►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
După cum probabil știți, de Black Friday 2017 am cumpărat chiar de la eMAG un Jeep Compass nou, varianta de echipare Limited și cu ceva opționale incluse, motor benzină MultiAir 1,4 litri 170 CP turbo, cutie automată în 9 rapoarte și tracțiune integrală Selec-Terrain. L-am luat cu dotările din acea ofertă, că în mare erau cele pe care mi le doream, și, întrucât era pe stoc undeva prin Ploiești, în mai puțin de o săptămână deja mă plimbam cu ea.
Ca o concluzie după aceste 6-7 luni de utilizare, pot spune că noul Compass este o mașină bună, cu multe aspecte plăcute și confortabilă la drum, dar cu o mare problemă: pentru aceiași bani, poți lua mașini mai bune (sau mai bine dotate, să zicem) de la concurență. Nu știu dacă prețul este ridicat din cauza faptului că-i produsă în Mexic sau a unor caracteristici ce se văd abia pe termen lung (precum fiabilitate crescută sau comportament off-road mai bun), dar un Tiguan sau un Karoq oferă mai multe șoferului pentru aceeași sumă de bani.
O să mă întrebați dacă simt că am luat țeapă cumpărând Compass-ul. Nu, sunt mulțumit de mașină. Știam bine ce pot obține de la Tiguan/Karoq/Ateca/Sportage, că le-am configurat și pe acelea de multe ori în anul trecut, dar aveam nevoie de o mașină atunci și nu eram dispus să aștept cele 5-6 luni de livrare pentru modelele de mai sus. Cei care vor însă să aștepte ar trebui să cerceteze bine și concurența.
Acestea fiind spuse, să trecem la povestea pe lung a mașinii.
Mie îmi place mult cum arată Compass față de majoritatea celorlalte SUV-uri din piață, având un aspect serios, masiv, așa cum îi stă bine unui SUV. Îmi place în special partea frontală, care-i destul de înaltă, și botul drept, construit pe niveluri.
În față sunt chiar fericit că nu are grila ușor ascuțită și nici farurile prea înguste ale unui model Cherokee mai vechi și nici grila cu contur parcă prea strălucitor de pe Grand Cherokee actual. Nu, aș spune că pe Compass lucrurile arată exact cum trebuie, mai ales cu acel “fagure” negru în 7 fante distincte, specific Jeep.
Farurile sunt o combinație de LED și halogen. Luminile de zi, ce nu pot fi stinse, sunt în partea de jos, deasupra proiectoarelor, și-mi pare rău că nu s-au folosit LED-uri și acolo. În partea dreaptă, sub plăcuța de înmatriculare, se află și un radar.
Mașina arată bine și din lateral. Plafonul este aproape drept, pasagerii din spate au practic la fel de mult loc la cap ca și cei din față. Îmi place cum este reliefat carenajul roților, mânerele discrete ale ușilor, șinele discrete de pe plafon, aripa spate mai amplă ca design și acea bandă argintie ce conturează habitaclul, care se potrivește bine cu această culoare a mașinii (“granite crystal”). Versiunea cumpărată de mine a venit cu jante de 18 inchi cu un design plăcut pentru un SUV.
Partea din spate e ceva mai banală ca aspect, dar măcar are un aspect încărcat de tot felul de elemente și forme, nu golaș cum este, de exemplu, pe Skoda Karoq. Stopurile au partea inferioară conturată de o bandă LED roșie. Mă deranjează vizual eșapamentul asimetric.
Unele lucruri legate de design-ul exterior sunt mai ciudate. Distanțele dintre unele îmbinări mi se par mari, dar în același timp portierele au un sistem dublu sau chiar triplu de garnituri de cauciuc, așa că era nevoie de spațiu pentru acestea. Mașina are câteva “easter eggs” ascuns, o șopârlă este desenată discret pe lunetă, alta pe plasticul pe care stau în repaos ștergătoarele de parbriz, chestii care înțeleg că sunt caracteristice mărcii Jeep.
În același timp, are o criză de identitate. În spate scrie mare Limited (nivelul de echipare) și nici nu înțeleg de ce i s-ar da acest nume, că nu-i vreo ediție limitată, ci se fabrică oricâte vor clienții; Compass scrie pe lateral.
Pentru cei care vor cifre, garda la sol este de 20,8 cm, iar unghiurile de atac/degajare/rampă sunt de 16,8/31,7/22,9 grade, valori medii între SUV-uri, dar bune pentru o mașină din clasa Compass-ului. Mașina e destul de înaltă, Matilda se plânge des că trebuie să se urce ca-n tren. Lungime totală 4.394 mm, ampatament 2.636 mm, lățime fără oglinzi 1.874 mm.
Habitaclul, cel puțin pe ediția Limited cu pachetele incluse în a mea, arată pe gustul meu. Scaunele sunt o combinație de textil și ceva ce arată a piele și sunt confortabile. Ușile, cotiera și volanul au, de asemenea, aceeași “piele” moale, plăcută la atingere, cu cusături vizibile. Ușile au compartimente mari de depozitare, în schimb torpedoul este de volum mic.
Bordul are, în general, același aspect plăcut. Are puțin plastic lucios, majoritatea suprafeței este dintr-un plastic mat ce pare gros și bine închegat. În fața șoferului se află două ceasuri analogice și în centru un ecran color, cu rezoluție bună, dar prea puțin utilizat la adevărata sa capacitate (îi vezi culorile doar în câteva meniuri sau când schimbi modurile off-road).
Bordul poate fi un pic configurat, adică ce să apară în stânga sus și dreapta sus (eu am pus ceasul și temperatura exterioară), iar diversele meniuri prin care poți naviga îți arată consumul, presiunea în pneuri, temperatura uleiului, a transmisie șamd.
Volanul are multe butoane, dar în practică întreaga parte dreaptă este dedicată cruise control-ului, iar stânga este pentru navigarea prin meniurile din bord și controlul apelurilor.
Pe spatele volanului, într-o poziție chiar ciudată, se află alte butoane mici pentru controlul volumului sonor și al melodiilor. Pe acestea le apeși cu buricele degetelor. Cutia este automată, dar nu are padele de control după volan (are + și – pe schimbător).
În zona centrală se află un ecran color de rezoluție bună, diagonală 8,4 inchi, încadrat de două guri verticale de ventilație. Ecranul este tactil și în partea de jos se află secțiunile mari ale acestuia (Radio, Media, Phone, Nav, Settings). Partea foarte bună este că mașina integrează Android Auto, care e foarte util (am scris în secțiunea de mai jos); are și Apple Carplay.
În continuare în jos se află butoane de control, inclusiv unul de oprit ecranul, dar nimic pentru controlat muzica. Poți schimba volumul din butonul rotativ, dar ca să schimbi melodia sau postul de radio trebuie să folosești ecraul tactil, butonul din dreapta fiind cvasi-inutil.
Urmează butoanele sistemului de climatizare, cu două zone independente, deși acesta poate fi controlat și din ecranul tactil.
Între scaune se află un comutator de schimbare a modurilor 4×4 (Auto, Snow, Sand, Mud), o priză de 12 V, o intrare aux și un port USB pentru conectarea telefonului. Două zone pentru sticle/pahare și un spațiu mărișor de depozitare în cotieră se găsesc între scaune.
Pasagerii din spate au mult loc la picioare, plus o gură de ventilație în centru, ieșind din cotiera față. Portbagajul nu știu câți litri are, dar este suficient pentru câteva trollere, iar bancheta poate fi rabatată 40-60.
Aici, când testez mașini electrice sau hibride sau măcar unele foarte scumpe gen BMW seria 7, vorbesc despre tot felul de sisteme high-tech, dar pe Compass nu e cazul, așa că vă spun despre lucruri ceva mai banale, întâlnite uzual pe mașinile din această generație.
Motorul, vă spuneam, este unul pe benzină cu 4 cilindri și sistem turbo, capacitate 1,4 litri, ce generează 170 cai putere și un cuplu de 250 Nm la 2.500 RPM, standard Euro 6. Este montat transversal pe mașină, dacă nu mă înșel, ceea ce cred că a ajutat un pic la micșorarea compartimentului motor și creșterea lungimii habitaclului.
Cutia automată are 9 trepte de viteză, iar transmisia integrală se activează automat. Suspensia față este MacPherson, cea spate este Chapman. Ce nu-mi place este că lipsește un mod Sport care să țină turbina pregătită pentru accelerație, în lipsa acestuia mașina având clasicul lag specific motoarelor turbo. Suzuki Vitara, de exemplu, și aproape orice alt SUV, au acest mod Sport și ajută mult când te pregătești de depășiri.
Cu o masă totală proprie de 1.638 kg, motorul de 1,4 litri este la limită pentru a propulsa mașina. Viteza maximă este de peste 200 km/h și accelerația este bună, cam 9 secunde, dar asta dacă apeși tare de tot pedala pentru ca sistemul de control să tureze mai mult motorul. Dacă vrei să pleci de pe loc ca omul normal în traficul de oraș, parcă simți cum se chinuie un pic să pună mașina în mișcare în primele momente.
Spuneam de Android Auto, care este o dotare pe care vă sfătuiesc să o alegeți pe o viitoare mașină (sau Apple CarPlay, dacă sunteți fani iPhone). Aplicațiile compatibile Android Auto vor fi afișate pe ecranul mașinii și integrate mai bine cu aceasta, ceea ce este un mare avantaj pentru șofer. Eu folosesc:
Mai sunt și alte programe compatibile, dar cele de mai sus fac viața mai ușoară. Google Assistant integrat cu mașina e suficient de bun încât să poți apăsa butoul de pe volan și să ceri “call Matilda” sau să întrebi “when is it going to rain?” și vocea robotică îți va răspunde. Poți și să zici “navigate Home” și Assistant va deschide direct Waze cu destinația de acasă în traseu.
Waze și restul programelor sunt ușor modificate (software-ul auto are niște cerințe stricte, de exemplu orice opțiune să fie accesibilă din maxim 6 apăsări), în sensul că meniurile pot fi utilizate doar când mașina stă pe loc, search-ul apare doar când nu ai deja o destinație în navigația Waze, în Spotify nu ai search, ci poți accesa doar muzica din librăria ta sau radio-urile lor șamd. Sigur, poți oricând să folosești telefonul pentru a căuta sau butona ce dorești.
Cred că voi scrie cândva un review pentru Android Auto, dar ca o concluzie zisă de acum, îmi place foarte mult și n-am mai montat un suport de telefon în Compass pentru că nu am nevoie de unul. Mai mult, în prezent Android Auto (și Apple Carplay) funcționează doar cu telefonul conectat prin cablu la mașină, așa că acesta stă și mereu încărcat.
Compass vine oricum cu soft propriu sub forma unuia numit Uconnect, care aduce în bord butoane pentru aplicații uzuale de pe telefon, dar n-am avut motive să-l utilizez. Mi-a plăcut o altă aplicație integrată în mașină, numită Jeep Skills, care-ți arată câtă putere folosești, accelerația, înclinarea, timpul în care ai scos suta la oră și cum este repartizată tracțiunea pe cele două punți.
Din Jeep Skills am aflat, practic, că mașina folosește predominant tracțiunea pe față pentru a rula, uneori pe carosabil umed dând un 10-20% și pe spate. Foarte rar am văzut o repartiție 50-50%, de obicei doar iarna prin zăpadă. Când frânezi, însă, uneori doar când iei piciorul de pe pedala de accelerație, mașina trece la un sistem 50-50% pentru tracțiune, menținând astfel stabilitatea în frânare.
Navigația este bazată pe Tom Tom și include harta României, ba chiar și multe puncte de interes, chiar dacă nu este la zi. Prin Uconnect am impresia că se poate actualiza în timp, dar nu mi-a păsat prea tare pentru că folosesc Waze prin Android Auto.
Mașina mai includea și pachetul opțional de sistem audio mai bun, care include mai multe difuzoare Beats și un subwoofer în portbagaj (9.1, 506 watti), ceea ce mă bucură. Mai am și un sistem de menținere a benzii de deplasare care-i util mai degrabă pe autostradă, când poți să stai mai relaxat. Camera video detectează benzile vopsite pe stradă și te avertizează cu o vibrație de volan când ești pe cale să le calci, ba chiar mașina trage singură de volan pentru a compensa.
Din păcate, treaba asta nu poate fi folosită pentru ca mașina să cotească singură pe autostradă. Ca orice sistem de autonomie de nivel 1 sau 2, funcționează doar dacă simte că ești și tu pe fază, în acest caz că ai mâna pe volan; dacă nu simte mâna ta acolo, după un timp începe să dea o alarmă.
Mai am și cruise control (nu adaptiv, acela este în alt pachet) și un sistem de avertizare la coliziune, care e foarte greu de testat din motive evidente. Mașina, dincolo de anumite viteze, dă o alertă dacă trage concluzia că te îndrepți spre un obstacol și teoretic aplică singură și frâna, deși nu am trecut până acum prin asta. Farurile automate reacționează prompt, la fel și ștergătoarele automate de parbriz.
Compass are 5 stele Euro NCAP, airbaguri laterale și cortină, diverse sisteme uzuale de siguranță activă și pasivă, iar anvelopele cu care a fost livrată sunt Bridgestone de vară. Am dat 2.800 de lei pe un set de Nokian de iarnă pentru că mă scald în bani.
Știți ce nu-mi place? Setarea Auto de la aerul condiționat, care atunci când simte o diferență mare de temperatură bagă aer cu viteza uraganului, de nu te mai auzi om cu om în mașină. Dacă schimbi turația ventilatorului, Auto se dezactivează, un fel de “bine boss, fă tu totul atunci!”. Am văzut la Ford Ecosport o idee mult mai mișto, Auto cu trei trepte de turație, un fel de “fă tu automat temperatura pe care o vreau eu, dar îți zic eu în ce ritm să pompezi aerul”. La Compass, pe treapta 3 este prea lent, pe 4 este uragan.
Singura dotare care mi-ar fi plăcut și această mașină nu o avea (dar poate fi comandată opțional) este încălzirea în scaune și cea din parbriz. Iarna aceasta nu i-am simțit lipsa, dar na… Ah, și mi-ar fi plăcut și oglinzi retractabile automat, dar sunt în alt pachet opțional.
Mașina poate fi dotată opțional și cu sistem de asistență la parcare, monitorizarea unghiului mort, trapă, volan încălzit șamd. Au configurator pe site, dacă doriți.
Există și o versiune Trailhawk, cea de top, care are un aspect mai sportiv, garda la sol cu 8 mm mai mare, unghiul de atac mult mai bun (30,3 grade) și alte îmbunătățiri.
Mașina este plăcută la orice tip de drum pentru că-i bine făcută în câteva aspecte cheie. În oraș, trecerea de la Mondeo la Compass a venit cu sentimentul că mă strecor mai ușor prin trafic și pe străduțe, iar în plus s-a cunoscut imediat “efectul de SUV”: nu doar că văd eu mult mai bine drumul și situația din față, dar ceilalți din jur îmi dau de mai multe ori întâietate, ceea ce e plăcut.
Compass-ul este foarte bine antifonat, în oraș abia se aude motorul și călătoria este foarte confortabilă din acest motiv, iar pe autostradă nivelul sonor rămâne la un nivel foarte agreabil, încât poți avea o conversație cu ceilalți pasageri fără să ridici vocea. Scaunele sunt confortabile, iar poziția la volan este înaltă și-ți permite să vezi mult mai bine împrejurimile, gropile, când poți depăși, ce faci mașinile din coloana din fața ta șamd, practic unul dintre principalele motive pentru care am vrut SUV.
Mai mult, cotierele sunt bine plasate și îmi permit țin confortabil mâinile la drum lung. E genul din mașină din care nu mă dau jos obosit nici după un drup de câteva ore.
Mi-ar fi plăcut un mod Sport care să accelereze mai rapid mașina, dar în lipsa lui m-am obișnuit cu lag-ul specific motoarelor turbo și-l anticipez eu. Accelerația este bună chiar și când vrei să urci de la 100 la 160 km/h, să zicem, iar puterea de 170 CP suficientă pentru depășiri din scurt.
Suspensia înclină spre “tare”, dar nu ca la Vitara unde te doare fundul, ci cât să fie confortabilă pentru pasageri, dar fără a balansa mașina ca pe o barcă. Sigur, e un SUV, tot se balansează un pic mai mult decât sedanurile, dar pe total am simțit mașina stabilă în curbe.
Cutia de viteze mă așteptam să schimbe ceva mai lin treptele, dacă tot are nouă, dar uneori parcă simți că te zvâcnește în unele momente, de obicei când apeși ușor accelerația și mașina nu știe exact cum să interpreteze asta.
Vizibilitatea este bună prin lunetă; senzorii de parcare sunt cam ciudat calibrați, urlă neîntrerupt când mai ai doar 10 cm până la perete. Mașina din oferta de Black Friday nu includea cameră de marșarier, dar i-am instalat ulterior una originală la Autoitalia și îmi place că are un unghi suficient de larg încât să te ajute să ieși cu spatele dintr-o parcare în spic când nu ai vizibilitate la drum.
Îmi plac toate sistemele moderne de asistență. Farurile automate reacționează foarte bine, ștergătoarele la fel. Frâna de mână este electrică și am configurat-o să se activeze automat atunci când parchezi mașina. Android Auto este util, la fel și comenzile vocale. Cutia automată este excelentă (ca sistem), faptul că nu mai schimb vitezele de o mie de ori prin oraș este foarte plăcut; problema este că nu știu ce să fac cu piciorul stâng și mâna dreapta, dar găsesc eu ceva.
O chestie ciudată este că fix la 60 km/h se activează un sistem care face un fel de zumzet, de zici că se învârte ceva pe undeva. Nu ține mult, se oprește automat la viteze și mai mari, dar mi-ar plăcea să știu ce este și de ce face ceea ce face. N-a fost suficient de deranjant încât să cercetez asta, ci o zic mai mult ca o curiozitate.
Pe teren accidentat n-am fost decât puțin. Suspensia și construcția mașinii o fac să meargă bine pe tot felul de drumuri neasfaltate cu viteze la care aș fi simțit că Mondeo se va destrăma în câteva secunde. N-am avut ocazia să intru pe noroi sau nisip adevărat, dar am încredere că s-ar descurca bine, comportamentul pe teren “alternativ” fiind un avantaj pe care Jeep insistă mult față de alte SUV-uri de oraș de la concurență.
Am ieșit iarna de câte ori a nins puternic în București, dar n-am avut ce concluzii trage: Compass a mers ca tancul prin orice zăpadă de iarna trecută, așa că tot nu sunt lămurit care-i sunt limitele. Nici n-a fost nevoie să trec mașina pe modul Snow, că oricum pe Auto se adaptează singură bine la astfel de condiții.
Consumul mare este principala problemă a mașinii. În oraș consumă cam 13-14 litri/100 km, ceea ce este mai mult decât mă așteptam. La 70-90 km/h consumă cam 5-7 litri, la 120 km/h cam 8 litri, la 140 km/h cam 10 litri. Per total, cu vreo 2.000 km în oraș și 1.000 km pe drumuri la viteze de peste 100 km/h, am o medie de 12,7 litri/sută. Nu știu ce-a băut cel care a scris în broșura oficială 8,7 litri în oraș și 5,9 litri extraurban, că nu obții atât nici dacă o arunci din avion, ca-n bancul cu Trabantul.
Explicația este că mașina este grea și motorul e mic, așa că efortul maxim se face când trebuie să pună în mișcare mașina de la zero, moment când înghite benzină cu găleata. Cum Bucureștiul are traficul pe care-l are, pornirile de pe loc se fac foarte des. La regim de drum întins, indiferent de viteză, consumul este mult mai acceptabil spre decent pentru un SUV pe benzină.
Sunt curios dacă un motor mai mare ar fi avut un consum mai mic, dar în România acesta este cel mai mare motor pe benzină vândut la Compass. Mai există motoare diesel, dar am exclus din start varianta aceasta de la achiziție. Dacă vă interesează Compass-ul, nu credeți ce scrie în specificațiile oficiale, ci faceți un testdrive, resetați computerul și vedeți ce consum obțineți.
Compass mi se pare că arată bine și călătorești confortabil în el, mai ales că eu vreau o mașină care sa mă ducă în siguranță și confort de la A la B, nu caut senzații tari (cam greu cu SUV-ul, oricum). Mașina merge bine pe orice tip de drum, dar vine cu dezavantaje precum consumul mare, mult peste specificațiile declarate.
Un alt dezavantaj este prețul, după cum vă ziceam. Pe listă, mașina mea costă 36.000 de euro și ceva; eu am luat-o cu 28.000. Pentru aceiași 28.000 €, vă invit să configurați un VW Tiguan sau Skoda Karoq și să vedeți că veți avea dotări mai bune, mașinile având mai multe dotări standard decât Jeep Compass și opționale mai ieftine sau mai variate.
Sigur, aici vor apărea cei de la Jeep și vor spune că ei au tabla mai groasă, mecanica mai bună, suspensiile sau frânele mai bune, sistemul 4×4 mai bun șamd. Este posibil să le aibă, mașina chiar pare bine făcută, dar diferența de preț rămâne mare.
Opționalele sunt și ele scumpe: cruise control adaptiv și haionul acționat electric costă împreună 1.160 de euro, scaune față încălzite și volan încălzit costă 625 euro, mult peste cât cer alți producători pe aceleași dotări.
Aș vrea să zic aici câteva cuvinte și despre Autoitalia, de unde am cumpărat mașina: oameni profesioniști, servicii cu scăpări inexplicabile. Cu oamenii am comunicat foarte bine când am dus mașina în service pentru instalarea camerei marșarier. Ca serviciile suport, însă, e ceva dubios. De exemplu, când am luat mașina nu am primit și manual, iar unul nu este disponibil nici acum, la 7-8 luni de la introducerea pe piață a modelului. Veți spune că ce nevoie am de manual. Păi uneori vrei să afli ce ulei folosește mașina, ce se întâmplă la o apăsare lungă pe telecomandă, cât timp stau aprinse farurile după încuiere, cum se adaptează climatizarea la schimbările de sezon, ce-i zbârnâitul ăla de apare la 60 km/h șamd.
Și aș fi luat un manual în engleză, dar e foarte greu de găsit unul pe net, mai ales că mai diferă specificațiile. Mă rog, m-am descurcat, dar tot nu știu cum se schimbă ștergătorul de lunetă. Mai mult, site-ul Jeep România nu are nici măcar broșura de specificații a mașinii. Am trecut odată pe la Autoitalia și chiar l-am întrebat pe un vânzător ce-i răspunde unui client care-l întreabă cât e garda la sol sau capacitatea portbagajului; a ridicat din umeri. Ciudat. (Site-ul englezesc are una bună, apropo).
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
116 comentarii
07/06/2018 la 7:03 AM
A fost masina de test drive cumva?
Karoq încă nu apare cu opțiunea de benzina în configurator
Andrei M.(Citează)
07/06/2018 la 10:51 AM
Nu, era nerulată.
Karoq a apărut, și-a comandat un prieten, dar recent au scos posibilitatea de a comanda pe benzină.
nwradu(Citează)
14/06/2018 la 5:07 PM
pentru karoq s-a terminat cota de motoare pe benzina alocata Romaniei pentru 2018. Trebuie sa astepti 2019 ca sa poti comanda.
bogdan(Citează)
07/06/2018 la 7:58 AM
nu e mai bine antifonată, e motorul mai silențios, pentru că benzină.
vali(Citează)
07/06/2018 la 8:02 AM
Chestia cu ventilatia este problema la multe masini. Treapta 3 nu este suficienta si 4 este tornada, iar 5 si 6 nu se mai simte nimic, adica sunt puse degeaba.
Masina arata bine de tot, are forme mai barbatesti sa zic asa, oricum arata mult mai bine decat Tiguan si probabil sta si mai bine pe teren accidentat.
Sa o stapanesti sanatosi si sa faci multeee plimbari in zone montane ca sa te bucuri ca ai luat SUV. Frumos articolul.
Stefanut(Citează)
07/06/2018 la 8:12 AM
Zici ca ai dat teza de doctorat.
Interesant e ca ai zis de turbo lag. Eu conduc 1.4 tsi de la vag de 10 ani si nu l-am simtit.
Pe octavia consumul este cam 9.5 in oras si 5.5-6.5 afara in functie de cat de tare merg.
Avantaj masina nemteasca, ce sa zic.
Desi consumul la jeep nu mi se pare exagerat. Pretul mi se pare exagerat :-)
Robo(Citează)
07/06/2018 la 8:32 AM
Cu ce compari cand zici ca nu ai simtit lag-ul? Ca altfel – doar te-ai obisnuit :)
geretus(Citează)
07/06/2018 la 9:40 AM
cum e cu galagia la viteze de autostrada pe Octavia?
Andrei Monenciu(Citează)
07/06/2018 la 9:44 AM
se poate.
am condus si benzina aspirat inainte vreo 3 ani si am condus si niste TDI-uri ocazional, eu zic ca stiu cum se simte lagul la un TDI clasic.
dar cred ca iti poti da seama si fara sa ai termen de comparatie din felul in care reactioneaza masina.
acum daca e sa fiu 100% precis, as zice totusi ca tsi-ul de 150 cp de pe octavia are la turatii mici un lag (aproape imperceptibil) fata de tsi-ul de 122 cp de pe golf V.
nu e ceva ce sa tin minte :-) dar intr-adevar pt ca am termen de comparatie pe motor similar, pot sa zic ca parca parca se simte.
sau poate e din cauza ca toata masina e vizibil mai putin sprintena decat golful, desi e mai puternica (golful era absolut impecabil)
in alta ordine de idei, mai voiam sa zic pt Radu ca in primii kilometri motoarele asta TSI consuma niste ulei, deci e bine sa stii ce ulei iti trebuie, ca din manual nu e intotdeauna clar (mai ales ca nu ai manual)
si consumul mai scade dupa cateva mii de km.
Robo(Citează)
07/06/2018 la 9:49 AM
@Andrei Moneciu
pe mine nu ma deranjeaza zgomotul la viteze de autostrada, as zice ca nu e excesiv, asta in conditiile in care am si bare deasupra si si alea fac zgomot.
exista zgomot, desigur, nu e ca la mercedes.
depinde ce fel de persoana esti – eu de ex. nu-mi bat capul cu asemenea lucruri, dar cunosc oameni care nu pot merge cu masina daca au un “greiere”, deci….
Robo(Citează)
07/06/2018 la 9:55 AM
Defapt avantajul este ca e masina mai aerodinamica.
Shack(Citează)
07/06/2018 la 10:43 AM
Nu se simte atît turbo-lag-ul, fiindcă turbocompresorul e mic. Ce simte Radu e probabil reacția cutiei de viteze, care după ani de mers cu manuală nu reacționează niciodată exact cum ai fi vrut tu. Eu conduc un 1.6 turbo benzină și față de un diesel nu are deloc lag, iar agrementul e net superior.
Consumul e mare, dar la un șifonier de 1700 de kile nu mă surprinde.
Sînt însă foarte sceptic că poți configura un VW mai ieftin, la aceleași dotări. FOARTE sceptic.
Emil C(Citează)
07/06/2018 la 10:55 AM
si eu zic ca e de la cutie nu de la motor
Robo(Citează)
07/06/2018 la 11:22 AM
Încearcă pe site la ei. De discount față de prețul de listă nu mai zic.
Cineva și-a luat recent karoq cu dotări similare, ușor mai bune, dar nu 4×4, cu 25,3k euro.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 11:25 AM
De la ce-o fi. Poți conduce un Ecosport sau Vitara S, ca să numesc două ieftine, și să vezi diferența de reacție la pedală între normal și sport.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 8:27 AM
farurile furate de la Tiguanul vechi
Giovani(Citează)
07/06/2018 la 8:30 AM
Tare asta cu modul sport pe motorizarea ta.
Adrian(Citează)
07/06/2018 la 3:58 PM
Dacă Ecosport are pe motor de 1 litru, putea pune și Jeep.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 8:41 AM
E ciudat ca la o decizie de 28.000eu sa ajungi presat de timp.
Alex(Citează)
07/06/2018 la 10:05 AM
E destul de clar ca a fost un pic de impulse buy, i-a luat ochii reducerea :-)
Mi se intampla si mie atunci cand ma gandesc prea mult la o achizitie si nu reusesc sa ajung la o concluzie, cum a fost si cazul lui.
Robo(Citează)
07/06/2018 la 10:55 AM
Aveam nevoie de mașină, nu am stat să o aștept pe cea perfectă. Deja căutam de jumătate de an.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 8:47 AM
Practic, conectand telefonul pt android, isi ia netul prin USB?
lichu(Citează)
07/06/2018 la 10:54 AM
Da. De fapt telefonul tău rulează totul și folosește ecranul mașinii ca display.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 8:54 AM
nwradu.ro – singurele articole cu test-drive-uri pe care le citesc până la sfârșit.
Adrian(Citează)
07/06/2018 la 12:25 PM
singurele articole de pe internet pe care le citesc pana la sfarsit.
GabrielG(Citează)
07/06/2018 la 3:21 PM
Ciudat, că nu sunt așa bune. Scriu mai bine despre alte subiecte.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 8:56 AM
Nu are e-manual in setările din meniu?
Nico(Citează)
07/06/2018 la 10:56 AM
Nu.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 9:12 AM
Am avut ocazia sa conduc varianta diesel limited edition 4×4 in Elvetia timp de o saptamana si mi-a placut masina. Insa am observat ca la plecarea de pe loc cutia automata parca se misca foarte incet si cu mult “lag”. Dar asta pana sa schimbe in a 3a. Dupa viteza a 3a zici ca era racheta si schimbarile intre trepte erau muuuult mai line.. foarte “smooth”. In schimb cand schimba din viteza 1a in a 2a si din a 2a in a 3a se simtea ca si cand ar fi fost un incepator la volan si ar fi schimbat vitezele.
Ai intampinat si tu asta? Sau o fi aut masina respectiva ceva la cutie.
In rest nu am avut ce ii reprosa. Am avut varianta full option cu (cred) toate dotarile posibile pe ea si m-am simtit foarte bine in ea conducand-o.
Drumrui bune fara evenimente neplacute!
DTC(Citează)
07/06/2018 la 9:17 AM
LE* Parca arata mai bine pe alb. :)) Desi se murdareste mult mai repede.
– https://drive.google.com/file/d/1IIWie2c5Utl2VeXjJZw7UnvvXmt06nLn/view?usp=sharing
– https://drive.google.com/file/d/1rewJsc_6Bw9BURCaAQaW1pnwLBtOB2RL/view?usp=sharing
DTC(Citează)
07/06/2018 la 10:58 AM
Nu, dar practic vorbești de altă mașină. Orice schimbare de motor sau cutie modifică comportamentul.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 9:38 AM
Apare numarul scris pe jos in parcare, in prima poza.
Cosmo(Citează)
07/06/2018 la 9:42 AM
nu e ăla numărul, el are ceva cu NWM (pentru cunoscători).
vali(Citează)
07/06/2018 la 11:29 AM
Eram parcat în locul altcuiva.
Nu, am pus GIP.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 9:43 AM
Masini, routere, burgeri, etc.
Daca de unboxing nu mai poate fi vorba ca a trecut ceva timp, nu crezi ca ar fi timpul si de un review Matilda?
Poti merge pe modelul pentru masina: apect, dotari, consum, cat costa o revizie, ce e bine si ce e rau.
:D :D :D
mucea(Citează)
07/06/2018 la 11:15 AM
Da de ce? Vrei sa-ti iei si tu?
geretus(Citează)
07/06/2018 la 2:40 PM
Wanker much?
Pyro(Citează)
07/06/2018 la 9:59 AM
“Cu o masă totală proprie de 1.638 kg, motorul de 1,4 litri este la limită pentru a propulsa mașina.”
Corect ! Ar fi trebuit sa-l iei cu 1,8-2 litri sau la 1,4 ar fi mers Vitara.
JeanValjean(Citează)
07/06/2018 la 11:00 AM
Aș fi luat, dacă aveau.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 10:06 AM
Masina are start-stop? In Oras economiseti ceva combustibil cu un sistem de genul. La a mea se simte diferenta cand e on vs off.
Donion(Citează)
07/06/2018 la 11:01 AM
Cu start-stop e acel consum.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 10:23 AM
Frumoasa masina!
Sa o stapanesti sa natos si multi km fara probleme!
Spune-mi te rog are distributie pe lant?
Legat de consum …vad ca este apropiat de consumul care il obtin cu un motor de 2L aspirat- Subaru Forester!
Cosmin(Citează)
07/06/2018 la 11:02 AM
Mulțumesc! Pe lanț, da.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 2:19 PM
de ce tot intreaba lumea daca e pe lant? s-au mai culcat unii pe-o ureche cu BMW pe lant si li se rupea motorul in doua de faceau infarct :)
Giovani(Citează)
07/06/2018 la 3:22 PM
Eh, ține mai mult distribuția. E ok, probabil se strică altele :P
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 10:31 AM
In poza 18 ce se vede pe acolo pe tubulatura de evacuare si pe piulitele de prindere de la scut, mizerie sau rugina?
ipo(Citează)
07/06/2018 la 2:41 PM
Asta ma pregateam sa intreb si eu
Pyro(Citează)
07/06/2018 la 3:23 PM
Habar n-am, nu-mi dau seama din poze.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 10:33 AM
Ah, cool. Ziceam sa schimbe poza daca e.
Cosmo(Citează)
07/06/2018 la 10:37 AM
13-14 consum ?? Te-am mai intrebat. La ce iti trebuie Jeep (SUV) in oras??
Si eu am cautat, analizat 3 luni tot felul de variante in jur de 20.000.Si am ajuns la Honda Civic.Nu detaliez ca e prea mult.Masina este impecabila, exceptionala.1.5 si 182 cp.Consuma 8 in oras.Automata.Si cu mult mai multe optiuni.Dar nu imi trebuie 4X4.Si nici piele.Si nici trapa.Si e cu vreo 7000 mai ieftina.
Adi(Citează)
07/06/2018 la 10:48 AM
Nu prea te cred cu 8 la sută în oraș. În ce oraș?
E modelul ăsta nou, cu aspect… să zicem ciudat? :)
Emil C(Citează)
07/06/2018 la 3:24 PM
Îmi place mai mult cum vezi drumul din SUV, mă simt mai bine, mai în siguranță etc.
Dacă mă interesa strict consumul, luam altceva.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 10:40 AM
Cum e cu ecranul in consola centrala? Am facut un test drive cu o masina care il avea in pozitie asemanatoare si parca imi distragea atentia prea mult. Era prea mare distanta de la drum la ecran. Mai ales cand trebuia sa verific GPS-ul sau ceva. Ca si cum m-as fi uitat tot timpul la schimbator cand schimbam viteza. Pentru mine era mai bine cand le puneau pe bord sau macar cat de cat la nivelul ochilor.
Cosmo(Citează)
07/06/2018 la 3:27 PM
E ok-ish. O poziție mai bună e cea de la BMW sau Ford, cu “tableta” ieșită deasupra consolei, dar nu mă deranjează nici cum e la Jeep.
Îmi pare rău că instrucțiunile de la Waze nu apar și în centrul bordului. Cele de la navigația mașinii apar, dar nu o folosesc.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 10:43 AM
Foarte faina masina!
Am o intrebare: daca radarul este pozitionat asa jos (sub numarul de inmatriculare) nu se murdareste des? Nu se decupleaza si iti afiseaza erori?
La Vitara radarul este in sigla, mult mai sus de numar. Intr-un an am primit 2 avertizari de decuplare a lui.
Si o recomandare: la urmatoarea masina pune cruise control adaptiv. E absolut bestial pe orice tip de drum, nu doar pe autostrada.
MariusR(Citează)
07/06/2018 la 3:29 PM
Aș fi pus și la asta, dar am luat-o cu ce avea ea. Și mie îmi place cel adaptiv, e mult mai confortabil uneori chiar și în oraș, mai ales dacă face și oprire și pornire.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 10:44 AM
@Petcu… ti-ai muscat degetele sa nu zici inca nimic de motor, nu?
@Radu – felicitari pentru articol, esti aproape iertat ca a durat 6 luni. Masina arata foarte bine, atat interior cat si exterior. Si nu-ti face probleme, nu exista masina perfecta care sa le aibe pe toate. Si mie imi place de mor masina mea (Honda Civic), dar tot ma enerveaza mici chestii, cam ca la ale tale: clima sufla tot barbar; consumul un pic cam mare etc.
Dar ce nu mi-e clar: ai facut doar 3000km in 6 luni? Ca in acest caz nu pare justificata achizitia unei masini.
Corny(Citează)
07/06/2018 la 10:49 AM
so basically ai luat 4×4 dar nu l-ai folosit niciodata :D
iesi un pic cu ea de pe asfalt :)
add(Citează)
07/06/2018 la 3:38 PM
Ba da, 4×4 e folosit mereu la accelerație mai rapidă, la frânare, la zone ude. Nu-i bun doar dacă mergi prin pădure la off-road ca la carte.
Nu țin musai să văd ce poate mașina pe noroi pentru că apoi ar trebui să pierd timp și spălând-o. E o mașină, mă duce de la A la B, dar nu sunt fascinat de ea. În primul weekend după ce am luat-o nici nu am condus-o, că am ieșit fără mașină prin oraș.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 4:57 PM
Cu 2X4 scoteai 1 litru/100 km in minus la consum doar din greutatea transmisiei.
ipo(Citează)
08/06/2018 la 11:57 AM
is curios cum ajuta 4×4 la franare :))
add(Citează)
07/06/2018 la 10:57 AM
Lagul e sigur de la turbina si nu de la cutia de viteze? Intreb pentru ca si eu am trecut de la benzina aspirata la benzina turbo si, desi aveam emotii de cum se va simti masina, pot spune ca sunt perfect multumit de inexistenta lagului. Ce mai condusesem inainte cu turbo, erau diesel-uri, de la acelasi producator fara twinscroll sau twinturbo, deci lesinate rau in turatii mici.
Asta noua, un 428i, e twinscroll si pot spune ca se simte ca si aspiratul dinainte. Iar singura ezitare care vine, chiar si la full-throttle, este de la cutia de viteze. In sport, cutia schimba aproape perfect, poate asta e ceea ce-ti lipseste tie.
Referitor la consum, m-am lamurit si eu ca masa masinii impreuna cu curba de cuplu la turatii joase (mde, e turbo) fac sa ai consum destul de mare in oras, indiferent de cat de batraneste ai vrea sa conduci.
Octav(Citează)
07/06/2018 la 11:39 AM
428i are 2 turbine din ce stiu eu, una pt turatii mici si una mai sus, e normal sa nu simti lagul ca e deja amorsata turbina de turatii mici.
add(Citează)
07/06/2018 la 12:12 PM
nu, twinscroll inseamna ca e o singura turbina care colecteaz evacuarea din 2 cai, fiecare de la un grup diferit de cilindri.
twin turbo este cu doua turbine si este pe motorizarile regina, 3L diesel si benzina.
Dar da, ai dreptate, twinscroll ajuta, ca si twin turbo, in turatii joase, doar ca principiul de functionare este diferit.
Octav(Citează)
07/06/2018 la 1:13 PM
pretty interesting: https://www.youtube.com/watch?v=T7JTRRlSEYI
add(Citează)
07/06/2018 la 3:43 PM
Uite și aici o explicație bunicică pentru twin scroll http://www.e-automobile.ro/categorie-motor/20-general/53-twin-scroll-turbo.html
Posibil ca BMW să facă altfel gestiunea subansamblelor sau motorul mare trage bine chiar și până să fie ajutat de turbo.
Nu știu exact ce fac setările Sport, fiecare producător poate modifica ce vrea prin ele, dar de cele mai multe ori am văzut că mașina reacționează mult mai rapid la accelerație, plus schimbarea mai sus a treptelor.
nwradu(Citează)
08/06/2018 la 11:59 AM
de obicei modul sport doar seteaza unde schimba cutia cat sa fie tot timpul in plaja de turatii a turbinei. in mare.
add(Citează)
07/06/2018 la 11:32 AM
Altul care nu pricepe, tie la ce iti trebuie sedan in oras? Ia un Aygo si ai rezolvat problema.
Omule trebuie sa pricepi ca unora le plac SUV-urile la fel cum tie iti place sedanul. Faptul ca ai o privire de ansamblu mai buna, ai un portbagaj mult mai util configurabil, spatiul interior mai aerisit, pentru unii conteaza. Tie nu-ti trebuie 4×4, altii considera ca ii ajuta la dinamica masinii si ii ajuta iarna. Tie nu-ti trebuie trapa, altul nu ar conduce nimic fara trapa. Mai terminati odata cu tampeniile astea staliniste, nu suntem toti la fel.
Honda tot bord d-ala de troleu are, de zici ca te dai cu 61 pe Iuliu Maniu? Tot infotainment-ul ala facut de pusti de generala care se misca cu viteza melcului mort si are grafica de acum 15 ani? Tot materialele alea jalnice si finisari dubioase in spate? Tot masticul ala de SuperNova il are in portbagaj? Tot spatiul ala la cap in spate mai prost decat in Matiz?
PS: al doilea paragraf e doar sa-ti arat ca nu suntem toti la fel, asa cum tie iti place Honda ta, altul nu ar da nici 10 mii pe ea, nu 20.
zetanu(Citează)
07/06/2018 la 11:35 AM
Și mai e ceva. Radu, ca și alții, nu au job fix, nu se uită la “unde o parchez la muncă, cât consumă că fac dimineața o oră până la muncă” și alte minuni din astea.
vali(Citează)
07/06/2018 la 3:44 PM
Un prieten și-a comandat Karoq. Stă în Otopeni, face 30 km zilnic prin trafic, sunt curios ce consum va obține.
nwradu(Citează)
08/06/2018 la 12:32 AM
As mai adauga un lucru aici. Exceptand anul asta, iarna apare problema cu locurile de parcare (pentru cei care nu-si abandoneaza masina pana se topeste zapada, evident). De cand am SUV nu mai exista problema, iarna sunt mai multe locuri decat in restul anului :)
zup(Citează)
07/06/2018 la 11:41 AM
Dintr-o dată nu sînt similare, una e 4×4, alta ba, ceea ce sigur la FauVe costă o grămadă.
Iar dotări mai bune?… care ar fi?… Eu știu că la VAG și comenzile pe volan costă suplimentar.
Emil C(Citează)
07/06/2018 la 3:44 PM
Păi 25.300 plus 4×4 și ajungi pe la 27-28.000 €.
Serios, folosește configuratorul de la Skoda sau VW și vezi singur cam cât costă cu ce-ți dorești tu. Apoi mai poți scădea vreo 2000 de la acel preț de listă.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 11:46 AM
Conduc acum în US varianta cu motor 2.4 (cutie automata, evident) :) Consumul este de 9.5 (25mpg) în aproximativ 2000 km parcurși până acum
Cosmin(Citează)
07/06/2018 la 11:47 AM
Ce-mi plac mie comentariile la posturile cu masini. Fac popcorn de cum vad titlul.
add(Citează)
08/06/2018 la 12:27 AM
Nu prea inteleg deloc de ce oamenii au pareri atat de puternice despre ce
masina sa-ti iei tu din banii tai. Aproape ca m-am certat cu cativa cand mi-am schimbat masina.
zup(Citează)
08/06/2018 la 12:00 PM
e din cauza nevoii de confirmare a deciziilor proprii.
add(Citează)
07/06/2018 la 12:04 PM
destul de mare consumul, în rest pare ok :)
să o conduci cu bine!
Radu(Citează)
07/06/2018 la 12:12 PM
Asa e.Altceva nu am de facut decat sa te mint pe aici legat de cosnum.De fapt ai dreptate, am gresit putin.Azi dimineata imi arata 7.9.Orasul nu e decat Bucuresti.
Adi(Citează)
07/06/2018 la 12:22 PM
Fix la asta ma gandeam eu cand a zis Radu ca nu e nevoie sa tipi la cel cu care vorbesti. Eram cu un prieten pe autostrada Soarelui si la 110, 120 km/h nu auzeam ce zice, trebuia sa il intreb de 2 ori, iar eu tipam la el sa fiu sigur ca ma aude din prima. Skoda Octavia. Ca era RS nu cred ca are importanta.
GabrielG(Citează)
07/06/2018 la 12:53 PM
la RS sunt jantele mai mari si alea aduc un plus de zgomot in habitaclu. Acuma depinde si de an.
Andrei M(Citează)
07/06/2018 la 12:32 PM
Ziceai de un review pentru Android Auto… Da, te rog! La stilul tau ingineresc cred ca imi vei raspunde la toate nelamuririle pe care le am de cand tot caut informatii despre el.
Iona(Citează)
07/06/2018 la 3:45 PM
Mai bine mă întrebi direct ce vrei să afli, că cine știe cât durează review-ul ăla :P
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 12:57 PM
Şi eventual un post cu discounturile obţiunute la achiziţie: eu la Jetta de la 18k preţ de catalog am scos-o în 15k
Cosmin(Citează)
07/06/2018 la 3:47 PM
Îți zice nashu_mare câteva discount-uri, că tot cere niște oferte în perioada asta. Cred că 10-15% dă oricine, poate și mai mult dacă-i prinzi în ultima lună din trimestru sau iei ceva de pe stoc.
Dacă vânzătorul se prinde că vrei musai mașina aceea, nu-ți mai dă, că știe că o vei lua oricum.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 1:17 PM
Da zarururi d’alea mari nu are? Care se agata de oglinda?
Cezar(Citează)
07/06/2018 la 3:48 PM
Nu, dar ciudat este că nu are nici busolă. Cu un nume precum Compass, mă gândeam că are și o busolă prin bord. Are doar una electronică, dacă vrei.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 3:09 PM
Eu merg pe ideea ca este de la ambele. Eu tot 1.4 tsi am pe octavia cu DSG, daca e in sport si cutia tine motorul la peste 2000 de ture e ok, nu are lag, accelerezi si pleaca. Daca nu e in sport, cutia tine motorul la maxim 1500 de ture si atunci apare lag. Oricum comportamentul este normal. Ai zis ca nu ai mod sport, incearca in manual sa o lasi mai turata si sa accelerezi, nu cred sa mai existe lag
Mihai(Citează)
07/06/2018 la 3:48 PM
Asta mă gândeam acum, că voi încerca să plec de pe loc în manual și să văd dacă sunt diferențe.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 3:12 PM
Ce model? Eu la 140 pe autostrada tin sistemul audio pe minim cand doarme copilul in spate si aud muzica totusi, cand auzi motorul da, este zgomot, insa la mers constant nu se aude. In schimb se aud suspensiile la denivelari de iti vine sa dai muzica la maxim…
Mihai(Citează)
07/06/2018 la 3:34 PM
a ta e break sau sedan si ce an? chiar asa rau e cu suspensia? La drive test nu-ti dai seama ft clar, de aia intreb. Ar fi de ales intre un Golf 7 highline si un Octavia dotata bine, ambele 1.5 TSI 150 CP si break.
Andrei M(Citează)
07/06/2018 la 3:29 PM
1) Nu am inteles bine… consum in oras de 13-14 ?! Am luat in aceasta primavara o Kuga Diesel 2.0l AWD, iar consumul mediu este 8,5 l. Nu am trecut prin iarna cu el inca, dar fac drumuri pe DN1 pana spre Snagov destul de des. Pret – 27.000 eur.
De ce ai ales benzina? Ar fi f. interesanta o discutie despre Diesel Euro 6 vs. Benzina in general…
2) Ce ai facut cu masina veche ?! Foarte concreta intrebarea…
Multumesc de raspuns, as aprecia.
Dixie(Citează)
07/06/2018 la 3:50 PM
Nu am vrut diesel pentru că nu vreau să contribui la poluarea din oraș. Ar fi ciudat să tot scriu pe aici despre praf, poluare și cum trăim cu 3 ani mai puțin speranță de viață din cauza lor și apoi să cumpăr diesel. În plus, cred că dieselul rentează doar dacă faci mulți km pe an, iar eu nu fac.
Cea veche stă de pomană în parcare. Dacă o vrea cineva, 1.500 euro :P
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 3:55 PM
giveaway? :D
vali(Citează)
07/06/2018 la 4:08 PM
De Black Friday :))
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 4:30 PM
click pe link, cumpără ceva și te inscrii la tombolă :)
vali(Citează)
07/06/2018 la 3:56 PM
Care e aia, Radu ? Vitara ?
:D
Alex. A(Citează)
07/06/2018 la 4:08 PM
Ford Mondeo 2003, 1.8 litri 125 CP, dotări ok, 150.000 km, noxe cam multe.
nwradu(Citează)
07/06/2018 la 11:24 PM
Mama, da’ chiar ca-i veche fosta masina
Pluto(Citează)
07/06/2018 la 3:57 PM
Man, vezi ca ala de zici tu ca e radar e lidar de fapt.
Cypy(Citează)
07/06/2018 la 4:29 PM
Felicitari pentru achizitie! Eu unul am mers pe Mazda CX-5 2.0 AT 4×4. Sunt foarte multumit de alegere, dupa ce am testat cam tot ce era de testat pe piata de SUV-uri in Romania.
Bogdan(Citează)
07/06/2018 la 4:34 PM
Esti ascultator de Guerilla, nu-i asa?
mucea(Citează)
07/06/2018 la 5:02 PM
Ref consum si cutie: eu am un Civic 2008, 1.8 benzina 140 cp manuala. Nu scad sub 10 in oras nici daca ma bati, e drept ca am talpa cam grea. In ultimii 800 km am avut 10.4 si m-am cam abtinut de la golaneala. Trafic de Bucuresti.
Am testat o masina identica si cu cutia aia pilotata i-shift, e o porcarie, pana se hotarasete sa schimbe pe mod auto te calca tramvaiul.
Ref Mondeo: 1500 e cam putin. Eu am scapat anul trecut de un Volvo S40 banzinar 120 cp din 98 cu 1000 de euro in cateva zile. Si avea si cam 250k km la bord, plus ca era zgariata pe toate partile.
ipo(Citează)
07/06/2018 la 11:26 PM
Apropo, legat de consum – nu te gandesti ca mai bine luai un Rav4 hibrid sau alt hibrid pentru oras? Sau era cu mult peste bugetul alocat?
Pluto(Citează)
07/06/2018 la 11:42 PM
La Qashqai daca pun cutia pe modul manual dar nu schimb deloc atunci e pe Sport. Dar nu tu se sugereaza nicaieri asta. Poate e la fel si la tine.
Darius(Citează)
08/06/2018 la 12:38 AM
La Jeep numele de “limited” e invers. Adica aia versiunea cu optiuni limitate, daca vrei full de full, cumperi trailhawk sau overland. Glumesc, dar daca te uiti la optiuni, asa pare.
catalinx(Citează)
08/06/2018 la 6:30 AM
De cand cu cea noua, nu esti mai atent unde o parchezi pe la magazine, cum mergi..etc? Zic pentru ca e o diferenta majora fata de cea veche, nu plangeai langa ford pentru o zgarietura sau o lovitura minora.
Mare atentie cu serviceul autoitalia, una e departamentul de vanzari, alta e postvanzare.
Daca vrei sa nu mai polueze Bucurestiul da-o in afara lui.
Ionut(Citează)
08/06/2018 la 9:54 AM
Păi foarte rapid la Tiguan pe benzina 1.4 tsi 150 de cai prețul începe de la 30.000 de euro, fără să adaugi nici o opțiune suplimentară…
Emil C(Citează)
08/06/2018 la 10:25 AM
asa este dar jur ca acu’ 2 ani cand mi-am luat eu masina Tiguan-ul incepea de undeva de sub 25 de mii, ca daca incepea de la 30, nici nu ma uitam la el.
bine, modelul asta care incepe la 30K are DSG (care parca e vreo 2000 de euro) dar tot e ciudat.
la fel cum e ciudat ca la Karoq nu au decat diesel 115 CP iar la Kodiak doar diesel de 150 CP.
ce se intampla? oare urmeaza sa introduca si benzina sau vor sa omoare K-urile de la Skoda dupa ce de-abia le-au lansat?!
Robo(Citează)
08/06/2018 la 1:44 PM
Eu am discutat cu un dealer VW şi îmi spunea ceva de noile emisii din toamnă, că nu mai iau comenzi decât cu livrare după septembrie, să se dea stocurile existente, nu ştiu sigur despre ce restricţii sunt vorba, cert e că mi-a recomandat din toamnă să cumpăr, când cei de la VW o să introducă şi noi motoare pe benzină în ofertă, eu de ex. mă uitam după Passat care se poate configura doar diesel acum ….
Cosmin(Citează)
08/06/2018 la 5:53 PM
Ar fi interesanta o discutie despre EURO6, fie diesel sau benzina… asa documentata cum o faci tu.
Care-i diferenta de poluare cand e EURO6.
Revenind, consumul tau mi se pare extrem de mare.
Marea majoritate a SUV_urilor sunt diesel totusi, nu degeaba…
Dixie(Citează)
08/06/2018 la 11:17 PM
Nu este vorba doar de poluare (grame co2), ci si ce scoate. Gazele de esapament de la diesel au cancerigeni de tip 1, adica aia mai periculosi. Avea @radu un articol despre asta.
Pluto(Citează)
08/06/2018 la 11:18 PM
Era pentru @dixie
Pluto(Citează)
11/06/2018 la 6:01 PM
Mersi de review; il asteptam de mult. Apreciez ca esti sincer si prezinti si partile mai putin bune ale masinii. Ca si raport pret/dotari, cred ca Sportage/Tucson stau mai bine decat exemplele de la VAG, mai ales ca apar in curand versiunile facelift.
Cu consumul si eu am avut o surpiza similara, dupa ce am luat Tucson-ul. Nu am chiar valorile tale, dar sunt oricum mult peste ce scrie in brosura. (Iarna urban 12%, in primavara a scazut la 10.5).
Sol(Citează)
15/01/2019 la 6:52 PM
Salut, poti sa-mi dai niste detalii despre Android Auto? 1) de unde ai descarcat aplicatia? Mie din PlayStore imi spune ca nu exista pentru tara noastra. 2) Am instalat ceva aplicatie de pe net insa primesc erori la conectarea cu masina. Ai patit ceva similar?
Multumesc
Stefa(Citează)
16/01/2019 la 1:00 AM
Se ia de pe Apkmirror.com Asigură-te că folosești un cablu de calitate cu mașina și portul USB potrivit, dacă ai mai multe. În principiu, instalezi aplicația, conectezi telefonul prin cablu la mașină și de acolo se face automat totul.
nwradu(Citează)