Nu-mi place musai cafeaua, cât prepararea ei

Ah nu, am luat espressor automat, e mult mai simplu totul este ceva ce aud tot mai des de la oameni din jur.

Încercam recent să fac un total al cheltuielilor noastre (sau ale mele, cum bine subliniază Matilda, ea dezicându-se de așa ceva – deși cafeaua e bună) pe echipamente de preparat cafea, dar am renunțat după un timp pentru că ajunsesem rapid la sume ce mă deprimau.

Preparatul unui espresso, în schimb, mă binedispune. Sunt vreo 4 ani de când prepar zilnic una sau mai multe runde de cafea și în continuare procedura în sine îmi place, iar noi am ales-o pe cea lungă: cântărim 18 grame de cafea (am un cântar micuț cu precizie de 0,1 grame), o râșnim pe loc (cafeaua proaspăt râșnită are o aromă mult mai puternică), o tampăm în portafiltru (cu tamperul, ștampila aceea de presat cafeaua într-un puc compact) și apoi facem espresso cu extracție de vreo 20-25 secunde, în funcție de cafea.

Vorbesc la plural deoarece eu fac cele de mai sus luni, marți, joi și vineri, iar Matilda în weekend și, după o răscoală spontană și negocieri intense, a preluat cândva și ziua de miercuri, ca să am și eu o pauză. O priză inteligentă aprinde espressorul la 7:20 ca să se încălzească un pic înainte de a face cele de mai sus.

Știu că pare o operațiune lungă și complexă și inutilă, mai ales într-o vreme în care espressoarele automate sunt tot mai accesibile. Acolo apeși butonul și cafeaua este râșnită și preparată de la cap la coadă fără altă intervenție (iar dacă vreți la capsulă, mergeți pe Beanz, au preț decent și cafea single-origin, ca să știți ce beți).

În practică, metoda noastră durează vreo 5-10 minute și este deosebit de relaxantă, o serie de acțiuni aproape mecanice, simple, pe care le facem înconjurați de miros plăcut de cafea proaspăt măcinată și apoi de aburii ei fierbinți. Este o metodă foarte plăcută de a începe ziua, iar când bei ceva bun și preparat de tine este cu atât mai mișto. Patru ani mai târziu încă avem această plăcere, ceea ce mă bucură.

Culmea, pe mine cafeaua nu mă trezește, nu reacționez ca majoritatea oamenilor la cofeină. Pot să beau cafea seara și două ore mai târziu să dorm buștean. O beau pentru gustul plăcut, nu pentru efectele cofeinei, iar prepararea în sine este ceea ce întâi m-a fascinat prin cafenele și apoi m-a făcut să învăț toate cele de mai sus, iar la iarnă probabil voi face un curs de barista ca să învăț și de la profesioniști.

În paralel spumăm și lapte, apropo, că bem macchiato, și acesta este în continuare câlcâiul lui Ahile. După atâta vreme, tot nu ne iese decât uneori laptele perfect aerat și spumat. Chiar și acest aspect îmi place, este mereu ceva ce poate fi îmbunătățit.

Ziceam de cheltuieli. Nu vreau să fac totaluri, dar râșnița a fost destul de scumpă, în jur de 1000 de lei și este entry-level în gama profi, că trebuie să fie de un tip de scoate o măcinătură uniformă, cu în același timp particule mari și particule mici. La espressor am evoluat treptat de la un Philips-Saeco de 300 de lei la un Lelit PL41E ( numit de ei “Anna”) de 1.500 lei, care-i un entry-level foarte bun în rândul espressoarelor serioase, cu pompe ce pot asigura presiunea necesară pe toată durata extracției.

La un moment dat, nevoia de fine-tuning ne-a dus la un Lelit PL61s (“Mara”) luat de Black Friday anul trecut, cu grup de tip E61 (o arhitectură mai șmecheră), boiler secundar pentru a obține rapid abur în mod constant și, la fel de important, manometru incorporat. Manometrul îți arată presiunea instantanee când faci cafeaua și poți vedea imediat dacă ai măcinat-o cum trebuie sau nu, adică dacă apa trece mai greu prin cafea, extrâgând suficientă cofeină în acest timp, sau trece prea ușor și iese o zeamă chioară.

Mai adăugați un tamper, trei latiere, un termometru și un covoraș de cauciuc pentru tampat, apoi kilograme de cafea de specialitate, că după ce ai toate cele de mai sus, iei și cafea bună. Nu-i o pasiune ieftină, dar măcar este plăcută la gust.