un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Bali: în ce hoteluri am stat și ce alte hoteluri arată foarte bine

27 Jul 2018  ·

TURISM  ·

16 comentarii

Am stat în Bali la două hoteluri extraordinare, primul în zona Ubud, o zonă deluroasă și bogată în vegetație, iar al doilea în Nusa Dua, una dintre cele mai liniștite plaje din Bali. Dacă plănuiți un concediu în insula indoneziană, vă recomand să faceți la fel pentru a experimenta mai multe aspecte ale Bali. În plus, vizitarea insulei este mai simplă atunci când folosiți mai multe baze; am scris anterior ce-i de vizitat în Bali, cu tot cu un film 4K.

Iată acum un film despre hoteluri:

PADMA RESORT UBUD

Padma (sunt mai multe în lanț, dar mă vor referi la cel numit de ei Resort Ubud) este genul acela de hotel ce scoate la tot pasul ocazii pentru fotografii de Instagram. Aceasta este priveliștea de la balconul camerei spre grădina lor și spre valea Puhu:

Și au un infinity pool foarte spectaculos, cu bar și tot ce-i nevoie, în care poți sta cu un cocktail în mână pentru a privi “jungla”:

Restaurantul principal are aceeași priveliște frumoasă, iar noi am cerut și ni s-a găsit mereu masă disponibilă pe terasă, la margine. Se poate lua masa și la piscină, ba chiar uneori organizează cine speciale acolo, iar cine vrea să plătească mai mult poate lua o cină romantică într-un cadru mult mai intim în vreo două zone retrase de prin grădina hotelului, în mijlocul naturii.

Curtea interioară a hotelului este foarte frumos amenajată. Bali, în special în lunile mai și iunie, așteaptă turiștii cu zeci de tipuri de flori diferite și o vegetație bogată, de un verde intens. V-am mai spus cu altă ocazie: am fost deprimat când am revenit acasă, deși și Bucureștiul este înfrunzit și înflorit, pentru că diferența tot este uriașă. Hotelul are o suprafață mare în jurul clădirii principale, cu alei perfect întreținute, de poți să te plimbi pe acolo sau să faci jogging și să cobori până jos la râu.

Camera a fost foarte mare, la fel și baia și balconul, ca la un hotel de lux. Nimic de reproșat aici, totul are un aspect destul de modern și bine finisat:

Padma are câteva baruri, iar cocktailurile le ies foarte bine. Pentru cei ce vor diverse activități, hotelul oferă destule gratuite, de la o plimbare în propria lor grădină botanică unde puteți vedea cum cresc diverse plante locale și până la tras cu arcul, plimbat cu bicicletele prin satul din împrejurimi, sculptat în fructe șamd. Noi am fost mai leneși, am stat la piscină în majoritatea timpului, și doar o dată ne-am dus la plimbarea cu bicicletele, care s-a dovedit foarte plăcută pentru că puteți vedea cum arată un sat clasic în Bali, puteți vedea plantații de orez, temple și altele.

Nu vreau să intru în multe detalii despre restaurant. În Bali am mâncat foarte bine peste tot, inclusiv la Padma. Micul dejun era un bufet mare cu preparate uzuale pentru așa ceva, dar și tot felul de fripturi și preparate indoneziene. Cina avea un bufet și mai mare, iar în majoritate serilor se organizează și câte o cină specială, cu o tematică proprie. Mi-a plăcut vinul, au unele bune din diverse zone ale lumii, inclusiv un shiraz remarcabil din Australia.

Singurul lucru de reproșat este că hotelul nu-i aproape de Ubud, în ciuda numelui, ci la vreo 30 de minute cu mașina. Hotelul oferă o navetă gratuită, de câteva ori pe zi, și rămâne un loc bun de unde să plecați în excursii către Ubud și tot ce-i în jurul său, dar nu vă așteptați să fie în oraș sau să găsiți lucruri interesante imediat ce ieșiți pe poarta sa.

Nu dau prețuri, că vă puteți uita și voi pe Booking, mai ales că totul depinde de perioada aleasă.

NUSA DUA BEACH HOTEL & SPA

Nusa Dua este o plajă în partea de sud-est a insulei, una dintre puținele zone din Bali unde marea (oceanul) este liniștită și nisipul este fin. Nu vă așteptați la un litoral ca-n Maldive sau Mauritius, Bali nu este de același tip.

Ne-am dorit un hotel all-inclusive și l-am ales pe acesta. Este un resort mare, cu foarte multe camere, mai multe tipuri de restaurante, inclusiv unul pe plajă. Plaja este foarte bună, nisip fin, intrare lină în apă, apă limpede (cu câteva alge, dar nu deranjante sau mirositoare), șezlonguri la discreție așezate la umbra copacilor sau a umbrelelor.

O problemă este că apa se retrage la reflux. Nu la fel ca-n Zanzibar, unde se retrăgea câteva sute de metri, dar nivelul scade destul de mult încât la reflux nu poți înota decât în depărtare, că la mal îți vine apa până la genunchi. La flux e ok.

Hotelul în sine are un aspect mai învechit, mai ales când te muți acolo după un sejur la Padma.

Pe suprafața acestuia se află și mai multe piscine de diverse adâncimi și câteva baruri. Restaurantul pentru mic dejun este plăcut, iar mâncarea consistentă, cafea de la espressor, multe tipuri de fructe șamd. Pe lângă acesta, pentru prânz și cină există un restaurant indonezian, unul asiatic și unul căruia i-aș spune internațional, aflat pe plajă.

Cel asiatic are mâncare foarte bună, am mâncat acolo câteva preparate thailandeze foarte bune. Cel de pe plajă, numit Tamarind, are de asemenea mâncare foarte bună, eu apreciind cel mai mult mielul. În România este greu de găsit astfel de miel (are Mega Image unul neozeelandez la Concept Store, dar e scump de tot) cu puțină grăsime și carne foarte fragedă, moale exact ca o vită de calitate și gătit practic la fel. Am mâncat acolo și salate foarte bune… în fine, mâncarea peste tot în Bali este excelentă.

Toate sunt a la carte, apropo, în afara micului dejun. Chiar și la all-inclusive, comanzi o masă și atât. Excepție sunt câteva seri în care hotelul organiza cine speciale într-un fel de amfiteatru construit special pentru asta, cu muzică și dansuri (într-o seară au pus în scenă Ramayana, în alta au fost dansuri cu făclii) și mâncare diferită. Într-una dintre aceste seri au avut sushi, multe feluri de scoici și stridii și pești.

N-a fost totul perfect. Cum spuneam, hotelul are un aspect mai învechit și n-ar strica o reamenajare într-un stil mai modern. În plus, există niște limitări absurde la all-inclusive, de exemplu ai voie doar vreo 4 cocktailuri din toată lista lor. De ce absurde? Pentru că, dacă voiau să taie costuri, puteau să elimine accesul la cinele speciale sau să ceară mai mulți bani pe servicii, dar odată banii dați, mă aștept să pot beneficia de ce vreau eu.

ALTE HOTELURI

Dacă doriți un alt hotel în stilul Padma Resort Ubud, încercați Hanging Gardens of Bali. Este foarte similar ca stil, tot cu priveliște, tot cu infinity pool, tot cu bar în apă. Am văzut fotografii de acolo și inițial credeam că sunt de la Padma.

Dacă doriți alte hoteluri în zona Nusa Dua, Westin și The Laguna erau lângă al nostru și arătau bine. Foloseau mai bine spațiul de lângă plajă, aveau mai multe baldachine, spații de masaj, baruri pe plajă șamd. Fiecare are avantaje și dezavantaje, desigur, dar uitați-vă și pe acestea, găsiți review-uri și fotografii pe Tripadvisor și Booking și site-uri oficiale. În aceeași plajă mai sunt și Melia și Sofitel.

Un hotel special mi s-a părut The Edge, care-i în sud-vestul insulei, sus pe o faleză înaltă, și are o piscină construită pe marginea stâncii și cu fundul transparent pentru a vedea oceanul jos, sub tine. O rusoaică pe care o urmăresc pe Instagram i-a făcut niște fotografii foarte reușite.

A post shared by @anyuta_rai on

Ce să zic, m-aș duce cândva și acolo, chiar dacă nu are plajă.

Bvlgari este considerat cel mai luxos hotel. Ayana Resort este un alt hotel foarte modern, arată bine de tot în imagini, dar probabil și costă pe măsură; de remarcat că are și plajă privată, iar dacă intrați pe link, uitați-vă și pe The Villas, altă proprietate de-a lor care arată la fel de mișto.

La Four Seasons a stat cuplul Obama când au venit în Bali, or fi știut ei de ce-l aleg pe acesta.

Citiți și restul articolelor despre Bali:

asus s5507

    16 comentarii

  1. Stii cumva daca au si spatiu pentru corturi? Ca parca m-as duce si eu weekendul asta, ca prea frumos arata.

      (Citează)

  2. Pana nu se inventeaza teleportarea, nu ma duc la mama dracu’ in praznic nici daca ma asteapta Anna Lesko si Mihalea Radulescu puse pe dat kilometrajul peste cap si depasit graficul la profiturile Borsec.

      (Citează)

  3. Shirazul australian chiar ii excelent.

      (Citează)

  4. Noi am stat, in Ubud, la un resort micut ( http://www.thealenaresort.com/gallery.php ). A fost foarte simpatica experienta si interactiunea cu oamenii acolo. Partea mai putin pozitiva a fost ca e putin in porumb amplasat, dar odata ce ai intrat in resort esti in alta lume.

      (Citează)

  5. Pacat ca n-ai pus preturi. Sa fi vazut si noi, muritorii de rand, cat costa distractia in Bali.

      (Citează)

  6. Puteai sa spui macar cat ati platit voi, ca sa isi faca lumea o idee. Nu venea nimeni sa iti fure din casa.

      (Citează)

    • a mentionat unde a stat la hotel si care arata bine in zona, a mentionat booking.com pentru preturi, ce conteaza cat a platit el ?

        (Citează)

  7. nwradu:
    Eu chiar mă gândeam ieri dacă mai există Anna Lesko și ce face acum. Mai cântă?

    Am urmarit instagram-ul ei, o perioada. Canta in continuare, la zilele oraselor / comunelor / satelor etc: “Turceni”, “Aricestii Rahtivani” si alte asemenea locatii de top.

      (Citează)

  8. nwradu:
    Eu chiar mă gândeam ieri dacă mai există Anna Lesko și ce face acum. Mai cântă?

    A cântat vreodată?

      (Citează)

  9. Care sunt cele mai bune perioade pentru vacante in Bali? Si la pret…. si la vreme? Conteaza perioada anului pentru vreme?

      (Citează)

  10. Despre Nusa Dua Beach Resort & Spa eu am o alta perspectiva: http://www.dibette.ro/ultima-zi-bali/. Sigur, vina intamplarii se imparte intre noi (naivi) si ei (nu vreau sa-i numesc, ca am consumat repertoriul la fata locului). Dar e mare pacat cum un astfel de moment strica o vacanta, de altfel, foarte frumoasa si spectaculoasa.

      (Citează)

  11. Salut, Radu. Quick question, ca de parerile agentiilor mi-am facut o idee. Se poate merge in Bali la jumatatea lui septembrie?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus