un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Am fost două zile în Drumul Vinului

3 Nov 2018  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

11 comentarii

Am fost în Drumul Vinului, o excursie de două zile în zona Dealu Mare, dincolo de Ploiești. Eu am mai fost cândva într-o excursie organizată de o zi, iar anul trecut am avut acea experiență neplăcută mergând pe cont propriu (2 din 3 crame ne-au dat afară, lucrează doar cu grupuri și tururi organizate), iar acum ne-am cumpărat din timp o excursie ce includea o noapte de cazare, ca să ne putem relaxa cum trebuie în acea seară.

Abonează-te: http://bit.ly/2RBcHBg

A costat 625 de lei de persoană și am cumpărat-o de la Globe365. Prețul a inclus:

  • Crama Budureasca – tur și degustare
  • Prânzul la Ferma Dacilor (ar trebui să scriu mai mult despre astfel de restaurante rustice din jurul Bucureștiului)
  • Crama Rotenberg – tur și degustare
  • Cazare și cină la Casa Colinelor (Urlați) și tur și degustare la Crama 1000 de Chipuri
  • Vizitarea Muzeului Conacul Bellu din Urlați
  • Crama LacertA – tur și degustare

Noi am fost 4 persoane (eu, Matilda, nașii noștri). În tur mai erau și alți doi oameni (un cuplu mai în vârstă decât noi), plus ghidul. Deplasarea s-a făcut cu un Ford Transit de pasageri.

N-am mai multe de zis dincolo de ce vedeți în clipul video (filmat cu Hero7 Black, apropo). Am băut foarte mult vin, probabil vreo 15-20 de pahare, și am mâncat foarte bine. Am prins și cutremurul de 5,8 grade despre care am vorbit aici (se simte mai bine acolo, mai aproape de Vrancea). Am băut și must foarte bun, că la unele crame încă storceau strugurii.

Globe365 organizează astfel de excursii în vreo 12 weekenduri pe an și cramele vizitate se mai schimbă. Din discuțiile cu ghidul, înțeleg că puteți decide chiar împreună ce să vizitați, desigur din timp, dar selecția de acum mi s-a părut foarte bună. Cu ghidul excursiei și tururile ghidate de la fiecare cramă, veți învăța foarte multe despre cum se face vinul. Noi chiar am trecut la chestiuni avansate, de exemplu am gustat struguri din aceeași recoltă, dar fermentați cu drojdii diferite, ocazie cu care am văzut cât de multe diferă gustul final al vinului.

Dacă ar fi să fac recomandări, mergeți la:

LacertA – sunt foarte ospitalieri, vă primesc cu plăcere și dacă mergeți pe cont propriu, fac tururi de cramă și degustări. Clădirea este mișto, salonul de degustare este la înălțime și aveți priveliște frumoasă spre dealurile cu viță de vie.

Rotenberg – pentru a vedea vin făcut ca atunci când nu exista electricitatea. Au fost puține automatizări, presarea se face manual, nu folosesc pompe pentru că vinul curge gravitațional în jos (crama este construită în adâncime) șamd.

Muzeul Conacul Bellu – fără mare legătură cu vinurile (au o cramă cu unelte, dar puteți vedea asta și pe la alte crame unde chiar se face vin), ci pentru casa foarte frumoasă, în stil românesc, în care veți găsi foarte mult mobilier vechi, tablouri, porțelanuri, argintărie, cristale, ba chiar și “gadgeturi” precum un patefon funcțional sau un telefon foarte vechi (Alexandru Bellu era fan al gadgeturilor din vremea sa).

Am vizitat multe palate în diverse țări, dar Conacul Bellu din Urlați dă clasă multora prin obiectele frumoase pe care le puteți vedea acolo. Pentru 8 lei/biletul, vizita este excelentă (program marți-duminică, apropo).

Le găsiți pe toate pe Google Maps sau Waze. Dacă trebuie să alegeți un singur loc de vizitat – LacertA.

asus s5507

    11 comentarii

  1. Multumesc de POIuri :-)
    Scot Jeep-ul prin zona curand . Chiar daca nu consum merg pentru peisaje si calatoria pe dealuri

      (Citează)

    • Între LacertA și Ferma Dacilor e un drum tocmai bun pentru așa ceva, cel prin Fințești și Jugureni. Găsești în zonă destule trasee off-road.

        (Citează)

  2. Pe Drumul Vinului sunt șanțuri pline cu bețivi? Altfel înseamnă ca vinul nu e chiar asa ghiurghiuliu.

      (Citează)

  3. Eu am baut la ziua mea 3 umflate de Cotnari si spre dimineata am prins un cutremur, cred ca avea vreo 9 si ceva, ca se invartea toata casa.

      (Citează)

  4. Useless fact: telefonul de la conacul Belu este Ericsson.

    Lacerta fac treaba buna, DaVino iar. Rotenberg produc doar din merlot. Drojdiile fac diferenta, mai ales la Sauvignon Blanc, unde poti obtine din acelasi strugure vin care sa semene cu Villa Maria sau Cloudy Bay din Marlborough Noua Zeelanda sau cu frantuzestile Sancerre / Poully Fume.

      (Citează)

  5. O astfel de călătorie am și eu în plan dar in Republica Moldova.
    Mi-ai amintit de o hartă cu zonele viticole din România http://www.crameromania.ro/zone-viticole si revino.ro/turism-viticol/regiuni-viticole-harti/

      (Citează)

    • Moldova este complet altceva din acest punct de vedere. Urmareste pachetele complete de degustari si n-ai sa regreti. Cramele moldovenesti sunt cu mult peste cele romanesti la capitolul turism viticol.

        (Citează)

  6. trebuie sa il enervezi tare de tot pe sef ca sa te puna sofer pe microbuz pe drumul vinului.

      (Citează)

  7. probabil nu a fost cea mai buna idee sa filmezi cu Hero. la lumina slaba e dezastru si nici stabilizarea nu imi place. plus lipsa muzicii face filmul mult mai trist si fara farmec.

      (Citează)

    • Giovani:
      probabil nu a fost cea mai buna idee sa filmezi cuHero.

      mi se pare si foarte wide setat. In astfel de filmari l-as pune intr-o setare mai putin wide. Daca-l pui pe drona, in parbriz la masina te avantajeaza wide-ul asta. Dar ca video-reportaj parca e mai buna o filmare normala

      Mie-mi place stabilizarea. Am testat filmand din mana si elimina foarte bine miscarile “de mana in mers”

        (Citează)

  8. Pe cate carari ai terminat drumul?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus