un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Câteva articole interesante de citit astăzi – 4 noiembrie 2018

4 Nov 2018  ·

GÂNDURI  ·

22 comentarii

Experimentul Little Albert. Când cercetătorii nu au organizații care să-i controleze, fac experimente ciudate. În acesta, un copil de câteva luni a fost speriat și terorizat pentru a se cerceta dacă frica este înnăscută sau poate fi indusă.

Un smarald de 1,1 kilograme a fost descoperit în Zambia.Iese un inel frumos din el.

S-au împlinit 50 de ani de la dezvoltarea limbajului de programare BASIC. Ați programat în BASIC? V-ați luptat cu acesta pe vreun HC90 sau altceva? Deși extrem de limitat, pentru mulți români (și străini, de altfel) a fost poarta de intrare în programare și computere personale.

#Teleormanleaks. De urmărit în viitor, pe măsură ce vor publica informațiile de acolo.

Cineva a încercat dieta carnivoră. Adică a mâncat doar carne, o dietă (dietă?) stil keto despre care se vorbește tot mai mult acum, după ce Jordan Peterson a recomandat-o în cartea sa.

Un complot foarte prost voia să-l acuze pe Robert Mueller de viol. Dar serios, foarte prost planificat. Am văzut și la Colbert un segment pe acest subiect, este amuzant și explică mai rapid totul, îl puteți vedea aici.

Blocurile în construcție din Hong Kong sunt învelite atent în materiale, ca un cocon, pentru a proteja zona și pietonii. Chiar arată ca un cocon din care, la final, iese un bloc nou și lucios.

Piața imobiliară din SUA dă semne de încetinire a vânzărilor. Am auzit același lucru și despre a noastră. Nu știu dacă e un semn de criză, house bubble sau nimic.

Un om de 40 de ani, frustrat că nu poate avea o relație cu o femeie, a deschis focul într-un studio de yoga. Nu mai zic țara, că v-ați prins deja. Toate semnele erau acolo, dar accesul la arme este sfânt și oricine are una.

O femeie povestește cum a fost viața într-o sectă religioasă. Mai exact, în Unification Church, care are destul de mulți adepți în SUA.

Japonezii organizează curse cu dube tunate pentru așa ceva. Senzația mea este că japonezii organizează orice fel de chestie ți-ar trece prin minte.

Povestea unei case părăsite din Sydney, Australia. Un om a văzut o casă abandonată. A aflat că proprietarul, care oricum o închiria de peste 40 de ani, murise recent. A schimbat încuietoarea, a renovat-o puțin, a început să o închirieze el și, 20 de ani mai târziu, tribunalul a decis că este casa lui, deși proprietarul inițial avea urmași care o cereau.

Jennifer Lopez, la 49 de ani, într-un pictorial pentru In Style Magazine:

 

View this post on Instagram

 

December 2018 @instylemagazine

A post shared by Jennifer Lopez (@jlo) on

asus s5507

    22 comentarii

  1. Ala din Australia a furat o casa si a obtinut beneficii de pe urma ei. Judecatorii aia sunt niste imbecili, trebuia sa il bage in puscarie pentru aceeasi perioada de care a beneficiat de bunul furat.

      (Citează)

    • Daca de luam dupa “squatters rights ” omul a renovat-o, a platita taxele la casa ca pe proprietar l-a durut in … timp de 20 de ani, asa ca legea a fost de partea lui. Cazuri de genul asta au fost la greu prin Florida cu terenuri si chiar case.

        (Citează)

    • Deci eu daca iti fur masina, ii dau un polish, mai schimb o bujie, e normal sa fie a mea dupa 12 ani. E bine de retinut.

        (Citează)

    • FCSB?

        (Citează)

    • Omiteti cei 20 de ani in care nimeni nu s-a interesat de casa. Furtul se prescrie dupa vreo 10 ani. Deci da, daca tie iti fura unu o masina si tu 20 de ani nu te plangi nimanui de asta…sa fii sigur ca nici nu o sa mai poti face asta. Sau daca o faci, dosarul se va clasa instant pe motiv de prescriere. Nu e logic?
      Casa aia in 20 de ani de lasare in paragina disparea pur si simplu fizic. Deci urmasii tampiti oricum nu mai aveau o casa dupa atatia ani in care li s-a rupt de ea.

        (Citează)

    • Avem si noi propriul nostru “squatters law”, ii zice uzucapiune. Google it.

        (Citează)

    • Se numeste uzucapiune si exista in diferite forme in multe sisteme de drept, inca de pe timpul dreptului roman.

      https://www.juridice.ro/468728/uzucapiunea-ca-modalitate-de-dobandire-a-dreptului-de-proprietate-patrona-generis-humani-sau-o-impium-praesidium.html

      E un subiect interesant. Ca idee, mi se pare ok ca un lucru pe care l-ai folosit timp indelungat ca si cum ai fi proprietar sa devina la un moment dat al tau, pentru ca daca proprietarul adevarat nu s-a interesat de el, inseamna ca in fapt el a renuntat la dreptul lui de proprietate. Asa ca dupa un timp, e normal sa devina o situatie de drept.

        (Citează)

    • Avem si noi uzucapiunea in Codul civil. Deci nu se poate fura un bun imobil.

        (Citează)

    • În Franța exista lege ca te poți muta într-o casa părăsita unde nimeni nu mai plătește taxe si impozite de 5-10 ani, asa casa este renovata si guvernul isi încasează banii.

        (Citează)

    • În dreptul roman este specificat că se poate să devii proprietar după un anumit număr de ani.

        (Citează)

    • Avand in vedere ca au facut proces, probabil ca acei mostenitori nu stiau de casa, nu stiau ca ei sunt mostenitorii. Este evident ca ala le-a furat casa cu premeditare, exploatand o greseala din lege si eludand conceptul de justitie.

      Similar cu ce au facut la gunoaiele care-au profitat de legea jegului de Iliescu si au cumparat repede locuintele aflate deja in litigiu. Toata lumea stia ca sunt in litigiu, s-au facut ca ploua si asa au ramasa fara case mostenitorii de drept.

        (Citează)

  2. Si eu pot sa arat ca j lo dupa un pic de photoshop, si am 90kg.
    Nu zic ca nu arata bine, dar in realitate e alt regn.

      (Citează)

  3. O mai stiti pe aia cu amenintarile anti-evrei pe sinagoga din New York, pe care a publicat-o toata presa internationala?

    S-a descoperit autorul. E un tanar activist democrat homosexual negru, pe care il cheama James Polite. Era protejatul filialei partidului democrat local si facea diverse chestii pentru ei.

    La o prima estimare, jumatate din inscriptiile rasiste din America sunt opera activistilor democrati.

      (Citează)

  4. Keto presupune proteine+grăsimi, nu doar carne.Gandeste-te că cei din zonele polare trăiesc de sute de ani doar cu așa ceva, deși desigur că au carente de vitamine, dat se poate trăi.

      (Citează)

  5. Parca am citit ca exista si frici innascute, cum ar fi frica de serpi/reptile. Cu toate astea nu toti au aceasta frica fata de reptile.

      (Citează)

  6. John:
    Deci da, daca tie iti fura unu o masina si tu 20 de ani nu te plangi nimanui de asta…sa fii sigur ca nici nu o sa mai poti face asta. Sau daca o faci, dosarul se va clasa instant pe motiv de prescriere.

    Deci daca imi las Mercedesul in curte si plec din tara si revin peste 15 ani, nu mai e masina mea, e a unuia “cinstit” care a bagat benzina in ea. A furat-o BĂ, d’aia conduce Dragnea țara, ca ne place sa furam si sa spunem ca asa e normal.

      (Citează)

  7. La ce machiaje, lumini si prelucrari digitale exista azi, cred ca si daca o aranjezi si o pozezi pe mamaie de 92 de ani, bate spre bunaciune.

      (Citează)

  8. Cezar:
    Deci eu daca iti fur masina, ii dau un polish, mai schimb o bujie, e normal sa fie a mea dupa 12 ani. E bine de retinut.

    Se cheamă prescripție achizitiva.

      (Citează)

  9. In USA, Canada si Australia (cel putin) au scazut vanzarile. In Toronto am vazut ca au scazut cu 44% fata de anul trecut. Si da, e un house bubble si nu arata bine treaba. Mai pui si problemele de pe bursa din ultimele 2 sapt. (din cauza ca FED a urcat dobanda de referinta la 2% de la 0.25%). Vanzarile de auto au scazut si ele, corporatiile incep sa mai taie din cheltuieli….Italia si Spania sunt in prapastie…si multe altele. Bagati bani la saltea ca vine furtuna

      (Citează)

  10. Ceva interesant de citit:

    https://www.bloomberg.com/news/features/2018-05-03/the-gambler-who-cracked-the-horse-racing-code

    – Bill Benter did the impossible: He wrote an algorithm that couldn’t lose at the track. Close to a billion dollars later, he tells his story for the first time.

      (Citează)

  11. Apropo de cladirile din Hong Kong. Uite cateva poze facute azi. Este foarte interesant ca toate schelele sunt din bambus
    https://m.imgur.com/a/4Xrzfau

      (Citează)

  12. Gaelex: aflate

    Daca e in litigiu nu poate fi vorba de uzucapiune pentru ca asta inseamna ca cineva se intereseaza de acel bun. Logic nu?
    Daca timp de 10 ani stau niste tigani in casa ta, iar tu nu ai bagat niciun ban acolo, nu ai platit taxele in acest timp si nici nu ai facut vreun demers sa ii dai afara sau orice alta actiune care sa dovedeasca interesul tau asupra acelei case, poti sa ramai lejer fara acel bun.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus