un blog de Radu Dumitru
un blog de Radu Dumitru
►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
În perioada aceasta s-au împlinit 10 ani de la declanșarea crizei financiare, începută prin căderea băncii Lehman Brothers în SUA. Dacă doriți să vedeți un documentar excelent despre cum s-a ajuns în acea situație, ce combinații făcuseră băncile și fondurile de investiții și cum toate erau too big to fail, uitați-vă pe Netflix la documentarul Inside Job.
În România criza a venit abia prin 2009, dar vreau să scriu aici cum am trăit-o eu. Și, dacă aveți timp și chef, scrieți într-un comentariu cum ați trăit-o voi.
În mare știți cum s-a ajuns la criza din România. Țara noastră, deși ferită tocmai prin subdezvoltarea ei de implicațiile crizei mondiale, a suferit pentru că firmele private au intrat într-un mod de protecție în care au redus costurile și investițiile. Statul a făcut la fel. Situația s-a înrăutățit în cascadă.
Au fost diverse momente emblematice, precum președintele Băsescu declarând că “România nu va fi afectată de criză”, ceea ce ulterior s-a dovedit fals. Criza nu doar că avea să afecteze România, dar urmau o mulțime de falimente, iar în sectorul public s-au luat măsurile nepopulare ale guvernului Boc de a micșora pensiile și salariile, înghețarea angajărilor șamd. Poate mai țineți minte că, până la Colectiv și OUG13, cele mai mari manifestări din Piața Victoriei au fost împotriva măsurile guvernului Boc.
Eu lucram ca project manager la o firmă de securitate, într-un departament ce producea echipamente pentru armată și servicii de informații, adică se baza pe bani de la stat obținuți prin câștigarea unor licitații. Ca PM, aveam acces la situația firmei, știam câți bani sunt în conturi, ce contracte s-au semnat și pe ce bani; vedeam că lucrurile nu stau tocmai bine, dar nu m-am îngrijorat prea tare.
În fond, era 2009, aveam 26 de ani, nici o rată la vreo bancă, nici un copil de hrănit. Ce mi se putea întâmpla în cel mai rău caz?
Firma, însă, a luat diverse măsuri pentru a micșora costurile. Printre primele a fost tăierea unor cheltuieli inutile. Nu mă refer că ne-au tăiat cafeaua, că oricum nu aveam moca, dar de exemplu au limitat mult cheltuielile cu benzina, iar ceea ce urma să fie primul nostru team building a fost tăiat din fașă, deși era bugetat. Facturile de achitat trebuiau justificate cu explicații ample unor șefi “de la sediu”, iar plățile se făceau după un calendar strict și doar unde era necesar șamd.
Mai greu era când mă sunau furnizorii să mă întrebe de ce nu le plătim facturile pentru marfa dată. Ce să le zic, că cineva mult mai sus decât mine a decis că factura lor nu este importantă pentru că, dacă rupem relațiile, mai sunt și alți furnizori pentru aceleași produse?
În martie 2009 firma ne-a făcut PFA-uri pentru a-și micșora dările la buget. Sute de mii de PFA-uri s-au făcut în acea perioadă în România, nu doar cele vreo 20 de la noi din companie.
Tot în martie mi-au vândut mașina de firmă, ceea ce nu m-a deranjat prea tare. Când a venit subiectul la ședința noastră săptămânală, am recunoscut fără nici o reținere că e un bonus drăguț, dar jobul meu nu are mare nevoie de mașină. Flota auto a firmei noastre a fost redusă cam la o treime, de altfel.
Măsurile păreau bune în comparație cu ce se întâmpla în alte firme din grupul mare de companii din care făceam parte. Divizia de instalații și construcție a fost practic desființată și oamenii concediați. Cei de la facility management au avut aproape aceeași soartă. Majoritatea clienților lor nu au mai vrut mentenanță periodică, ci s-a mers pe principiul “vă sunăm noi dacă avem nevoie”, iar mulți n-au avut.
A fost o perioadă foarte neplăcută. În fiecare zi auzeam la știri de companii cu probleme, concedieri, oameni ce nu-și mai puteau plăti creditele, greve de protest și insolvențe declarate de diverse companii. Situația din Grecia nu era bună.
Și apoi, tot în fiecare zi auzeam zvonuri despre concedieri și probleme în grupul nostru de firme. Știți cum merg zvonurile: mult stres și doar 25% adevăr, dar îți dă ceva de făcut ziua, ți se pare că trăiești în mijlocul lucrurilor și știi ce urmează. Ți se pare că, dacă urmează să fie probleme adevărate în colectivul tău, nu ai cum să nu afli din timp de ele.
Când au venit concedierile, au fost o surpriză pentru marea majoritate a colegilor mei.
Felul în care s-au făcut acestea mi-a lăsat un sentiment de scârbă pentru șeful mare. Am învățat atunci cum să nu te comporți cu subordonații tăi.
Paștele în 2009 a căzut pe 19 aprilie. În marțea de dinainte îmi spune șefa mea directă, în secret: “Bă, e de rău. Contracte încheiate nu avem, dar sperăm să câștigăm unele peste câteva luni, la niște licitații despre care avem indicii că vor fi lansate. Până atunci, cei de la sediu au fost de acord să ne susțină cu un buget lunar, dar nu ajunge pentru toți. S-au făcut deja liste, probabil vom da afară cam jumătate din oameni, iar restul care rămân vor avea salariile micșorate pentru câteva luni.”
Bummer!
În Joia Mare ni se dă fiecăruia câte o primă. Nu mai țin minte dacă am luat 200 sau 300 de lei, dar înmânarea primelor a venit cu un discurs de la șeful cel mare, discurs care a sunat cam așa: “nu vă faceți griji, firma este stabilă, nu avem nici o problemă, mergeți și bucurați-vă de Paști, sărbători fericite, distracție plăcută!”.
Urale, zâmbete pe buzele tuturor. Plutea în aer sentimentul acela de relaxare, de descătușare nervoasă la dezamorsarea unei situații încordate. Mulți s-au simțit ca atunci când se tem de un diagnostic nasol și doctorul le spune că totul este în regulă.
Mie, care știam că listele sunt făcute, mi s-a părut un moment oribil. Înțeleg că nimeni nu vrea să anunțe concedieri înainte de Paști, dar în loc de “nu vă faceți griji, totul e perfect” ar fi putut spune un “situația nu-i bună, țineți de bani, poate mâncați pui, nu miel, la sărbătorile de acum”. Măcar ceva de genul acesta să fi spus.
Am plecat să sărbătorim Paștele. Luni a fost liber prin lege. Marți, când ne-am întors la muncă, au scos lista și au concediat jumătate din business unit.
Lucrurile s-au desfășurat așa: au chemat un om, i-au spus că se face o concediere colectivă și că este vizat. La ieșirea din birou, îi spuneau “ah, trimite-l pe Xulescu încoace”.
După primii doi, vestea s-a dus rapid în firmă. Cei care erau chemați la șef în birou știau deja ce-i așteaptă. Câțiva au pufnit chiar în râs când li s-a spus să meargă acolo; s-au dus cu pas rapid, să termine odată și să se ocupe de noile priorități, adică găsirea unui alt loc de muncă în mijlocul crizei.
Știam că nu sunt pe listă, dar tot am stat un pic cu teamă până ce s-au terminat “chemările”.
Au urmat vreo 6 luni pe jumătate de salariu, din aprilie și până în noiembrie. N-a fost chiar ușor, dar, din nou, 26 de ani, fără credite, fără familie de întreținut. 2009 a fost singurul an în care n-am plecat nicăieri în concediu, iar cu jumătate de salariu, mic și acela, nu pot spune că am trăit prea bine. Cappuccino vienez de la Spring Time, la 5 lei, părea un lux.
Am mai învățat ceva important atunci: nu trebuie să te bucuri când nu ai de muncă. Vii mai târziu la muncă, poate pleci mai devreme, stai mai mult în pauza de masă, petreci mai mult timp la bârfe cu colegii. Sună bine, este lejer, salariul vine oricum, dar pe termen lung este un semn rău și nu duce la nimic bun.
Situația s-a îmbunătățit prin noiembrie-decembrie. Firma a câștigat trei contracte mari, chiar foarte mari, o reușită extraordinară pentru echipa mică ce rămăsese acolo și care între timp lucrase la soluții tehnice, prototipuri, aprobări, demonstrații și la ce-a mai fost nevoie. În 2010 am văzut din nou salariul întreg în cont. Este ciudat să sărbătorești revenirea la salariul pe care-l aveai cu un an sau cu doi ani în urmă ca pe o victorie, dar asta am făcut.
Cum spuneam, dacă vreți să povestiți ceva, comentariile vă sunt deschise.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
Îți place blogul meu?
Apasă acest buton înainte de a cumpăra de la eMAG
și vei susține acest site.
Magazine recomandate:
Copyright © 2006 - 2018 nwradu blog.
Reproducerea textelor și a imaginilor ce-mi aparțin este posibilă numai în sistem "creative commons Attribution Non-Commercially Share-alike 3.0 CC BY-NC-SA".
Termene și condiții | Politica de confidențialitate | Politica de cookies
78 comentarii
18/09/2018 la 6:43 AM
Prin 2008-2009 cei de la firma mea (eu am ajuns chiar in 2009 acolo) aveau toti PFA-uri. Noroc ca pe mine, fiind criza, nu m-au pus sa imi fac PFA ci m-au angajat asa, iar la restul incepand cu 2010, i-au pus sa renunte iar toti banii se plateau la stat de firma. Lucrez in vanzari de consumabile pentru imprimante, stat vs imm.
La noi nu s-a pus problema taierii de fonduri alocate pentru team buildinguri sau pentru “masuri de criza” aveam foarte multe optiuni pentru vanzari piata nefiind asa de saturata ca si acum. Chiar si in criza am fost pe plus pe CA cat si pe profit. Produsele erau importate in euro, salariile platite in euro (transformati in lei cu media cursului bnr pe luna anterioara). Vorbind prin telefon cu foarte multe companii, lucrurile erau nasoale, iar banii posibili pierduti pe marfa neplatita trebuiau analizati foarte bine inainte de a ii face comanda si de a ii oferi un termen de plata.
Recunosc, creierul acestei firme a fost directorul, care avea niste strategii extraordinare gandite pe termen lung, discutate la nivel de sefi fara sa ajunga la noi. Noi, trebuia sa vindem si reuseam sa facem asta. Nu s-a pus niciodata problema sa ne dea afara, ba din contra, au mai angajat cativa copii, pe care i-am invatat sa vanda, si sa faca bani.
Firma de atunci, a fost numai pe profit, a crescut cu 20-30% in fiecare an ajungand acum sa aiba peste 3 milioane de euro pe 2017, iar pe 2018 aproape 4.
In vanzari, nu te plictisesti niciodata 😁
ionică(Citează)
18/09/2018 la 7:26 AM
Tariceanu a fost cel cu “România nu va fi afectata de criza”
Dan(Citează)
18/09/2018 la 7:51 AM
Cred că au declarat toți asta, dar eu pe Băsescu l-am reținut zicând-o https://www.mediafax.ro/politic/basescu-romania-nu-va-fi-afectata-de-criza-cum-sunt-alte-state-3796503
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 10:22 AM
@Dan: asta e o minciună josnică, probabil idolul tău a fost marinarul chior. Dar nu mă miră, asta e modul de manifestare tipic pentru ăștia “de dreapta”.
Emil C(Citează)
18/09/2018 la 10:33 AM
Lasa ca pe astia de stanga ii vedem acu ce pot…
geretus(Citează)
18/09/2018 la 10:38 AM
Tăriceanu a fost parcă ăla care spunea că “economia duduie”.
seba18(Citează)
18/09/2018 la 11:01 AM
LOL, se putea sa nu vina Emil C si sa nege evidenta? Ca doar Basescu era prim ministru si nu Tariceanu. :)) Si doar primul ministru o tinea pe a lui cu “economia duduie” . :))
nashu_mare(Citează)
18/09/2018 la 11:40 AM
@Radu
Basescu a zis cu 2 zile inainte de alegerile prezidentiale ca Romania a iesit din criza. Dupa cateva luni a venit si a anuntat taierile.
D4n(Citează)
18/09/2018 la 2:45 PM
“Mission Accomplished!”
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 7:33 AM
Pe mine m-a salvat de la o carieră în administrația publică, pentru că posturile erau blocate și eu tocmai terminasem facultatea cu acest profil. Era cât pe ce să plec la un internship la OHIM în Alicante, dar am ales să mă angajez la o multinațională… and never looked back.
The Gadgetist(Citează)
18/09/2018 la 7:37 AM
Ce pensii a taiat? Sau ai uitat de decizia CCR?
Cipper(Citează)
18/09/2018 la 7:41 AM
Eram tech support pt americani pe vremea aia, nu am simțit nici o criză.
Câștigăm și puțin la vremea aia ca eram începător șamd, dar nu s au făcut reduceri de personal sau tăieri de salar.
Acum sunt mai sus în lanțul trofic, deci la următoarea criza Om vedea…
Mihai(Citează)
18/09/2018 la 7:54 AM
Da, păi ei deja reduseseră costurile mutând anumite operațiuni în țări mai ieftine…
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 11:07 AM
De fapt, criza la noi a venit mai tarziu, ca asa suntem noi mai in urma. De asta i se si reproseaza lui Tariceanu faza cu “economia duduie”. A spus-o cand in alte parti era deja naspa.
nashu_mare(Citează)
18/09/2018 la 8:34 AM
Prin 2008 eram intr-o companie de media… Programator fiiind m-a durut un pic la basca de criza chiar daca eram relativ nou in companie nu s-a pus problema de taieri salariale sau concedieri… Era vremea in care greu prindeai un programator cu experienta la fel de variata ca a mea la momentul respectiv. Criza am trait-o prin prisma parintilor. Unul si-a pierdut jobul pe care il avea de aproape 30 de ani (s-a angajat in 77 cand s-a inceput productia in uzina aia) si celalalt s-a trezit cu salariul scazut. A fost perioada in care m-am bucurat ca inca nu m-am mutat de acasa si ii pot sustine pe ei si pe frati-miu fara sa le zgandar orgoliu.
Alex(Citează)
18/09/2018 la 8:42 AM
Pe mine m-a ars rău criza, dar pe termen lung mi-a prins bine. Aveam o investiție pentru un start-up online, vreo 20 de ani și niciun fel de experiență în așa ceva, investitorul nici atât. Mașină de serviciu, telefon și un salariu uriaș pentru vârsta mea. Un noroc chior la vremea aia.
Încă de la finalul lui 2008 investitorul a închis robinetul pentru că voia să se pună la adăpost, iar firma mea oricum nu producea mare lucru. Eu strângeam bani de Alfa Romeo (da, chiar dacă aveam un Logan de serviciu – aia e, vârsta). Norocul meu a fost că banii ăia de avans (vreo 2-3000 de euro cred că apucasem să strâng) mi-au ajuns până când am început să fac bani iar, adică în 2010.
Mă rog, eram student, bucureștean, banii mei oricum se duceau pe ieșiri în oraș și haine la vremea aia.
Din păcate criza în zona asta de web s-a întins mult după aia, până prin 2011. Clienții la care aveam acces în vremea aia nu prea mai investeau în nimic ce ținea de promovare, așa că a fost greu. Proiecte mai puține (comparativ cu 2007 sau 2008, când mergea excelent treaba), bugete mai mici.
Partea bună a fost că am învățat din proprie experiență ce înseamnă să ai bani strânși, cât de important e să stai bine cu cash flow-ul și alte lucruri de bază în business.
hoinaru(Citează)
18/09/2018 la 10:37 AM
Dar te-ai apucat din timp de afaceri, nu glumă.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 10:51 AM
N-am visat la aşa ceva, pur şi simplu aşa a fost contextul, am prins o oportunitate şi am mers înainte de-atunci.
hoinaru(Citează)
18/09/2018 la 8:47 AM
lucram pt ei inainte de orice criza, cand era in full swing economia americana. era in full swing ca ei oricum se uitau la costuri, pe de alta parte aruncau cu bani in viata buna.
Mihai(Citează)
18/09/2018 la 8:48 AM
Lucram la un dezvoltator imobiliar (eram inca in facultate) si a dat coltul in vara anului 2009 si a blocat proiectele din tara si din restul Europei. Am mai stat angajat pana in septembrie – octombrie.
Tot in 2009 dar in Decembrie m-am angajat la o firma maricica de constructii si am avut de lucru de mi-au iesit ochii din cap – am avut noroc ca lucra predominant cu privati, multe proiecte incepute si altele deja semnate si asa incet incet a trecut criza.
Fuzz(Citează)
18/09/2018 la 8:49 AM
Am plecat in Ucraina sa lucrez la o agentie de publicitate si in paralel imi veneay bani din inchirierea unui apartament. Dar cred ca un subiect mai binevenit este cum sa ne pregatim pentru criza care bate la usa.
Imperator(Citează)
18/09/2018 la 9:00 AM
atunci ai inceput tu sa consumi burgheri pe fond nervos…
Giovani(Citează)
18/09/2018 la 10:38 AM
Nu, dinainte… Dar de plăcere!
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 10:10 AM
“Am mai învățat ceva important atunci: nu trebuie să te bucuri când nu ai de muncă”
Sunt unii care nici acum nu au inteles asta
Catalin Tanase(Citează)
18/09/2018 la 10:40 AM
Păi nu e chiar ușor să faci legătura. Sunt mulți care cred că salariul va veni oricum.
nwradu(Citează)
19/09/2018 la 10:11 AM
Sunt foarte multi care cred ca cineva ( firma, institutia etc) le datoreaza salariul. Sunt si mai multi care nu considera ca ar trebui sa faca ceva sa-l merite. Si sunt extrem de multi care nu fac legatura intre salariul lor si nivelul de performanta.
Treaba asta s-a extins acum din ce in ce mai mult si nu m-ar mira sa dam intr-o alta criza din cauza asta. Vorbim de una locala, aici la noi , pentru care sa nu mai avem pe nimeni pe care sa dam vina.
geretus(Citează)
18/09/2018 la 10:14 AM
Tariceanu era cel care, din postura de Prim Ministru spunea ca “economia duduie”
Andrei(Citează)
18/09/2018 la 10:41 AM
O fi, dar ce era să zică? Știa că urmează să iasă de la conducerea guvernului, așa că voia să spună că totul merge bine. Și, în practică, mergea bine. România a suferit pentru că nu le-a mers bine altora, iar astfel de lucruri s-au propagat și la noi.
Boc a devenit premier pe 22 decembrie 2008.
nwradu(Citează)
19/09/2018 la 11:07 AM
Radu, observi că toți basiștii insistă cu Tăriceanu, oricîte argumente le-ai da? :)
Emil C(Citează)
18/09/2018 la 10:24 AM
În 2009 am făcut 2 credite de 30k€ și m-am apucat de casă. În 2010, cu primul copil de 6 luni ne-am mutat în casa parțial terminată, costurile cu chiria s-au mutat la rată și am început să învăț să bricolez tot felul de chestii necesare în casă și curte. Jobul (marketing/software) a fost ok, neafectat. Dar de atunci sunt pe același salariu. Am trecut între timp pe PFA, și au mai picurat chestii adiacente. 10 ani mai târziu, am închis un credit, am schimbat mașina, am făcut casa funcțională off-grid, am început să producem mâncare și să mergem în concedii cât de cât! Ce-a fost greu a trecut, copii-s mari. Vor veni vremuri tot mai bune daca nu iese iar PSD la alegeri.
Haivas(Citează)
18/09/2018 la 10:43 AM
Cred că ai fost destul de stresat în perioada aia. Copil, credite și construcție în curs, toate în perioada aia, sună ca o combinație foarte problematică.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 12:04 PM
Plus lipsă rețea electrică! Da. Așa e. Dar le-am trecut împreună!
Haivas(Citează)
18/09/2018 la 3:22 PM
paradoxal, omul e mai fericit cu mai putin, doar ca nu mereu realizeaza asta la momentul potrivit.
Giovani(Citează)
19/09/2018 la 8:45 AM
Felicitari, Alex, ai tot respectul meu!
Bogdana Dobre(Citează)
19/09/2018 la 10:14 AM
Momentul ales pentru constructie n-a fost unul prost. Preturile ar fi trebuit sa fie cu foarte mult mai jos decat in 2007-2008. Daca nu te-ai fi apucat atunci probabil nu te-ai mai fi apucat de loc. Oricum bravo pentru decizie .
geretus(Citează)
18/09/2018 la 10:30 AM
Norocul meu a fost să lucrez într-o companie mică ce câștigase un proiect cu fonduri europene, nu foarte mare, dar care a adus bani constant timp de vreo 2 ani. Firma chiar a făcut angajări când Siveco și UTI și-a concediat mare parte din programatorii care erau pe PFA. De atunci mă feresc să lucrez pe Persoană Fizică, mai bine plătesc niște taxe în plus dar dacă sunt concediat am o lună de preaviz să îmi găsesc ceva in loc.
george(Citează)
18/09/2018 la 10:32 AM
Eu tocmai luasem o marire de salariu modica. Cand a lovit criza, si piata in care lucram a pierdut cam jumatate din bani, s-au facut taieri de salarii, cei cu venituri pana la x -10%, cei peste -20%. Cu marire cu tot am avut norocul sa ma incadrez la -20%, deci am ajuns mai jos decat inainte.
Imi amintesc de o cunostinta care tocmai isi luase un apartament pe credit in varful bulei, el lucra in vanzari la print, ea in imobiliare. Au suferit big time, nu stiu daca si-au revenit nici acum.
Au fost vremuri grele, mi-am multumit de o mie de ori ca rezistasem tentatiei la credite, firma la care lucram si inca lucrez a rezistat pentru ca cei doi sefi au avut sange rece si curaj sa gandeasca spre viitor. Cei mai afectati au fost colegii care erau “angajati” prin PFA sau microintreprinderi, nu erau multi, dar n-a mai ramas pana in 2012 nici unul.
Ca un fun fact, una din taierile de costuri: nu se mai cumpara prosoape de hartie la baie. Glumeam cu colegii ca situatia nu e asa de nasoala, dar daca se taie si hartia igienica, e cazul sa ne cautam alt job.
ipo(Citează)
18/09/2018 la 10:38 AM
eu te întreb ceva, știind unde ai lucrat: ai o urmă de jenă sau regret că lucrările firmei, la care participai direct sau indirect, erau mai mereu substandard? te-ai gândit să pleci din cauză că presa scria mereu că ?
vali(Citează)
18/09/2018 la 11:06 AM
Pentru firmă în general, da. Majoritatea problemelor veneau din sistemul greoi, încărcat, al organizației, care făcea imposibilă terminarea în timp util a unor proiecte. Când așteptai 5 semnături ca să lansezi comanda de furnizare materiale, nu te poți mira apoi că apar întârzieri. O companie modernă ar fi văzut aceste probleme și ar fi îmbunătățit mult procesele, dar acolo nu avea cine.
În particular pentru business unit-urile în care am lucrat eu, nu simt regret sau jenă. Am avut norocul să lucrez mereu cu oameni competenți și chiar perfecționiști, care-și dădeau tot interesul să facă lucrurile foarte bine. De cele mai multe ori ne-a reușit. Eram însă cea mai mică și de nișă firmă din toate, așa că era mai ușor să fii conectat la munca ta.
Un singur proiect mi se pare un eșec total și mi-e rușine să zic că am lucrat pentru el, dar sunt diverse circumstanțe. Unii cu relații au convins Primăria că are nevoie de niște aparate. Contractul a fost semnat în 2007 pe o sumă agreată în 2005, apoi pus în stand-by.
În 2010 l-am primit eu, ca pm, să-l duc la bun sfârșit. Între timp euro se dusese mult în sus, cheltuielile noastre erau mai mari (se produceau pe rând câteva bucăți, nu toate deodată ca să negociezi mai bine cu furnizorii), dar banii erau cei din 2007 și 2005. Contract semnat în lei, toate cheltuielile noastre erau în euro.
S-au pierdut o grămadă de bani, iar cele câteva aparate livrate stau neutilizate, epave ale unei șpăgi date cine știe când. Jumătate din cantitate este încă în curtea fabricii, nelivrată primăriei și nefacturată.
Am văzut și multe alte proiecte făcute parcă de idioți. La un moment dat, după o predare neacceptată și execuția unei scrisori de garanție bancară, am primit eu proiectul ca să-l refac. Un robot de dezamorsare bombe. Modelul inițial parcă fusese făcut de idioți, era inclusiv mai lat decât scria în caietul de sarcini că trebuie să fie și toată lumea zisese “lasă, că merge”.
Știu și de alte proiecte făcute execrabil, de obicei din lipsă de profesioniști, lipsă de șefi care să se priceapă la domeniul respectiv și proceduri greoaie ce duceau la întârzieri și pierderi de bani. Firmele erau însă bine separate pe domenii de activitate și piețe, așa că fie participai direct la ceva prost, fie nu participai deloc.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 10:41 AM
eu nu am fost afectat de criza… corporatia la care lucram atunci a facut ceva cost-cutting (inclusiv niste reduceri de personal), dar in general vorbind, era cu temele facute cand a venit criza si a continuat sa faca profit in fiecare an.
am impresia ca impactul crizei a fost destul de asimetric, nu toate firmele au fost afectate in acelasi fel.
referitor la modul in care a procedat seful de la firma lui Radu, mie nu mi se pare nimic oribil – ce sens ar avea sa le spui sau sa le dai de inteles angajatilor ca saptamana viitoare unii dintre ei o sa zboare ?!
ok, putea sa nu minta, dar nu a fost o minciuna rauvoitoare, deci na.
Marean(Citează)
18/09/2018 la 11:07 AM
De Paști omul are cheltuieli mai mari, de obicei. Dacă-i spui să țină de bani, poate face o economie de bani care apoi îi ajung o lună de zile.
Nu zic musai să spui că îi dai afară, dar să spui că totul este bine și că nu avem deloc probleme este o minciună.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 11:36 AM
mesajul a fost transmis in Joia mare, cand majoritatea cheltuielilor de Paste erau facute deja, deci nu ar fi facut mare diferenta chiar si daca le-ar fi spus ca e nasol.
si-apoi, cine naiba cheltuie de paste banii pe 1 luna?
si cine nu are nici macar 1 leu pus deoparte cand e criza deja de 1 an de zile?!
Marean(Citează)
18/09/2018 la 2:36 PM
Nu, de obicei joi sau vineri e plin prin hipermarketuri aici.
Când nu ai job, ții de orice ban și reduci cheltuielile, așa că “banii pe 1 lună” sunt o sumă mai mică.
Oamenii cu 1.700 de lei salariu și diverse probleme de sănătate sau copii de crescut.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 11:25 AM
Eu in 2008-2009 lucram la o editura, cu contract de colaborare unde scria ca plata se face in 30 de zile de la predarea textului. Evident, plata nu se facea niciodata dupa 30 zile, dar pana la urma mi-au platit toti banii. Nu stiu daca avea legatura sau nu cu criza financiara, editurile cred ca stateau prost de multa vreme.
La sfarsitul lui 2009 mi-am gasit job in corporatie, unde nu s-a simtit criza – salariul a fost platit intotdeauna la timp, concedieri au fost numai in situatii exceptionale (fuziune – si atunci oricum doar cateva persoane), iar maririle au fost in stardarde.
Din fericire n-am avut si nu am nici credite, nici chirie de platit.
Jen(Citează)
18/09/2018 la 11:49 AM
Dupa povestile tuturor “privatilor” sa va spun si eu povestea vazuta de un “bugetar”:
In anul 2008 tariceanu a majorat considerabil salariile in mediul bugetar si oamenii au prins curaj sa faca imprumuturi majoritatea pe 5 ani pt a fi rata mai mica. Aici vorbesc de oameni care castigau maxim 3.500 lei deci nu salarii uriase. Si-au luat electrocasnice in rate, case, masini care ce isi putea permite, dar 90% dintre ei si-au luat ceva pe credit. Mai ales ca in sistemul de stat salariile nu pot fi diminuate in cazul contractelor colective cum erau mai toate. Toate bune si frumoase pana in 2010 cand apare chiorul si taie salariile cu 25%, ceea ce a insemnat o diminuare chiar a salariului avut inainte de 2008. Multi colegi erau disperati ca raman fara casa, masina, nu isi mai puteau permite ratele iar foarte multi chiar au incetat sa isi mai plateasca ratele pentru ca nu mai aveau de unde, noroc ca la vremea respectiva nu se puneau popriri pe salarii sau era foarte dificil sa o poata face. Acele credite au ecou si pana in ziua de azi cand abia acum apar propriri pe conturi puse de banci pentru creditele din anii 2008-2010. Cel putin 10% dintre colegi au poprire pe conturi si platesc o suma considerabila la banci pentru creditele ce nu au mai fost platite. Intre timp au mai crescut salariile si incep sa se mai redreseze. Multi dintre cei care au dat in judecata acea scadere de 25% au castigat in instanta si statul a fost obligat sa le plateasca acele taieri si inca o mai face.
ovidiu(Citează)
18/09/2018 la 2:39 PM
Cum naiba? Acum le-au venit astea?
Apropo de credite, doi colegi de-ai mei și-au luat apartament exact în vârful bulei, în august 2008, ceva gen 2 camere în bloc vechi la ultimul etaj în dristor cu peste 100.000 de euro, rată lunară vreo 600 de euro.
Noroc că erau programatori și au avut mereu de lucru și pe bani mulți. Un an mai târziu, însă, apartamentele lor valorau 50.000 de euro.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 11:57 AM
Unii în 2008 trimiteau emailuri colegilor să stea cuminți și să nu cumpere apartamente de 120k€ în Dristor că e bulă imobiliară și o să pocnească.
https://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Polish_property_bubble&oldid=158104118
https://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Japanese_asset_price_bubble&oldid=187888004
https://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Real_estate_bubble&oldid=188019376
Puțini realizează că România a avut noroc chior cu criza mondială în 2008 care a spart bula cu mult înainte de maximul ei și a prins un procentaj mic de oameni cu credite supraevaluate. La ce apetit aveau românii de cumpărat maghernițe pe 400k CHF (incluzând dobânzile VARIABILE pe 30-40 ani) fără să citească contractul pentru că “nu mă lasă banca să-l citesc înainte să semnez”, dacă se spărgea natural câțiva ani mai târziu ajungeam ca Venezuela.
nea_caisă(Citează)
18/09/2018 la 4:49 PM
Cred ca bula imobiliara s-a spart de la sine, nu cred ca mai aveau unde sa creasca preturile (poate doar daca mai cresteau salariile romanilor). In schimb, tocmai spargerea bulei a agravat criza la noi, nu invers: aveai o afacere, faceai profit, ce faceai (printre altele) cu banii respectivi ? Mai reinvesteai in ceva ce era foarte profitabil pe atunci, adica in imobiliare. Vine criza, ai nevoie de lichididati ca sa compensezi cumva scaderea veniturilor si te decizi sa vinzi apartamentele cumparate, dar ce sa vezi, bula s-a spart si cei 100.000 de euro pe care i-au bagat in locuinta nu mai reprezinta acum decat 50.000.
Florin Brutarescu(Citează)
18/09/2018 la 12:14 PM
Inca lucrez la un ISP, cel mai mare poate. Pana in 2009 se facea anual marire de salariu in toata firma, dupa la 2-3 ani. Nu au fost concedieri pentru ca firma se tot dezvolta chiar daca era criza. Personal nu am fost afectat, tanar si fara credite.
sorin(Citează)
18/09/2018 la 1:25 PM
Asta cu “ce era sa zica” mi se pare o replica tipic Romaneasca, din categoria “asta e”, “ce sa facem”, “ne descurcam” etc.
Ce era sa zica? Pai putea sa spuna ca vine nasolia, ca trebuie sa luam masura x, y, z ca… orice altceva, nu ca “economia duduie”.
Dar hei, e cumva stiut ca daca un politician zice o chestie, adevarul este diametral opus…
Andrei(Citează)
18/09/2018 la 2:41 PM
Căderea Lehman Brothers – septembrie 2008
Tăriceanu out – decembrie 2008
În astea trei luni încă nu știa nimeni cum va fi afectată Europa, darămite România, cât va dura și ce va fi. La noi abia în 2009 au început semnele rele și asta ca urmare a problemelor din alte țări.
nwradu(Citează)
19/09/2018 la 3:33 PM
Radu – in 2008 aveam, in firma unde lucram, primul an in care bonusul se calcula ca procent la ce faceam peste buget. In August 2008 imi facusem bugetul deja – adica ultimile 4 luni lucram pentru bonusul meu. Doar ca in ultimile 4 luni nu am vandut nici cat intr-o luna proasta… Venise criza – nu mai vroia nimeni sa investeasa, sa produca, sa cumpere materii prime – nimic. Toata lumea statea pe bani si astepta.
S-a deblocat situatia in 2009 de prin martie abia ( putin cate putin – n-am revenit la cifrele din 2008 ).
Asa ca – depinde de ramura. La noi s-a simtit cam repede. Partea buna este ca nu ne-a micsorat salariile ( desi in alte tari facusera asta). Ne-am luptat cu ei pentru ca aveau intentia in mod evident. Le-am demonstrat cu cifre ca oricum crestem – poate mai incet, dar sigur crestem. Ne-au crezut – si bine au facut pentru ca altfel probabil ca pierdeam oameni…
geretus(Citează)
18/09/2018 la 2:15 PM
Pe atunci lucram ca inginer la o firma mare in domeniul constructiilor. Mariri salariale la fiecare inceput de martie, apa, cafeaua, pranzul, hartia igienica asigurate. Ba chiar si tichete cadou in functie de cat de ecologist erai (zau).
La inceputul crizei conducerea a ales sa nu poarte nicio discutie la nivel interuman, doar solutii progresive de reducere a costurilor care veneau ca suprize, inclusiv concedieri.
Pe mine m-a afectat cu o reducere a salariului cu 25% care a durat doi ani. Gustul amar pe care mi l-a lasat lipsa de comunicare a ramas si m-a facut sa plec, desi lucrurile incepusera sa revina la ok.
Si raman la nedumerirea mea cea mai mare referitoare, in special la firmele guvernate de micromanagement, aceea ca sefii aia mari nu vad omul/angajatul ca bunul cel mai valoros al firmei.
Iona(Citează)
18/09/2018 la 2:42 PM
Da, în construcții cred că s-a resimțit pe o perioadă mai lungă criza, că n-a avut curaj lumea să se apuce iar de construit și investit decât după mai mulți ani.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 3:40 PM
Iar acum, stii si tu Radu ca ai tot fost in vizite, se construieste ca niciodata in zona Bucurestilor. Cladiri de birouri, hale peste hale, multe complexuri rezidentiale de 2-3 blocuri etc. Si iar hale, daca nu am zis deja.
Asta e si motivul pentru care suntem din ce in ce mai inghesuiti in Bucuresti. Foarte multa forta de munca este atrasa spre Bucuresti. Umblu prin Salajan de peste 15 ani, iar in ultimii 5 ani traficul s-a dublat. Si oameni in masini si oameni pe trotuare, si oameni la metrou. Mi-e groaza cand se va deschide Ikea (ca la Kika oricum nu se duce nimeni :D).
Iona(Citează)
18/09/2018 la 2:16 PM
Pe unde am lucrat pe atunci criza m-a lovit in 2010. Socul a fost multiplu si a depasit cel mai rau scenariu pe care il credeam posibil: reducere venituri in acelasi timp cu crestere cheltuielilor obligatorii:
-salariul (care pana atunci era in euro platit in lei la un curs mai bun decat cel al BNR si indexat cam o data la 6 luni) a fost “convertit” in lei la un curs inferior BNR si partial platit in… bonuri de masa. Si a ajuns sa se dea cu intarziere chiar si de 2 saptamani un timp.
-dobanda la credite a crescut in prima faza, la fel cursul valutar si TVA-ul.
-au fost doua valuri de reduceri de personal, nu am fost vizat dar cei ramasi (inclusiv eu) au trebuit sa preia munca celor plecati. In final am plecat eu de acolo pe salariu si mai mic. Am avut nevoie sa schimb 2 locuri de munca (in alt oras) si de 5 ani ca sa ajung la veniturile din 2010.
Dupa aceasta experienta am decis sa nu ma mai intind (=cheltuieli) mai mult decat imi e plapuma(=venituri). Cu eforturi considerabile pentru mine (inclusiv de sanatate) am inchis 2 din cele 3 credite (contractate in perioada 2005-2008) si nu cred ca ma voi mai duce intr-un concediu “scump” pana nu il voi inchide si pe ultimul.
pipzn(Citează)
18/09/2018 la 2:21 PM
Completare: “convertit” si inghetat la valoarea respectiva. Si asa a ramas cat am mai stat in acea firma (vreo 2 ani) din acel moment.
pipzn(Citează)
18/09/2018 la 2:43 PM
Un coleg din cei dați afară nu și-a găsit de muncă decât după vreo 6 luni și în alt oraș, dacă țin bine minte. N-a fost ușor, mai ales pentru cei trecuți de tinerețe.
nwradu(Citează)
18/09/2018 la 5:57 PM
Totusi, ceva imi spune ca nu prea ai cum sa fii in functia de Prim Ministru si sa nu primesti niste informari cu privire la cum stau si cum vor sta lucrurile sau ce implicatii sunt cand pica o banca de talia Lehman Brothers. Asta, sau chiar suntem incompetenti toti (servicii, ministere, prognoza etc)
Poate nu m-am facut inteles de prima data. Ceea ce putea sa spuna Tariceanu era: “Pentru moment economia duduie, dar trebuie sa fim precauti avand in vedere caderea unei banci importante si potentialul efect de domino pe care aceasta l-ar putea avea in economia mondiala.”
Andrei(Citează)
18/09/2018 la 8:32 PM
Vremurile alea în care ne învățai să facem shaorma în casă…
Aveam o emisiune la un radio local privat, care a mers mai departe (până anul acesta în iunie). Nu s-au făcut tăieri de venituri.
Mai aveam un business privat în domeniul presă/publicitate, care a căzut la jumătate față de anii precedenți. Am supraviețuit relaxat, fără dureri mari.
motanes(Citează)
18/09/2018 la 9:03 PM
Eu lucram la stat atunci (in administratia publica) si stiu doua chestii: Tariceanu a aruncat cu bani in salarii si nu numai (am primit tot felul de bonusuri, de “restante” etc, bani foarte mult atunci) exact cum arunca acum Dragnea. Ba mai stiu de la o ruda care era mare scula prin PNL (acum e doar senator) , ca, dupa ce au iesit din sedinta conducerii unde se decisese sa nu iasa de la guvernare (momentul cand PNL a ramas singur al guvernare, dar sprijinit neoficial de PSD) , ideea de baza a fost: dupa noi potopul! furam ce putem si dam tot surplusul si banii de investitii in salarii si bonusuri la salariatii de la stat. Si au reusit pentru ca au ramas in memoria multora ca unii care au dat. Dar nu se stie din ce au dat si cum . Nu il suport pe Base , dar cand a venit criza nu prea mai avea ce sa faca decat sa taie salariile. Bine, ca au taiat salariile dar ei au furat in continuare, asta e altceva. psd , pnl, pd aceeasi mizerie!
Mihai(Citează)
19/09/2018 la 1:53 AM
Ce mic ma simt…
In 2010 an terminat liceul. Pana atunci am avut bursa de la Fundatia Dinu Patriciu. Nu prea intelegeam pe atunci ce si cum, mai ales ca eram in alt oras fata de ai mei dar stiu sigur ca bursa aia m-a ajutat foarte mult. Tin minte ca la un moment dat ajunsese bursa aia sa-mi dubleze veniturile iar ulterior a ajuns cam 75% din venitul meu.
Pe de alta parte, tot bursa aia m-a obligat sa imi fac un cont la CEC Bank unde am avut pentru prima data de-a face cu incomptenta “de stat”.
C(Citează)
19/09/2018 la 5:54 AM
Vai de capul meu , cum poti sa spui asa ceva Radule . Noi intram in criza oricum . la fel cum vom face asta imediat . Au facut si atunci vraiste economia la fel ca si acum . Atunci aveau o scuza , au fost luati de val . Adu ti aminte ca noi aveam crestere economica de 9 la suta si deficit de cont curent pana la cer , iar DEFICITUL BUGETAR era de 5,5 la suta . Normal ca ne ,, mergea ,, super . Si se ducea in cheltuieli inutile .
George(Citează)
19/09/2018 la 9:10 AM
Problema cu criza a fost una de perspectiva. Eu am iesit de la bine in sus, dar initial am zis ca e o treaba de varsta ( desi cred ca avem acceasi varsta @nwradu) de calificare profesionala, dar dupa ce m-am mai uitat si la altii – nu prea.
Io inainte de criza munceam cca 35-40 de ore pe saptamana pe un “salariu” modic, dar mai mare decat minimul pe economie. Adica, fara acte, cum era la moda atunci. Din 2009 munceam 80-85 de ore pe saptamana, iar la inceput de 2010, cand am tras linie am observat ca castigam de vreo 5 ori mai mult, iar in 2012 de vreo 7 ori mai mult. D-aici incolo nu mai conteaza ca presupun ca in 4-5 ani si-a cam revenit toata lumea.
Ce-am facut eu si din ce-am observat si altii a fost sa nu imi pierd vremea cu companii care te tin pe faras ca “vai, uite iti facem un favor si te tinem pe salariu redus PANA GASIM NOI un contract”. Nu. Te duci la aia care AU de munca, iar daca nu prea se cauta ce lurezi tu, ghinion, te-apuci imediat de altceva.
Sau, daca stai degeaba 50% din timp pe 50% din bani e mai fair and square sa le spui alora ba, baeti, nu stau in biroul vostru toata ziua degeaba. Imi dati 50% din bani pe 50% din timp, da-n rest eu fac altceva si te-apuci.
Pana cand isi revine firma aia ( daca mai lucrezi macar acolo) tu poti sa fii deja departe.
Sincer, d-abia astept urmatoarea criza. O sa fie dificil, ca m-am invatat cu un ritm mai moale, mai scriu un articol sau un comentariu in timpul platit de altii, da-i mult mai simplu sa “te bagi in fata” decat ce-i ce-s amortiti cu cateva viteze in urma.
Pe mine ma distreaza preocuparea gigelului de rand de economia globala. Nu zic, e util sa fii la curent, dar trebuie sa iti pese de economia ta.
Cand sefulica vine si iti da prima de paste si cam stii ca situatia e grea, tu tre’ sa continui sa-ti cauti de munca.
Eu am plecat de la mai multe companii in criza, cand celorlalti le era frica ca daca sunt dati afara, pentru ca nu erau maririle salariale suficient de substantiale.
Gen , multumesc pentru marirea de luna trecuta, am inteles e criza, la toti ne e greau, dar mie cel mai tare.
Toata lumea poate sa faca switch de joburi disruptiv cand e crestere economica pentru 10%, treaba merge bine si stii ca gasesti de lucru pe orice drum. Important e sa ai oo, sa poti s-o faci atunci cand celorlalti le e frica sa accepte oferta aia cu 20-50% in plus si viitor nesigur, ca nu stiu in ce faliment se-arunca . Ca 3 ani mai tarziu “se baga toti” la oferta aia de job, iar aia 20% in plus, sunt doar 10%, si realist doar 5%, ca ti-a mai crescut si tie salariul. Dar daca ai plecat cu 3 ani mai devreme ai un tur de pista in plus fata de restul.
Gen, bucurati-va de cresterea economica, mie-mi place cand e criza, ca doar atunci aia bogatii pierd mai multi bani decat saracii si se scurteaza doar un piculet distanta dintre clase, iar eu nu-s bogat sa ma bucur de cresterea economica, caci eu n-am mari investitii care sa creasca. Eu am doar munca.
Catalinx(Citează)
19/09/2018 la 9:12 AM
Pana si eu il tin minte pe Tariceanu cum abera ca nu va fi nici o criza, ca totul merge. Nu ai cum sa te prezinti ca mare om de afaceri, expert in capitalism si aberezi nevinovat ca nu vine nici o criza.
Cel mult este dovada clara a incompetentei atat in afaceri a lui Tariceanu cat si ca om politic.
Gaelex(Citează)
19/09/2018 la 11:14 AM
Toți aveți probleme cu memoria, frate.
Ala era Băsescu, care a zis că el le crește salariile profesorilor cu 50 la sută, deși ăștiălalți (Tăriceanu) ziceau că nu are cum.
Emil C(Citează)
19/09/2018 la 9:13 AM
*cei
Catalinx(Citează)
19/09/2018 la 10:19 AM
@Catalinx “mie-mi place cand e criza, ca doar atunci aia bogatii pierd mai multi bani decat saracii” , Bogatii pierd multi bani, iar saracii pierd tot, familii se destrama, copii sufera si asa mai departe.. interesanta placere ai si tu, e un pic cam imatura placerea ta.
Si eu am luat un credit in 2007-2008, eu avand majoritatea banilor la negru pe vremea aia, a facut taicamiu un credit pe numele lui. Abia acum de curand a fost inchis. Se faceau bani in perioada aia, incepeam si noi ca tineri sa gustam din bucuriile vietii, adica vacante, tehnologie etc etc. Faza nasoala e ca 90% din cei care au avut de suferit atunci, nu au invatat nimic. Daca maine vine criza, pe majoritatea ii prinde nepregatiti.
Am citit toate comentariile, azi e una din zilele alea mai libere in care poti pierde un pic mai mult timp. Si realizez ca toata lumea e experta in economie si nu doar asta, toata lumea gaseste vinovatii perfecti pentru orice se intampla. Nu sunt fan Basescu, dar prin criza asta au trecut toate tarile din Europa si nu doar, iar oamenii condamna acele micsorari de salarii.. uimitor e nea Gigi bugetarul si-o baga in conducatorii de pe vremea aia, nea Gigi crede ca americanii sunt prosti ca au trecut prin criza, tot conducerea Romaniei e vinovata..
eBogdan(Citează)
19/09/2018 la 11:19 AM
In 2009 veneam in Bucuresti la facultate. Parintii amandoi bugetari, salariile taiate cu 25%, tough times. Planul initial era sa ma angajez din primul an, insa in IT deja se faceau concedieri, deci ne-avand experienta in primii 2 ani nu am gasit nimic. Asta m-a fortat sa gasesc de lucru online iar acum imi este muuuult mai bine decat mi-ar fi fost daca imi gaseam job in 2009.
dragos(Citează)
19/09/2018 la 12:08 PM
Nu-i o placere, ca nu ma bucur atunci cand trebuie sa trag cu dintii mai tare, indiferent de daca altii sufera sau nu, sunt insensibil la problemele altora, cat timp trebuie sa ma ocup de ale mele.
Doar ca atunci cand nu e criza, pentru fiecare leu in plus castigat de mine cei care-s social deasupra mea castiga 5, 10, 100, ceea ce face leul meu mai putin valoros, in privinta a ceea ce pot obtine cu el, ca nu mananc plastice, nici cifre din conturi.
Faptul ca sistemul e conceput in asa fel incat cei ce au o pozitie deja puternica sunt avantajati inseamna ca momentul cand cei din urma pot face pasi inainte e atunci cand lucrurile se reaseaza disruptiv – aka criza.
Saracii care (pot) pierd(e) tot ( ca nu toti pierd) sunt dintre cei care de fapt nu au nimic, care si-au asumat riscuri si care-o pot lua de la capat, ca nu erau prea departe. Faptul ca nu o iau, ca se dez sau re-organizeaza familia, tine de ei nu de mine. Faptul ca copiii sufera, nu-mi spune mare lucru. Nu stiu tu, dar eu am crescut in perioada de tranzitie, aia cand se scumpea mancarea de cand te uitai la pretul pe raft si pana scoteai banii din buzunar. Si am crescut de partea neplacuta a p88lii. Criza din 2009 a fost mizilic pentru mine. Pentru ca am fost pe faza, nici nu imi revenisem bine dupa tranzitie, sa zic asa.
Daca eu pierd maine absolut tot ce am, in 5 ani fac la loc, ca am invatat cum, in timpul asta si ca nu-s prea departe de linia de start, sa-ncep din nou. Daca un miliardar in dolari, care si-a construit averea in generatii, pierde maine tot, doamne-ajuta ( n-am nimic personal cu nimeni, e doar o competitie pe resurse), e cam groasa treaba pentru el si un epsilon mai avantajoasa pentru restul.
Doar ca lucrurile nu se intampla fix asa, iar cazurile de pierdut tot sunt extreme , sunt pentru aia care-si pariaza totul pe o sansa.
Iar aici s-ar putea sa fie mai multi saraci care fac asta, din lipsa de optiuni. Dar, din nou, esti doar cu putin mai in spate de unde erai. Merita riscul.
Catalinx(Citează)
19/09/2018 la 3:22 PM
Chiar sunteti penibili tare astia care-l aparati pe Tariceanu pe aici.
Deci nu numai ca nu o sa fie nicio criza dar o sa cumparam case in America :))
https://www.mediafax.ro/economic/tariceanu-criza-financiara-din-sua-ar-putea-permite-romanilor-sa-cumpere-in-america-imobile-ieftine-3191649
Adi(Citează)
19/09/2018 la 6:08 PM
Eu nu-l apăr, doar că mi-a rămas în minte declarația lui Băsescu de atunci, nu a lui Tăriceanu. Tăriceanu oricum aberează foarte des.
nwradu(Citează)
19/09/2018 la 3:46 PM
2008 – am inceput la primul meu loc de munca, in IT, multinatoniala, si-a externalizat serviciile din DE catre RO si PH, nu am avut decat de castigat.
2008 – tot atunci incercau ai mei sa ma convinga sa ma inscriu la Prima Casa 1, dupa ce am vazut ca ajung sa platesc 2.5 ori costul locuintei, am zis nu mersi si am continuat sa economisesc.
In 2013 am luat prima locuinta, iar in 2015 o garsoniera ca si investitie – cash is king ;) cu 40% ieftin fata de 2008.
In prezent ma pregatesc pentru criza care va urma
mc27(Citează)
19/09/2018 la 3:57 PM
Dupa inceperea crizei m-am ingrozit vazind cit de pline erau avioanele spre vest (Paris si Amsterdam) comparativ cu sosirile, cit si aglomeratia din Otopeni plecari mai ales cind au mutat si low costul acolo. Munceam 75 zile in Borneo cu 22 acasa, timp de 1 deceniu. Ma gindeam ca va fi un exod mare, dar nu chiar 3 milioane, mai ales cind Motocicleanu spunea ca “economia duduie”.
Dar mie mi-a prins bine criza, au scazut preturile si am cumparat un apartament, fara sa ma incurc cu hotii cu gulere albe din banci.
constanteanu’(Citează)
19/09/2018 la 4:15 PM
La noi a ajuns prin 2010 etapa concedierilor si asa ne-am trezit pe faras, toti. Directorul a ramas sa stinga lumina. Mare tragedie nu o fost pentru ca intrasem abia de 2 ani in campul muncii iar in 3 luni ma angajam in alta parte. La 1 an distanta am devenit antreprenor.
Partea mai nasoala a fost in cazul parintilor care s-au trezit si ei concediati iar dupa cateva luni de somaj si-au facut dosare de pensionare anticipata. Na, oameni care or lucrat toata viata intr-o singura fabrica cu greu pot fi convinsi la 60 de ani sa caute ceva de lucru. Am avut vecini care la 60 de ani au luat calea Italiei sa aiba grija de batrani sau cine stie ce naiba lucrau ei acolo.
Acum, in 2018, mai avem 20000 de achitat la creditul prima casa, o masina bunisoara si economii cat sa trecem peste o eventuala criza.
Beb(Citează)
19/09/2018 la 11:19 PM
In 2009… lucram in IT, deja de 3 ani, consultant de technologie. Am vazut ca nu mai e de munca (proiecte noi, toata divizia de vanzari plecase la romsys de vreo cateva luni), nici oferte pe *jobs.ro, dar vorba aia, contractele de mentenanta mergeau inainte, aveam de lucru, pana intr-o zi (oct 2009) cand a fost chemat pe rand, tot departamentul in biroul de la HR, sa ne spuna “incheiem contractul cu acordul partilor, preaviz 15 zile”, ura si la gara. Fiind mic si prost, am semnat asa (ce salarii compensatorii, ce 30 de zile… ciuciu). Intre timp am continuat colaborarea pe srl, au mai iesit niste bani de seminte, pentru contractele de mentenanta. A durat pana in dec 2010 sa incep sa primesc oferte de munca (chiar am primit 3 atunci, in intervalul 15-25 dec, iar pe 27 dec eram angajat), oriunde ma duceam, eram supracalificat. Ce cauti tu IT admin (instalator de Windows) cand stii Oracle, Unix si SAP… plm, vreau bani, auzi ce caut. Dar a fost o perioada misto, lasandu-mi timp sa dezvolt proiecte, la care altfel nu m-as fi gandit. FFW, 9 ani mai tarziu de la singura concediere pe care o am la activ, veniturile sunt x10 fata de 2009, situatia materiala este substantial mai buna si apreciez economiile, intotdeauna tinand un buffer de siguranta, sa fie acolo, ca nu stii cand ai nevoie de bani urgent (desi aveam bani sa cumpar un apartament, am facut credit in 2012, l-am achitat in 5 ani, dar mereu am avut acel buffer). Ce am invatat este ca atunci cand ai pe ce sa te bazezi (in primul rand financiar), altfel discuti cu X Y Z de la care doresti ceva.
Marian(Citează)
20/09/2018 la 12:34 AM
Da, mă tem că nu funcţionează aşa lucrurile :)
Bogaţii continuă să aibă contacte cu alţi bogaţi (exceptând cazul în care ajung de pe o zi pe alta homeleşi), care îi ajută să facă bani mult mai uşor decât ar face un om obişnuit.
Plus că bogaţii au ce să vândă, nu pică chiar de pe o zi pe alta, pentru ei worst case scenario e să se mute într-o casă mai mică şi să ajungă la un job 9 to 5. Pentru unul sărac worst case scenario este să ajungă pe străzi, să-i fie luaţi copiii şi duşi în centre de plasament etc.
hoinaru(Citează)
28/09/2018 la 9:51 AM
Cu cativa ani inainte de criza lucram la stat ca incepator, iulie 2008 m-a prins in Franta, si am stat pana in decembrie.
Era de ras situatia: presa franceza vorbea de criza, se uitau cu ingrijorare peste ocean si deja faceau scenarii “what-if” cu bataie pe 3-5 ani, in timp ce pe malurile Dambovitei se jubila inca, alunecand spre prapastie cu toate panzele sus! Ajunsesem sa ma intreb de nu-s paranoici francejii sau stiu ai nostri ceva (vorba aia, sfarsitul lumii nu ne atinge ca Ro e cu 100 de ani in urma)..
Un amic tocmai atunci si-a luat locuinta (2 camere la 4, pe 30 ani) ca se casatorise si urmasa era pe drum.. lucra la stat, bani putini, a venit taierea si sotia a lasat repejor copilul sa se angajeze ca erau sufocati. Ce-au luat cu 60k atunci, acu 2 ani daca mai valora 40!
Cum n-am avut niciodata rate, nu am simtit prea tare criza, iar in 2013 am trecut in privat pe 5X si concedierea a venit anul trecut (de, investitorii americani se mai retrag si pe boom, nimic nu e sigur).
Asa ca am inceput acu ceva antreprenoriat, dar GDPR, noile legi de inspectia muncii, trecerea contributiilor la angajat, toate parca sunt facute sa chinuie firmele mici, sa nu se ridice cumva.
WhiteLion(Citează)