►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Boxa de mai sus este un model Beoplay P6 pe care-l testez de ceva vreme și l-am folosit cu plăcere în acest timp pentru că oferă un sunet bun și puternic, mai bun și mai puternic decât cea mai puternică boxă a mea. Cam aici s-ar putea opri review-ul, dar să intrăm în detalii.
Specificații B&O Beoplay P6:
Preț: în jur de 1.700 de lei la eMAG și AVstore.
Boxa și un cablu. Din păcate, nu include și un alimentator de priză, dar majoritatea au deja unul pe acasă. Având USB-C, eu am încărcat-o direct cu încărcătorul telefonului.
Beoplay P6 este îngustă și înaltă, neagră cu fețele perforate (aluminiu), și cu un fel de curea din piele pe lateral, care n-aș putea spune exact cu ce îmbunătățește sistemul.
Nu este o boxă grea sau voluminoasă, dar nici nu o vei căra prea mult cu tine sau cel puțin mine nu-mi inspiră portabilitate continuă. O poți muta de colo-cola la fel de bine și fără acea curea. Portul USB-C este în partea de jos, sub curea.
Cei de la Bang & Olufsen sunt mândri de design, scriu pe site chiar și numele designerul, Cecilie Manz. Au motive să fie, boxa sugerează un aspect luxos, de dispozitiv premium, prin utilizarea aluminiului și prin prelucrarea de foarte bună calitate a carcasei și îmbinărilor ei.
Carcasa per total este IP54, adică dust and splash proof. Rezistă dacă o stropești cu apă, dar nu la jeturi de apă sau la imersiune.
Deasupra sunt 5 butoane: On/off, volum sus, volum jos, bluetooth și “One touch”, un buton multifuncțional după context. Butoanele sunt slab inscripționate, a trebuit mereu să mă uit cu atenție la ele ca să deslușesc simbolul fiecăruia.
Sunetul este foarte clar și neașteptat de puternic. Boxa mea, un Sony cam de aceeași dimensiune, distorsionează dacă încerc să o dau mai tare decât zgomotul hotei din bucătărie când gătesc ceva și vreau să ascult muzică. Acest Beoplay P6 oferă în continuare muzică plăcută urechii.
În interior are un woofer de 4 inchi și două difuzoare full-range de 1,5 inchi, susținute de un amplificator de 36W pentru woofer și două de câte 30 W (clasă D) pentru celelalte difuzoare. Sunet iese pe ambele părți, ceea ce mi s-a părut un alt avantaj mai ales într-o cameră mare, unde nu trebuie să faci un compromis alegând o direcție preferențială în care să orientezi boxa.
Mie mi s-a părut că tot ce-am ascultat a fost bine redat, cum te aștepți de la o boxă premium, câtă vreme nu uiți totuși de dimensiunea ei.
Are și microfon integrat, util în apeluri sau pentru asistenți vocali. Acesta este omnidirecțional și mă declar mulțumit de el.
Bateria ține, conform specificațiilor, 16 ore. Le dau dreptate, autonomia chiar este remarcabilă, am ascultat multe zile la rând muzică înainte să fie nevoie de o reîncărcare.
Conectivitatea este Bluetooth 4.2. Spotify recunoaște imediat boxa în Spotify Connect, apropo. Mi-ar fi plăcut să aibă NFC și cred că, dincolo de un anumit nivel de preț, astfel de boxe trebuie să aibă și wifi pentru a suporta funcția Cast, ca să-și tragă singure muzica de unde le zici tu, fără să mai depinzi ulterior de telefon. La B&O, însă, abia modelul Beoplay M5 oferă și conectivitate 802.11n, dar pentru 200 de euro în plus.
Butonul One Touch capătă diverse funcții: poți pune pauză muzicii, poți accepta sau închide apeluri, poți accesa Apple Siri sau Google Assistant. Există și profile de sunet, pot fi reglate dintr-o aplicație dedicată de telefon.
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
B&O Beoplay P6 oferă sunet de calitate și durată mare de viață a bateriei. La capitolul sunet stă foarte bine. Problema ei este prețul mare, bani pentru care poți lua două Ultimate Ears Boom 2 (probabil și Boom 3, când or apărea pe piața noastră), așa că Beoplay P6 se adresează de fapt celor care vor și un brand premium și un design pe măsură și sunt dispuși să plătească pentru asta.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
11 comentarii
27/11/2018 la 5:23 PM
Uite acum m-a lovit o idee (poate proasta) pentru blog: cum ar fi sa publici guest_reviews primite de la cititori de-ai tai pentru diverse produse achizitionate on-line (sau nu). Dar pareri obiective, scrise pe bune si de oameni care stiu cum e cu cratima.
De ex: X si-a cumparat un soundbar (cuptor cu microunde, casti, automobil poate) si ar avea chef si timp sa-si scrie parerea lui personala despre el. Cum este produsul in realitate vs ce a crezut ca primeste vs pretul platit
Tu pui si link afiliat cu produsul in caz ca.. ca sa fie bine pentru toata lumea.
La sfarsit cu concluzii si recomandarea X-ului gen thumb up sau down.
corny(Citează)
27/11/2018 la 8:33 PM
E o idee buna avand in vedere lipsa de chef a lui nwradu cand vine vorba de review-uri.
GabrielG(Citează)
28/11/2018 la 10:11 AM
Da, o idee foarte buna. Sper totuși să nu scrie Fluture :))
Catalin Tanase(Citează)
27/11/2018 la 6:54 PM
Radule, tu cine ai impresia ca iti citeste blogul? Tiriac? Becali? Bill Gates?
1700 pentru o boxa?
Cu 1700 ron imi angajez formatiesa imi cante cand vreau eu.
Cezar(Citează)
27/11/2018 la 9:25 PM
Mare si scumpa.
ionică(Citează)
27/11/2018 la 9:28 PM
‘O poți muta de colo-cola’ .. dacă erai Mariciu ziceai Pepsi.
florin(Citează)
28/11/2018 la 10:26 AM
M-am oprit din citit cand am ajus la pret.
Sol(Citează)
28/11/2018 la 12:20 PM
am avut ocazia sa ascult boxele wireless de la Bose (Soundtouch), una mai mare si una mai mica, si am fost impresionat.
aia mai mica e cam cat P6-ele din articol la dimensiuni, dar cam la jumate de pret (sub 1000 de lei)
sincer, desi teoretic mi se pare absurd sa dau 1000 de lei pe o boxa portabila, cred ca as lua un Bose din ala daca n-as avea deja sistem Hi FI acasa si mi-as dori ceva simplu, dar totusi de calitate
1700 de lei insa nu as da.
ce vreau sa zic e ca mi-as placea sa citesc un review pt boxa aia de la Bose fata de acest Bang & Olufsen
Marean(Citează)
28/11/2018 la 4:29 PM
“Design premium si luxos”?
Mai se lauda ca un designul e conceput de un nea caisa. (Despre sunet nu ma pronunt, ca nu am auzit-o dar imi vine greu sa cred ca o boxa portabila se apropie de o incinta HiFi in acelasi buget, ca sa nu mai amintesc de una pe 3 cai)
Probabil jumatate din cititorii blogului, ar face un design mult mai ok.
Cand doua produse similare au preturi diferite, automat cel mai scump e cel mai cel, probabil singurul defect al produsului mult mai scump e ca nu face cartofi prajiti… In rest e vorba de statut.
Anonim(Citează)
28/11/2018 la 5:17 PM
Incintă HiFi? la 1700 de lei? un amplificator relativ modest e pe la vreo 1000 de lei, iar ca să fie HiFi mai ai nevoie de boxe și un player. Pentru cineva care nu e pasionat nu mai merită un sistem de muzică – e mare, e incomod, ai nevoie de un player ca lumea. Pentru muzica de pe telefon și/sau laptop sunt ok boxele astea, mai degrabă aș fi comparat cu niște căști ca lumea și un DAC decât amplificatoare și alte minuni.
Cât despre preț, eu eram curios ce părere ar fi avut Radu și ce comentarii ar fi fost la Beoplay A9, care e vreo 10300 lei (am pus și ăia 300 ca să nu te încurci la zerouri). O fi mai mare, dar e peste 10 mii, aia n-o mai justifici nici cu sisteme audio Bose sau Yamaha.
dam167(Citează)
29/11/2018 la 9:27 PM
E 222 Euro pe Amazon.
Adrian(Citează)