►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Taxa de salubrizare în sectorul 4, mărită de două ori anul trecut, a fost o decizie foarte proastă. Oamenii s-au dus să-și declare veniturile și au stat la cozi lungi, în iarnă, pentru a depune o foaie pe care scria dacă fac mai mult sau mai puțin de 2.000 de lei pe lună.
Am fost o dată pe acolo și o femeie plângea în ușă, că nu mai putea în frig. Coada era atât de mare încât nu toată lumea încăpea în interiorul sediului Direcției de taxe. Goana mare era să depui și să plătești taxa până la o anumită dată pentru a beneficia de o reducere de câțiva lei pe lună.
Pentru PFA-uri și firma a fost un haos la fel de mare. Taxa a crescut mult, a ajuns la 80 de lei/lună, indiferent dacă generezi sau nu gunoi. Poți fi grafician freelancer, lucrând ca PFA, și sectorul 4 te taxează la fel ca pe o firmă ce produce mobilă. Inițial nu se știa ce acte trebuie depuse și unde, nici dacă plătești taxa și ca persoană fizică, dar și ca juridică. Apoi nu se știa exact termenul de depunere, apoi au schimbat formularul, apoi am descoperit că plata prin transfer bancar este foarte complicată, în cele din urmă, după vreo trei vizite la ghișee pentru depus declarații și luat note de plată, am plătit direct acolo cu cardul.
O treabă românească, după cum s-ar spune. Trec peste faptul că sectorul 4 n-a avut nici un beneficiu din toată treaba asta. Primarul Băluță a rupt contractul cu firma de salubrizare și a început să ridice gunoiul cu ADP, care e subdimensionat pentru asta. Coșurile de reciclare selectivă au dispărut. În schimb, a spus inițial că așa taxa va fi mai mică (5,03 lei în loc de 6 lei), după care a mărit-o la 12 lei. Și nesalubrizați, și cu banii luați.
Acum aflu că, pe 6 iunie, Tribunalul București a dispus anularea majorării taxei de salubrizare și se revine la prima taxă, 5,03 lei/persoană și 50 lei/juridică. Încasarea taxei este momentan suspendată. Decizia tribunalului este de primă instanță, poate fi atacată cu recurs, primarul sectorul 4 deja a dat vina pe PNL și a anunțat că o va ataca.
Nu știu ce să mai zic. Niște oameni fără nici cea mai mică idee despre administrarea orașului ne conduc viețile și noi suntem forțați să jucăm după cum cântă ei.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
11 comentarii
08/06/2018 la 11:57 AM
Presupun că dacă am plătit în avans pe un an pot să îmi iau la revedere de la banii ăia. Măcar au adus o parte din pubelele de reciclare selectivă, din 3 zone cât aveam înainte în jurul casei, acum e doar una.
nihasa(Citează)
08/06/2018 la 11:25 PM
Epic, da. Ia-ți adio. Problema e cum spune Radu in ultimul paragraf, doar că e la nivel național.
Mihai vecinul(Citează)
08/06/2018 la 12:31 PM
Am mai spus-o: e ironic cum bâlbele de genul asta lovesc cel mai tare tocmai in votantii lor.
Catalin Tanase(Citează)
08/06/2018 la 12:48 PM
si ei inca ii voteaza…
Bogdan(Citează)
08/06/2018 la 5:11 PM
Normal că încă îi votează! Și în restul țării e la fel. Mie mi se pare uimitor cum oamenii se plâng că le e greu, dar nu realizează că ăștia sunt principalii responsabili, pt că i-au condus 20 din 29 de ani!
Catalin Tanase(Citează)
08/06/2018 la 2:41 PM
Eu am platit pe firma 80 de lei x 12 luni minus 40% reducere, adica 576 de lei. Dacă revin la 50 de lei, parcă văd că nu vor mai face nicio reducere, deci voi plăti 600 de lei pe an.
aurel(Citează)
08/06/2018 la 2:53 PM
Ca si baietii de mai sus…am platit si eu un an in avans. ca deh, daca tot nu fac murdarie in bucuresti macar sa platesc.
animaloo(Citează)
08/06/2018 la 6:09 PM
Eu am platit in avans prima varianta a taxei, a fost un schimb indelungat de mailuri sa-mi recuperez diferenta, dar in mod surprinzator s-a rezolvat intr-un final.
Pyro(Citează)
08/06/2018 la 10:29 PM
interesu’ ii mare nu-i asa?
toteu(Citează)
08/06/2018 la 10:50 PM
Eu am platit pe persoana fizica ca nu am primit impunere pe firma. Pe urma a venit impunerea pe firma prin martie. Logic trebuia sa platesti suma mai mare, adica p efirma in cazul meu. roaga-i pe aia sa transfere suma pe PJ. Nu s-a putut, am platit integral pe PJ, apoi sa imi recuperez banii pe PF. Dupa cereri si multe mailuri mi-au trimis banii in cont pe PF. Acum de fapt cu astia 50 pe firma poate o sa avem si mai mult de plata, eventual PF+PJ de la aceeasi adresa.
Ionut P(Citează)
08/06/2018 la 10:51 PM
inca ceva: https://www.facebook.com/Salva%C8%9Bi-Sectorul-4-1873335359618848/
o pagina cu toate nenorocirile facute de baluta si mafia de la 4.
Ionut P(Citează)