un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Europa a trecut de 1 milion de vehicule electrice înmatriculate

30 Aug 2018  ·

AUTO  ·

46 comentarii

Europa are acum peste 1 milion de mașini electrice înmatriculate. Interesant este că încă de acum un an China a ajuns la acest număr, creșterea economică de acolo confirmând din nou că este cea mai importantă piață auto a momentului, dar Europa măcar a depășit SUA, ceea ce mă miră, având în vedere că vorbim despre patria Tesla și a Nissan Leaf-urilor ieftine.

Creșterea europeană este susținută în principal de Norvegia și de Germania. Norvegia conduce cu peste 20.000 de electrice și vreo 15.000 de hibride înmatriculate în primele 6 luni ale anului, ceea ce arată cât de diferiți sunt de noi, deși tot “europeni”. Noi trăim într-una dintre cele mai poluate țări, dar înmatriculările de mașini second-hand aduse din străinătate sunt de 10 ori mai numeroase decât ale autovehiculelor noi.

Norvegienii, în schimb, vor să trăiască bine și au și banii pentru a face acest lucru (sau poate că mentalitatea le-a adus banii necesari?!), așa că la final de 2018 se estimează că 45% din totalul înmatriculărilor va fi reprezentat de vehicule electrice și hibride. 45%!

În total, 195.000 de vehicule electrice (BEV) și plug-in hybrid (PHEV) au fost vândute în prima jumătate a anului în Europa, pe când în SUA doar 122.000 de unități noi au fost vândute. Vânzările în Europa au fost mult mai mari decât anul trecut și probabil că trendul va continua în anii următori, ceea ce mă bucură.

Din păcate, eu consider că strategia României este greșită în această privință. Guvernul dă un eco-bonus frumușel dacă iei o mașină electrică sau hibridă, dar cred că o idee mai bună ar fi fost să folosească acei bani pentru a construi infrastructură de încărcare electrică. Atunci când ai stații de încărcare, oamenii vor cumpăra singuri mașini electrice sau hibride plug-in.

România e o țară prea mare pentru a spera că firmele private vor asigura această infrastructură. Nu te poți baza la nesfârșit pe Kaufland, Rompetrol, Mega Image și alții. Dacă vă uitați pe PlugShare.com, harta României pare golașă, doar Bucureștiul având o situație mai bună și în special în nordul orașului.


Ce măsuri ar putea lua Guvernul? Ar putea forța toate hipermarketurile și supermarketurile și mallurile să instaleze stații de încărcare, de exemplu. Ar putea forța primăriile să instaleze stații de încărcare în parcările de peste 100 sau 200 de locuri. Hotelurile cu peste 60 de camere. Soluții se pot găsi, trebuie voință și cineva priceput la Ministerul Mediului.

surse: Mashable, The Guardian, EV-Volumes.

asus s5507

    46 comentarii

  1. Norvegienii au ajuns mai sus in piramida lui Maslow si au alt nivel de trai. Sunt ajutati si de petrolul din Marea Nordului, in mod ironic trecerea lor la vehicule electrice este finantata partial de exploatarea combustibilui fosil.

    Romania este inca la nivelul BMW si iPhone ca simbol al reusitei sociale si al succesului. Romanii vor in marea lor majoritate cea mai ieftina porcarie daca e poleita cu ceva sclipici.

    N-am trecut nici macar de aruncat gunoiul la cos, nu direct pe strada. N-au invatat nici macar sa stea corect in dreptul usilor mijloacelor de transport in comun, astfel incat calatorii sa poata cobora fara sa se lupte sa isi faca loc printre cei care asteapta in statie.

      (Citează)

  2. Nu am înțeles exact ce vrei să spui că e greșită strategia. Dacă se scoate ajutorul dat de stat pentru achiziția mașinilor electrice/hibrid nu o să mai cumpere (mai) nimeni așa ceva, iar asta nu e valabil doar la noi.

      (Citează)

  3. Ai noștri guvernanți nu sunt în stare să se hotărască cine trebuie să finanțeze instalarea stațiilor de încărcare. Citeam acum ceva timp un articol în care un fost funcționar guvernamental povestea de ce nu începea proiectul de instalare a stațiilor: ministerele aruncau de la unul la altul responsabilitatea. Transporturile ziceau că ține de Energie (că e cu energie electrică), Energia zicea că ține de Mediu, Mediul că ține de Transporturi și tot așa.
    Anul acesta Ministerul Mediului a anunțat alocarea unor bani pentru primăriile de reședințe de județ care vor să instaleze stații de încărcare. Nu am mai auzit nimic de atunci.
    La noi în oraș s-a inaugurat o parcare subterană de 200 de locuri făcută cu fonduri europene și nu are niciun încărcător. S-a mai inaugurat și un mall cu parcare de 1.200 de locuri și are 4 încărcătoare. Mai mereu sunt mașini la încărcat. Chiar există și un serviciu de livrare de mâncare care folosește VW Up electrice și le încarcă la mall.
    În Europa se vând și mașini electrice de la VW, Renault, BMW, smart, Mini, nu doar Tesla și Nissan.
    Poate nu ar strica un articol despre ce modele electrice se pot cumpăra la noi și în ce condiții…

      (Citează)

  4. sa fim seriosi, asta cu electric e doar o fita pt hipsteri.
    in oras de mers pana la lucru sa zicem ca ok merge o electrica, dar sa fie main car no way jose.
    si sa dau 40k pe a 2a masina e o gluma proasta.
    deci ne am lamurit?

      (Citează)

    • Sau poti da 25k (daca punem si bonusul de 10.000 de la stat – printre cele mai mari din Europa) pe o singura masina (nu a doua) cu autonomie de 400+ km, cum sunt Nissan Leaf (dupa standard WLTP, nu NDEC) sau Hyundai Kona. La masina mea pe benzina am autonomie de 480 km, deci n-ar fi departe. In conditiile in care 90% din timp majoritatea romanilor fac drumuri de maxim 40 km/zi, nu as spune ca e o fita de hipster.

        (Citează)

    • Stai, tu consideri ca masina cu care mergi zi de zi la munca este “a doua masina”?

        (Citează)

    • si eu cred ca daca ar exista o infrastructura buna de incarcare, ai putea sa ai o electrica pe post de main car.

      cu siguranta marea majoritate a celor care folosesc masina nu fac mai mult de cateva zeci de kilometri pe zi, cum zice Alex.

      Iar pentru destinatiile de weekend nu cred ca merge nimeni mai mult de 400 km la un drum in mod frecvent, gen sa faci 1000 de km dus intors doar pentru un weekend.

      la drumurile mai lungi de 400 de KM (care sunt rare, dupa cum ziceam), oricum cred ca faci o pauza de jumatate de ora, in care ai putea incarca masina cat sa te tina pana la destinatie.

      cat despre pretul de achizitie mai mare al masinilor electrice, uite un articol care zice ca in US, UK si Japonia, costul pe 4 ani la electrice este deja mai mic decat la clasice si probabil in viitor va fi si mai economic sa ai electrica.

      https://www.theguardian.com/environment/2017/dec/01/electric-cars-already-cheaper-to-own-and-run-than-petrol-or-diesel-study

        (Citează)

    • Un Nissan Leaf are autonomie intre 250 si 330 km, in functie de conditi. Deci da, poate n-ar fi 100% practic drept singura masina daca faci drumuri lungi prin tara, dar pt. majoritatea din cei care fac drumuri Bucuresti – Constanta / Bucuresti – Brasov, de weekend, ar fi complet utilizabila.

      Pretul de lista e 37700 euro, la care statul iti da inapoi cam 9700, deci ramai cu 28000, la care iei in considerare faptul ca ai impozit 0, costuri de incarcare mult mai mici decat echivalentul pe benzina, revizii foarte ieftine (tot ce ai de schimbat e filtrul de habitaclu, masina nu are ulei sau alte filtre, iar franarea e regenerativa 90% din timp, asa ca placutele tin multi ani) si lucrurile incep sa arate altfel in cativa ani.

      Sunt de acord ca electricele sunt inca mai scumpe si, cel putin pt. mine motivul principal pt. care nu am luat una e ca stau la bloc si nu as avea cum sa o incarc la mine acasa, dar asa e orice tehnologie pana devine mainstream. Mai vorbim peste 5 ani.

        (Citează)

    • Cred ca nashu_mare a zis-o cel mai bine. Pentru drumuri lungi poți încărca pe traseu sau poți închiria o mașină.

      Ce proști sunt norvegienii și nemții ăștia că își iau mașini din fițe inutile!

        (Citează)

    • In functie de cate taxe iti impune statul, 40K nu e o suma mare. Iar daca taxele alea nu sunt pentru masini electrice, calculul da bine.
      Main car e masina pe care o folosesti in 90% din timp. In 90% din timp mergi la munca. Deci masina electrica e main car.
      Asta cu “masina electrica e o fita pentru hipsteri” mi se pare insultator de stupida. Motorul electric e mai eficient decat motorul cu combustie. E o limita impusa de legile fizicii, adica orice altceva e negociabil in afara de asta. Motorul cu combustie e la sfarsitul curbei lui S, iar motorul electric (sau mai exact stocarea energiei electrice) e la inceput. E destul de clar care e viitorul, din punct de vedere strict tehnic.

        (Citează)

    • Iar vii cu argumente din acestea logice?

        (Citează)

    • Pai mie de-aia imi plac masinile electrice. Nu imi pasa de mediu, verde, reciclare si alte rahaturi desi inteleg ca si alea sunt importante. Dar sa misti ceva prin multe explozii mici e o metoda ineficienta. Da, a fost buna cand eram la inceput. Da, s-a construit civilizatia actuala pe baza ei. Nu zic nu. Dar gata. Deja s-a ajuns la un punct in care cresteri minime de eficienta necesita costuri prea mari de R&D. Pe partea cealalta, a facut un nene niste masini care nu merg cu explozii si a aratat ca rup tot si asta cu un buget cam cat cheltuie BMW pe agrafe intr-un an. Si vine Titel si zice ca masinile electrice sunt fitze. Pfft.
      In alta ordine de idei, ma uimeste faptul ca unii oameni nu au pattern recognition. Citesti undeva ca la aparitia masinilor erau oameni care ziceau ca nu vor inlocui niciodata caii. Si faci misto de ei – uite Vasile ce prost era ala, pai mai vezi tu cai pe strada azi? Citesti ca Ballmer si-a batut joc de telefoanele mobile si tablete, acum cativa ani; si razi de Microsoft, ce fraieri sunt ei ca nu au stiut sa citeasca piata. Si cand auzi de masini electrice, fara o minima documentare, faci fix ce au facut idiotii dinaintea ta.

        (Citează)

  5. Spre exemplu nici guvernul Angliei nu are o strategie foarte clara si cu exceptia unui suport financiar de cateva sute de lire pentru a instala o priza speciala de incarcare in propria locuinta, nu prea exista incentivare.

    Tot sistemul de incarcare este privat si este contra cost, spre deosebire de alte tari care ofera acest serviciu gratuit.

      (Citează)

    • Da, dar stau multi la case și au unde monta stații proprii. La noi e nevoie de un start finanțat de stat.

        (Citează)

    • De fapt, nu e chiar asa. In UK, multi folosesc company car, iar taxele pe platesti te cap rup, pentru ca se calculeaza, intr-un mod complet dubios, in functie de emisiile de CO2, pretul masinii, impozitul pe care-l plateste angajatorul si impozitul pe venitul tau personal, in functie de cit cistigi (pentru ca in UK e impozitare progresiva). La company car, ai avantajul ca firma prin care angajatorul tau iti ofera masina se ocupa de foarte multe chestii. De exemplu, ai toate reviziile gratis, asistenta rutiera e gratis, casco e gratis (tu-ti platesti doar RCA-ul tau) etc. In plus, banii cu care “cumperi” masina sint, intr-o oarecare limita, platiti de companie, ca beneficiu – care este taxabil. Pe linga astea de mai sus, ai avantajul ca poti sa-ti schimbi masina dupa x ani, in functie de politica companiei (standardul e patru, parca, dar unii angajatori iti ofera posibilitatea sa schimbi masina dupa doi sau trei ani). Acolo unde exista acest company car benefit, poti opta sa nu-ti iei masina si sa incasezi banii. Daca firma iti da 700 lire lunar pentru masina, dupa impozit, o sa primesti in mina undeva pe la 450 lire. Daca optezi sa iti iei masina, poti sa-ti iei una, sa zicem, de 60.000 lire, firma acopera 700 lunar, iar tu pui diferenta pina la cit iese rata lunara, din propriul salariu.

      Eh, faza e ca o sa platesti, lunar, pe linga rata la masina (pe care ori o plateste compania daca iti iei masina ieftina, ori o plateste compania si platesti si tu diferenta), platesti si o taxa lunara, cea de care ziceam mai sus. Aia, in medie, e de vreo 150 lire lunar, iar in functie de masina si de cum se mai razgindeste guvernul sa schimbe normele de poluare sau de taxare per band de emisii, poate creste. Un coleg de santier are un Mini cu motor de doi litri pentru care plateste 250 lire lunar, de exemplu.

      Faza cu electricele, in UK, este ca daca ti-ai luat una, platesti ceva gen 20 lire lunar, nu 200. Ala e, de fapt, avantajul si motivul pentru care multi, in UK, trec pe electrice sau pe hibride, pentru ca irti scad taxele masiv.

        (Citează)

  6. In Romania, masinile electrice nu sunt asa de comune precum alte tari din urmatoarele chestii:
    -pretul: 37k eur pentru leaf/i3, mai pune costurile cu bateria si costurile de incarcare.
    -utilitatea: stiu ca suntem toti pui de patroni si ca mergem cu masina la servici, dar unii mai au familii si mai pleaca pe undeva in week-end. Ultimele reviewuri pe care le vazusem aratau o autonomie de vreo 100-200 de km pe timp de vara 4 oameni in masina cu ac-u pornit si alte nebunii.
    -locul si statiile de parcare: le gasesti foarte greu comparativ cu benzinariile + faptul ca o alimentare la o benzinarie dureaza 10-15 min in functie de coada si alti factori, la electrice ai de asteptat ceva.
    Nu o sa mai incerc comparatiile cu Norvegia pentru ca sunt degeaba, dar o idee pe care guvernul ar trebui sa o aplice mai raspicat ar fi largirea tichetului de mediu si pentru cele hibride eu vazand mai degraba o tranzitie catre hibride si apoi full electric pentru utilizatorii de rand.

      (Citează)

    • Prețul nu e mare pentru un produs de nișă. Nu poate fi ca un Sandero de ieftin, dar achiziția trebuie încurajată ca să scăpăm de poluare și zgomot.

      Autonomia actuală este de aproximativ 400 km.

      Încearcă o comparație cu Germania, țară mare și unde oamenii mai pleacă și ei în weekend cu familia. Poate chiar mai mult decât la noi, zic eu.

        (Citează)

    • Am fost anul trecut in vacanta intr-un camping in Italia (pe langa Venetia) am numarat vreo douazeci de Model S si Model X parcate in camping, toate cu numere de Danemarca, Norvegia si Olanda.
      Deci se poate sa iti faci concediul si cu masina electrica.
      Nu stiu daca Elon Musk a zis asta, dar e ca la smartphone: in momentul in care il cumperi, iti adaptezi stilul de utilizare (adica il pui la incarcat seara).
      Masinile electrice se pun la incarcat seara cand ajungi acasa. La drum lung, iti planifici excursia astfel incat pauza de tigara/odihna/pipi/mancat/etc sa coincida cu incarcarea bateriei.
      Iar GPS-ul de pe astfel de modele iti poate calcula direct ruta cu recomandarile de incarcare optima de-a lungul drumului, cu ora estimata de ajungere si chiar cu rezervarea slotului de incarcare.
      E nevoie de o schimbare majora de mentalitate, dar schimbarea asta (tehnologica) va veni, ca vrem noi sau nu.

      Apropo, cine mai stie ca primele automobile erau electrice?

        (Citează)

  7. alex:
    Sau poti da 25k (daca punem si bonusul de 10.000 de la stat – printre cele mai mari din Europa) pe o singura masina (nu a doua) cu autonomie de 400+ km, cum sunt Nissan Leaf (dupa standard WLTP, nu NDEC) sau Hyundai Kona. La masina mea pe benzina am autonomie de 480 km, deci n-ar fi departe. In conditiile in care 90% din timp majoritatea romanilor fac drumuri de maxim 40 km/zi, nu as spune ca e o fita de hipster.

    La mașina ta pe benzină stai 2 minute la “peco” și hop! încă 480 de kilometri… nu poți face asta cu o electrică.
    Norvegienii cumpără multe electrice fiindcă au MARI facilități, mult peste o reducere de preț.

      (Citează)

    • Dar cu infrastructura potrivită ai putea să o faci.

      Teoria ta care este, ca norvegienii le cumpără pentru că au facilități și apoi nu le folosesc?

        (Citează)

    • La masina lui pe benzina trebuie sa treaca in mod regulat pe la peco. O electrica o incarca acasa sau la munca in 90% din cazuri.

        (Citează)

    • Nu mai țin minte cînd, acum un an-doi (sigur se gasește pe net) statul norvegian tăiase incentivele alea și vînzările de electrice se duseseră în cap. Mă gîndesc că o fi relevant.

        (Citează)

    • Statul român dă incentives foarte bune și totuși nu se cumpără mașini. De ce? Pentru că este nevoie de infrastructură.

      Abia când au apărut drumuri asfaltate și benzinării a renunțat lumea la cai și trăsuri.

        (Citează)

    • Norvegienii cumpara multe electrice pentru ca :

      1. Pretul la benzina / motorina se invarte in jur de 8 RON per litru
      2. Taxele sunt foarte mari pentru inmatricularea automobilelor cu motoare pe combustie ( motor mare / consum mare , taxe uriase)
      3. Taxe minime sau spre 0 pentru electrice si plug-in-uri

        (Citează)

  8. traiesti in statul paralel prietene.
    uitate pe strada, jumate din masini sunt coji de sub 10k eur, restul sunt masini de lux.
    ghici ce – niciuna din astea 2 categorii nu or sa si ia electrica, poti sa ai infrastructura lui dumnezeu.
    restul plebea – 0.1% ca rata de fail la prezervative or sa-si ia electrica.

    asta pt romania, nu discutam de alte natii, fiecare cu probleme ei.

    nwradu:
    Statul român dă incentives foarte bune și totuși nu se cumpără mașini. De ce? Pentru că este nevoie de infrastructură.

    Abia când au apărut drumuri asfaltate și benzinării a renunțat lumea la cai și trăsuri.

      (Citează)

    • 50 de Tesla în România, aduse cum s-a putut, arată că nu ar cumpăra nimeni electrice…

      Nu mai zic de BMW i3 și restul modelelor vândute oficial la noi. Eu mi-aș lua electrică dacă as avea cum să o încarc.

        (Citează)

  9. În Suceava avem peste 20 de stații de încărcare electrice de la primărie în diferite puncte ale orașului. Pe PlugShare nu apar. Poate sunt și alte orașe în aceiași situație.

    https://www.agerpres.ro/social/2018/02/14/statiile-de-incarcare-gratuita-a-masinilor-electrice-functionale-in-suceava–54899

      (Citează)

  10. nwradu:
    Statul român dă incentives foarte bune și totuși nu se cumpără mașini. De ce? Pentru că este nevoie de infrastructură.

    Abia când au apărut drumuri asfaltate și benzinării a renunțat lumea la cai și trăsuri.

    Adevarat, dar mai e si problema ca majoritatea masinilor de prin Romania costa maxim 10k Euro pt. ca atat isi permit romanii. Avand in vedere care e salariul mediu, plaja de oameni capabili sa sustina cheltiuelile cu o masina de peste 25k (dupa incentives) e relativ redusa.

      (Citează)

  11. nwradu:
    Prețul nu e mare pentru un produs de nișă. Nu poate fi ca un Sandero de ieftin, dar achiziția trebuie încurajată ca să scăpăm de poluare și zgomot.

    Autonomia actuală este de aproximativ 400 km.

    Încearcă o comparație cu Germania, țară mare și unde oamenii mai pleacă și ei în weekend cu familia. Poate chiar mai mult decât la noi, zic eu.

    Bine că au ajuns și mașinile produse de nișă, mai ales alea mici. De ce trebuie să fie tot timpul extremul la noi? zic de comparația cu Sandero. De 37 de mii iei un SUV și o mașină mică, ambele respectabile, ce naiba. E la mintea cocoșului: e mai scumpă? da, mult; oferă avantaje cât să merite banii? în lipsa infrastructurii și a comodității (cu încărcarea și autonomia) se pare că nu.

    Da, o să fie la un moment dat, atunci când vor fi și reglementări care te vor face să plătești mai mult pentru una pe benzină. Nu-i nici o nișă, e doar scump.

      (Citează)

    • Pai stai nene ca inseamna ca suntem de acord. Da, acum sunt mai scumpe. Da, infrastructura nu exista. Si intr-un final da, statul trebuie sa reduca diferenta de pret si sa stimuleze infrastructura.
      Gata baieti, am terminat aici.

        (Citează)

  12. tot ca si comunistii inainte, “sa ne dea statul”.
    perfect!

      (Citează)

    • A, deci capacitatea statului de a stimula un domeniu prin impunerea de taxe asupra concurentei exista doar in comunism? Bine ba ca mi-ai zis si mie.
      Also, nu stiu cum iti da statul cand el de fapt iti face masinile normale mai scumpe.

        (Citează)

  13. Radu nici aici in Germania nu este infrastuctura foarte putine Peco-uri au prize si tot pe la Kaufland sunt.Diferenta vine din faptul ca aici sunt foarye putine blocuri si majoritatea au garaje.In plus neamtul foloseste electrica pentru naveta si conventionala pentru calatorii mai lungi.La hibrid singurul ajutor de la stat e impozitul mai mic(Auris 53 eur anual,eu CLA benzina 106eur).Ai dreptate cu infrastuctura dar romanul nu isi permite 2 masini in plus la fel ca si nemtii e conservator si reticent la nou.Marea maj.in tara nu vrea sa auda de automata sau tehnologie pe masina si noi vorbim de electrice…

      (Citează)

    • Am venit acum din Berlin, e plin de mașini electrice, scutere electrice și biciclete electrice. Sunt stații de încărcare inclusiv pe stradă, la anumite locuri de parcare, și desigur că majoritatea încarcă în garajul blocului, cum e și normal.

        (Citează)

  14. https://www.mdr.de/nachrichten/politik/inland/e-autos-bleiben-ladenhueter-trotz-praemie-100.html
    Sigur poti traduce cu translate si o sa vezi ca nici nemtii nu se inghesuie sa cumpere electrice in ciuda bonusului de 4 mii de eur.Din cele peste 60.000 50% sunt de firma ex Posta DHL care foloseste VW.Cred ca toti dorim o electrica din diferite motive dar inca suntem in faza de inceput cu centralele si infrastuctura

      (Citează)

  15. Urmeaza sa schimb masina si uitandu-ma atat la masini noi cat si SH, daca ar fi sa merg pe o masina noua as inclina spre Yaris sau Auris hybrid.

    Daca sunt cititori care au condus sau au unul din modele, as fi recunoscator daca imi spun cateva impresii.

      (Citează)

    • Eu am Prius Gen 3, un prieten are Auris hibrid (toate componentele din trenul de rulare sunt identice la cele 2 masini). Despre Yaris nu stiu.

      Puncte bune:
      Super usor si relaxant de codus. Cutia CVT mie personal imi place foarte mult, e un sentiment foarte misto sa apesi pedala si masina pur si simplu sa accelereze, nu se schimba nimic, doar creste viteza liniar.

      Consum mediu 5, cam orice faci. Bine, daca ai sa conduci prin oras ca la curse, ajungi pe la 6-7, dar daca esti cat-de-cat normal, e 5. De mentionat ca nu prea-i pasa daca mergi afara sau in oras, dar am reusit totusi 3.5 la un drum pe langa Bucuresti, la care nu prea am depasit 90kmh. Probabil la Yaris e mai bine.

      Super fiabilitate pt. ca Toyota. Masina nu are curele de accesorii de niciun fel, pt. ca toate sistemele trebuie sa functioneze si atunci cand motorul termic e oprit, deci absolut tot, de la compresorul de AC la pompa de apa sunt electrice. Distributia e cu lant.

      Dotari bune, dar cu * pt. ca depinde exact ce iti cumperi. Eu de ex am ales Prius in loc de Auris in mare parte din cauza dotarilor foarte bune.

      Puncte mai putin bune:
      Interior ieftin, mult plastic tare, diverse chestii mai zornaie la diferente mari de temperatura.

      Portbagaj mic. Auris si Yaris nu au fost gandite de la 0 sa fie hibride, asa ca bateria mananca binisor din spatiul din portbagaj.

      Confort ok, dar nu fantastic. Masinile sunt grele de la toate componentele extra ale sistemului hibrid, si drept urmare au si suspensie relativ rigida sa compenseze.

      Directie asistata electric. E foarte usor de folosit, o poti conduce cu un deget, dar sa nu te astepti la vreo nota sportiva sau mare “feeling” prin volan.

      Costuri de service relativ mari. O revizie la Toyota Bucuresti Sud (ulei, lichid de frana, filtre si in plus am mai cerut hybrid check + un set de stergatoare) a fost aproape 1500 lei cu tot cu TVA. Teoretic se poate si mai ieftin, dar nu am sapat prea mult. Nu e enorm, dar sunt totusi costuri mai apropiate de o marca premium decat de una mainstream cum e Toyota.

        (Citează)

  16. perfect!!!

      (Citează)

  17. nwradu:
    Prețul nu e mare pentru un produs de nișă. Nu poate fi ca un Sandero de ieftin, dar achiziția trebuie încurajată ca să scăpăm de poluare și zgomot.

    Autonomia actuală este de aproximativ 400 km.

    Încearcă o comparație cu Germania, țară mare și unde oamenii mai pleacă și ei în weekend cu familia. Poate chiar mai mult decât la noi, zic eu.

    Tati, autonomia aia de 400 de km e TEORETICA. E cu muzica in surdina, fara AC pornit eventual, un om in masina, fara bagaje etc. E la fel cum e consumul de combustibili dat de producator in pliante. Daca ai dat sonorul mai tare, AC pornit sa nu te sufoci (totusi aici e Romania, nu Norvegia. Sunt 33C la umbra si dracu stie cate la nivelul asfaltului), mai iei si sotia si copilul cu tine si bagaje pentru toti, scazi direct la 280-300km, poate chiar mai putin. E clar ca viitorul e electric, dar cati dintre voi inlocuiesc acum un sedan sau un SUV cu motor cu ardere interna, cu o subcompacta (cred ca asta e Leaf-ul sau Zoe) si la afacerea asta sa piarda si mult spatiu interior, si un ceva confort si bani dati mai multi pe masina upfront si nici sa nu aiba unde sa o incarce?

      (Citează)

  18. Acum 3 ani am hotărât în familie ca e cazul sa schimbam a doua mașina, cea folosită de soție pentru mers la servici și de mine ocazional, când e disponibilă. Analiza pentru o electrica s-a încheiat foarte repede din motive de pret, nu de autonomie sau de încărcare. Folosind cuponul am luat un Suzuki Swift cu aproape 8000 euro. Cat ar fi fost cea mai ieftina electrică?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus