un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review: Acer Predator Helios 300, laptop de gaming

26 Nov 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

24 comentarii

Am și testat laptopul Acer Predator Helios 300, varianta Special Edition de culoare albă pe care-l vedeți în bannerul de pe site. Are un procesor Intel Core i5-8300H și placă video nVidia GTX 1060, ceea ce-l plasează în zona medie a laptopurilor de gaming sau, altfel spus, în zona performantă a laptopurilor normale. Are chiar și ecran de 144 Hz, un bonus plăcut.

Specificații Acer Predator Helios PH315-51:

  • ecran 15,6 inchi, rezoluție 1920 x 1080 px, refresh 144 Hz, anti-glare
  • procesor Intel Core i5-8300H cu 4 nuclee, maxim 2,3 GHz, cu Intel Graphics 630
  • 16 GB memorie RAM tip DDR4-2666
  • placă video nVidia GTX 1060 cu 6 GB memorie video
  • două unități de stocare, SSD de 256 GB SATA și HDD de 1 TB SATA
  • 1 port LAN, 1 port HDMI, 1 port USB 3.0, 1 port USB 3.1 tip C, 2 porturi USB 2.0, cititor de carduri SD, wireless 802.11ac, bluetooth
  • tastatură iluminată, cameră web 720p
  • Windows 10

Preț: între 5.500 și 7.100 lei, în funcție de configurație, la eMAG și PC Garage. Mai sus este cea testată de mine.

CUM ARATĂ

Laptopul este alb cu câteva linii bej de design și arată bine sau, cu siguranță, special, deși varianta normală Predator Helios 300 vine în clasicul negru cu accente roșii, ceea ce oricum reprezintă un design reușit, chiar dacă deja “clasic” în lumea laptopurilor de gaming.

Mai important este că această carcasă de pe Helios 300 include părți metalice, capacul ecranului și baza superioară fiind metalice, un bonus plăcut. Sigla Predator se află la loc de cinste pe capac, la fel și cele două dungi caracteristice. Același auriu, să-i zicem, se găsește și pe muchia din spate a laptopului, unde gurile de ventilație asimetrice m-au deranjat un pic vizual, dar nu cât să-mi pese, și pe tastele WASD ale tastaturii.

Porturile le vedeți în imaginea de mai jos. Mă bucur că modelul include și un port RJ-45, care mi se pare binevenit pe un laptop de gaming unde este necesar să faci download de patch-uri tot mai mari pentru jocurile instalate. Conectorul de alimentare este în dreapta, iar singurul jack audio este pentru căști.



Ecranul este anti-glare, luminos, culorile sunt plăcute și vizibile din orice unghi, iar refresh-ul la 144 Hz este foarte potrivit pe un laptop de gaming, eliminând diverse efecte de tearing ce pe alte PC-uri apar când placa video poate randa la mai mult de 60 fps, dar refresh-ul monitorului nu poate afișa atât de multe cadre pe secundă. În această privință, n-am nimic de reproșat display-ului.

Tastatura nu impresionează, dar nu dezamăgește. Mi-a plăcut că are bloc numeric dedicat în partea dreaptă, dar compromisul este că tastele săgeți sunt destul de înghesuite. Tastele sunt iluminate, dar iluminarea albă pe taste albe nu se face simțită decât în noapte și nu are acel aspect “sharp” ca pe modelul negru cu iluminare roșie. Cursa tastelor este lungă, dar dezavantajul este apariția unui bleeding de lumină pe lângă taste.

Sunetul este bun și suficient de puternic în aplicații normale și în jocuri. Bănuiesc că majoritatea gamerilor vor prefera oricum să folosească o pereche de căști, chiar și in-ear, așa că nu contează prea tare acest aspect.

Mi-a plăcut că nu se încălzește mult. Zona cea mai caldă este partea inferioară a monitorului, unde probabil se află sursa de iluminare, iar tastatura rămâne la o temperatură normală chiar și în sarcină. Acer spune că a implementat un sistem eficient de răcire, cu ventilator special și guri mari de ventilație. Se pare că funcționează.

TESTE

Să o luăm întâi cu cele clasice. Placa wireless, un model Intel 9560, este un model MIMO 2×2 ce suportă 802.11b/g/n/ac până la 1733 Mbps. În testele mele, am obținut 495 Mbps download și 475 Mbps upload, valori foarte bune.

Stocarea se face pe două unități. Un SSD Micron SATA de 256 GB pentru sistemul de operare și un hard-disk adițional Western Digital de 1 TB și 5.400 RPM. Rezultatele au fost bune pentru SSD și normale pentru HDD. N-am demontat laptopul, dar probabil că HDD-ul se poate înlocui cu un SSD normal, dacă se dorește asta.

Trecând la partea grafică, placa nVidia GTX 1060 cu 6 GB memorie RAM se achită cu brio de sarcina sa. Ce joc eu uzual nu-i tocmai la modă (și toate jocurile ar trebui să includă un soi de benchmark, ca să poți compara rapid rezultatele testelor), dar am instalat 3DMark și am rulat majoritatea testelor de acolo.

Rezultatele au fost bune. Uitați-vă la cum poziționează software-ul de benchmark rezultatul față de alte tipuri de PC. Acer Predator Helios 300 depășește media unui laptop de gaming în testul Time Spy, care este cel mai nou, este foarte aproape de aceasta în Fire Strike și depășește din nou în testul Sky Diver.

Când nu te joci, laptopul rămâne performant prin procesorul Core i5-8300H cu 4 nuclee și 2,3 GHz frecvență nominală. Un i5 mi se pare soluția perfectă pentru laptopuri, ceva mai puternic solicitând și mai mult sistemul de răcire (că de bateria nu are rost să vorbim). Cei 16 GB memorie RAM de tip DDR4-2666 completează acest laptop, o cantitate necesară pentru gaming în condiții bune sau alte sarcini ceva mai intensive de tip office sau editare foto/video.

Spuneam că autonomia bateriei nu trebuie luată prea mult în considerare pentru că, asemănător cu alte laptopuri de gaming, acesta este gândit să stea mai degrabă conectat la o priză. Autonomia oficială este de 3,5 ore, dar dacă vă doriți autonomie mare și portabilitate, trebuie să vă uitați la altă gamă de laptopuri.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Ecran cu refresh 144 Hz.
  • Răcire adecvată.
  • Rama mare a ecranului.

CONCLUZIE

Acer Predator Helios 300 este un laptop decent de gaming, cu aspect “special” prin albul carcasei și cu ecran de 144 Hz, ceea ce reprezintă un avantaj peste multe alte modele din piață. Principalul său avantaj este că are preț mai bun decât majoritatea modelelor cu aceleași specificații de la concurența Acer.

Preț: între 5.500 și 7.100 lei, în funcție de configurație, la eMAG și PC Garage. Mai sus este cea testată de mine.

asus s5507

    24 comentarii

  1. eu sunt curios de ce exista laptop-uri de gaming si mai ales de ar cumpara cineva un laptop de gaming – exista gameri care au nevoie sa isi ia laptopul cu ei si sa se duca sa se joace in mai mult de 1 loc (ex. acasa)?

    pret mai mare decat un desktop comparabil, greutate mai mare decat a unui laptop normal, ecran probabil mai mic decat la un desktop, fiabilitate mai scazuta din cauza racirii mai slabe – ceva “nu pușcă” cum se zice in Ardeal.

      (Citează)

    • Eu i-am luat soacramiii un laptop de gaming ASUS ROG GL752VW-DH71. Bineinteles ca nu se joaca pe el dar cerintele erau urmatoarele:
      – display cat mai mare – check- 17″
      – future proof – check – I7+ 16GB ram +SSD cumparat separat si montat, iar hardul de 1TB l-am adaugat ca extern

      Prefera laptopul pentru ca este mai compact si cateodata are nevoie sa il ia cu ea.

      Preturile laptopurilor de gaming cu specificatii foarte bune sunt mai accesibile decat modelele high end de la Apple, Lenovo, Dell sau Microsoft.

      Nu stiu daca poza e facuta cu ceva care lateste, dar rama aia e imensa.

        (Citează)

    • ok, pot sa inteleg ca ai nevoie de un laptop performant… desi tu ai platit o suma semnificativa pe placa video, pe care nu o sa o folosesti la adevarata capacitate, deci sunt bani irositi, dar ok, sa zicem

      ce nu inteleg este de ce si-ar lua cineva un laptop de gaming… pentru gaming :))

        (Citează)

    • The Gadgetist, cred că dacă pui SSD la un laptop decent de acum 5-6 ani o să meargă bine pentru home/office.
      Dacă nu ai o soacră care se ocupă cu grafică etc ai aruncat banii aiurea. Având numele ăsta, cu atât decizia mi se pare mai neinspirată.

        (Citează)

    • Marean:
      eu sunt curios de ce exista laptop-uri de gaming si mai ales de ar cumpara cineva un laptop de gaming – exista gameri care au nevoie sa isi ia laptopul cu ei si sa se duca sa se joace in mai mult de 1 loc (ex. acasa)?

      Eu am nevoie de un laptop puternic pentru lucru, dar ma si joc pe el, in timpul liber. Nu am spatiu pentru un birou permanent si desktop. Laptopul de gaming e solutia perfecta pentru mine. Multumit?

        (Citează)

  2. Marean:
    eu sunt curios de ce exista laptop-uri de gaming si mai ales de ar cumpara cineva un laptop de gaming – exista gameri care au nevoie sa isi ia laptopul cu ei si sa se duca sa se joace in mai mult de 1 loc (ex. acasa)?

    pret mai mare decat un desktop comparabil, greutate mai mare decat a unui laptop normal, ecran probabil mai mic decat la un desktop, fiabilitate mai scazuta din cauza racirii mai slabe – ceva “nu pușcă” cum se zice in Ardeal.

    Am un ASUS ROG de 5 ani. Merge la fel ca in prima zi. i7-4700MQ, 32GB RAM, 3 SSD-uri, racire exceptionala, peste orice laptop “normal”, forjat zi de zi, nu gaming, desi am bagat si gaming ocazional.

    Fara indoiala, urmatorul o sa fie tot ASUS ROG. Pentru portabilitate folosesc un Surface. Cine cumpara asa ceva cumpara pentru ca stie ce cumpara si pentru ca il exploateaza la maxim, nu Facebook, poze pe Instagram si prostii.

      (Citează)

    • pai intrebarea este de ce laptop ROG si nu desktop ROG.
      mai ales ca zici ca pentru portabilitate folosesti altceva :))
      era mai ieftin laptopul decat desktop-ul similar ca performanta?

        (Citează)

    • Zice de “următorul” pentru că laptop fiind cam mumu la upgrade, deci schimbi tot. Ăsta e prețul achizițiilor “deștepte” :)

        (Citează)

  3. Marean:
    ok, pot sa inteleg ca ai nevoie de un laptop performant… desi tu ai platit o suma semnificativa pe placa video, pe care nu o sa o folosesti la adevarata capacitate, deci sunt bani irositi, dar ok, sa zicem

    ce nu inteleg este de ce si-ar lua cineva un laptop de gaming… pentru gaming :))

    Cred ca aveau nevoie de o categorie speciala care sa fie catchy. Ultra BIG nu suna foarte bine.

      (Citează)

    • Pai sincer cam asta cred si eu, ca laptopurile pt gaming sunt marketate subtil pt publicul care nu vrea gaming, ci un laptop mai performant si se pacaleste cumparand partea grafica de care nu are nevoie de fapt.

      E ca la masini, mai dai 30 de cai putere din soft, scrii SPORT pe ea si o vinzi cu 20%-30% in plus (exemplul e inventat, dar intr-o vreme chiar ma intrebam de ce toate Land rover-urile pe care le vad pe strada sunt Sport …)

        (Citează)

    • De acord :)

        (Citează)

  4. The Gadgetist:
    Nu stiu daca poza e facuta cu ceva care lateste, dar rama aia e imensa.

    Rama aia mi-a sarit si mie in ochi. Daca era “bezel-less” cum sunt acum telefoanele ar fi incaput lejer un ecran de 17″.

      (Citează)

  5. The Gadgetist:
    Eu i-am luat soacramiii un laptop de gaming ASUS ROG GL752VW-DH71. Bineinteles ca nu se joaca pe el dar cerintele erau urmatoarele:
    – display cat mai mare – check- 17″
    – future proof – check – I7+ 16GB ram +SSD cumparat separat si montat, iar hardul de 1TB l-am adaugat ca extern

    Prefera laptopul pentru ca este mai compact si cateodata are nevoie sa il ia cu ea.

    Am pus eu recent mana pe un ASUS de-ala, posibil ceva model mai vechi, dar tot de 17″ si i7. Cu tot cu incarcator, mi-a rupt spatele intr-un ghiozdan. Mai bine car doua bidoane de apa decat asa ceva.
    Un carucior ar fi bun sa vina in pachet, pentru deplasari.

      (Citează)

  6. Marean:
    ok, pot sa inteleg ca ai nevoie de un laptop performant… desi tu ai platit o suma semnificativa pe placa video, pe care nu o sa o folosesti la adevarata capacitate, deci sunt bani irositi, dar ok, sa zicem

    ce nu inteleg este de ce si-ar lua cineva un laptop de gaming… pentru gaming :))

    Pentru că vezi lucrurile doar din perspectiva ta. Folosesc un Asus ROG ptr jocuri la vapor si de când am copilul si acasă pentru chestii uzuale, desființând sistemul desktop.

      (Citează)

    • pai de asta intreb, pentru ca in cazul asta nu pot sa vad lucrurile si din alta perspectiva.
      cat despre raspunsul tau, sunt curios daca exista vreun cititor de pe aici care a inteles ce ai vrut sa zici.

      cum adica pentru “jocuri la vapor”?

      esti vaporean? atunci da, are sens, desi… nu ar trebui sa conduci vaporul sau sa strangi panzele sau ceva in timpul cat esti pe vapor?!

      oricum sunt destul de sigur ca nu pentru vaporeni au decis companiile sa faca o categorie speciala de laptopuri ca na, sunt putini ca procent.

        (Citează)

  7. Am cumparat recent doua laptopuri de gaming Lenovo Legion. Configuratii decente, i5-7300HQ si placa video Geforce 1050ti.

    Primul laptop – un pustan de 14 ani care avea disponibil 3500 lei si voia neaparat laptop de gaming; degeaba i-am explicat eu ca ii pot face un desktop mai bun cu acei bani, el voia laptop. Acel Lenovo a fost ceea ce putea lua cu banii disponibili si este fericit cu alegerea facuta.

    Al doilea laptop, luat de Black friday, pentru o tanara doamna educatoare – configuratia mai basic, cu hdd de 1 TB si 4 GB ram. I-am mai luat un SSD M2 PCI Express 256 GB si inca 4 GB ram. Total 3050 lei.
    Aici cerinta a fost: laptop cu ecran “normal”, adica de 15.6, sa mearga repede, sa fie maxim 3000 de lei. Dupa mai multe recomandari Lenovo Thinkpad care depasau usor bugetul, sotul doamnei a intervenit scurt: daca dau 3000 de lei pe un laptop, vreau sa pot sa ma si joc pe el. Asa ca m-am reorientat spre un laptop de gaming.

      (Citează)

  8. Marean:
    ok, pot sa inteleg ca ai nevoie de un laptop performant… desi tu ai platit o suma semnificativa pe placa video, pe care nu o sa o folosesti la adevarata capacitate, deci sunt bani irositi, dar ok, sa zicem

    ce nu inteleg este de ce si-ar lua cineva un laptop de gaming… pentru gaming :))

    Păi la aia e bun. Dacă îl iei pentru altceva, următorul nu va fi de gaming. Ecranul ăla cu refresh de 1920 x 1080 144 Hz doar la gaming e bun, eu unul nu mi-aș mai lua acum laptop cu rezoluție așa mică. Adevărul e că n-am prea văzut ecrane ca lumea la banii ăștia (alea ca lumea se duc spre 10mii de lei), na, la laptopuri de minim 15′. Dacă poți lucra pe un ecran bun de 13′, mai bine iei un Dell, MacBook, Lenovo etc. pe care uneori să-l legi la un monitor cât ești la birou.

    Când o să înțeleagă în schimb lumea la ce sunt buni ăia 16GB de RAM și plăcile alea video care oricum sunt mult mai slabe decât omoloagele pentru desktop n-o să le mai cumpere. Până atunci, mulți cred că RAM și GPU fac un PC să se miște mai bine și asta e fals. Dacă nu ai de făcut chestii grafice complexe pentru care să-ți trebuiască randare și anti aliasing în timp real (CAD, CG) e mai bine fără placă video decicată – te ține bateria și laptopul în general mai mult pentru că se încălzește mai puțin. Dar cu condiția să ai un procesor bun.

      (Citează)

  9. Teniescu:
    The Gadgetist, cred că dacă pui SSD la un laptop decent de acum 5-6 ani o să meargă bine pentru home/office.
    Dacă nu ai o soacră care se ocupă cu grafică etc ai aruncat banii aiurea. Având numele ăsta, cu atât decizia mi se pare mai neinspirată.

    De acord cu tine. Dar, nu aveam alt laptop de 17″ la care sa ii inlocuisec SSD-ul. Am vrut sa fie future proof , pentru cel putin 5 ani. Poate la un moment dat o sa faca nepotii niste light gaming pe el. Am cautat o solutie mai de durata si a refuzat sa iau ceva de pe olx. Daca era alegerea mea nu mergeam pe calea asta :)

      (Citează)

    • Nu mai există future proof. Ce face acum un PC o să facă și peste 5 ani, doar că o să fie mai lent decât ce va fi atunci pe piață, indiferent ce pui acum un în el. Ce zice Teniescu e că un i7 generația a treia e mult sub un i7 generația a șaptea, dar aplicații uzuale rulează și acum ok. Windows 10 merge și cu 4 GB RAM, apropo.

        (Citează)

    • Din experienta mea, simt nevoia sa schimb laptop-ul dupa 5 ani. Depinde de la caz la caz si ce ai nevoie sa faci cu el. Stiu pe cineva care are un MacBook de 10 ani si e multumit pentru ca face doar browsing. Nu a mai facut update la el de cativa ani.

      Daca ma uit la cum se fac laptopurile actuale, cred ca rata de schimb o sa fie mult mai rapida. Nu mai poti sa faci upgrade si din exemplele de pe Ifixit, multe nu sunt reparabile.

      Windows 10 merge cu 4 GB, dar cu multa rabdare.

      Ma uit la review-urile dintre Surface GO varianta de 4 GB ram si 8 GB. Cea de 4GB a primit review-uri slabe, iar cea de 8GB este foarte apreciata. Diferenta o face si stocarea eMMC versus SSD.

      Daca o sa prinda VR-ul la public o sa vorbim mai mult de specificatii.

        (Citează)

  10. Marean:
    pai de asta intreb, pentru ca in cazul asta nu pot sa vad lucrurile si din alta perspectiva.
    cat despre raspunsul tau, sunt curios daca exista vreun cititor de pe aici care a inteles ce ai vrut sa zici.

    cum adica pentru “jocuri la vapor”?

    esti vaporean? atunci da, are sens, desi… nu ar trebui sa conduci vaporul sau sa strangi panzele sau ceva in timpul cat esti pe vapor?!

    oricum sunt destul de sigur ca nu pentru vaporeni au decis companiile sa faca o categorie speciala de laptopuri ca na, sunt putini ca procent.

    Nu, au decis să le facă ptr cei care vor ceva ptr gaming dar au nevoie si de ceva portabilitate. E atât de simplu. Nu mă mai obosesc cu discuția asta, ammai avut-o pe forumuri acum ceva timp și deși aproape am desenat îmi explica lumea că știu ei mai bine.

      (Citează)

  11. Teniescu:
    Zice de “următorul” pentru că laptop fiind cam mumu la upgrade, deci schimbi tot. Ăsta e prețul achizițiilor “deștepte” :)

    Nu inteleg exact despre ce bati campii aici. Are 5 ani si daca nu crapa in curand il mai tin cativa ani.

    Anyway, e simplu, daca vrei sa-l iei cu tine unde ai nevoie, poti face asta, am un rucsac pentru el, cu desktopul e mai complicat. Surface-ul e mai portabil, dar asta nu inseamna ca ROG-ul nu e portabil. Am si “desktop-uri”, le folosesc insa la altceva.

    Mai mult, legat de upgrade, d-aia cand il cumperi, il cumperi cu ultimul procesor disponibil pentru ca RAM sau SSD-uri poti pune dupa cat sa fie ok. Daca vrei gaming serios, iei o placa ultimul racnet, altfel de la o placa medie in sus totul e bine.Achizitii destepte? Da, pentru mine a fost o achizitie extrem de utila.

    In concluzie, doar pentru ca tie ceva nu ti se pare util, asta nu inseamna ca nu exista oameni care nu apreciaza un lucru si il folosesc la maximum. Dar romanasii verzi se pricep la toate…masini, motoare, combustibili, fotbal, medicina, absolut orice.

      (Citează)

  12. The Gadgetist:
    Din experienta mea, simt nevoia sa schimb laptop-ul dupa 5 ani. Depinde de la caz la caz si ce ai nevoie sa faci cu el. Stiu pe cineva care are un MacBook de 10 ani si e multumit pentru ca face doar browsing. Nu a mai facut update la el de cativa ani.

    Daca ma uit la cum se fac laptopurile actuale, cred ca rata de schimb o sa fie mult mai rapida. Nu mai poti sa faci upgrade si din exemplele de pe Ifixit, multe nu sunt reparabile.

    Windows 10 merge cu 4 GB, dar cu multa rabdare.

    Ma uit la review-urile dintre Surface GO varianta de 4 GB ram si 8 GB. Cea de 4GB a primit review-uri slabe, iar cea de 8GB este foarte apreciata. Diferenta o face si stocarea eMMC versus SSD.

    Daca o sa prinda VR-ul la public o sa vorbim mai mult de specificatii.

    Surface GO nu e nici laptop și nici tabletă. Sincer să fiu mă îndoiesc ca la așa un procesor diferența să o facă memoria RAM – dacă ai nevoie de office și chestii pe care ți le duce procesorul ăla probabil te-ai descurca și cu 4 GB RAM – dar sunt mulți revieweri plictisiți care nu vor să-și scoată capul din fund și să se uite la modul în care folosește lumea calculatoarele.

    La MacBook-uri e altceva pentru că acolo ai soft pentru ele.

    Cumva atâta timp cât folosești un soft mai vechi e bun și un hardware mai vechi. Recent am făcut un PC pentru un arhitect căruia i-am înlocuit un Core 2 Duo cu 4 GB RAM (și un SSD ce-i drept). La versiunea de soft de prin 2007 nu avea probleme și orice i-am făcut nu se apropia de ăia 4 GB de memorie (e un PC care are vreo 12 ani). Puteam să-i pun încă 4 GB de memorie dar nu făceam mare lucru. Ai fi fost surprins să vezi că nici măcar înainte de SSD nu ai fi zis că e un PC atât de vechi, diferența se simte mai ales când înarci fișiere mari (arhitecții și inginerii au tot felul de fișiere care ajung la câteva zeci de MB).

    VR o să prindă atunci când aduce ceva util, până atunci doar la pasionați.

      (Citează)

    • Eu am Surface Go de 2 saptamani, varianta cu SSD de 128 GB + 8GB Ram. Iti spun sincer ca e si laptop si tableta. Display-ul e superb si pentru ca duce o rezolutie de 1800×1200 nu simti ca are doar 10″. Am instalat chiar si Lightroom si merge decent, cat sa editezi cateva poze la nevoie. Pentru calatorii sau pe drum e ideal. E tot ce netbook-urile de pe vremuri nu au reusit sa fie din cauza specificatiilor limitate.

      Daca vreau sa ma uit la Netflix sau sa iau notite cu surface pen ,in One Note, il trec pe modul tableta si este o schimbare naturala. Din pacate inca nu sunt foarte multe aplicatii in Windows Store care sa ma atraga sa il folosesc in modul tableta.

      Problema cu ram-ul pentru majoritatea persoanelor vine de la Chrome. Daca deschizi cateva taburi deja sare de 1 giga. Mai pui un Spotify, antivirus, client cloud, password manager, Steam, mesagerie si mai stiu eu ce …si deja esti la limita.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus