un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Au trecut 3 ani de la Colectiv și nu s-a luat nici o măsură reală

30 Oct 2018  ·

GÂNDURI  ·

30 comentarii

Trei lucruri mi-au rămas întipărite în minte despre tragedia de la Colectiv.

Un interviu văzut la tv cu o operatoare de la 112 care spunea că, vorbind probabil cu părinții unei victime despre care în acele prime zile nu se știa unde este, i-a auzit într-un final pe aceștia bucurându-se când au aflat că copilul lor este la IML. Oamenii bănuiau că este internat acolo, bănuiau că este un spital. Operatoarea n-a avut puterea să le spună că este vorba de morgă.

Focurile de armă de la înmormântarea lui Claudiu Petre. Era liniște în cimitir, oamenii stăteau în tăcere uitându-se la sicriul unei persoane care a murit din incompetența unui întreg lanț de vinovați, neavând ce zice în astfel de momente. Și deodată răsună salvele trase de soldații Regimentului de Gardă, prezenți acolo, atât de puternice încât să strângă și mai mult inima celor prezenți. Mie focurile de armă mi-au adus aminte și mai tare de ideea de moarte.

Marșul din duminica următoare incendiului. Clubul a ars într-o vineri noapte. Duminică a fost un marș de la Universitate și până la Colectiv și tăcerea acestui marș mi-a rămas în minte. M-am întâlnit cu mulți cunoscuți acolo, dar dincolo de a-i saluta nu am avut ce spune. Ce să zici? Cum să exprimi în cuvinte uluirea că așa ceva se poate întâmpla unor persoane de vârsta noastră, ba chiar unor cunoscuți. Și a fost un marș în tăcere, foarte amplu, în care oamenii au mers într-o coloană buimacă până la Colectiv, picioarele parcă mișcându-se singure, majoritatea văzând atunci pentru prima oară acest club.

Toate acestea aveau loc când numărul victimelor era în jur de 30. Infecțiile spitalicești încă nu făcuseră nici o victimă. În lunile următoare, numărul lor urca la 65.


Au trecut trei ani. Nu s-a schimbat nimic. Nu s-a întâmplat nimic în căutarea vinovaților.

Judecătorul care avea cazul s-a pensionat pe 3 septembrie 2018. Tribunalul a numit, cu ceva întârziere, un nou judecător în acest caz, iar acesta a decis, din fericire, că procesul nu se va relua de la zero. Era și asta o posibilitate destul de mare (și probabil ar putea fi un motiv pentru apel). Cu sute de martori de audiat, procesul probabil că va mai dura mulți ani.

În acești trei ani, procesul a fost amânat de multe ori pentru că părțile vătămate nu au fost citate corect. Nu știu ce înseamnă asta, dar sună a greșeală birocratică, a neglijență în aspectele administrative ale cazului.

Autorizațiile de incendiu lipsesc în continuare. Spațiile fără așa ceva s-au redeschis și, la intrare, pe o hârtie, scrie de obicei “acest local funcționează fără autorizație de incendiu”. Un fel de “intri pe propria răspundere, mecanismele normale ale unei societăți nu te pot proteja”.

Nimeni din ISU nu a plătit cu adevărat pentru Colectiv. Doi angajați sunt acuzați în proces, cei care au controlat clubul și n-au luat măsuri. Nimeni, însă, din instituție nu a răspuns pentru un sistem defectuos ce a permis nu doar existența acestui club, ci a sute de alte locuri similare de pe urma căruia se colecta șpagă.

Barocamera de la Spitalul Floreasca este în continuare nefuncțională, după ultimele știri găsite pe net. Deși inaugurată oficial de 3 ori, nu are autorizațiile necesare pentru a fi pusă în funcțiune, iar dosarul DNA în această privință este în continuare pe rol. Cineva a dat un tun bun, a vândut-o la un preț de 7 ori mai mare decât prețul de achiziție. Mai nou nu mai avem nici bancă de piele în țară.

Controale făcute la 300 de spitale din țară au găsit că toate aveau probleme cu infecțiile nosocomiale. Oare câte mii de români, poate zeci de mii, au murit de-a lungul anilor din astfel de infecții ale căror efecte erau ascunse de manageri pentru a nu arăta rău asupra indicatorilor de performanță?

Pe 7 mai 2018, tribunalul a decis că statul român nu va garanta plata daunelor către victime. Daune se cer de la Piedone, patronii clubului și toți ceilalți acuzați în dosar. Dacă aceștia nu au de unde plăti, nu va plăti nimeni, deși un întreg sistem de incompetență, neglijență și corupția din partea instituțiilor statului a generat acest număr mare de victime.


Diseară este un alt marș, ceva scurt de la Piața Unirii până la Colectiv. Începe la ora 19, dacă vreți să mergeți. Pe Facebook sunt mai multe evenimente, inclusiv unul tot în Piața Unirii anunțat pentru ora 17. Nu știu care se va ține, cine le organizează șamd. Eu mă voi duce la cel de la ora 19. Dacă nu vreți Piața Unirii, mergeți până la Colectiv și puneți o lumânare sau doar stați un pic acolo, gândindu-vă la ce-a fost.

Nu contează dacă ați cunoscut sau nu pe cineva rănit sau decedat acolo; mi se pare important ca un număr mare de oameni să spună, prin prezența lor la marș sau la Colectiv, că sunt șocați de faptul că așa ceva s-a putut întâmpla și că încă nu s-au luat măsuri pentru a preîntâmpina o altă tragedie similară. Este important ca mulți oameni să spună, prin prezența lor, că nu au uitat ce s-a întâmplat.

asus s5507

    30 comentarii

  1. Asta cu club/ pub fara autorizatie isu mi se pare fenomenala. In loc sa le inchida instant le lasa asa. Sincer daca sunt semnalizate ca nu au autorizatie e si vina celor care intra ca accepta situatia asa. Daca lumea nu ar veni ar falimenta bodega si tot ar fi o treaba.

      (Citează)

    • Razvan C:
      Asta cu club/ pub fara autorizatie isu mi se pare fenomenala. In loc sa le inchida instant le lasa asa. Sincer daca sunt semnalizate ca nu au autorizatie e si vina celor care intra ca accepta situatia asa. Daca lumea nu ar veni ar falimenta bodega si tot ar fi o treaba.

      Daca ar fi sa inchida cluburile fara autorizatie, ar trebui sa inchida orice locatie publica ce nu are autorizatie si surpriza nici macar casa poporului nu are autorizatie de functionare de la pompieri, nici macar spitalul de urgenta si cam toate ministerele. Le inchidem pe toate? Sau trebuie schimbata legea? Cum poti adapta sa zicem Palatul Peles la noile standarde ale pompierilor? Mai dam niste gauri in cl;adire sa mai facem cateva iesiri de urgenta? Inchidem toate restaurantele din cladirile vechi doar pt ca nu au nu stiu cate iesiri de urgenta? Nu asta e solutia. Schimbam legea, Suplimentam cu detectoare de fum, foc si obligam la instalarea de sprinklere de stingere si limitam la un anumit numar de oameni accesul in locatii in functie de suprafata. Dar sa fie ceva real nu 3 oameni in 150 mp. Ca ei sunt in stare ca intr-un restaurant de 150 mp sa permita accesul la doar 10 oameni doar doar sa nu poata fi trasi la raspundere in caz ca se intampla ceva. Din pacate ducem o mare lipsa de specialisti de valoare.

        (Citează)

  2. ba da, s-au luat niste masuri reale, mai precis eu am instalat detectoare de incendiu si pe scara blocului si la bunici acasa.
    si mi-am cumparat stingator pentru acasa, ca nu aveam decat detectoare de fum.
    a, da, si am cumparat si stingator pentru bloc, sta in camera tehnica.

    un detector de fum e ceva gen 20-30 de lei, un stingator cu pulbere pana intr-o 100 de lei.

    nu exista nici o scuza pentru a nu avea aceste lucruri minime.
    nici macar una.

    de aia zic, inainte sa ne plangem ca statul nu a luat nici o masura reala, ar trebui sa vedem ce masuri reale am luat noi, pentru noi.
    daca nici noi nu am luat nici una, atunci nu avem drept sa ne plangem de stat.

      (Citează)

  3. Sunt pe punctul de a pleca din tara, pur si simplu mi-a ajuns.
    La castigul meu actual si ce dau la stat lunar, voi pleca si cu contributia mea la 4-5 pensii.

    A nu se intelege ca generalizez dar le doresc sa voteze cu PSD-ul in continuare pentru o marire a punctului de pensie.

      (Citează)

    • Ăsta (decizia unora de a emigra) e şi un rezultat al genului de media care publică 99% ştiri negative în care totul pare la un pas de catastrofă iminentă şi fără nici o ştire pozitivă sau în care să vedem părţile pozitive, sau în care noi (România) suntem la coada tuturor lucrurilor de pe toată planeta (ca şi cum la alţii nu se întâmplă incendii, la alţii nu sunt nosocomiale, la alţii procese complicate nu durează ani de zile, la alţii nu există salarii minime mărite şi pensii mărite etc.).

        (Citează)

    • Si pe mine ma taie tot mai tare gandul sa pun “armele jos ” si sa imi incerc norocol pe alte meleaguri unde exista justitie , sanatate etc .

        (Citează)

  4. Am locuit in UK 1 an, intr-un shared house. Avea casa aia un sistem de alarmare la incediu fantastic, cu unitate de control pe hol, detectoare si sirene in fiecare camera. Intr-o seara in una din celel 5 bucatarii din casa, gatea un tip si a facut ceva fum…ba baiatule cand a inceput sirena din camera nu imi auzeam nici gandurile. Bineinteles stingatoare in toate colturile casei, la bucatarii existau si paturi de stingere incendiu, plan de evacuare pus pe hol.

      (Citează)

  5. majoritatea romanilor incurajeaza sau sustin direct sau indirect sistemul corupt prin lucruri marunte sau mari sau macar prin nepasare. problema suntem noi, dintre noi sunt si cei alesi. partidele sistemul corupt si tot ce deriva din asta sunt doar o consecinta a problemei principale – lipsa de educatie si lipsa totala a simtului civic si national. popor cautam identitate.

      (Citează)

  6. As da un like, dar nu am unde.

    Andrei:
    majoritatea romanilor incurajeaza sau sustin direct sau indirect sistemul corupt prin lucruri marunte sau mari sau macar prin nepasare. problema suntem noi, dintre noi sunt si cei alesi. partidele sistemul corupt si tot ce deriva din asta sunt doar o consecinta a problemei principale – lipsa de educatie si lipsa totala a simtului civic si national. popor cautam identitate.

      (Citează)

  7. Corect!

    Când va fi educație, atunci vor dispărea aceste lucruri.

    Andrei:
    majoritatea romanilor incurajeaza sau sustin direct sau indirect sistemul corupt prin lucruri marunte sau mari sau macar prin nepasare. problema suntem noi, dintre noi sunt si cei alesi. partidele sistemul corupt si tot ce deriva din asta sunt doar o consecinta a problemei principale – lipsa de educatie si lipsa totala a simtului civic si national. popor cautam identitate.

      (Citează)

  8. Eu nu mai pot cu judecatorii astia care se pensioneza si se ia procesul de la zero.
    Daca e in preajama pensiei nu-i mai dai procese asa complexe sau daca-i dai atunci conditia e sa duci procesul la capat. Daca nu-l duci dai banii inapoi.
    Principalul vinovat e dobitocul cu artificiile ! Cum sa fii asa de cretin sa cumperi artificii bulgaresti proaste si sa stai fara un stingator puternic langa tine ?
    Dar asta e la noi incompetenta ucide ! Cum au fost cu cei din spitale, in mod normal nu-i internai daca stiai ca nu poti ingriji arsii grav.

      (Citează)

  9. Cata:
    Am locuit in UK 1 an, intr-un shared house. Avea casa aia un sistem de alarmare la incediu fantastic, cu unitate de control pe hol, detectoare si sirene in fiecare camera. Intr-o seara in una din celel 5 bucatarii din casa, gatea un tip si a facut ceva fum…ba baiatule cand a inceput sirena din camera nu imi auzeam nici gandurile. Bineinteles stingatoare in toate colturile casei, la bucatarii existau si paturi de stingere incendiu, plan de evacuare pus pe hol.

    Grenfell Tower nu avea instalat sistem de stingere a incendiilor și alte multe faze care au dus la catastrofă.

    Diferența ca acolo se face o anchetă la sânge nu cu tâmpenii gen : s-a amanat pentru ca a ieșit la pensie nu știu cine. S-a amânat pentru ca pietoni a plâns

      (Citează)

    • constat ca pe un blog cu pretentii multi cititori habar n-au un lucru elementar, toti se plang ca judecatorul nu face, amana, iese la pensie, etc… dar uita ceva esential:
      ancheta e facuta de PROCUROR, simulari, probe, martori, investigatii….
      asa ca vorbiti cu tatuca Lazar, poate are un raspuns pentru voi.

        (Citează)

  10. Au facut cei de la luju simulate cu acelasi tip de artificii si acelasi tip de material fonoabsorbant, toate testele sunt filmate si puse pe site. Rezultatul: acele artificii nu reusesc sa aprinda buretele nici cand distanta este foarte scurta, buretele nu arde nici cu flacara deschisa ci se descompune conform fisei produsului. Acolo a fost ceva ce a ars ca praful de pusca. Coroborat cu faptul ca Ciolos fusese anuntat cu doua saptamani ca fiind viitorul prim ministru, desi nimeni nu auzise de el, rezulta o realitate foarte cruda.

      (Citează)

    • Marius M, nu-i asa ca daca prostia ar durea, tu te-ai perpeli in chinuri groaznice in fiecare secunda a existentei tale mizerabile?

        (Citează)

    • Si tot Ciolos l-a pus pe Arafat/Banicioiu si compania sa refuze si sa impiedice transferul celor arsi afara sa poata fi tratati? Si pana la urma ce a realizat Ciolos? 9 luni premier si un partid fantoma dupa? Si de ce nuno zici de-a dreptul: Johannis si Ciolos au ordonat incendiul si au omorat oamenii. O lasi asa pe dupa tufis.
      Plm Radule il mai lasi pe asta sa se elucubreze mult…

        (Citează)

    • Să nu credeţi că teoriile conspiraţioniste de rahat sunt unice pentru România şi mediul politic de aici, vedeţi articolul de pe Wikipedia “List_of_conspiracy_theories” inclusiv unele foarte similare cu Colectiv. Multe mass shootings (e.g. Sandy Hook) sau accidente similare au fost promovate de unii ca fiind operaţiuni ale statului pentru atingerea unor diferite scopuri etc.

        (Citează)

    • Şi aş mai adăuga ca aceste conspiraţii le găsim din plin şi de cealaltă parte a baricadei politice (adică de partea anti-PSD); prin articole şi comentarii la Digi24 sau Hotnews sunt unii care găsesc PSD-ul de vină pentru orice lucru rău se întâmplă folosind nişte procese mentale care sfidează logica. Azi de exemplu un articol de pe Digi24 găsea vinovat PSD-ul de moartea de cancer metastatic a unei protestatare #rezist iar prin comentarii oamenii cereau găsirea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor. Şi e doar un exemplu mai notabil, de azi.

        (Citează)

    • La voi toata viata e o teorie a conspiratiei. Si raportul experimentului care spune ca la colectiv a ars totul de 5 ori mai repede fata de testul lor si ca e posibil sa fi fost un accelerator in burete e tot o teorie a conspiratiei? Apropo, teoriile conspiratiei se bazeaza pe argumente sumare, aici vorbim strict de argumente incontestabile.

        (Citează)

    • Ah, gata, opriți presele, a făcut luju experiment. Uite si experimentul lu Discovery.
      https://www.youtube.com/watch?v=jLeUuY_zcA8

      Dar probabil nu e luju si nu se pune.

        (Citează)

  11. Care e ideea cu afisele “aceasta unitate/magazin functioneaza fara autorizatie ISU” afisata mai mult sau mai putin vizibil la orice tip magazin, club, bar etc?
    Inteleg ca sunt lasati sa functioneze asa. Intrebarea ar fi de ce nu pot lua aia acea autorizatie? Sunt conditiile greu de intrunit? sunt aia indiferenti sau le e lene?

    Asta ar fi una din masuri : hai sa vedem cum facem sa aducem in mod corect cat mai multi agenti economici sa fie aliniati cu aceste conditii. Pentru ar fi nevoie ca angajatii de la entitatea de stat respectiva sa acorde suport/asistenta asa cum e legal acestor firme. Dar cam stim cum si de ce nu se intampla asta…

      (Citează)

  12. suntem socati, pasiv, in tacere.
    mioritc

      (Citează)

  13. #Marius M
    uite un citat de la idolul tău Ponta, care era la butoane pe atunci (deci ştie mai multe decât unul ce se informează de pe situri obscure sau de la tv).

    ”În aceşti trei ani nu am avut niciun fel de dovadă concretă care să susţină o acuzaţie atât de gravă (referitor la aluziile că ce s-a întâmplat în Colectiv ar fi fost pus la cale, aşa cum enunţau teoriile conspirative de la acea vreme – n.r)… Nu a fost o alegere uşoară, nu am plecat fericit din funcţie.”

    Ca să vezi cum îşi bate joc de unii admiratori care chiar îi credeau teoriile conspiraţioniste lansate atunci.

      (Citează)

    • Pe mine ma intereseaza mai mult raportul de expertiza criminalistica al INEC decat ce zice Ponta (care pana mai ieri era poreclit Pinochio):
      “Ca viteza de propagare evenimentul se incadreaza in categoria deflagratiilor”.
      @Zippo, stii ce sunt deflagratii? Ai auzit vre-o explicatie cat de cat logica de ce a ars buretele ala ca praful de pusca? Mai mult au aratat altii ca buretele ala nici macar nu arde, iar artificiile alea reusesc ca sa aprinda o hartie doar cand sunt la o distanta de numai 10cm. Mai mult dupa acest eveniment s-a intamplat o mare previziune, anuntata cu vre-o 10 zile inainte, unul de nu a auzit nimeni viitorul prim ministru.
      Avem si noi cat de cat logica ca sa punem lucrurile cap la cap?

        (Citează)

    • #Marius M
      Păi asta e problema cu un pesedist, nu ştii când spune adevărul.
      Logica, argumentările sunt concepte prea abstracte în secta aia a voastră.

      Nu mai spun că ai o viziune a propriilor idoli total macabra: mincinoşi, impotenţi, deşi au puterea nu ştiu ce s facă cu ea, întotdeauna alţii le trag preşul de sub picioare.

      Situaţia e mai simplă şi tine de sacoşa aia de rafie de unde îşi ia psd-ul şefuleţii.

        (Citează)

  14. JeanValjean:
    Principalul vinovat e dobitocul cu artificiile !

    Si eu sînt 100% de acord cu asta și am tot spus-o dar România este așa cum este, și pt că nu sîntem în stare să identificăm concret problemele și să dăm soluții simple și clar, mereu generalizăm și căutăm soluții complicate și false.

    99% din vină aparține IDIOTULUI CARE A FOLOSIT FOC DESCHIS ÎNTR-UN SPATIU ÎNCHIS. Practic orice restaurant sau club, inclusiv cele din Vest, sînt pline de materiale inflamabile LEGALE: lambriuri, fețe de masă, perdele, etc etc. Și totuși funcționează bine mersi pt că nu dă nimeni foc deschis în ele !!!!

    Dar nu, la noi e de vină Ponta, Arafat și oricine altcineva, că ăla nu avea autorizație de incendiu, că ălălalt nu știu ce nu avea. Numai rahaturi care nu au nici o legătură cu problema reală.

      (Citează)

    • E doar una dintre probleme ca a luat foc. Alta problema e ca oamenii nu au putut fi evacuati dupa ce a luat foc. Alta problema e ca oamenii au murit in spitale. Alta problema e ca…

        (Citează)

    • 99% din vină aparține IDIOTULUI CARE A FOLOSIT FOC DESCHIS ÎNTR-UN SPATIU ÎNCHIS.

      Dupa logica asta toti cei care aprind lumanari sau artificii d-alea mici pe tort in casa sunt niste idioti care folosesc foc dechis in spatiu inchis. Ai facut vreodata treaba asta? Felicitari, te-ai caracterizat singur drept idiot :D

      Logica ta sparta in care exista un singur tap ispasitor nu poate sa accepte faptul ca cei din club ar fi scapat cu viata daca era in regula partea de securitate la incendii. Nu poate sa accepte faptul ca ala a pus izolatie inflamabila cand legal nu avea voie. Nu poate sa accepte faptul ca mai bine de jumatate din victime au murit ca urmare a coruptiei din sanatate.

      Hai pa! Mai baga o fisa te rog.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus