Poate că abordez greșit depresia

Da, o abordezi gresit. Banii nu au nici o legatura cu psihicul, poti fi fericit cu o felie de paine sau poti sa fii cu psihicul la pamant in timp ce conturile pleznesc de prea multi bani.
Depresia e un dezechilibru chimic al creierului (lipsa endorfinelor) care nu are nicio legatura cu statutul social, cu finantele, cu zambetul afisat in public. Din pacate, multi confunda depresia cu tristetea. Multi depresivi sau cu fond depresiv (ca mine, de exemplu) pot functiona in parametri normali in societate atata timp cat fac terapie sau/si, in cazul depresiilor cronice, iau o combinatie de antidepresive. Iti recomand sa citesti “Demonul amiezii” de Andrew Solomon ca sa intelegi mai bine depresia.
Tot ce pot sa spun e ca episoadele depresive sunt absolut cumplite. Nu vreau sa intru in prea multe detalii, dar tot ce pot sa-ti spun e ca poti sa devii complet nefunctional in cazul depresiei clinice.
Pastilele pot ajuta pana la un punct, psihologul ajuta. Sunt extrem de multi depresivi in jurul nostru care nu cauta si nu primesc ajutor. Multi somatizeaza si apar diverse boli, dar aici intram in alt subiect.
Depresia , desi e considerata adeseori un moft, e una dintre cele mai periculoase si imprevizibile manifestari ale psihicului uman.

Ce tare esti, tii neaparat sa dovedesti toate cliseele referitoare la ingineri.

Dude, depresia e o boala, nu o joaca. Asa cum nu te vindeci nici macar de o raceala cu “o schimbare de perspectiva”, asa nu te vindeci nici de depresie.

Cand esti trist ca te-a parasit gagica sau ca nu ti-a iesit nu stiu ce combinatie, aia nu e depresie.

Să-i spui cuiva cu depresie “hai, că poate trece. Nu mai fi deprimat!” e ca și cum i-ai spune cuiva cu astm “Hai respiră, e destul aer în jur!”

@robo: cînd ești trist că te-a părăsit gagica, aia nu e depresie”
eu zic că ai punctat bine, DE CE și CIND aia e sau nu e depresie ? este una din cauzele clare de depresie, dar uneori generează și alteori nu generează depresie.

Discuția e complicată fiindcă există atât componenta genetică (mecanismele care controlează chimia creierului) – cât și cea culturală, a așteptărilor care sunt puse în spinarea fiecăruia dintre noi, începând din copilărie dar mergând mai departe până la pensie.

Alice Miller a studiat în anii ’70 problema deprimaților cu cariere de succes (“The Drama of the Gifted Child”, 1979) și a descoperit – surprinzător? – că în spatele fiecărui om de succes au fost niște părinți cu comportamente mai degrabă narcisiste, dacă nu psihotice. Bine, e vorba de fondul cultural și de așteptările sociale, cel puțin prin anii mei de școală copiii de tipul “golănaș”, cu risc de intrat în găști și de cules cu miliția de pe stradă erau tratați mai degrabă cu mănuși de către părinții care gândeau în termeni de “îi iau aia, îi fac aia, măcar să se țină de școală!”. În același timp premianții clasei înghițeau pe bandă bătăi, restricții și pedepse, din gura părinților ieșind doar răutăți (încurajate poate și de profesori): “poate, dar nu vrea! brânză bună în burduf de câine! îl bat să fac om din el!”.

Asta transcende linii culturale sau frontiere naționale: e vorba de modul în care a evoluat societatea umană, ca mediu orientat mai degrabă spre stabilitate și pe respectarea unor reguli de conviețuire pașnică în cadrul tribului propriu, progresul fiind bazat mai degrabă pe excepționalism decât pe experimente individuale.

GabrielG: Eram sigur ca apar specialistii in fiinte umane, political correctness si alte notiuni a la 2018 la articolul asta. Iata ca au aparut chiar de la primul comentariu. Omul a exagerat cand a spus ca i-ar bate pe umeri. Daca citesti urmatoarea propozitie vei afla ca zice “ma rog, nu chiar asa”.

Nu m-am dat specialista, n-am zis nimic de PC, am vorbit strict din perspectiva cuiva care sufera (in caz ca trebuie sa ma justific, ca sa intelegi de ce ma bag in discutie).
Poate ar fi bine sa fii un pic deschis la discutii, cine stie ce lucruri noi mai afli.
Nu cred ca am injurat pe tarlaua virtuala a lui Radu, nu am venit cu nspe mii de volume si carti care sa-mi sustina vorbele, doar am intarit faptul ca omul chiar nu stie ce vorbeste, si cred ca o sa-i fie bine dupa articolul asta – poate ajunge sa empatizeze si sa inteleaga fenomenul. Sau nu, ca doar nu-i musai sa ne pricepem la toate.

am ras, mi-ar fi placut sa fac eu gluma asta :))

ei, nu e chiar asa de mirare, daca stai sa te gandesti cum ne raportam noi romanii la problemele psihice: “exista doar nebuni si oameni normali, nimic in between”; “mersul la terapie e rusinos”; “barbatii nu plang/ nu sufera” etc

am intalnit de multe ori ideea asta: “daca esti deprimat sau ai o problema de natura psihica/ emotionala, e suficient un efort de vointa ca sa scapi de problema”, cu corolarul “daca nu scapi e pentru ca nu esti suficient de puternic”.

adica, nu uita ca la noi in tara dependenta (de alcool, droguri etc) este vazuta in continuare ca un viciu, adica e vazuta ca o slabiciune morala a omului, si nu ca o problema de natura medicala cum e de fapt.

Şi eu aveam aceeaşi părere despre depresie în urmă cu câţiva ani. Pe urmă am trecut în clasa a 11-a.

Inginerul:
Și într-a douăsprezecea ai căzut iar în depresie pentru că se termina școala.

Ca venea Bacu’

Anthony Bourdain din cate am citit eu, a fost un alcoolic si drogat toata viata lui.

Nu spun nimic de succesul profesional, dar in plan personal din cate am inteles a fost un dezastru.

Cred ca articolul asta e o gura de aer pe subiectul asta vs ce mai e pe internet. Da, cel mai bun medicament este get over it. Orice altceva e frectie la picior de lemn. Toata lumea sufera de depresie in cursul vietii de cel putin cateva ori, mai intens sau nu, mai mult timp sau mai putin…de la caz la caz. Am renuntat sa mai cred ca sunt special flower si lovit de viata si etc. atunci cand mi am dat seama ca pe toata lumea doare in pla de depresia mea si ca toti sunt preocupati de depresiile lor. Si nu ca m am vindecat dar m am distantat si nu ma mai gandesc la asta foarte des. Ma axez pe obiectivele mele.. si da, si eu ma intreb de multe ori cum de boschetarii aia amarati sau lumea care sufera ENORM nu se sinucide…o fi vorba de lipsa de curaj? O urma de speranta? Ar fi interesant de aflat..