un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Din 31 martie 2019 se va cere garanție pe sticle reutilizabile

20 Jul 2018  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

29 comentarii

Pe 17 iulie a fost adoptată o ordonanță de urgență ce prevede că, de la 31 martie 2019, se introduce o garanție de 0,5 lei pentru ambalajele reutilizabile. Cu alte cuvinte, iei o sticlă, lași și această garanție pe care o poți recupera ulterior.

Din păcate, OUG-ul încă nu a fost publicat, ca să-i văd textul oficial, dar știrea de pe Hotnews vorbește despre ambalaje reutilizabile, ceea ce ar micșora mult impactul ordonanței. Pe noi ne-ar interesa mai degrabă ambalajele reciclabile.

Reutilizabile înseamnă, cel puțin pentru mine, sticle și alte recipiente din sticlă, ca pe vremuri când ți se lua garanție pe sticlele de apă minerală. Reciclabile înseamnă PET-uri și cutii de aluminiu, iar problema mare acolo este, că milioane de tone de plastic sunt utilizate anual o singură dată și apoi aruncate la gunoi, fără a fi reciclate.

Cu alte cuvinte, garanția pe reutilizabile doar ar face și mai mulți producători sau distribuitori (adică magazine) să prefere ambalajele PET, ca să nu-și bată capul cu garanții.

Cum spuneam, ordonanța nu a fost publicată, dar iată cum definește legea 211/2011 (pe care o modifică ordonanța) cei doi termeni de mai sus:

reciclare – orice operațiune de valorificare prin care deșeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția inițială ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetică și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operațiunile de umplere;

reutilizare – orice operațiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deșeuri sunt utilizate din nou în același scop pentru care au fost concepute;

Garanția pe ambalaje este cerută și în alte țări mai dezvoltate decât a noastră. În Germania, de exemplu, în Bavaria este o taxă de 7 cenți pe sticle și 25 de cenți pe ambalajele PET. De ce diferența? Pentru că plasticul este mai important și pe acela vor să-l recicleze.

Un prieten care trăiește acolo îmi spunea cum în scurt timp a devenit “maniac” cu reciclarea. Ultima oară când ne-am văzut chiar îmi povestea că și-a cumpărat o Cola din aeroport, a venit în România și a păstrat ambalajul gol ca să plece înapoi cu el în Germania și să-l dea la reciclat. Nu-i vorba de bani, ci de ideea că acolo respectivul plastic este reciclat, nu aruncat într-o groapă de gunoaie, și că un mic gest ce nu necesită efort duce la ceva bun.

(Cine o fi avut ideea să aruncăm gunoialele undeva la marginea orașului până se strânge acolo un munte de care nu te poți apropia, iar apoi să ne facem cu toții că asta e ok?)

Am trăit asta pe pielea mea, tot în Germania. Eram într-un parc de distracții, am luat un suc și mi-au cerut garanție și pe paharul de plastic în care l-am primit. Nu-l luam acasă, tot la ei în parc îl aruncam, dar măsura te face să-l duci înapoi astfel încât să-l pună direct în coșul de “reciclare plastic”, iar asta le ușurează munca de a strânge gunoiul din coșurile publice din parc. Cum ar fi la noi, pe la festivaluri, să ți se ceară o garanție de câte ori iei o bere draft?

N-ar fi rău. Vrei câțiva lei înapoi și ideea că faci ceva bun? Duci paharele la loc, nu le lași în iarbă sau nu le arunci într-un coș de unde nu pot fi separate de alte deșeuri.

Asta aș vrea să văd și la noi: garanție pe PET-uri și cutii de aluminiu și un sistem bun de recuperare a lor.

Fotografia este de la fabrica Coca-Cola din Ploiești, apropo, dacă vreți să vedeți cum se produce Cola în acel articol din 2012.

asus s5507

    29 comentarii

  1. E o porcarie. Garantie pentru pet sau doza e absurd, nu cred ca se va pune in practica – nu exista la noi sistemul pentru asa ceva.
    Mai bine ar pune automate de reciclare sau pubele speciale, sa ai unde recicla.
    Iar taxa de 50 de bani pe sticla sau borcan va indrepta multi oameni spre alte ambalaje unde sa nu fie nevoiti sa plateasca in plus.

      (Citează)

    • De ce aberezi? Niciun alt sistem nu functioneaza mai bine. Dai banii pe ambalaj si il duci inapoi ca sa iti recuperezi banii.

        (Citează)

    • De acord, doar banul va îndemna mulți oameni să recicleze.

        (Citează)

    • Guys, nu e asa. Inainte sa preferi sa duci inapoi ceva pt a-ti recupera banii…preferi ca din prima clipa sa cumperi ceva pentru care nu ti se va lua garantie si nu vei fi nevoit sa te plimbi inapoi pt a recupera banii dati.
      Aatata timp cat va fi o alternativa…se va merge pe cea mai simpla.

        (Citează)

    • Exact asa a fost si la carucioarele de la super / hypermarket-uri. Au introdus garantia de 50 de bani sa te oblige sa le duci la loc si de atunci toata lumea sta cu produsele in mana, sacose, etc.

        (Citează)

  2. Nu recixleaza nici ei asamult pe cat crezi:

    “As of 2016, the top five countries exporting their plastic to China were the US, the UK, Mexico, Japan, and Germany”
    “Germany, meanwhile, exports 69% of its plastic to China.”

    De aici: https://qz.com/1310240/chinas-ban-on-plastic-recycling-imports-means-the-world-will-have-111-million-metric-tons-of-extra-plastic-to-deal-with-by-2030/amp/

      (Citează)

  3. N-ai sa vezi in romania asa ceva.

      (Citează)

  4. Taxa trebuia să fie minim 1 leu ca să aibă impact la noi … Şi să existe destule locaţii pentru reciclare, să nu mai trebuiască să mă plimb în portbagaj cu dozele şi bidoanele

      (Citează)

  5. e tare ideea asta cu garantia, vreau 6 sticle de apa minerala si 20 de doze de bere, sigur vreau sa ma duc inapoi la supermarket sa primesc echivalentul a 1 cutie de bere

    mai multa poluare faci mergand cu masina pana la “recuperarea sumei pt. reciclare” decat prin plascitul ala care daca pui la punct un grup de homelesi – rezolvi problema

    acum vreo 10 ani la expirat in vama era mega oferta, cine aducea un sac de plasctic plin cu peturi primea un 1 pet de 2l de bere, se bateau efectiv pe sticle de plastic, cutii de bere toti rockerii pentru petul ala moca, era plaja luna cand era oferta

      (Citează)

    • Taxa trebuie să vină în paralel și cu ideea că mai faci și un bine mediului înconjurător, nu doar îți recuperezi banii.

        (Citează)

    • daca mi-ar da 0,50 de eurocenti pentru o sticla de cola la 2.5L merita sa o reciclezi, sau minim 1leu pentru orice sticla de plastic! nu 5,10 bani
      aparatele pentru reciclare sa fie obligatorii in magazine cu peste 200-250mp2

        (Citează)

    • Pai le duci inapoi goale cand ai terminat berea si oricum trebuie sa iei altele. Adica oricum te duceai la magazin, nu consumi benzina in plus. Ce-o fi asa greu? Voi n-ati carat sifoane la viata voastra?

        (Citează)

  6. Reciclarea de plastic e un banc. Germania nu poate recicla plasticul, asa ca il trimite in China cu vaporul. China il arunca din vapor direct in mare, ca nici ei nu pot recicla plasticul, si sosea vaporul gol la destinatie. Dupa aia se minunau calatorii ce mult plastic e in mare.

    Nu se mai face export de plastic in China. Partidul Comunist s-a prins de ce se intampla si au oprit tot inainte sa provoace scandal.

      (Citează)

    • Ideea e să nu ai gunoaie în natură. Reciclarea recipientelor de unică folosință e un bonus când funcționează. Dacă nu, le arzi și faci căldură.

        (Citează)

  7. Anumite etnii conlocuitoare care si in momentul de fata cara peturi cu carucioare prin cartiere vor prospera foarte mult

      (Citează)

  8. Degeaba a luat sticla de cola sa o ducă în Germania, dacă sticla nu avea simbolul Pfand, asta citesc mașinile. Sincer sistemul de reciclare mi se pare tare aiurea în Germania.
    Cat despre chinezi, nu reciclează nimic dar încep.

      (Citează)

  9. Producătorii nu au interes să folosească alte ambalaje decât PET deoarece ei plătesc o taxă de 2 lei/kg de ambalaj pus pe piață. Cum o sticlă de un litru de sticlă are 0,500 kg iar una de PET are 0,052 kg este de 10 ori mai avantajos financiar să folosești plastic. Dacă mai adaugi și garanția de 0,50 bani, dorința de a mai utiliza ambalaje reutilizabile devine și mai fierbinte pentru producători :) Deci, încurajăm încurajarea.

      (Citează)

  10. reciclarea e o prostie, urmeaza un trend numit ‘spiritul de turma’ si fara nici un efect. daca te amagesti ca nu mai moare 1 peste ca 100 oameni recicleaza, e o pierdere de timp, bani si nervi pt ce? pt nimic.

      (Citează)

  11. “reciclarea e o prostie”

    Bine bos. Sa-i dam foc zic.

      (Citează)

  12. Cel mai simplu este sa interzici pet-urile de orice fel si sa folosesti doar ambalaje de sticla care se pot reutiliza cum era pe vremuri returnarea lor fiind motivata si financiar.Din pacate plasticul nu se recicleaza decat in procent foarte mic.Relocarea lui in alte tari nu inseamna reciclare.

      (Citează)

  13. Sorin:
    Pai le duci inapoi goale cand ai terminat berea si oricum trebuie sa iei altele. Adica oricum te duceai la magazin, nu consumi benzina in plus. Ce-o fi asa greu? Voi n-ati carat sifoane la viata voastra?

    Tare asta cu sifoanele :))))))

      (Citează)

  14. @john: ba reciclarea nu e de loc o prostie.
    Primul pas e să conștientizăm că avem o problemă cu poluarea. Acum zeci de ani oamenii nu realizau că avem o problemă, dar acum rezultatele se văd. A afirma că nu avem o problemă – ASTA este o prostie.

    Al doilea pas e să luăm măsuri care pot fi destul de drastice. Dacă tu, John Doe, nu duci paharul înapoi pt că ți se fîlfîie de cei 25 de bani, nici o problemă, o să-l ducă altcineva care va cîștiga 25 de bani de pe urma ta.

    Deja cei care locuiesc la bloc văd cum tot felul de indivizi caută în tomberoane după plastice, umplu ditamai sacii și se duc cu ei la centre unde primesc un ban. Ceea ce e un lucru f. bun.

    În Belgia, gunoiul tb sortat în pungi. Dacă gunoierul vede că într-o pungă se află ceva necorespunzător, pur și simplu acel gunoi nu se ridică.

      (Citează)

  15. De loc? :))
    Bine boss las o așa
    Eu nu conștientizez ce îmi e servit de alții ca ar fi o problemă

    alias:
    @john: ba reciclarea nu e de loc o prostie.
    Primul pas e să conștientizăm că avem o problemă cu poluarea. Acum zeci de ani oamenii nu realizau că avem o problemă, dar acum rezultatele se văd. A afirma că nu avem o problemă – ASTA este o prostie.

    Al doilea pas e să luăm măsuri care pot fi destul de drastice. Dacă tu, John Doe, nu duci paharul înapoi pt că ți se fîlfîie de cei 25 de bani, nici o problemă, o să-l ducă altcineva care va cîștiga 25 de bani de pe urma ta.

    Deja cei care locuiesc la bloc văd cum tot felul de indivizi caută în tomberoane după plastice, umplu ditamai sacii și se duc cu ei la centre unde primesc un ban. Ceea ce e un lucru f. bun.

    În Belgia, gunoiul tb sortat în pungi. Dacă gunoierul vede că într-o pungă se află ceva necorespunzător, pur și simplu acel gunoi nu se ridică.

      (Citează)

  16. Da sa sperăm ca nu o sa fie cum era acum 20 de ani când duceai sticla și nu o primea ca era de la berea x și acum cumperi berea y sau când trebuia să duci sticlele în magazin și să stai la rand la casa sa le returnezi sau să iti dea bon de la magazin și numai cu ala sa poti returna sticlele…

      (Citează)

  17. La festivalul Afterhills din Iași, cei de la Tuborg te incurajau sa le aduci dozele de aluminiu, cred ca la 2-3 doze primeai o bere la pahar gratis.
    Am mai văzut la festivalurile din Moldova ca te incurajează sa le returnezi paharul de plastic, cred ca primeai 50 bani înapoi doar ca multi le duceau direct la pet-ul pentru plastic.
    Din experiența mea, Bucurestiul este mult în urma cu reciclarea față de restul orașelor din România, în Piatra Neamț, de pe vremea lui Pinalti s-a construit o groapa ecologica împreuna cu guvernul norvegian, timp in care s-au eliminat toboganele de gunoi si s-au introdus containere speciale pentru plastic, hârtie si deșeuri menajere. Cu timpul te obișnuiești, ții in debara o punga pentru hârții, alta pentru pet-uri, dacă se dorește, primăria ii poate educa pe cetățeni.

      (Citează)

  18. e foarta buna legea asa e si in franta. oamenii trebuie sa inteleaga ca produsele de calitate le gasesti stocate in sticla si nu in plastic. si daca romanasu vrea ieftin sa consume si plastic la greu pana va intelege ca plasticul e daunator pentru sanatate si mediu.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus