Cum s-a desfășurat vizita mea la rafinăria Petromidia

Dintre toate locurile în care am avut acces datorită blogului, rafinăria Petromidia este cu siguranță cel mai interesant. Pur și simplu nu mi-aș fi imaginat, în trecut, că voi avea ocazia să văd de la A la Z cum se produc benzina și motorina și GPL-ul și plasticul, să înțeleg aceste procese și complexitatea lor.

Mi se pare fascinant țițeiul. O substanță care a marcat puternic secolul trecut și îl va marca și pe cel actual, o substanță ce stă la baza transporturilor și plasticului necesar unei lumi cu 7 miliarde de oameni, ba chiar la baza a sute de alte produse și industrii. Faptul că le-am văzut cu ochii mei și le-am înțeles funcționarea mă bucură, iar seria de articole în care le-am explicat mi se pare cel mai mișto proiect complex de pe blog până în acest moment.

via Gfycat

În articolele respective am prezentat doar cum funcționează totul, dar voiam să mai fac câteva observații personale sau să scriu despre alte mici detalii. Accesul în rafinărie, de exemplu, a fost “negociat” în detaliu, am dat din timp o listă cu toate echipamentele pe care urmează să le introduc (camere video, stabilizatoare, trepiede etc), iar acestea au fost puse într-un formular, aprobate de securitate și s-a emis o autorizație de intrare pe numele meu; am păstrat-o ca suvenir.

Grosul prezentării funcționării rafinăriei a avut loc în holul de la intrare, unde am găsit o fotografie aeriană a întregii platforme Petromidia și doi domni mi-au explicat acolo întreg procesul tehnologic, arătându-mi pe unde intră țițeiul, ce se întâmplă în distilarea atmosferică, unde se duc gazele petroliere, pe unde curge benzina șamd.

Pentru mine a fost cel mai eficient mod de a asimila informația. “Dar ce sunt aceste turnuri? Facle! Păi ce-i o faclă? Un fel de supapă unde, în caz de urgență, se ard gazele din instalație pentru a nu le elibera direct în atmosferă.” Am plecat de acolo cu 16 pagini de notițe, iar restul celor două zile le-am petrecut văzând apoi cu ochii mei fiecare secție în parte și solidificând informațiile din notițe.

Siguranța muncii pare a fi cel mai important lucru în rafinărie. Am petrecut cele două zile acolo îmbrăcat în combinezon, cu ghete de protecție și cască în cap. Ca alt exemplu, la un moment dat am parcat mașina în poarta unei instalații și ne-am îndepărtat cam 30 de metri de aceasta, făcând fotografii. În acele 3 minute cât a durat toată această operațiune a și apărut o mașină de la cei ce se ocupă de siguranța muncii; treceau prin zonă, au văzut mașina noastră parcată, au oprit să investigheze de ce este parcată acolo și nu în parcarea oficială a secției respective. Cred ca persoana care o conducea s-a ales și cu o mustrare din acest motiv.

În general am avut impresia, discutând prin diverse secții cu diverși oameni, că există o cultură puternică a “lucrului bine făcut”. Activitatea este periculoasă, nu lasă loc de improvizații și de “merge și așa”. Am întâlnit oameni care lucrează în Petromidia de dinainte de Revoluția din ’89, adunând o experiență pe care o transmit mai departe angajaților mai noi, un sistem informal de mentori care, după atâția ani lucrați acolo, vor să vadă că și angajații noi își fac la fel de bine treaba.

Recordul auzit de mine era o doamnă ce lucrează pe platformă încă din 1979. Construcția rafinăriei a început în 1974 și a fost pusă în funcțiune în 1979.

Am fost uimit de cât de curat este totul. Am mai vizitat diverse platforme industriale în trecut, pentru blog sau în afara lui, iar aici mă așteptam probabil la imaginea din filme a petroliștilor, murdari pe față, pătați de uleiuri pe haine etc. La Petromidia toți oamenii ce mi-au ieșit în cale arătau impecabili, zici că eram în reclame la detergent. Mă îndoiesc că s-a dat anunț cu “vine un blogger, puneți-vă salopeta aia bună”, așa că probabil mereu este așa.

(Apropo de anunțuri, au propriul post de radio acolo, numit Vox Pem. Am văzut încăperea din care se emite, arată ca un studio de radio cu toate dotările necesare. Proiectul a început în 2002, iar uneori au și emisiuni tip podcast, deși n-am avut ocazia să-l ascult ca să-mi dau seama cum sunt acestea.)

Pe podeaua punții de comandă a remorcherului care ne-a dus în larg, la terminalul MMT unde descarcă petrolierele, era pusă mochetă. Căpitanul se descălța la intrare și stătea în papuci. Era “casa” lui de la muncă și o respecta prin curățenie, iar toate obiectele erau puse la locul lor, bine ancorate și organizate. M-am simțit prost că nu mă descalț și eu, mai ales că veneam din praf și cu bocancii uzi de pe puntea inferioară. Mi-am cerut chiar și scuze la plecare.

Până și oamenii care lucrau în zona de cocs arătau impecabil. Inclusiv atmosfera din rafinărie n-a fost așa cum mă așteptau eu. În aer se simte un ușor miros de sulf cu care te obișnuiești după câteva minute; eu, v-am spus, mă așteptam la gaze de toate tipurile, uleiuri, petrol bolborosind ca-n filmele cu vrăjitoare.

Dacă citiți articolul despre cum se produce benzina, am scris acolo de ce este așa. Țițeiul este utilizat integral, substanțele obținute din orice proces chimic sunt recuperate și utilizate în totalitate în următoarele produse și procese. Nu se aruncă nimic, nu se irosește nimic, iar mirosul de gaze sau lichide picurând pe undeva din țevi ar însemna tocmai asta — risipă și scăderea eficienței. Conform unui indicator numit indicele Nelson de complexitate, Petromidia Năvodari este a 9-a cea mai eficientă din peste 250 de rafinării din Europa și Africa.

Un moment suplimentar de uimire și de înțelegere a complexității unei rafinării a venit când am stat acolo, înconjurat de zeci de țevi ce merg în toate direcțiile, de rezervoare și reactoare înalte cât 3-4 etaje (cam oriunde pe platformă, adică) și mi-am dat seama că în orice moment prin aceste sisteme curg zeci de tone de substanțe. Rafinăria procesează zilnic 15.000 de tone de țiței, iar pentru asta circulă alte mii de tone de apă, azot, etilenă, catalizatori și alte substanțe necesare prin instalații, plus mii de tone de produse petroliere ce rezultă din acel țiței.

via Gfycat

O vizită care mi-a plăcut mult (pe lângă cea în larg, la terminal) a fost cea de pe acoperișul instalației de polietilenă de joasă presiune, să zicem pe la echivalentul etajului 8, de unde am putut vedea de fapt toată rafinăria. Dincolo de jungla de țevi despre care spuneam, se văd bine de acolo instalațiile moderne și cele în curs de dezafectare, înlocuite de altele sau pur și simplu inutile în ziua de astăzi.

Mi s-a părut și mai uimitor că, acolo unde au loc astfel de procese fizice și chimice complexe, natura s-a integrat foarte bine. Este un întreg ecosistem pe platforma Petromidia, de la pisici și iepuri și până la berze, fazani și vreo zece alte păsări pe care n-aș fi în stare să le identific, dar care zboară pe acolo sau le vezi cu coada ochiului când sar dintr-un tufiș în altul. Platforma ocupă 410 hectare de teren, iar instalațiile sunt separate de spații de gardă (măsură de siguranță) prin care se mai agită astfel de animale.

Dacă vă întrebați de protecția mediului, am aflat că inclusiv apa de ploaie ce cade pe zone din afara instalațiilor de producție (acoperișul birourilor, de exemplu) este colectată și trimisă spre stația de epurare pentru a fi purificată. Toate rezervoarele și reactoarele au diverse sisteme de etanșare, iar majoritatea sunt plasate în depresiuni pentru a preîntâmpina extinderea unei scurgeri de lichide. Întreg perimetrul rafinăriei are un ecran perimetral lat de 0,5 metri și adânc de 2-6 metri, făcut din materiale impermeabile, pentru a împiedica scurgerile în exterior.

Dacă vă interesează astfel de lucruri, puteți găsi pe net autorizația de mediu emisă de ANPM, un document de peste 200 de pagini ce detaliază toate instalațiile și sistemele de drenaj și protecție și unde sunt plasați senzori de sampling de-a lungul lor. Din ce-am văzut în camera de control, inclusiv atmosfera este monitorizată pe o zonă largă în jurul rafinăriei; practic cei de acolo cunosc condițiile de mediu și compoziția atmosferei mai bine decât sistemul național de meteorologie.

În ce mă privește, vizita la laborator a fost benefică. Întâi pentru că n-aș fi crezut niciodată că laboratorul de analiză lucrează 24 de ore, cu 5 ture de oameni, și analizează fiecare cisternă ce iese pe poarta rafinăriei (fac peste 20.000 de analize de lichide în fiecare lună), apoi pentru că mi-au îndeplinit visul de a pleca de acolo cu țiței ca suvenir.

Cum spuneam la început, este o substanță crucială, dar n-am atins-o niciodată. N-am atins-o nici acum, în principal pentru că este greu de curățat de pe mână și nici nu vreau să vărs petrol în chiuvetă și canalizare, dar mi-am făcut un recipient. Am plecat din Petromidia cu 100 ml de țiței și un bilet care mă autoriza să fac asta, de arătat la poartă.

Acum caut un recipient mai frumos pentru el (dar ermetic).

Mai pun o dată și clipul din stația de carburant Rompetrol Chitila, în caz că sunteți curioși ce este pe dedesubtul ei și cum funcționează: