►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știri despre tehnologie – 11 iunie 2018
Încă două avioane Boeing 737-800NG au intrat în flota TAROM »
Vodafone a lansat oferte noi de roaming pentru cei cu cartele, cu trafic de Internet în Spațiul European Extins, dar și în afara lui, și vin la fix pentru sezonul concediilor.
Decizia Comisiei Europene de a limita tarifele de roaming în Spațiul European Extins la valorile naționale a fost bună, dar internetul a rămas scump în afara acestor țări.
Anul acesta eu am călătorit mai mult în afara SEE (Thailanda etc) și… am închis datele. Toți operatorii au un tarif de aproximativ 11 euro/MB pentru majoritatea țărilor sau, altfel spus, 11.000 de euro/GB. Să pun asta în alt context: un GB de trafic costă cât o mașină nouă.
Nu-i vorba de social media, dar mi-ar fi plăcut să pot schimba o vorbă cu cei de acasă și altfel decât depinzând de wifi-uri publice. Țin minte și o experiență inedită din aeroportul din Turcia: am deschis telefonul după aterizare, s-au sincronizat emailurile și au venit restul notificărilor, am trimis un mesaj pe messenger că am ajuns cu bine, a venit SMS-ul care mă informa cât sunt tarifele, m-am speriat și am închis datele. Costul? Am dat 18 euro pe 6 MB de trafic, consumat în câteva secunde.
Cu noile oferte Vodafone, cei cu cartele pot comunica la un preț foarte decent și din multe țări străine.
Există Opțiunea de 4 euro, unde primești și 1.400 MB în țările SEE (Uniunea Europeană, plus Islanda, Lichtenstein și Norvegia). Dacă-l consumi pe tot cel de roaming, depășirile costă 6 euro/GB.
Practic, asta scade mult costul total în roaming SEE al celor cu cartelă, care până acum plăteau mai mult pentru acces la roaming. Dacă nu mă înșel, opțiunea cea mai ieftină cu beneficii în roaming era anterior cea de 10 euro.
Dacă veți călători într-una din țările din lista de mai jos, din afara SEE, există o opțiune numită Oferta 15 cu Roaming: costă 15 euro și include 5.000 MB trafic de date în SEE, plus 1.000 MB trafic de date în următoarele țări: Australia, Canada, China, Elveția, Georgia, India, Indonesia, Israel, Jersey, Kenya, Kuweit, Macedonia, Monaco, Muntenegru, Republica Moldova, Serbia, Singapore, SUA, Thailanda, Turcia, Vietnam. Conține și 2.000 de minute/SMS-uri în roaming SEE și 100 de minute/SMS-uri în afara SEE.
Nu-i toată lumea acolo, nici pe departe, dar sunt destinații turistice populare pentru români între ele.
E un pas înainte spre o reducere a tarifelor în roaming, așa că dacă vă pregătiți de un concediu, studiați noile oferte și activați ce vi se pare potrivit.
« Știri despre tehnologie – 11 iunie 2018
Încă două avioane Boeing 737-800NG au intrat în flota TAROM »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
35 comentarii
11/06/2018 la 12:16 PM
Radu, o fi articol publicitar, asta e, dar te rog nu te mai lasa pacalit( sper ca nu e intentionat) de textele corporatiste de la Vodafone.Adica nu mai scrie 1400 MB!!! Ca nu e altceva decat manevra de PR! Ca sa para mai mult.Cred ca intelegi bine ce spun.
Multumesc.
Adi(Citează)
11/06/2018 la 2:40 PM
Ai prefera sa scrie 1.3671875 GB ? Cred ca intelegi ce spun
C(Citează)
11/06/2018 la 4:59 PM
Multi văd, putini pricepe! Dacă tăceai….nu spun si continuarea că risti să pui mana pe carte si te curentezi.
Adi(Citează)
11/06/2018 la 5:31 PM
Ma faci si pe mine sa pricep, te rog?
Ce anume a gresit Radu cand a scris 1400 MB? Te referi la faptul ca a scris 1.400 (cu punct)?
C(Citează)
11/06/2018 la 12:27 PM
niciodata nu am reusit sa inteleg pe deplin si din prima ofertele companiilor de telefonie, ma supara teribil ca ofertele astea sunt in mod intentionat complicate by design, asa ca nu numai ca nu stii care e cea mai buna optiune pentru tine, dar uneori nici nu stii ce ai cumparat.
am fost client VDF din 2002 pana in 2016, cand m-am mutat la Orange, si din cauza acestui motiv (celalalt a fost magaria ca la abonamentele vechi primesti mai putin pe bani mai multi, adica iti trag teapa pentru ca esti client vechi, ceea ce e absolut sinistru)
de exemplu la ofertele astea nu inteleg pentru ce sunt, atat timp cat acum la orice abonament cu internet ai internet inclus si cand esti in roaming (in UE).
eu la abonamentul meu de la orange am 6GB pe luna in interiorul UE.
deci de ce exista aceste oferte? nu cumva ca sa mai cumperi ceva desi nu ai nevoie?
Robo(Citează)
11/06/2018 la 1:53 PM
In primul rand astea sunt oferte prepay, nu abonamente. Compari mere cu prune.
In al doilea rand e si normal ca abonamente vechi sa aiba mai putine resurse la preturi mai mari decat alea noi. Cu timpul apar oferte tot mai bune, care nu ti se aplica in mod automat. Deoarece ai un abonament, tarifele nu se pot modifica “din mers” fara a resemna contractul. Evident ca nu te retine nimeni sa renegociezi abonamentul, chiar si fara a achizitiona un telefon nou.
Asa se face ca eu, pe orange am nelimitat in retea, 2000 de minute in afara retelei si 12GB de date in primul an, totul la 7 euro pe luna (fara achizitia unui telefon), pentru ca am sunat si am cerut o oferta noua.
PS: nu mai fiti negativisti, ca nu va vrea nimeni raul, sunt doar niste conditii comerciale la mijloc
Catalin Tanase(Citează)
11/06/2018 la 2:09 PM
1. nu vad ce importanta are ca sunt prepay. Prepay, ne-prepay, la acelasi lucru folosesti serviciul iar banii cu care platesti prepay-ul sunt la fel cu aia cu care platesti nepripaiul.
2. de ce nu se aplica in mod automat ofertele mai bune la abonamentele vechi?
ce motiv exista, in afara de dorinta companiilor de a mai stoarce niste bani de la clientii care nu sunt atenti?
serios, re-semnarea contractului (care e oricum online) e problema?!
comportamentul asta gen “daca nu esti atent, te-am jumulit” e aproape escrocherie.
Robo(Citează)
11/06/2018 la 3:20 PM
1. Are foarte mare importanta si nu are legatura cu banii! Iti mai amintesti cand Connex/Vodafone ii suna pe cei cu abonamnte vechi de tip Connex Cent sa ii convinga sa renunte la ele si sa treaca la un plan tarifar mai nou? Ete d’aia, pt ca operatorii nu pot modifica UNILATERLAL un abonament, si asta e un lucru foarte bun, crede-ma!
2.Vezi punctul 1. Sa presupenem ca ar fi ok sa-ti modifice planul tarifar fara acordul tau, asa cum vrei tu. Sa zicem ca intra un nou portofoliu de abonamente si te trece automat la altul, in aceasi gama de pret. Dar ce faci daca noul plan tarifar nu e pe placul tau, dar operatorul face asta unilateral? Vezi? De asta zic ca e bine ca operatorul nu poate face singur modificarile astea fara acordul tau scris/telefonic
In loc sa te plangi ca e escrocherie, mai bine pune mana pe telefon si suna la operatorul tau sa-ti iei o oferta mai buna, ca e clar ca stii de existenta ei.
Robo, nu stiu cati ani ai, dar am senzatia ca faci parte din generatia asta de mileniali plangaciosi si permanent ofensati. Fii barbat, ce dracu! :)
Catalin Tanase(Citează)
11/06/2018 la 3:32 PM
Greu de crezut; la UPC maresc automat latimea de banda (sau cel putin o faceau in trecut) cand apareau abonamente noi.
Pyro(Citează)
11/06/2018 la 3:42 PM
@Pyro, mareau latimea de banda fara a schimba abonamentul. Nu invalideaza ce am scris mai sus
Catalin Tanase(Citează)
11/06/2018 la 4:16 PM
“Buna ziua. Incepand cu data de 1 iunie, abonamentul dvs de 29 de euro va costa 15 euro, cu pastrarea exact a acelorasi resurse.
Motivul este alinierea cu noile preturi practicate la abonamentele noi”
SAID NO TELECOM COMPANY EVER.
crezi ca de teama ca ar putea fi refuzate?!
Robo(Citează)
11/06/2018 la 4:35 PM
Asa. Ref la faza cu millenials – nu, din pacate nu sunt.
Insa cred ca tu esti, si iti spun de ce. Tu ai crezut ca pe mine ma deranjeaza jecmaneala asta pentru ca eu am fost jecmanit. Nu e cazul. Stiam de mult de mizeria asta si am renegociat periodic (cel putin din 2010).
Pe mine ma deranjeaza lipsa de etica si faptul ca multi oameni sunt pacaliti.
Dar tu ai crezut ca sunt asemanator tie, adica ma gandesc doar la mine.
Robo(Citează)
11/06/2018 la 12:28 PM
Sau rămâne varianta “clasică”, achiziționarea unui sim din țara în care te afli. Chiar acum câteva zile am luat o cartelă din Turcia – Turkcell- cca 70 de lei -6 GB. (plus 5000 de minute în rețelele turcești dar astea sunt mai puțin importante spre deloc). Altfel la 6 euro /1 mb în roaming ar fi fost jale.
cata(Citează)
11/06/2018 la 12:48 PM
Da, dar asta presupune sa ai 2 telefoane sau un dual sim suficient de destept incat sa stie frecventele din tara respectiva (de obicei la dual sim-uri e o lista mai restransa de frecvente suportate, si cu cat e mai exotica tara cu atat sansele sa-ti mearga scad)
Sorin(Citează)
11/06/2018 la 6:16 PM
De asemenea, in US nu poti face asta. Cartelele lor pre-pay cu internet cele mai ieftine sunt pe la 30 USD, viteza slaba, net putin.
Matilda(Citează)
11/06/2018 la 12:59 PM
Sau pur si simplu inlocuiesti sim-ul din RO, cu sim-ul din tara in care te aflii. Din punctul meu de vedere WhatsApp-ul ( aplicatia va continua sa functioneze pe numarul din RO ) acopera toate nevoile de comunicare.
Bogdan(Citează)
11/06/2018 la 2:09 PM
Whatsapp continua sa functioneze cu nr.din Romania dupa ce tu ai schimbat cartela cu una din Turcia? Interesant.Tu ori nu ai whatsapp ori doar ai avut de gand sa schimbi cartela!
Adi(Citează)
11/06/2018 la 2:42 PM
Whatsapp continua sa functioneze cu numarul vechi. Am probat asta de cateva ori cand am fost in tari din afara UE
C(Citează)
11/06/2018 la 1:09 PM
Dar la oferta de 4 EURO ai 100 minute/sms-uri nationale.
Cam putin totusi pentru 4 saptamani.
Plus ca inainte de a schimba ofertele anul trecut prin octombrie, la oferta de 7euro aveai toate beneficiile din tara (mai putin pe partea de net).
Catalin(Citează)
11/06/2018 la 2:35 PM
Bravo dom’le !
“Condiții comerciale” ale lor, plătite cu banii mei….
Oare cum se face că eu, client vechi Vodafone din 2002 (abonament), și client vechi RCS-RDS din 2010, mă simt bine tratat de RCS și rău tratat de Vodafone…???
