un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Am luat Hero7 Black și un nou gimbal de telefon (și îl vând pe cel vechi)

9 Oct 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

36 comentarii

Mi-am luat noul GoPro Hero7 Black, cum spuneam în review că voi face. Încă de atunci am pus camera în lista de favorite pe diverse magazine mari de la noi, cu gândul că o cumpăr din primul loc unde apare la o reducere de măcar 100 de lei. Nu mă așteptam să se întâmple prea curând asta, de obicei versiunea Black apare în oferte abia după câteva luni.

Până la urmă, am profitat de campania PC Garage prin care se dă cadou un SSD la comenzi de peste 2.000 de lei în perioada aceasta. Cum ar fi, am luat camera la prețul ei normal, dar am primit un SSD ADATA SU650 de 120 GB și un card microSD de 32 GB. Nu știu dacă toate magazinele oferă și acel card; nu cred, doar la PC Garage era listat.

SSD-ul costă 129 de lei. Îl vând cu 90 de lei plus transport, dacă-l vrea cineva.

Am cumpărat și un nou stabilizator pentru telefon, un model Zhiyun Smooth 4 ce va înlocui vechiul meu Smooth Q (vechi = 1 an, dar na…). Au fost mai multe motive:

  • l-am văzut recent și mi-au plăcut câteva funcții ale acestuia. Are mai multe butoane, e mai ușor de controlat, are motoare mai puternice și deci funcționează mai bine cu telefoane mai grele.
  • are port USB-C, ceea ce înseamnă că-l pot încărca cu încărcătorul telefonului.
  • poate fi integrat cu aplicația Filmic Pro, o aplicație foarte mișto pentru filmare. Am cumpărat-o și pe aceasta, costă 60 de lei.
  • pot monta GoPro-ul pe el fără nici un adaptor. Un clip văzut pe YouTube în acest sens m-a convins.

La eMAG era 640 de lei în acel moment (acum e din nou 750 sau ceva așa). Am verificat și prețul pe Westbuy, de unde l-am luat și pe cel anterior, și acolo costă 591 lei (cel negru, că cel alb este 640 de lei). Magazinul este la un kilometru distanță de mine, așa că m-am dus și l-am luat.

Apropo de Westbuy, m-au întrebat diverși oameni ce-i cu acest magazin și dacă este de încredere, având în vedere că site-ul lor arată ca venit din anii 90. Este a doua oară când cumpăr de acolo, nu știu cine deține magazinul și cum le merge treaba, dar are vechime mare. Eu am auzit de ei în același timp în care am auzit și de F64, acum mulți ani, și știam că sunt specializați pe echipamente mai degrabă video decât foto. Dacă vă duceți în magazin, veți vedea din ce au expus că așa par a fi lucrurile.

Am folosit trotineta ca să merg la amândouă magazinele în mai puțin de 15 minute, ceea ce a fost destul de cool.

Luna trecută am cumpărat încă o lavalieră pentru Matilda, acum 3 luni am cumpărat două stative pentru lumini, plus două lămpi cu LED-uri, plus o placă de captură destul de scumpă. Adobe Premiere mă costă 24 de euro/lună. Recorder aveam dinainte, plus lumini mari. Nu-i tocmai un hobby ieftin.

Stabilizatorul vechi, un Smooth Q în stare excelentă, îl vând cu 350 de lei plus transport, dacă-l vrea cineva.

asus s5507

    36 comentarii

  1. Pentru editarea video, inclusiv chestii mai banale, folosesti Adobe Premiere?
    Mi-am cumparat si eu GoPro-ul 7, dar mi se pare mult prea slab Quik. Sau nu-mi dau eu seama cum sa-l butonez la potentialul lui maxim…

      (Citează)

    • corny: Pentru editarea video, inclusiv chestii mai banale, folosesti Adobe Premiere?

      Nu mereu. Pentru filme unde doar trebuie îmbinate cadre din mai multe fișiere, Quik de telefon îmi este suficient. Este complex programul, dar mai sunt și altele de editare, ceva mai avansate. Quik de desktop n-am utilizat.

      Când trebuie să adaug și niște text, să înregistrez voce peste imagine sau să editez sunetul și imaginile, trec în Premiere. La fel și când fac clipuri 4K.

        (Citează)

  2. gimbal-ul îl vreau eu

      (Citează)

  3. Salut,

    SSD-ul il vreau eu, vb in privat.

    Multumesc

      (Citează)

  4. Placa de captura pentru ce ai luat?

      (Citează)

  5. Ce adresa faina de email au cei de la WestBuy: westbuy1@gmail.com

    eCommerce in 2018…

      (Citează)

  6. Cu ce telefon filmezi ? iPhone-urile au probleme cu gimbal-urile datorita stabilizarii optice din telefon care nu poate fi dezactivata …

      (Citează)

    • Note8, acum Note9. Nu e obligatoriu să dezactivezi stabilizarea optică, dar dacă o dezactivez mai măresc un pic unghiul de filmare.
      Cred că pe iPhone poți utiliza Filmic Pro sau altă aplicație de cameră, nu? Și aceea probabil poate dezactiva stabilizarea, dar nu sunt sigur.

        (Citează)

  7. te rog Radu, am nevoie de o recomandare de lavaliera – sau ma rog, o solutie de inregistrat sunet mai bun decat cu telefonul sau cu camera foto pentru clipuri ca cele pe care le faci tu.
    nu trebuie sa fie wireless, ma descurc cu fir

    am luat acu’ vreun an de la f64 un Audio-Technica ATR3350iS dar se auzea atat de slab incat am returnat-o.

      (Citează)

    • Nu, si incerc sa evit incercarile mergand pe recomandarea cuiva care foloseste.
      Daca tu il folosesti si zici ca e ok, il iau.

      Ce am luat anul trecut a fost dupa ce am vazut pe youtube o comparatie si ala a iesit cel mai bine. Inclusiv rode era in comparatie.

      Am facut tot ce mi-a trecut prin cap, am sunat si la f64 ca poate nu stiam eu sa-l folosesc, am schimbat bateria etc concluzia a fost ca se auzea mai slab decat cu microfonul din telefon.

      Asa ca acum vreau sa iau una pe care o foloseste cineva si zice ca e ok.

        (Citează)

    • eu il folosesc de câteva zile, tot la recomandarea cuiva. ce pot să zic e că se aude mai bine decât la lavalierele de 10€ de pe aliexpress sau altex.

        (Citează)

    • bine, tocmai le-ai facut vanzare celor de la f64. :)
      merci

        (Citează)

    • Eu folosesc ATR3350. Dacă-l conectezi direct la PC, merge nasol. Eu îl conectez la un recorder Zoom H1 și acolo pot regla nivelul sunetului.

        (Citează)

    • Eu vreau sa-l bag in telefon sau in camera foto si sa se auda mai bine decat microfoanele incorporate.

      Vad si la rode-ul ala 2 persoane din 4 spun ca l-au returnat.

      Chiar nu exista o lavaliera pt telefon care sa-si faca treaba?

        (Citează)

  8. Catalin Tanase

    09/10/2018 la 1:52 PM

    Radu, pentru editare video incearca Davinci Resolve, versiunea gratuita. O sa fii surprins de cate poate face

      (Citează)

  9. Salut Radu,
    Cardul MicroSD este oferit de compania GoPro, la pachet cu fiecare cameră pe care o vând.
    În ceea ce privește pe cei care mai doriți Hero 7, cei de la GoPro au un program de buy-back, prin care primiți 20-25% discount din prețul camerei, daca le trimiteți un GoPro mai vechi. Singurul cost ar fii transportul pană la depozitul lor din Olanda, care ajunge în jur de 100-150 lei.

      (Citează)

  10. Tiberiu:
    Salut Radu,
    Cardul MicroSD este oferit de compania GoPro, la pachet cu fiecare cameră pe care o vând.
    În ceea ce privește pe cei care mai doriți Hero 7, cei de la GoPro au un program de buy-back, prin care primiți 20-25% discount din prețul camerei, daca le trimiteți un GoPro mai vechi. Singurul cost ar fii transportul pană la depozitul lor din Olanda, care ajunge în jur de 100-150 lei.

    Acum am verificat, cei de la GoPro ofera gratuit un card de 64 Sandisk Extreme cu fiecare Hero 7 Black cumparat si transport gratuit inclus, pentru camera cumparata la ei pe site. Asa ca …..

      (Citează)

  11. ce placa? daca nu e secret.
    vad ca folosesti si un mixer audio.

    poate expui si setup-ul

      (Citează)

    • Elgato HD60, că mi se par cele mai bune. Am luat-o refurbished de pe Amazon Germania.
      Nu am mixer audio.

      Poate expun cândva setup-ul, dar momentan nu sunt sigur că este cel mai bun și n-are încă rost să fac acest pas. De exemplu zilele trecute am descoperit că alimentatorul de priză pentru mirrorless, care simulează o baterie cu putere infinită, bagă zgomot în lavaliere. În recorder folosit normal nu, dar în lavaliere, dacă le conectez la recorder, da. Așa că mai am de lucru un pic până să fie purrfect.

        (Citează)

  12. Tiberiu: Acum am verificat, cei de la GoPro ofera gratuit un card de 64 Sandisk Extreme cu fiecare Hero 7 Black cumparat si transport gratuit inclus, pentru camera cumparata la ei pe site.Asa ca …..

    Am cumparat eu ieri de la Altex, fara card, fara nimic inclus. La fel Emag, la fel f64.
    Singurii care dadeau card erau pcgarage

      (Citează)

  13. Care a fost motivul pentru care ai ales Zhiyun Smooth 4 in loc de Dji Osmo mobile 2? Stiu ca sunt în aceeași clasă, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale.

      (Citează)

    • Am avut Zhiyun până acum și sunt mulțumit de el. Am continuat cu Zhiyun.

      Are un mod de filmare care îmi place foarte mult. Se lasă camera ușor în sus și jos când înclini gimbalul și asta face imagini foarte fluente. Usb-c și alte funcții au fost un avantaj.

        (Citează)

  14. Astept cu mare interes un review pentru gimbal si aplicatii.

    Aplicatia nativa pt Android e praf; de Filmic am auzit ca e mai slab pe Android dar nu am testat ca m-am plictisit.

    Daca ai o formula in care functioneaza toate functiile gimbalului, dau un film cu o bere :-)

      (Citează)

  15. Dacă din întâmplare zoso a glumit în legătură cu gimbalul sa stii ca îl vreau eu. :)

    Ai adresa mea de email.

    Multumesc.

      (Citează)

  16. vali:
    400 lei :D

    Ufff speculații ăștia…

    :)

      (Citează)

  17. nwradu:
    Am avut Zhiyun până acum și sunt mulțumit de el. Am continuat cu Zhiyun.

    POti sa-mi spui te rog daca ai gasit si cablu micro-usb la usb-c pentru incarcare direct din stabilizator?

    Am gasit cateva dar foarte lungi, de la 0,7m in sus.. si cred ca ar trebui unul mai mic.

    Multumesc mult!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus