►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Apple a avut o creștere mare și se apropie de o mie de miliarde de dolari valoare de piață
Am vrut să chem Poliția, dar apoi am văzut că au review-uri proaste pe Facebook și n-am mai făcut-o »
Ah nu, am luat espressor automat, e mult mai simplu totul este ceva ce aud tot mai des de la oameni din jur.
Încercam recent să fac un total al cheltuielilor noastre (sau ale mele, cum bine subliniază Matilda, ea dezicându-se de așa ceva – deși cafeaua e bună) pe echipamente de preparat cafea, dar am renunțat după un timp pentru că ajunsesem rapid la sume ce mă deprimau.
Preparatul unui espresso, în schimb, mă binedispune. Sunt vreo 4 ani de când prepar zilnic una sau mai multe runde de cafea și în continuare procedura în sine îmi place, iar noi am ales-o pe cea lungă: cântărim 18 grame de cafea (am un cântar micuț cu precizie de 0,1 grame), o râșnim pe loc (cafeaua proaspăt râșnită are o aromă mult mai puternică), o tampăm în portafiltru (cu tamperul, ștampila aceea de presat cafeaua într-un puc compact) și apoi facem espresso cu extracție de vreo 20-25 secunde, în funcție de cafea.
Vorbesc la plural deoarece eu fac cele de mai sus luni, marți, joi și vineri, iar Matilda în weekend și, după o răscoală spontană și negocieri intense, a preluat cândva și ziua de miercuri, ca să am și eu o pauză. O priză inteligentă aprinde espressorul la 7:20 ca să se încălzească un pic înainte de a face cele de mai sus.
Știu că pare o operațiune lungă și complexă și inutilă, mai ales într-o vreme în care espressoarele automate sunt tot mai accesibile. Acolo apeși butonul și cafeaua este râșnită și preparată de la cap la coadă fără altă intervenție (iar dacă vreți la capsulă, mergeți pe Beanz, au preț decent și cafea single-origin, ca să știți ce beți).
În practică, metoda noastră durează vreo 5-10 minute și este deosebit de relaxantă, o serie de acțiuni aproape mecanice, simple, pe care le facem înconjurați de miros plăcut de cafea proaspăt măcinată și apoi de aburii ei fierbinți. Este o metodă foarte plăcută de a începe ziua, iar când bei ceva bun și preparat de tine este cu atât mai mișto. Patru ani mai târziu încă avem această plăcere, ceea ce mă bucură.
Culmea, pe mine cafeaua nu mă trezește, nu reacționez ca majoritatea oamenilor la cofeină. Pot să beau cafea seara și două ore mai târziu să dorm buștean. O beau pentru gustul plăcut, nu pentru efectele cofeinei, iar prepararea în sine este ceea ce întâi m-a fascinat prin cafenele și apoi m-a făcut să învăț toate cele de mai sus, iar la iarnă probabil voi face un curs de barista ca să învăț și de la profesioniști.
În paralel spumăm și lapte, apropo, că bem macchiato, și acesta este în continuare câlcâiul lui Ahile. După atâta vreme, tot nu ne iese decât uneori laptele perfect aerat și spumat. Chiar și acest aspect îmi place, este mereu ceva ce poate fi îmbunătățit.
Ziceam de cheltuieli. Nu vreau să fac totaluri, dar râșnița a fost destul de scumpă, în jur de 1000 de lei și este entry-level în gama profi, că trebuie să fie de un tip de scoate o măcinătură uniformă, cu în același timp particule mari și particule mici. La espressor am evoluat treptat de la un Philips-Saeco de 300 de lei la un Lelit PL41E ( numit de ei “Anna”) de 1.500 lei, care-i un entry-level foarte bun în rândul espressoarelor serioase, cu pompe ce pot asigura presiunea necesară pe toată durata extracției.
La un moment dat, nevoia de fine-tuning ne-a dus la un Lelit PL61s (“Mara”) luat de Black Friday anul trecut, cu grup de tip E61 (o arhitectură mai șmecheră), boiler secundar pentru a obține rapid abur în mod constant și, la fel de important, manometru incorporat. Manometrul îți arată presiunea instantanee când faci cafeaua și poți vedea imediat dacă ai măcinat-o cum trebuie sau nu, adică dacă apa trece mai greu prin cafea, extrâgând suficientă cofeină în acest timp, sau trece prea ușor și iese o zeamă chioară.
Mai adăugați un tamper, trei latiere, un termometru și un covoraș de cauciuc pentru tampat, apoi kilograme de cafea de specialitate, că după ce ai toate cele de mai sus, iei și cafea bună. Nu-i o pasiune ieftină, dar măcar este plăcută la gust.
« Apple a avut o creștere mare și se apropie de o mie de miliarde de dolari valoare de piață
Am vrut să chem Poliția, dar apoi am văzut că au review-uri proaste pe Facebook și n-am mai făcut-o »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
35 comentarii
01/08/2018 la 2:10 PM
“după o răscoală spontană și negocieri intense, a preluat cândva și ziua de miercuri, ca să am și eu o pauză”
– asta e dovada clara a cat de mult iti place sa prepari cafeaua.
restul e wishful thinking :)
john2381(Citează)
01/08/2018 la 2:25 PM
Nu, o fac cu plăcere în zilele mele, dar nu părea foarte egalitate în familie dacă eu făceam 5 zile și ea 2 zile. Femeile trebuie să fie egale cu bărbații.
nwradu(Citează)
02/08/2018 la 9:22 AM
Femeile sunt egale cu barbatii cand vor ele…
geretus(Citează)
01/08/2018 la 2:21 PM
Salut! Ce cafea folositi si tu ai facut designul cafelei? Laleaua? Si noi suntem pasionati de cafele, iar sotia vrea sa urmeze un curs de barista.
Mircea Lucian(Citează)
02/08/2018 la 7:59 AM
Laleaua nu e a mea, mie îmi ies doar flori ceva mai rudimentare până acum. Vezi pe YouTube, sunt sute de filme despre cum se face latte art.
nwradu(Citează)
01/08/2018 la 2:41 PM
Ce rasnita ai?
alex(Citează)
02/08/2018 la 7:58 AM
Macap M2M
nwradu(Citează)
01/08/2018 la 3:07 PM
Interesant articol, as fi curios si de un video unde prezinti mai in detaliu produsele achizitionate si modul de preparare.
dragos(Citează)
01/08/2018 la 3:30 PM
Same here de un an. Eu ma mai chinuiesc si cu o rasnita manuala Kinu M47. Facutul cafelei e un exercitiu foarte mindful.
Echipament Gaggia Classic 2016 modificat cu PID, Kinu M47, Tamper Knock convex , + Cafflano Kompresso pentru concedii
The Gadgetist(Citează)
01/08/2018 la 3:35 PM
Ce bine ca nu imi place si nu suport cafeaua. Ramane banii pentru alte “placeri”.
cineva(Citează)
01/08/2018 la 3:40 PM
Ce cani folosesti pentru cappuccino?
Marius(Citează)
01/08/2018 la 3:41 PM
Ah…..an idealist…….
azorel(Citează)
01/08/2018 la 7:46 PM
Nici ea n-a fost prea veselă să fie egală în această privință.
nwradu(Citează)
01/08/2018 la 4:07 PM
Eu cred ca ea nu e feminista și el nu e sexist. E doar normal ce fac ei. Ca sa revin la subiect. Și eu sunt pasionat de cafea, și de multe ori aroma, mi se pare mai atrăgătoare și ca gustul. Nu am acasă sculele necesare sa o prepar eu, dar lângă serviciu este o cafenea, ce face un ristreto și expreso excelent. Oricum ideea e ca și eu împărtășesc pasiunea pentru o cafea de calitate.
Ciprian(Citează)
01/08/2018 la 4:09 PM
Ai timp! Soția e in zombie mode până la prima cafea, apoi la fel ca in cantecul celor de la Paraziții a” plecat rapid din casă!”
Eu la muncă beau cafeaua între 7:40 si 7:50. A uitat ospatarul să facă odată cafeaua si a fost o zi ratată, ceilalți colegi concluzionând că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple după interacțiunea cu mine din acea zi.
Doru Vlad(Citează)
01/08/2018 la 4:15 PM
Mai ales cand vine cineva la tine, stie sau vede ca faci cafea buna si vrea fiecare cate o cafea cu lapte cu spuma, diverse variatii. Si ai vreo 6-7 persoane, si nu mai iesi din bucatarie.
Cu un espressor automat, intrebi – vrea cineva cafea? Scoti cate cani trebuie, apoi le pui pe rand la aparat si apesi butonul.
rdb(Citează)
01/08/2018 la 4:35 PM
Pentru unii mai conteaza si ce gust are posirca.
E ca si cand ai spune: si Logan-ul, si Rolls-ul te duc din A in B, deci sunt la fel, ce rost are sa cumperi Rolls, ia Logan.
Octav(Citează)
01/08/2018 la 7:20 PM
@rdb: în astfel de situații facem V60, că avem și un astfel de kit :P
nwradu(Citează)
01/08/2018 la 4:33 PM
Lelit Mara nu e dual boiler, are HX (heat exchanger). Asta apropos de “boiler secundar” din review.
Pentru profani, nu e mare diferenta, dar in lumea espressoman-ilor e big debate intre aceste 2 principii de design pentru a obtine si espresso la 9x grade, si abur la 12y grade.
Octav(Citează)
01/08/2018 la 7:22 PM
Corect, mulțumesc.
Pentru cine e interesat de arhitecturi de espressoare, aici o diferență între boiler dual și HX http://www.finecoffeecompany.com/double-boiler-versus-heat-exchanger/
Și aici o explicație privind grupul E61 https://www.youtube.com/watch?v=2jn28YTS3OQ
nwradu(Citează)
01/08/2018 la 5:28 PM
Salut Radu,
As aprecia un articol in care sa detaliezi cam tot ce ai achizitionat pana acum, si eventual de unde se pot cumpara din RO.
De exemplu, momentan sunt in ceata cu: “Mai adăugați un tamper, trei latiere, un termometru și un covoraș de cauciuc” .
De anul viitor vreau si eu sa investesc intr-un espressor decent, dar nu stiu la cat m-ar duce “cu totul”.
Multumesc!
Vlad(Citează)
01/08/2018 la 5:37 PM
La mult prea mult! Merită să dai banii ăia intr-o cafenea care știe ce face! Eu nu am timp să aștept 18 minute dupa un expresor sa se încălzească.
Doru Vlad(Citează)
01/08/2018 la 7:26 PM
Greu de zis, fiecare alte nevoi.
Ai nevoie în primul rând de râșniță foarte bună, că aceea este importantă în întreg procesul. Abia apoi de un espressor bun.
Eu am o râșniță Macap M2M și am început cu espressor Lelit PL51E, vezi tu ce prețuri au acum. O variantă mai ieftină de espressor ar fi Gaggia Classic.
Accesoriile pot fi ieftine sau scumpe. Un tamper de marcă e 130 de lei, că accesoriile au adaos mare, dar poți lua unul no-name de pe eBay cu 3 dolari. Nu-i vreo diferență.
Ai nevoie de tamper, termometru pentru lapte, covoraș de cauciuc pe care să tampezi.
Cafeaua este scumpă. 250 de grame de la Guido costă minim 30 de lei și au printre cele mai bune prețuri la cafea de specialitate.
nwradu(Citează)
01/08/2018 la 5:35 PM
esti inca tanar / proaspat casatorit.
o sa constati ca femeile sunt mai egale decat barbatii si poate chiar o sa iti placa.
john2381(Citează)
01/08/2018 la 10:08 PM
Eu ador sa prepar cafeaua si folosesc o cafetiera italieneasca de aluminiu. Cafeaua este delicioasa. Banii sunt mai bine investiti intr-o cafea de calitate decat in aparate de preparat cafeaua.
CatalinR(Citează)
02/08/2018 la 4:12 PM
CatalinR, as recomanda sa schimbi cafetiera de aluminiu, nu de alta, dar aluminiul a fost dovedit ca provoaca dementa. La fiecare fierbere se mai elibereaza o doza nesanatoasa de aluminiu :). Nu folosi nici deodorante cu saruri de aluminiu, evita-la.
Mircea Lucian(Citează)
01/08/2018 la 11:59 PM
Tu te auzi ce vorbești?
Prietene, e apa cu boabe.
Sa ajungi sa te plângi ca nu bei cafeaua la 7:30 fix și ca altfel nu mai poți suna ca a maxima muiere.
Ești Bărbat, și e o God damn cafea, dacă băgai droguri trecea o ora în plus și nu te vaitai în asa hal
mihai(Citează)
02/08/2018 la 8:08 AM
Apă cu boabe e pentru că nu ai băut o cafea de calitate, preparată bine, fără zahăr în ea. N-ar exista toată industria asta dacă ar fi apă cu boabe, dar din păcate în România încă este un domeniu nou. Mulți oameni beau ce puteau înainte de Revoluție, iar o Alvorada era cafeaua supremă. În plus, ibricul nu e foarte ofertant ca metodă de a prepara cafeaua, iar mulți oameni oricum nu o prepară bine nici acolo, arzând-o puternic.
La noi se consideră că o cafea trebuie să fie foarte amară, dar de fapt o cafea bine făcută este dulce de nu trebuie să-i pui tu zahăr. Mă întreb câte mii de tone de cafea au fost irosite în România fiind făcute amare de pui 3-4 cuburi de zahăr în lichid ca să-l poți bea.
nwradu(Citează)
02/08/2018 la 6:03 AM
Ce de OZN-uri citesc aici. Eu inca beau ness la plic, lolololololol :)))
La mine, cafeaua are efect pur diuretic, beau cafeaua, isi face efectul, ziua mea este PERFECTA.
Nu ma pricep sa diferentiez tipurile de cafele, desi am observat ca unele sunt foarte amare si nu imi plac.
Si cutia de Lavazza zace de 6 luni in frigider, ca mi-e lene sa stau sa imi fac cafea.
Jupaneasa(Citează)
02/08/2018 la 8:01 AM
Și eu am început cu ness în plic. Am mers la diverse cafenele care mi-au deschis ochii privind ce bună și cremoasă poate fi cafeaua de calitate preparată bine.
nwradu(Citează)
02/08/2018 la 7:32 AM
Mi-ar placea si mie sa fac o activitate de genul asta dimineata… din pacate trebuie sa ma indrept spre serviciu, ar insemna sa trec prin procedeul asta pe la 5 jumate si sa trezesc toata casa. Oricum o cam trezesc de pe la 6 si ceva…
BGDN(Citează)
02/08/2018 la 7:45 AM
Pe cand un review la noul aparat? Are ceva vreme de teste de la bf pana acum?
Lucian(Citează)
02/08/2018 la 8:02 AM
Nu plănuiesc să fac, e plin pe Internet de review-uri de la profesioniști care, lucrând în cafenele, au putut compara mai multe echipamente de-a lungul timpului.
nwradu(Citează)
02/08/2018 la 8:22 PM
Ai incercat si cafelele nordicilor? Am observat o diferenta enorma de calitate fata de ce se prajeste aici, cu toata bunavointa fata de baietii nostri la inceput de drum. Preturile nu sunt semnificativ mai mari
Alexandra(Citează)
03/08/2018 la 11:04 AM
Radu, imi poti spune te rog ce model de cantar ai ?
Robi(Citează)