►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Ce să faci în concediu în timp ce stai pe plajă, bei cocktailuri și te uiți la alți oameni? Discuți diverse lucruri cu nevasta.
Și acolo ne-a venit, mie și Matildei, ideea de a face împreună un soi de show săptămânal în care să dezbatem diverse subiecte. Trei alese de mine și trei alese de ea este formatul, dar depinde de cât se întinde discuția. Primul episod l-am făcut duminica trecută și a ieșit o discuție bună despre cum e tot mai dificil să găsești oameni fără tatuaje, despre dacă am avut sau nu profesori agresivi, despre cum va evolua prețul apartamentelor și cum Timpuri Noi a ajuns o zonă de 110.000 de euro pe un apartament de două camere.
Iată înregistrarea de pe YouTube. Episodul a fost live pe Facebook, dar am înregistrat în paralel și pentru editare ulterioră.
YouTube poate fi mai greu de urmărit uneori (vă sfătuiesc să-l lăsați să meargă într-un tab, eu așa “ascult” diverse podcast-uri), dar pentru cei ce-l accesează de pe mobil, l-am pus audio only și pe Podbean, care-i un serviciu specializat pe podcast-uri. E mai ușor de ascultat pe telefon de acolo, plus că are și funcție Cast, dacă vreți să-l puneți pe vreo boxă.
L-am pus și pe Anchor, un serviciu nou de podcast pe care vreau să-l testez în paralel. Ascultați-l unde vreți, dați și Follow dacă vreți. Următorul episod îl vom face în weekend, dar nu știu încă ziua și ora.
Update: am uitat să spun că voi face pașii necesari pentru a pune podcast-ul și pe iTunes și alte servicii. De pe Podbean poate fi descărcat fișierul .mp3, dacă doriți.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
36 comentarii
11/07/2018 la 12:28 PM
He he. Mă gândeam și eu zilele trecute că lumea a înnebunit cu tatuajele. Am văzut și câteva tatuaje de bun gust, dar sunt poate 2 din câteva mii, multe tatuaje sunt absolut inutile. Legat de prețul apartamentelor, mă tem că prețurile nu vor scade prea curând. Eu mai stau cu chirie (încă), parțial și din cauza prețurilor.
Un mic sfat: nu faceți asta de dragul vizualizărilor, cred că puteți găsi lejer 3 subiecte fiecare fără să vă chinuiți și să iasă fain de fiecare dată. Video blogging-ul e la modă și unii exagerează :)
Mihai(Citează)
11/07/2018 la 1:16 PM
Nu prea mă uit la vizualizări nici la toate celelalte clipuri pe care le fac. Oricum sunt de părere că o analiză poate fi făcută abia așa, după vreun an.
Și eu cred că putem găsi subiecte. Eu sunt mai ordonat în privința asta, deja am notat vreo 8. Sper să facă și Matilda la fel. Încercăm să nu le discutăm în prealabil ca să fie și mai naturală discuția. Rămâne de văzut cum merge asta, că uneori un pic de documentare face lucrurile mai bune.
nwradu(Citează)
11/07/2018 la 12:30 PM
Cred ca ati exagerat putin cu crema aia de soare. Nu pareti bronzati deloc.
GabrielG(Citează)
11/07/2018 la 1:09 PM
Eu nu-mi doresc să mă bronzez, stau doar la umbră și mă dau cu SPF 50 mereu. Am venit un pic mai roșiatic înapoi, dar nu mi-ar fi păsat nici dacă mă întorceam alb ca brânza.
nwradu(Citează)
11/07/2018 la 1:02 PM
Imi place de Matilda ca se uita spre camera spre deosebire de tine :)
Ai putea sa pui monitorul la care te uiti dupa comentarii in spatele camerei sau chiar langa ea.
andreiexe(Citează)
11/07/2018 la 1:12 PM
Da, se descurcă mai bine ca mine. Eu nu pot sta răbdător când altcineva vorbește, ci mă agit, mai butonez ceva etc.
Mai modificăm setup-ul ca să-l optimizăm, da. Se pare că să filmezi în doi e mult mai complicat decât ce fac eu la Tech7, e nevoie de lumini în plus pentru green screen, de cameră cu focalizare mai bună șamd. Deja am făcut niște pași spre asta, să vedem cum iese următorul episod.
nwradu(Citează)
11/07/2018 la 1:10 PM
Un fel de “Couples Therapy” de Casey Neistat cu Candice.
Vezi ca la Casey nu prea a prins formatul…
benea(Citează)
11/07/2018 la 1:13 PM
Habar n-am, nu m-am uitat decât la 2-3 episoade în total din tot ce-a filmat Neistat vreodată.
Străinii nu prea mă atrag, prefer să ascult ceva românesc legat de probleme sau situații de aici.
Cât despre dacă va merge sau nu, nu poți ști până nu încerci.
nwradu(Citează)
11/07/2018 la 1:16 PM
Nu e nevoie de camera care focalizeaza mai bine. Lumina, F mai mare pentru plaja si autofocus alta data. Evitat anumite culori la vestimentatie pentru ca “rupe” imaginea si decorul pe alocuri.
Marius(Citează)
11/07/2018 la 10:18 PM
F mai mare… e un webcam Logitech C920 :P
N-am avut lumini suficiente acum pentru greenscreen. Când faci în doi, e nevoie de mai multe lumini pentru a elimina umbrele. Am cumpărat ieri încă niște lumini și cred că următorul episod va arăta mai bine.
nwradu(Citează)
11/07/2018 la 1:21 PM
Imi place de Matilda, vorbeste tare frumos, sa ne-o arati mai des! :D
Amy(Citează)
15/07/2018 la 10:16 AM
back off, eu am văzut-o primul!
vali(Citează)
11/07/2018 la 1:54 PM
eu apreciez accentul…se vede ca e di pi la Moldova
Dave(Citează)
12/07/2018 la 7:10 PM
+1
nashu_mare(Citează)
11/07/2018 la 2:04 PM
ce va mai plac moldovencele…
– motivul din spatele prevederii legii aleia cu 5% e ca daca ea si-a cumparat o casa inainte sa va casatoriti, acuma aveti deja una unde sta, lasati si pe altii sa beneficieze de lege.
– oricum, daca vrei ceva mai mare nu te incadrezi in lege nici ca suprafata nici ca bani (120mp si 100k is limitele)
– pana acuma vreun an, daca dadeaicasa inapoi, banca o vindea, acoperea cu ce ea pe ea o parte din credit si tu ramaneai dator pe diferenta. Apoi au scos astia legea darii in plata, care iti permite sa dai casa la schimb cu stingerea creditului, insa doar dupa un proces destul de complex dupa care un judecator decide daca o poti da sau nu.
– case pe pamant ieftine la metrou nu exista.
add(Citează)
11/07/2018 la 6:25 PM
Nu vreau mai mare sau peste 100.000, dar acum 3 ani un apartament de 2 camere în Dristor, aproape de parc și Parklake, costa 65.000 în bloc nou. Acum e 100.000 fără alt motiv decât “lasă că are lumea bani”.
nwradu(Citează)
11/07/2018 la 4:40 PM
Imi place ideea, va urmaresc.
Coco(Citează)
11/07/2018 la 7:14 PM
Mie personal preturile imobilelor acum imi se par astronomice si voi continua sa stau in chirie. Pe langa asta orasul imi se pare foarte poluat si zgomotos. Dar din pacate acolo este si locul de munca. Momentan reusim sa impacam capra si varza cu un home-office pe perioade scurte dar eu cred ca asta este viitorul, sau cel putin sper sa fie …
Un oras super aglomerat si poluat si in care pierzi timp de la si la munca tinde sa devina un motiv bun muncesti dintr-o localitate linistita … Si aici apar diverse avantaje, in functie de ce ne dorim: curte mai mare, liniste, posibilitatea unui hobby “de tara”, etc …
Doru(Citează)
11/07/2018 la 7:59 PM
E misto.
Dar de ce pe green screen?
Mi se pare prea “rece” pentru formatul familiar pe care il urmariti voi.
Mai bine o parte luminata din pivibg, la voi in canapea etc.
Cred ca ar fi mult mai frumos si ar da nota aia de familiaritate.
Alioja(Citează)
11/07/2018 la 10:20 PM
Și noi am vrea pe canapea (deși în spatele ei peretele este verde), dar momentan facem aici pentru că laptopul meu n-ar putea face recording și streaming simultan.
Poate în viitor ne mutăm dincolo, dacă iau o placă de captură cu codare internă.
Dacă nu pun green screen, e doar un perete gri banal. Îmi place formatul de “night show” în care pe fundal e de obicei o imagine cu orașul, iar culoarea mai închisă face un contrast bun cu oamenii din fața lui.
nwradu(Citează)
12/07/2018 la 1:36 PM
+1
Madalin(Citează)
12/07/2018 la 5:34 PM
La tine arata ok, insa la Matilda se vede in jurul parului o dunga verde care arata un pic dubios (da senzatia de fals, ca peretele din spate e fals). Primele cateva minute numai la asta puteam sa ma uit :). In rest sunteti grozavi :).
Irina(Citează)
11/07/2018 la 11:25 PM
Aştept cu interes un post dacă găsiţi o soluţie la TVA de 5% după căsătorie, suntem în aceeaşi situaţie :)
Tot eu(Citează)
12/07/2018 la 4:47 PM
Singura ar fi să cumpărăm apartamentul pe numele părinților, că ei n-au beneficiat niciodată de faza cu 5%.
nwradu(Citează)
12/07/2018 la 9:01 AM
ouh… la chroma e mai complicat, trebuie un pic completat pe chroma, trebuie sa ai lumina de contur ca sa scapi de aberatiile de la decupare. E un pic mai tricky :)
Vedem ce iese pe viitor :)
Marius(Citează)
12/07/2018 la 4:54 PM
Am acum 2 lămpi mari, 3 medii și 3 cu LED-uri de intensitate variabilă, așa că voi pune unele în spatele nostru pentru a ilumina uniform green screen-ul.
Am cumpărat inclusiv un bec de 3400 lumeni, dar mi-e teamă să-l pun în priză :))
nwradu(Citează)
12/07/2018 la 9:04 AM
Griul banal poate fi spart cu o joaca de lumini calde, difuzate, cu ceva accesorii de efect si ai rezolvat problema. :)
Marius(Citează)
12/07/2018 la 4:55 PM
Sau de o imagine pusă direct pe fundal!
nwradu(Citează)
12/07/2018 la 9:46 AM
Ce ma enerveaza sa ma uit pe pornhub si sa dau peste “actrite” tatuate in ultimul hal. Zau de nu imi piere orice interes “documentar”
Gaelex(Citează)
12/07/2018 la 4:56 PM
De ce, mi se pare că ai la ce să te uiți, vezi mai bine mișcarea corpului etc.
nwradu(Citează)
12/07/2018 la 12:01 PM
Cam lung. Noroc ca am avut bere. Plus ca cu bere merg mai bine mistourile :D
nashu_mare(Citează)
12/07/2018 la 4:55 PM
De aia aveam și eu bere.
nwradu(Citează)
12/07/2018 la 4:07 PM
Felicitări !
Chiar îmi place să vă ascult.
Și spre deosebire de faptul că încă nu am început să mă uit la emisiunile Tech(!), promit că o să le ascult pe toate. Mi se pare interesantă ideea discuțiilor libere, pe cîteva subiecte pre-selectate, fără regie, fără scene soficticate și fără alte preparative. Discuții libere am și eu împreună cu un prieten, un obicei care durează de foarte mulți ani, și de relativ puțin timp am început să înregistrăm discuțiile pe un reportofon. Ne rezumăm strict doar pe audio, nici măcar cu vreo post-procesare, cel puțin nu deocamdată.
Spor !
Sorin(Citează)
13/07/2018 la 8:21 AM
Fain imi placu !
Andrei(Citează)
13/07/2018 la 10:13 AM
Matilda e chiar din același oraș ca mine :D Așa e frumos, accentul e acolo fix cât trebuie.
Nu mă așteptam să-mi placă, nu mi-a plăcut niciodată așa ceva. Nu am văzut la nici un român așa ceva.
Mihai(Citează)
13/07/2018 la 12:08 PM
Si acum, la ora de sport toata lumea ia 10, sa fie bine. Descurajant pentru cei care chiar pun osul.
alunelu(Citează)