►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Și ca să fie completă această zi pe blog cu știri auto, iată și un anunț Dacia făcut recent probabil tot cu ocazia salonului auto de la Paris.
Până la final de 2018, modelele Dacia vor fi echipate cu o nouă unitate multimedia, care nu doar că este mai rapidă, dar este compatibilă cu Android Auto și Apple Car Play.
Pe scurt, asta înseamnă că îți vei putea conecta telefonul la mașină pentru a vedea pe ecranul mașinii Waze, Google Maps, Spotify, telefonia și alte aplicații compatibile. Cam același lucru va fi disponibil și pentru cei cu iPhone și deci Car Play.
Sistemul este foarte bun. Știu, tot n-am făcut un review la Android Auto, deși îl am pe mașină, dar pe scurt așa vorbind, eu îl folosesc întotdeauna. Telefonul meu stă mereu conectat la mașină (prin cablu, este și mereu încărcat) și văd pe ecranul mare din bord Waze și Spotify. Asta mi-a permis să nu mai montez suport de telefon în parbriz sau pe gura de ventilație, că nu mai am nevoie să văd ecranul telefonului.
Un singur aspect este un pic nefericit: la Dacii, ecranul este destul de jos în consola centrală, ceea ce distrage atenția de la drum, dar foarte puțin.
Duster va avea un nou motor pe benzină, dotat și cu filtru de particule (probabil pentru a trece noul test WLTP). 1.3 TCe, oferit în două variante: 130 CP și 240 Nm și 150 CP și 250 Nm.
Comenzile vor putea fi date peste câteva săptămâni, dar pe versiunea 4×4 acest motor va fi introdus abia la mijlocul anului viitor. Anunțul nu spune dacă va fi disponibil și cu cutie automată.
Sandero, care în străinătate se vinde foarte bine, fiind pe placul europenilor prin forma de hatchback, vine cu o competiție de design.
Până pe 13 octombrie, vizitatorii salonului auto de la Paris pot vota pentru trei design-uri ce-au ajuns în finala competiției Very Limited Edition. Design-ul câștigător va deveni o ediție limitată a mașinii. Poate o vom vedea la vânzare și aici la noi.
Eu sper ca în viitor majoritatea mașinilor să aibă un astfel de design mai complex, iar moda curentă cu vopsea two-tone sper să fie doar începutul.
Dacia se laudă și cele mai bune vânzări din istorie în primul semestru al acestui an. În Europa a ajuns pe locul 5 în top private car sales, adică “pe persoană fizică”. Sandero este în continuare lideri de vânzări.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
14 comentarii
02/10/2018 la 3:28 PM
Lumea nu foloseste nici macar hands free, inclusiv pe masini high end aproape noi si tu vorbesti de Android Auto ?
thundermar(Citează)
02/10/2018 la 4:21 PM
Da frate si eu ma intreb ce dracu se intampla cand vad zilnic oameni in masini scumpe vorbind cu telefonul la gura, asa ca si cum ar manca o prajitura (acum nu se mai tine la ureche, ca sa-l poti lasa rapid in poala cand e politie).
Alta explicatie decat ca sunt atat de imbecili incat nu stiu sa foloseasca bluetooth-ul nu am gasit.
Marean(Citează)
02/10/2018 la 4:32 PM
@Marean nu știe codul pin de la bluetooth și nu îl poate împerechea cu mașina.
ionică(Citează)
02/10/2018 la 7:30 PM
Pentru că oamenii ăia sunt analfabeţi funcţionali, şi au o lene intelectuală incredibilă.
Am configurat bluetooth la un S-klass pentru cineva, cu interfaţa în limba ROMÂNĂ.
Trebuia literalmente doar să urmezi paşii, îţi arăta pe ecran pas cu pas, îţi zicea chiar şi codul pin ce trebuie tastat, tot tot.
Şi zice că de un an are maşina şi tot a încercat dar n-a reuşit.
A durat 30 de secunde.
manu144x(Citează)
02/10/2018 la 4:13 PM
si eu ma mir ca nu folosesc altii, dar eu mereu folosesc, inclusiv android auto
monciu(Citează)
02/10/2018 la 4:13 PM
Ai fi putut da și tu un link către anunțul Dacia despre Android Auto.
Emil C(Citează)
02/10/2018 la 4:35 PM
Ești fericită @Emil C?
https://www.android.com/auto/dacia/
ionică(Citează)
03/10/2018 la 12:08 PM
@ionică: era necesar să fii nesimțit?
Emil C(Citează)
02/10/2018 la 4:14 PM
Android auto se va regasi in majoritatea marcilor cunoscute din europa inclusiv dacia.
me(Citează)
02/10/2018 la 9:38 PM
Decât că Android Auto nu este disponibil oficial în România.
Cristian Banu(Citează)
03/10/2018 la 2:35 PM
In ce sens? Poate fi descarcat din Play Store.
nashu_mare(Citează)
02/10/2018 la 10:18 PM
eu nu am carplay pe seria 5, ca e cu un an inainte sa il puna bmw bla bla.
si o sa aiba o mizerie de dacie…
Mihai(Citează)
02/10/2018 la 10:49 PM
In principiu Dacia e cam 3 mizerii. Minim. O mizerie e așa prea light.
230v(Citează)
02/10/2018 la 10:41 PM
De aia ăla are Mercedes :))
Gabi Udrescu(Citează)