►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Un lucru pe care-l fac înainte de orice călătoriei este să închei o asigurare de călătorie și sunt mereu uimit când aflu că nu toată lumea face la fel. Adică bineînțeles că de fiecare dată sper să nu am nevoie de ea, dar costă atât de puțin încât prefer să o fac oricum.
N-am avut niciodată nevoie de ea, dar știu pe alții care au avut. Pentru incidente gen o mână ruptă, m-au speriat niște costuri auzite în Austria de la cineva care a pățit asta, vorbim de sute de euro pentru consult, radiografie, imobilizat mâna șamd. Acum câteva zile mi-a povestit cineva din familie despre alt om care a făcut apendicită din aia cu operație pe loc în străinătate, în timpul unui circuit turistic în Europa, și noroc că agenția de turism îi făcuse asigurare de călătorie și n-a avut nimic de plată, deși probabil s-a strâns o factură frumoasă la final.
Mi se pare că, mai ales ca turist, sunt riscuri să fii implicat într-un accident auto, să ți se facă rău de la soare sau mâncare sau să calci pe un arici de mare sau, în cele mai rele cazuri, să faci vreo apendicită sau cine știe ce altă problemă din asta banală, dar costisitoare din punct de vedere al tratamentului medical.
Și pentru ce? Uitându-mă la ultimele asigurări de călătorie cumpărate, pentru concediul în Colmar am plătit 20,3 lei, pentru revelionul petrecut la Cracovia 16,1 lei, iar pentru Bali, că au fost vreo 13 zile, 59 lei. Costurile mi se par neglijabile față de restul cheltuielii cu călătoria – în Colmar, de exemplu, cred că și o prăjitură a costat mai mult decât cei 4 euro dați în țară pe asigurare.
De asta nu-i înțeleg pe cei ce nu-și fac o asigurare de călătorie și par și mândri de acest lucru atunci când spun asta. Poate că sunt eu prea precaut și “prăpăstios” (eu aleg asigurările ce includ și despăgubire în caz de pierderea bagajelor sau a actelor – să fie acolo!, plus că am și CASCO la mașină), dar pentru prețul unei beri sau al unui sandviș prefer să stau liniștit, mai ales că o fac online în câteva minute și sosește pe loc prin email. Adică, aici faci economie? La cel mai neînsemnat cost al unei călătorii?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
59 comentarii
31/08/2018 la 11:23 AM
sau faci un mastercard gold si ai asigurare de calatorie gratuita si intri si la lounge la otopeni.
costin(Citează)
31/08/2018 la 11:32 AM
Cum functioneaza treaba? Doar faptul ca ai cardul ai si asigurare valabila permanent? Sau trebuie sa iei legatura cu cei de la banca pentru a stabili o perioada anume etc?
Iona(Citează)
31/08/2018 la 11:36 AM
Din câte știu eu, e nevoie să-ți plătești concediul cu acel card, altfel nu se aplică.
dumy(Citează)
31/08/2018 la 11:46 AM
Fie cumperi biletele de avion/platesti combustibilul cu cardul respectiv, fie cheltui 300 de lei in 3 luni.
asigurarea este valabila numai cand se face dovada platii cheltuielilor de calatorie cu cardul VISA GOLD,VISA PLATINUM, MASTERCARD GOLD DEBIT sau VISA
BUSINESS GOLD/SILVER al Persoanei Asigurate sau cu cardul oricarei alte
persoane care detine un card de acelasi tip atasat la acelasi cont cu cardul Persoanei Asigurate, persoane pentru care s-au platit prime de asigurare individual
SAU
in ultimele trei luni inainte de data parasirii granitelor tarii, sa se fi efectuat plati cu cardul respectiv in valoare totala de minim 300 lei sau cu cardul oricarei alte persoane care detine un card de acelasi tip atasat la acelasi cont cu cardul Persoanei Asigurate.
costin(Citează)
31/08/2018 la 11:24 AM
Eu am inclusă în costul pentru cardul de credit de la Raiffeisen.
Am înțeles că și prin Revolut poți să activezi acum destul de ușor. https://cristianflorea.ro/asigurarea-de-calatorie-revolut/
The Gadgetist(Citează)
31/08/2018 la 11:26 AM
Eu am patit sa ajung la urgente in Austria, cu asigurarea in buzunar. Atunci nu stiam exact ce se intampla, aveam pulsul 240 bpm de aproape o ora si am chemat ambulanta, dar m-au tinut la intrarea in spital, pe targa, pana am prezentat frumos cardul si am platit o taxa de 150 de euro, pentru ca hartia aia care vine pe mail e la fel de utila ca scrisoarea lui Giulliani. Oare daca nu aveam in momentul ala 150 de euro pe card, ce se intampla?
Banii nu am mai reusit sa-i recuperez de la asigurare.
Dragos(Citează)
31/08/2018 la 11:44 AM
Am un amic care a avut un accident la schi in Austria , o tăietura in mâna, au chemat urgentă care a venit cu elicopterul , la spital taxat €150 iar după câteva luni a primit o scrisoare acasă , o chitanța unde trebuie sa plătească €4000 pentru serviciile elicopterului.
Vreun sfat pentru amicul meu? E rezident in Anglia și și-n câte știu are și cardul de sănătate pentru EU
Nico(Citează)
31/08/2018 la 1:24 PM
@Nico: să pună factura într-un plic și să o trimită asiguratorului lui (presupun că NHS).
VOC(Citează)
31/08/2018 la 2:47 PM
Mureai “cu zile”. Dar o făceai într-un spital curat și frumos, din vest. Nu într-o răgălie gratuită din România. Aproape (cel puțin în cele în care am fost) în toate țările Europei de vest se plătește. În unele, daca ai noroc(asigurare bună), plătești doar o parte.
eu din EU(Citează)
31/08/2018 la 11:31 AM
Eu îmi fac tot timpul asigurare pe allianzdirect.ro și nu e chiar așa ieftină, mai ales dacă adaug sporturi de agrement, dar merită pt liniște.
Pentru UE am înțeles că se poate lua ceva card de asigurare de la cnas, moca, valabil câte un an.
La revolut e puțin ciudat, din câte am citit plătești tu costurile și ei fac ramburs la final…
La carduri gold/platinum ai asigurare doar dacă plătești cazarea sau avionul cu cardul respectiv, și e doar pt tine asigurarea.
FlorinM(Citează)
31/08/2018 la 2:15 PM
Daca esti salariat poti sa ceri card de asigurare europeana de la primaria de rezidenta , si ti-o emit in 7 zile. Si nu te costa nimic
Mircea(Citează)
31/08/2018 la 11:32 AM
Eu nu am mers decât în Europa și am solicitat Cardul european de asigurat la Casa de Asigurări de Sănătate, gratuit.
Andrei M.(Citează)
31/08/2018 la 11:39 PM
De unde?
RazvanCG(Citează)
31/08/2018 la 11:46 PM
Troll?… Casa națională de asigurări de sănătate
Costin(Citează)
31/08/2018 la 11:33 AM
O sa vezi cat de mult te ajuta asigurarea asta cand o sa patesti ceva. Tot tu trebuie sa ai $$$ disponibil, urmand ca apoi, daca ai noroc sa iti poti recupera dupa X timp….
P.s. Cum a zis cineva mai sus, mai bine ai un mastercard gold si teoretic esti acoperit.
Alin(Citează)
31/08/2018 la 11:35 AM
In 7 ani de zile cu cel putin 2 ture de ski in afara tarii nu tot timpul imi faceam asiguare. Mai si uitam sa-mi fac. Mi-am facut odata online pe emag in drum spre Austria, mi-a venit confirmarea dupa 3-4 zile…
Am fost in Ianurie la ski in Austria.
Platit in jur de 50 de lei pe 7 zile la Allianz. In a 5-a zi am avut accident la ski, mers dupa 2 zile la clinica din Austria – radiografie, rmn, carje, orteza: 1300 euro.
Vroiau sa ma opereze pe loc dar era ultima zi de concediu si pareau prea grabiti doctorii: cost estimativ 12000 euro.
Allianz a facut decontare directa cu clinica pentru cei 1300 euro, am stat vreo 2 ore pe holuri cu emotii asteptamand confirmarea. Sentimentul a fost ca doctorii clinicii insistau sa ma operez pe faptul ca deconta asigurarea.
Mi-au aratat ceva rmn in care se vedea ruptura de menisc, probabil ca m-as fi operat dar imi era groaza de drumul inapoi ziua urmatoarea – m-ar fi operat seara, dimineata m-ar fi externat… telenovele
Intors in tara, am mers la 2 doctori diferiti cu acelasi rmn, nici unul nu a vazut ruptura de menisc, doar entorsa de rotula.
Recomand asigurarea de calatorie dar fiti atenti la clauze, clinici, deconturi, etc.
liviu(Citează)
31/08/2018 la 11:36 AM
Pentru cei care au folosit asigurarile, e adevarat ca daca ai baut alcool (indiferent de cantiate) nu mai sunt valabile? Din ce am citit in termeni, la toate se precizeaza ceva de genul “indiferent de cat de acoperitoare este asigurarea pe care ai achizitionat-o, ramai complet descoperit in cazul consumului de alcool”.
Mi s-a parut interesant, dar si un pic ironic ca anul acesta cei de la UNIQA au dat asigurari gratis celor de la Neversea si Untold, dar cu aceasta clauza ele nefiind valide pt 99% din cei de acolo.
maVen(Citează)
31/08/2018 la 11:37 AM
Cu Mastercard Gold ai asigurare de calatorie CATA VREME platesti anumite lucruri din calatoria respectiva (nu le stiu pe toate, asa ca dau doar exemplele de care sunt sigur): bilete de avion, cazare la hotel sau benzina/motorina (daca inchiriezi masina). Daca doar ai cardul la tine, fara sa fi platit nimic ce are legatura cu vacanta ta, atunci felicitari, ai un plastic galben si inutil dpdv al asigurarii de calatorie.
BGDN(Citează)
31/08/2018 la 11:49 AM
sau daca faci plati de minimum 300 de lei in ultimele 3 luni. vezi intr-un comentariu mai sus.
costin(Citează)
31/08/2018 la 11:43 AM
Acum 6-7 ani la Bansko mi am rupt mana la sky, a fost o furtuna puternica bla bla. Aveam un sky pass care teoretic avea inclusa asigurare dar fiindca l am luat de pe net si scria 0 leva pe el nu a fost valabila asigurarea. Cei ce au luat sky pass ul de acolo mai scump si aveau tarif pe el, au avut si asigurare inclusa.
Dupa ce m-au dus la clinica m-au intrebat daca am 200 de euro ca sa cheme doctorul sa imi puna mana in ghips, altfel ma trimitea la hotel.
Acum am card european de sanatate si cand nu e valabil asigurare obligatoriu.
sorin(Citează)
31/08/2018 la 11:49 AM
Si la cardul Revolut ai asigurarea de calatorie gratuita
eBogdan(Citează)
31/08/2018 la 11:51 AM
probabil la cel premium. la cel standard e “from 3.99 lei/day”
costin(Citează)
31/08/2018 la 11:52 AM
Pentru fiecare calatorie imi fac asigurare, iar daca iau pachetul prin agentie de turism, atunci optez si pentru storno.
Din cate stiu atunci cand ai o problema suni la numarul de pe asigurare si te indruma ei spre clinicare cu care au contract. Momentan nu am avut nevoie de ea, si sper nici sa nu am. Cu storno chiar zilele astea stiu un caz unde daca nu avea storno pierdea toti banii pe concediu.
Razvan C(Citează)
31/08/2018 la 11:54 AM
mai , eu am calatorit cam peste tot in lume (China, Iran, Asia de Sud Est, SUA, Japonia, etc) si nu prea mi-am facut asigurare de calatorie. e adevarat ca acum ma gandesc ca poate era mai bine, pe de alta parte sunt curios cu cat e mai buna asigurarea asta decat cea facuta de unele carduri folosite pentru a face calatoriile (AMEX sau cardurile Gold de la Visa si Matercard). Cred ca diferenta e semi-nula.
apoi, in Europa, nu vad de ce ti-ai face asigurare, daca ai cardul european e fix acelasi lucru. pot deja sa iti spun ca asigurarea pt Colmar e inutila, daca aveai o problema de urgenta te duceau la spital si plateai fix 0 (cu/fara card european).
Singura data cand mi-am facut asigurare a fost cand am fost in SUA, din cate imi aduc aminte mi-o cereau la viza si in plus, e SUA. Nu ai chef sa ai probleme de sanatate acolo…
stefan(Citează)
31/08/2018 la 12:03 PM
A folosit cineva asogirareade călătorie de la Revolut premium? Păreri?
Lupu(Citează)
31/08/2018 la 12:25 PM
bt visa silver business
am folosit in grecia, am platiti eu consultatia si apoi in tara am recuperat banii dupa vreo 2 sapt
teo(Citează)
31/08/2018 la 12:26 PM
mai cand va aud pe toti cu plasticul ala revolut ma ia groaza.
sa va aud cand ajungeti la spitale in strainatate si le aratati revolutu vostru in piept, se uita la voi ca la felul 3 si va expediaza.
radu(Citează)
31/08/2018 la 12:31 PM
In mod normal cardul de sanatate european care este gratuit acopera aceste posibile probleme in spatiul UE. Asigurarea este necesara in afara UE.
Am dreptate?
Dan(Citează)
31/08/2018 la 12:50 PM
citesc pe site la CNAS ca cardul european de sanatate este valabil 1 an.
e adevarat?
ca daca da, e mai comod sa cumpar asigurare la cele 2-3 iesiri pe an in afara tarii decat sa ma milogesc de aia sa mi-l dea (tineti cont ca trebuie sa il iau pentru toate persoanele din familie, nu doar 1 persoana).
dar mai vad si asta pe site:
Ce facem în absenţa CEASS-ului?
[…]acesta trebuie să contacteze casa de asigurări care i-a emis cardul( prin poştă, fax, email) şi să solicite certificatul provizoriu de înlocuire al cardului european de asigurari sociale de sanatate. Casa de asigurări de sănătate îi va trimite certificatul la adresa menţionată în termen de 24 ore.
pare ca nici nu e nevoie sa ai cardul asta, doar contactezi CNAS in caz de nevoie si in 24 de ore il ai.
ce parere aveti? eu nu stiam pana acum de acest card, de aia intreb.
merci
Marean(Citează)
31/08/2018 la 1:05 PM
Unde sunt facute pozele din articol? Bruges?
Mihai(Citează)
31/08/2018 la 1:19 PM
Bun, în concluzie, unde e cel mai bine să-mi fac asigurare? La Allianz? Online?
Am CASCO la ei din 2004 și sunt foarte mulțumit.
Costi(Citează)
31/08/2018 la 1:21 PM
Fac asigurare pe tot anul la allianz, 75 lei pe an sau ceva, m-au ajutat de 2 ori, am platit din buzunar si cand am ajuns in Ro am trimis prin mail si posta chitantele de la spital, mi-au virat banii inapoi in 2 saptamani.
Ar fi interesant de aflat cum se lucreaza prin cardul european, daca l-a folosit cineva.
Tano(Citează)
31/08/2018 la 2:08 PM
Daca aveti călătorii frecvente puteți opta pentru asigurare anuală. Asa ceva are gothaer
Razvan(Citează)
31/08/2018 la 2:15 PM
Pentru Europa merge cu cardul european de sanatate de la CNAS.
Am avut nevoie o data de asigurare de d-aia si aveam la Allianz. Dar tot a trebuit sa dau banii de la mine initial.
catalinx(Citează)
31/08/2018 la 2:20 PM
Pe langa sanatate mai sunt si alte aspecte care de regula sunt asigurate (gen furt, pierederi, stricaciuni etc.). Am avut ghinionul sa mi se strice un laptop cat eram in Bali si nu am avut probleme sa imi recuperez contravaloarea lui la intoarcere (l-am dus la 2 service-uri care mi-au zis ca nu e reparabil, am trimis chitantele la asigurator si rezolvat fara probleme)
Ali(Citează)
31/08/2018 la 2:26 PM
Pentru concedii in europa am cardul european de sanatate. Pentru alte continente, platesc concediul cu cardul de credit si ma asigura ei.
C(Citează)
31/08/2018 la 2:57 PM
Pentru cei cu card european, succes la completat actele la revenirea în țară. Eu încă nu am auzit pe cineva sa spuna ca doctorul din afară ă completat toate documentele in locul lui pentru recuperarea banilor. Cat despre asigurarea de la Visa…Dacă ajungi la medic, iti cere sa faci dovadă asigurării ca sa completeze actele sa iti poti recupera banii pe care i-ai plătit din buzunarul propriu. Drept urmare este nevoie de acea dovadă printata. Iarăși, succes in a obține de la Omniasig (card de la BCR) acea dovada! Acum un an nu stiau (cei de la numarul de relatii cu asiguratul) nici macar de unde sa apuce problema colaborării intre BCR si ei. La asigurările facultative cam plătești din buzunar și ți se deconteaza.
eu din EU(Citează)
31/08/2018 la 3:59 PM
Fix asta am zis si eu, doar ca am renuntat la gothaer in favoarea allianz, nici nu exista comparatie in ceea ce priveste viteza si seriozitatea.
Tano(Citează)
31/08/2018 la 4:24 PM
Si eu am multitravel la Allianz. E valabila cam peste tot. 77 lei pe an. Am avut si un incident, decontat imediat. Nu am incredere in cardul european, care are valabilitate 6 luni si astepti dupa el. Eu am si cate 2 iesiri pe luna, uneori. De asemenea am si la cardurile bancare asigurare, dar prefer linistea multitravel. Se poate face din aplicatia allianz.
Costin(Citează)
31/08/2018 la 4:36 PM
Si eu sunt adeptul asigurarilor de calatorie, dar pentru ca fac cel putin 6 escapade annual am optat pentru o asigurare Multitravel de la Allianz si 1 an de zile stau fara griji. 77 Lei . Asigurare peste tot mai putin Sua si Ro. Si suma acoperita e si maricica – 20.000 Euro daca retin.
Nick(Citează)
31/08/2018 la 5:08 PM
eu am avut un eveniment în străinătate (fractură), cost vreo 400 de euro, plătit din buzunar și apoi decontat la întoarcerea în România (după vreo 2 luni de tot trimis acte, telefoane, etc – multă birocrație).
Dacă citești contractul de asigurare, cam așa și scrie: în momentul producerii evenimentului, tb să suni la nr de urgență din contract, și teoretic îți spun ei unde să te duci, tot așa teoretic poți cere salvării să te ducă la spitalul X care are contract cu ei și nu la spitalul Y care nu are contract dar e mai aproape.
Cum eu am ajuns la spitalul Y, care nu avea contract, ei nu au vrut să știe de asigurarea mea.
DAR tot în contract scrie că în cazul în care nu ai sunat la nr. de urgență și te-ai dus la întîmplare, ei tot plătesc decontarea mai tîrziu, dar pînă la un plafon maxim de 1500 euro (sau altă sumă în funcție de caz). Pe baza acestui punct am reușit eu să-mi recuperez banii.
Deci morala: nwradule, ca să fii linistit nu ajunge să plătești cea mai ieftină asigurare posibilă, tb sa citești cu atenție contractul și să vezi ce acoperă și în ce condiții, că din păcate nu sînt toate echivalente.
alias(Citează)
31/08/2018 la 5:22 PM
Deci, daca patesti ceva, trebuie sa platesti din buzunar. Ok, inteleg, daca e vorba de 200-300 de euro ii dai. Poate si mai mult. Dar daca e necesara o procedura care costa 4-5000 de euro, sau mai mult? Am inteles ca medicii de afara nu te trateaza daca nu achiti INAINTE suma respectiva.
Kopa_Kopan(Citează)
31/08/2018 la 5:37 PM
Asigurare la Groupama facuta online:
Am avut probleme cu copilul in Bulgaria – o eneterocolita mai nasoala. Tratat ambulatoriu la cabinetul medical din hotel cu perfuzii, o bagatela de 500 Eur. Am discutat cu asigurarea, mi-au dat numar de caz si cand am ajuns in tara le-am trimis toate documentele pe email. Am primit banii dupa 3 zile lucratoare fara nici o intrebare suplimentara.
Daca ma bazam pe cardul european trebuia sa caut un spital de stat, si nu cred ca la bulgari spitalele de stat sunt mult mai bune ca la noi.
thundermar(Citează)
31/08/2018 la 6:43 PM
Daca imi rup ligamentul in Romania inteleg ca cea mai buna treaba este sa-mi fac o asigurare de calatorie si sa calatoresc pana in Austria sa ma operez? Hmmm…good to know.
Cezar(Citează)
02/09/2018 la 1:29 PM
Right, ca aia de la asigurari is prosti si vad asta prima data. Cu ligamentul rupt te poti intoarce in tara sa te operezi aici.
add(Citează)
31/08/2018 la 7:04 PM
Am folosit asigurarea revolut la o vizită în Israel. Am avut norocul sa nu am nevoie de ea dar pot spune câteva aspecte despre.
Nu ești asigurat direct de către Revolut ci ei sunt doar interfață pentru o companie din Irlanda de Nord dacă îmi amintesc bine. De cauți compania pe google nu găsești multe lucruri despre ea.
Unul dintre avantaje este că o dată activat sistemul plătești doar pentru zilele în care ești plecat din țară. Își ia locația pe baza de gps iar când pornești internetul, teoretic, primești mesaj ca ai parte de asigurare și bla bla. Practic in prima zi nu am primit niciun mesaj și abia în a doua, spre seară, a realizat aplicația că sunt plecat.
Am plătit undeva la 3 lei pe zi dar și suma asigurata este mai mică decât la celelalte. Pe lângă asta e specificat pe acolo pe undeva ca nu ești asigurat în caz de accident provocat de sporturi de iarnă ( că am văzut multe exemple date mai sus ).
Tot ca o părere personală cred ca la ora asta worldnomads are una dintre cele mai bune oferte pentru asigurare de călătorie.
Chelbea(Citează)
31/08/2018 la 10:15 PM
Foarte util sfatul tau, dar vin cu o întrebare: de ce îmi trebuie asta atata timp cat am o asigurare de stat și una privata care mă costă deja aproape 140€/luna ( locuiesc in Franța) ? Poate fii utila in eventualitatea in care nu mai poți pleca din motive medicale și vrei să îți recuperezi ceva bani de bilete ??
Kllaus(Citează)
31/08/2018 la 11:52 PM
Pentru unul care da 140 eur/luna pe asigurare medicala, ești puțin cam pe lângă subiect. Asigurarile de stat și privata te ajuta în Franța și probabil și în UE. Dacă îți rupi gatul in alta parte , plătești.
Sau poate asigurarea ta privata acoperă și călătoriile în alte state și voiai doar sa te lauzi ca stai în Franța și ca plătești suma x.
Costin(Citează)
31/08/2018 la 10:55 PM
Daca tot e asa de plin de oameni cu revolut ma gandesc ca ma poate ajuta cineva. Deci, am facut top up de pe un card de ron intr-un cont revolut de ron, mi-a fost blocata suma buna dar apoi cand a ajuns sa fie decontata mi-au luat mai multi cei de la banca. A mai patit cineva?
Tom(Citează)
01/09/2018 la 8:36 AM
Unele bănci (ex OTP) transferă ron in Revolut prin conversie în euro, chiar daca ai cont de Ron. Chiar dacă îți blochează suma bună și îți trimit și SMS cu suma bună, la decontare îți iau mai multi bani din cont (din cauza conversiei, se vede pe extras).
Are bănci (ex Transilvania) transferă ron in Revolut fără să te taxeze suplimentar, chiar daca faci topup si cu card de credit.
f1(Citează)
01/09/2018 la 9:33 AM
Thanks, apropo ai nimerit banca, acum cateva luni nu facea asta. Inseamna ca in viitor va trebui sa ii trec prima data pe la BT. Mersi , apropo daca tot esti asa la zi cu practica asta ai incercat sa faci ceva sesizare la banca sau e in zadar?
Tom(Citează)
03/09/2018 la 12:53 PM
la fel e și la Unicredit :)
m-am certat cu ei, ei zic că e ok, eu zic că trebuia să mă informeze că decontarea va fi la final în EUR nu RON cum confirmă SMS-ul de 3dsecure… n-ai cu cine, autoritățile dau din umeri, să te înțelegi cu banca.
gabriel(Citează)
01/09/2018 la 12:37 AM
Totusi, in UE serviciile medicale de urgenta sunt gratuite…
Alex(Citează)
01/09/2018 la 10:18 AM
Spuneai in discutia saptamanala cu Matilda ca aveti un card BT Flying Blue. Cardul include o asigurare de calatorie, de ce nu o folosesti aceea?
Paul(Citează)
01/09/2018 la 1:46 PM
Am făcut un pic de gargară la OTP, dar m-au trimis la documentul cu regulile și tarifele băncii, pag x aliniat y, care nu prea era la subiect dar i-am băgat în mă-sa și fac topup numai de pe BT că e moka.
f1(Citează)
01/09/2018 la 8:32 PM
Furi curent.
Kllaus(Citează)
01/09/2018 la 8:43 PM
Furi curent
Kllaus(Citează)
02/09/2018 la 1:25 PM
Eu am una pe tot anul si pt toata familia.
In mai toate cazurile platesti din buzunar si apoi ceri banii unapoi de la asigurator, care cauta orice pretext sa nu ii dea, by default.
In EU mai scapi daca ai Allianz, mai au decontare directa cu institutiile de stat din de, au…
add(Citează)
03/09/2018 la 8:31 AM
Îmi fac asigurare de fiecare dată când plec din țară. De vreo 5 ani încoace. Nu am avut nici o problemă. După ce am citit comentariile unor oameni pățiți cu asigurarea în buzunar, nici nu mai știu ce să fac.
Credeam că e simplu: “am asigurare ca să nu scot jde mii de euro din buzunar în caz de Doamne ferește”. Și aflu că în cel mai bun caz îmi recuperez banii după ce îi dau eu din buzunar. Adică chiar trebuie să-i am. Să fim serioși! Câtă lume are pe card 4000 euro (să zicem) pentru cheltuieli neprevăzute?!
motanes(Citează)