►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Am luat Hero7 Black și un nou gimbal de telefon (și îl vând pe cel vechi)
Discuția săptămânală cu Matilda – episodul 12 / despre politețe și improvizațiile din București »
Prin interviuri televizate și reacții de pe net, am văzut că mulți oameni nu au votat pentru că li s-a părut confuză întrebarea supusă votului. Pe buletine scria “sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției în forma adoptată de Parlament?”
Culmea este că întrebarea respectivă este fixată prin lege, nu poți trece chiar orice pe buletinul de vot. Legea de revizuire poate fi găsită pe net, dar pe la televizor nu prea a fost explicată, nu s-a arătat exact ce se modifică, before și after. În final, chiar asta a dăunat celor anti-LGBT.
Mulți se temeau și că PSD ar putea adăuga ulterior ceva în legea de modificare, poate o amnistie, o grațiere. Nu cred că ar fi fost posibil, dincolo de un anumit moment, plus că o astfel de răsucire ca la alba-neagra cred că mai mult le-ar fi dăunat pe total, dar toată povestea arată cât de încurcate sunt căile democrației.
Mai interesant este cum s-a ajuns la această situație. Legea 3/2000 spune cum se organizează un referendum de revizuire a Constituției și ce întrebare poate fi pusă pe buletin:
Art. 7. -(1) Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin “DA” sau “NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament”
Motivul acestei exprimări este simplu. Legea a fost dată pentru că se pregătea modificarea din 2003 a Constituției, când au fost introduse sau modificate câteva zeci de articole ale Constituției din 1991, iar pe buletin nu se puteau trece toate aceste modificări, așa că s-a folosit această soluție.
Gurile conspirative spun că au fost și alte motive la mijloc. Constituția trebuia schimbată – intrarea în NATO și Uniunea Europeană necesitau anumite modificări. Problema este că unele modificări sunt un pic controversate, iar dacă le-ar fi scris negru pe alb pe buletin s-ar fi putut ca anumiți votanți să voteze Nu.
Printre astfel de modificări:
Ca și acum, guvernul de atunci (Năstase?) a mers pe principiul “crede și nu cerceta, îți explicăm noi ce vei vota de fapt”. Acum s-a zis “votează DA ca să nu-ți fure cineva copiii”, atunci s-a zis “votează DA pentru că altfel nu intrăm în UE și NATO” și asta a fost.
(În plus, prin Constituția din 2003, mandatul președintelui a fost crescut la 5 ani. Probabil Năstase era sigur că va câștiga alegerile și dorea să fie timp de minim 5 ani la putere, nu doar 4 ani. În cele din urmă, de modificare a profitat Băsescu)
Cum multe legi sunt făcute de tâmpiți, legea 3/2000 nu face excepție. Problema este că nu-i foarte clar la care lege de revizuire a Constituției face referire buletinul de vot. La cea de acum? La cea de la referendumul anterior? Dacă se vor face două referendumuri diferite pe două revizuiri diferite, la care dintre ele se referă un anumit buletin?
Totul putea fi evitat dacă introduceau în întrebare și numărul legii supusă votului sau altă metodă de a o identifica. “Sunteți de acord cu legea din 18 septembrie 2018 de revizuire a Constituției?”
Eu aș vrea să văd și alte modificări aduse legii. Până unde poate fi scăzut ulterior pragul pentru validarea referendumului? Că a scăzut de la 50% după situația Băsescu la 30% pentru acest referendum? Data viitoare îl va face PSD de 1%, ca să fie siguri că trece? După câtă vreme se poate face un nou referendum pe aceeași temă, pe principiul “încercăm până trece”? Pe câte zile se poate organiza un referendum? Acum au fost 2 zile, dar e vreo limitare care să interzică stabilirea acestuia la 3 sau 4 zile, doar-doar or veni oameni la urne?
« Am luat Hero7 Black și un nou gimbal de telefon (și îl vând pe cel vechi)
Discuția săptămânală cu Matilda – episodul 12 / despre politețe și improvizațiile din București »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
09/10/2018 la 2:11 PM
La cum au mers ultimele referendumuri, nu prea are sens sa fie o intrebare cu raspuns DA/NU. Pur si simplu o singura casuta cu “Sunt de acord”. Cine e impotriva modificarilor propuse, pur si simplu sta acasa. Ar fi mai bine pentru toata lumea, inclusiv pentru cei care nu eram siguri ca boicotul e o strategie viabila.
Sol(Citează)
09/10/2018 la 6:26 PM
Sincer si modul cum se calculeaza cvorumul e o mizerie. Inteleg necesitatea unui nr minim de votanti pentru validarea referendum. Doar ca e o prostie sa iei numarul total de votanti prezenti, asta face ca cei care nu sunt de acord sa indemne la boicot (fie ca vb de revizuire ca acum, fie ca vb de demitere cum a fost in 2012). Practic unii nu isi mai exprima opinia, ci voteaza (sau nu) strategic.
In mod normal ar trebui ca optiunea cu cele mai multe voturi sa treaca singura peste un prag pentru a fi validata.
Dau niste exemple pe baza legii de acum:
13% DA, 12% NU, 5% anulate. Practic cu 13% si 1% diferenta ai schimbat constitutia
27% DA, 1%NU, 1% anumate. Mai mult decat dublu cei care sunt de acord, de diferenta nu mai vorbesc, constitutia ramane cum e.
Am luat doua exemple extreme ca sa arat cat de absurd e din punct de vedere matematic.
La Basescu a doua oara. Nu a fost demis. Dar daca ar mai fi venit inca vreo 2 milioane la vot, toti venind sa-l sustina, culmea, cu mai multe voturi pentru el in cazul ipotetic (fata de ce s-a intamplat) ar fi fost demis. Pai nu e absurd din punct de vedere logic? 7.4 vs 1 mil ramane, 7.4 vs 2.5 mil pleaca.
Cel mai simplu. Cat era inainte prezenta minima? 50% +1. Ignorand voturi nule inseamna ca varianta castigatoare avea matematic minim 25%+1, ca altfel (cand sunt doar 2 optiuni) ar fi fost cealalta castigatoare. Pai pune 25%+1 pentru optiunea castigatoare si gata. Nu esti de acord cu schimbarea? Ori stai acasa ori vi la vot, tot aia e in sensul ca sigur nu ii ajuti pe celalti prin prezenta. Vor sa schimbe constitutia? Foarte bine, sa stranga macar un sfert care sa fie de acord. Nu sa se roage de mine care nu sunt de acord sa ii ajut cu prezenta. Si binenteles sa fie mai multi decat aia care se impotrivesc.
Nu ar fi mai bine asa?
D4n(Citează)
09/10/2018 la 8:19 PM
@D4n, mi s-ar parea o varianta mult ma corecta. Stabilesti un numar minim care are dreptul sa ceara o modificare.
Andrei G(Citează)
10/10/2018 la 12:01 PM
nu, ar fi impotriva principiului participarii.
trebuie sa intelegem ca la un referendum conteaza cel putin la fel de mult ca votul in sine si acceptarea temei.
altfel, putem sa ne trezim ca facem in fiecare saptamana cate un referendum pentru cele mai nastrusnice lucruri sau pentru cele mai periculoase lucruri si de aia referendumul este un instrument periculos intr-o democratie.
referitor la exemplete tale numerice, sunt corecte, dar si varianta propusa de tine poate duce la situatii absurde, de exemplu sa zicem ca se prezinta si voteaza DA fix 25%, or pentru a trece ar fi nevoie de 25% plus 1 vot.
din pct de vedere democratic, adica al “vointei poporului”, nu e nici o diferenta intre 25% si 25% + 1 vot, dar totusi regula ta ar spune ca nu se poate.
pericolul in cazul regulei tale este ca ar exista interes din partea aspirantilor la putere sa se diminueze acel 25% pana la un prag care ii asigura cuiva certitudinea ca va putea sa faca orice modificare doreste.
adica deschide calea spre pierderea legitimitatii prin pierderea reprezentativitatii, concepte fundamentale pentru democratie.
in mod normal la un referendum ar trebui sa ai prezenta obligatorie de 50%+1, adica majoritatea votantilor accepta tema propusa.
si ar mai trebui ca din acei 50%+1, jumatate +1 sa spuna acelasi lucru (Da sau Nu). adica varianta propusa de tine dar si cu prag minim de prezenta la 50% + 1
asa era inainte ca PSD-ul sa faca pragul de prezenta la 30%
de altfel, de aia exista si prevederea ca cel putin 25% sa fie valabil exprimate, o regula care a ramas din prima varianta si care nu prea mai are sens daca pragul de prezenta nu mai este 50% ci 30% (nu au vrut sa faca regula asta prea dura, adica asa cum o propun eu si cu tine, si-atunci au zis, ok, nu cerem ca minim 25% sa zica la fel, dar cerem macar sa fie voturi valabile)
Marean(Citează)
09/10/2018 la 2:38 PM
ce-mi place ca vii cu explicatia asta dupa
monciu(Citează)
09/10/2018 la 2:43 PM
E hai ca nu e ca si cum daca venea cu explicatia inainte iesea lumea la vot in proportie de 80%. Sau tu chiar credeai ca se voteaza amnistia?
GabrielG(Citează)
09/10/2018 la 3:32 PM
Urmeaza referendumul anti penali, acum e util ca lumea sa fie informata corect.
Marius M(Citează)
09/10/2018 la 5:51 PM
Înainte nu aveam de unde să știu că este o problemă. Părea o întrebare simplă, credeam că știe lumea ce se supune referendumului.
nwradu(Citează)
09/10/2018 la 5:52 PM
Nu cred că Parlamentul va vota pentru organizarea acestui referendum.
nwradu(Citează)
09/10/2018 la 2:55 PM
Elementar draga Watson! Se știe de mult că legea 3/2000 fixează întrebarea. Se știe însă că legea 3/2000 se poate modifica ușor, la nevoie. Iar nevoie era. Evident apoi se discuta la nesfârșit fiecare cuvânt din întrebare, că împinge ea electoratul spre DA sau spre NU?
Se știe de asemenea că toate legile publicate în MO au un număr unic, ușor de referit. Taman asta de acum, cu Constitutia, nu are. Pentru că motive. Esențial, pentru că prostie.
Ion Iliescu(Citează)
09/10/2018 la 4:00 PM
Modificarea a fost explicata de cel putin 2 ori pe ora timp de cateva zile cel putin la Radio Romania Actualitati, post public pentru care la un moment dat cred ca plateam toti abonament. Nu ma ocup de monitorizarea presei ca sa pot spune in ce masura televiziunile si ziarele sau chiar blogurile au urmat aceeasi politica de informare.
Atat doar ca s-a ajuns ca unii sa aiba sursa exclusiva de informare facebook mai ales daca acolo au gasit s-au li s-a servit ce vroiau sa auda. Asa ca boicotul facut din aceasta cauza (=intrebare “ambigua”) spune destul de multe despre unii care se dadeau super informati. A fost, a trecut, de acum incolo cum ne va fi norocul.
pipzn(Citează)
09/10/2018 la 6:28 PM
zici tu ca aia care au motivat ca nu voteaza din cauza ca in intrebare nu zice nimic de “ghei” asa cum auzisera ei se informeaza de pe facebook?
D4n(Citează)
09/10/2018 la 8:24 PM
Daca toti politicienii fac declaratii pe Facebook, este normal sa consideri aceasta platforma ca fiind un mijloc de informare pentru probleme legate de politica.
Andrei G(Citează)
09/10/2018 la 10:43 PM
Si a fost explicata de zeci de ori pe facebook cum ca de fapt in spatele intrebari se voteaza si legile justitiei. S-a creat o confuzie, pana la urma pe cine sa crezi.
Marius M(Citează)
09/10/2018 la 7:37 PM
Să fim serioși. Nu asta e problema. Cine ajunge la vot, știe de ce s-a dus acolo și ce o să voteze. Nu e vorba că ajunge în cabină și nu știe despre ce e votul, că nu înțelege ce scrie pe buletin.
La acest referendum s-au dus f puțini pt că doar acești foarte puțini chiar au dorit să se oboseacă să voteze DA. Restul, fie erau pt NU, fie nu le-a păsat, fie au fost dezinformati DINAINTE să vadă buletinul de vot.
La Băse treaba a fost clară. Cei care nu l-au vrut suspendat, deci cei pro-Băse, nu s-au dus la vot pt că Băse însuși a explicat la TV – nu mergeți la vot, rămîneți acasă dacă mă doriți în continuare președinte. Deci în modul cel mai explicit, lumea a știut că absența = nesuspendare.
alias(Citează)
10/10/2018 la 12:13 PM
Problema e destul de simpla: neincrederea.
Intrebarea ar fi fost clara daca ar fi existat clar o propunere si o motivatie a demersului si niste proceduri desfasurate transparent, care sa fie intelese. Dar asa, cu niste semnaturi stranse intr-un mod evident dubios (lucru dovedit ulterior destul de clar de faptul ca numarul votantilor DA a fost doar cu putin mai mare decat cel al semnaturilor), s-a trecut ca tancul prin Parlament pe principiul “noi suntem multi” (plus niste declaratii pășuniste sforăitoare). Păi atunci ce încredere să mai ai?
nashu_mare(Citează)
10/10/2018 la 12:56 PM
Dragnea tocmai a anuntat ca ar trebui sa se renunte la pragul de prezenta, ca ar veni mai multa lume la referendum.
3.5 milioane de idioti si cu Putin vor fi de acord cu asta, sperand sa se mai tina inca un referendum pe tema casatoriei
Doar ca Dragnea s-ar putea sa faca un referendum sa fie declarat el imparat sau, mai probabil, pentru Ro-Exit
Smecheria e ca va fi fara cvorum, nu stiu daca am zis.
Marean(Citează)