►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știri despre tehnologie – 19 noiembrie 2018
Șeful Renault-Nissan-Mitsubishi a fost arestat pentru nereguli financiare »
When you see it:
Aici este și din alt unghi, de sus, în care se vede în ce se oprește monopostul.
Pilotul, o domnișoară pe numele Sophia Florsch care pe 1 decembrie va împlini 18 ani, urmează să treacă prin niște operații chirurgicale la coloana vertebrală, unde are o fractură. Nu vă gândiți la paralizii, e bine, dar probabil trebuie intervenit ca și în cazul vreunei hernii sau ceva.
Cred că ar fi cazul ca toate sporturile cu monopost deschis să treacă la dispozitivul Halo. Acest accident s-ar fi putut termina cu o decapitare, iar Halo ar fi micșorat acest risc.
Accidentul în sine m-a făcut să mă gândesc la două lucruri:
nu știu cum se simte o decelerare de la viteza aceea de glonț și până la zero și nici nu vreau să aflu. Mă mir că nu are organele interne făcute piure.
la cursele de acest tip nu ești în siguranță nicăieri. Nici în monopost, nici în tribune, nici pe marginea pistei după un gard de siguranță. Bine că nu a fost o tribună cu spectatori pusă acolo, că ieșea ca în 1955 la Le Mans sau ca în 1977 la Fuji.
Cursa din Macao a avut accidente și în calificări:
« Știri despre tehnologie – 19 noiembrie 2018
Șeful Renault-Nissan-Mitsubishi a fost arestat pentru nereguli financiare »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
13 comentarii
19/11/2018 la 11:54 AM
Ai pus poza cu o Formulă E…
Absolut horror accidentul, dar nu cred că halo ar fi rezolvat ceva pentru fătucă. Are mare noroc că n-a omorît-o șocul, n-am mai văzut asemenea decelerație… Oricum, ești prea optimist cu fractura de coloană, ai văzut ce-a pățit Robert Wickens.
Emil C(Citează)
19/11/2018 la 12:13 PM
Un accident dramatic si nu spectaculos. Spectaculos era daca era fara urmari de vreun fel pentru pilot si spectatori. Asa din pacate e cu urmari pentru pilot cel putin.
Mi-ar placea sa fii o idee mai atent cu atributele astea.
jules(Citează)
19/11/2018 la 1:35 PM
De citit Analysis: The factors that saved Floersch’s life https://www.motorsport.com/f3/news/sophia-floersch-macau-crash-analysis/4300061/
alunelu(Citează)
19/11/2018 la 1:58 PM
4 persoane sunt grav ranite. GSP: “Canal Plus informează însă că 3 fotografi și un cameran se află în stare critică la spital.”
costin(Citează)
19/11/2018 la 4:48 PM
Acu’ stiu ca sunt carcotas, in poza de pe pagina principala este un monopost de Formula E, nu de Formula 3 :))
La Macao in fiecare sunt incidente la toate clasele, e natura circuitului stradal.
Trespasser(Citează)
19/11/2018 la 9:25 PM
Sau poate ar trebui sa se gandeasca si la varsta ‘combatantilor’. Sporturile astea se transforma, din ce in ce mai mult, din niste intreceri de tehnica si inteligenta interesante, in pura adrenalina necontrolata. Cine are iecoa mai tari, ori castiga, ori zboara prin tribune. Nu-mi mai place…sau poate am imbatranit eu.
cata_nv(Citează)
20/11/2018 la 3:20 AM
Cine dracu’ i-a dat voie sa urce în mașină de curse când ea nu are 18 ani? Evident toate femeile ar trebui să rămână fără permis acum, pentru că asta nu știe să conducă.
Dar nah, discriminare, drepturi egale, lasă la volan și o puștoaică ce nu știe pe ce lume e. Ce se poate întâmpla?
Gaelex(Citează)
20/11/2018 la 9:23 AM
Femeile si barbatii raspund diferit la adrenalina/stres. Pe acurt femeile au tendinta de a se panica, deveni emotionale in timp ce pt barbati duce la concentrare, focus. Este o intreaga explicatie stiintifica ea implica interactiunea dintre hormoni, iar testosteronul joaca un rol cheie.
Valentinul(Citează)
20/11/2018 la 11:05 AM
@Gaelex si @Valentinul
ba voi chiar ziceti pe bune ca problema/ cauza accidentului e ca soferul implicat este femeie?!
intelegeti ca femeia asta e pilot de curse, da?!
adica serios, sunteti idioti?
Marean(Citează)
20/11/2018 la 12:09 PM
Este o observatie, riscul este crescut la femei atunci cand sunt in situatii de criza. In cazul asta poate nu este adevarat, dar in viata de zi cu zi o sa vezi asta. Trebuie sa fii constient si atent la ce se intampla in jur.
Valentinul(Citează)
20/11/2018 la 12:21 PM
in primul rand, as vrea sa vad un studiu pe tema asta, nu observatiile tale, ca asa stiu si eu niste femei care isi pastreaza calmul in situatii de criza mult mai bine decat cei mai multi barbati si parerea mea e ca sunt foarte multi barbati care se caca pe ei in situatii de criza – de exemplu fa si tu niste “observatii” sa vezi cum reactioneaza barbatii vs femei cand copilul propriu are convulsii febrile sau tocmai si-a rupt o mana.
in al doilea rand, chiar si daca ar fi adevarat, e total irelevant pentru cazul de fata pentru ca, repet: FEMEIA ESTE PILOT DE CURSE PROFESIONIST, asa ca poti sa fii convins ca este de 100 de ori mai calma in situatii de criza la volan decat 99.99% dintre toti barbatii care s-au nascut vreoadata.
intai ca asta e parte din training-ul standard al unui pilot de curse si apoi ca daca nu avea o predispozitie pentru asta nu se facea pilot de curse, nu?
vad pe wikipedia ca s-a apucat de karting la 4 ani si a inceput sa participe la curse de la 7 ani, deci incetati cu aberatiile.
Marean(Citează)
20/11/2018 la 12:33 PM
hai ca m-ai starnit, asa ca vreau sa te intreb ceva: cunosti multi barbati care vor si pot sa asiste live la nasterea copiilor lor?
tu ai face-o / ai facut-o?
daca nu si nu, hai sa o luam mai usor cu afirmatiile astea generale despre cum reactioneaza femeile vs barbati in situatii de stress/ criza, ok?
(eu de ex. am asistat la ambele nasteri ale copiilor mei si de fiecare data cand spun asta barbatilor sunt privit fie admirativ, fie ca un ciudat)
Marean(Citează)
20/11/2018 la 12:43 PM
Circuitul de la Macao este absolut cretin. Linii drepte foarte lungi, urmate de viraje stranse si inguste. Nici macar cursele de turisme nu se pot desfasura acolo fara incidente.
Apropo de decelerari la acccidente, cauta Sheena Monk Laguna Seca Crash. Nu e nimic grafic.
Sol(Citează)