, cred că fiecare face cel puțin 100 de genoflexiuni în acest mod, în ciuda vârstelor. Discuția este mereu animată și încordată, dar niciodată nu trece de un nivel reciproc foarte înalt de respect.

Nu în ultimul rând, uitați-vă la May. Aude întrebarea și într-o secundă deja răspunde ei, cu o frază bine gândită, bine formulată. Nu doar că știe informațiile ce i se solicită, dar într-o secundă le pune într-o frază lungă și nu se încurcă niciodată în ea, nu revine asupra informațiilor, nu bagă “ăăăh”-uri și nici pauze de gândire. Asta înseamnă o școală bună de dezbatere.

Nici nu mai zic cum ar arăta Theresa May lângă Viorica Dăncilă. V-o închipuiți pe Dăncilă în față unor asemenea întrebări?

Prin comparație, parlamentul nostru este o glumă proastă, mai ales când vezi reportaje despre chiulul de acolo sau te gândești dacă știi cine te reprezintă pe tine sau te uiți la ce interviuri ridicole dau presei. Dar na, britanicii au parlament din 1215. Într-o lume conectată și modernă, astfel de diferențe temporale n-ar trebui să conteze, dar în unele privințe România este în evul mediu, cu câte un Iordache furând noaptea, la lumina lumânării.