Deci unii pot alții nu … pentru că …”condiții comerciale”…
Singer(Citează)
11/06/2018 la 3:32 PM
Oare pentru ca ai un abonament cu conditiile tehnice si oferta din 2002? Fa unul adus la zi. Poti prin portare sau chiar la Vodafone.
Si vei putea lua telefoane la pret promotional de la toti. Mai putin aia care nu au in oferta (parca e cazul la digi)
nashu_mare(Citează)
11/06/2018 la 2:59 PM
Numarul tau de telefon este de fapt contul de WhatsApp, verificarea lui se face doar la instalarea aplicatiei pe telefon, in rest aplicatia are nevoie doar de o conexiune activa la internet.
Bogdan(Citează)
11/06/2018 la 3:19 PM
Waw..much offer..
Mai multi mega, fara minute locale. No txs.
Iugas(Citează)
11/06/2018 la 3:32 PM
Tocmai ce m-am uitat peste sms-ul cu beneficiile avute in roaming la inceputul lunii mai: la “oferta”10 am avut acelasi nr. de date si in plus 700 minute internationale pe mobil.
Astea da oferte…
Iugas(Citează)
11/06/2018 la 4:36 PM
Ce jegosi! Chiar ma uitam si nu intelegeam ce e “nou” la oferta asta, ca parea sa fie ce activasem si eu acum aproape o luna. Sper sa se pastreze conditiile optiunii vechi la prelungire, altfel ma portez unde vad cu ochii.
Oricum m-au facut la faza asta, capatasem obiceiul sa tin activa cea mai mica optiune (5-6 euro) si sa activez astea cu roaming doar la nevoie, o data la cateva luni. Acum va trebui sa o tin pe asta de 10 euro activa permanent, n-am nevoie de roaming dar am nevoie de minutele alea “internationale” in vreo 10 tari :(
Sorin(Citează)
11/06/2018 la 5:18 PM
Mulțumesc pentru sfat ! :)
Normal că am negociat cu Vodafone, obligat de măgăria lor față de clienții noi, și am acum un abonament minimal de 2.88 €, doar voce, strict pentru zonele din Ro în care RCS nu are semnal.
Baza este abonamentul de la Digi :)
Și, on topic, pentru roaming, până anul trecut, am folosit cartelă cumpărată din din UK.
De astă vară, de când cu noile tarife, am inceput sa folosesc roaming de la RCS. Am folosit roamingul doar în UE, UK și Suedia.
Off topic : Big like pentru nwradu și pentru Nashu’ mare :)
Singer(Citează)
11/06/2018 la 7:56 PM
Cred ca nu ai avut vreodată un business. Ai 2 situatii:
A. Ă expirat abonamentul (care are o perioada de contract minima – poti iesi doar cu penalitati) si i-ti poti negocia relativ simplu si usor noile tarife (în linie cu piața, cu uniunea, cu vecinul, etc). Niciodata nu voi suna clientul sa ii scad abonamentul fara sa castig nimic (alinierea la resursele mele, blocarea clientului pe o perioada mai lunga, etc) – operațiunea costa bani
B. Dacă ești în contract, esti in contract – operatorul trebuie sa livreze ce scrie pe contract, tu folosesti si plătești. Punct. Pentru ca asa se fac investițiile- cu resurse financiare clare. Altfel vezi punctul A.
CristiX(Citează)
11/06/2018 la 8:51 PM
Asa e, nu am avut niciodata un business.
Dar cu ideile astea ale tale, ceva imi spune ca tu ai avut mai multe, pentru ca nici unul nu a durat, pentru ca ti-ai pierdut clientii, asa ca ai fost nevoit sa incepi altele.
Ce nu intelegeti tu este ca e mai important si mai profitabil pe termen lung sa-ti fidelizezi clientul tratandu-l de o maniera corecta decat sa-l jecmanesti de niste bani atunci cand nu e atent.
Dovada e ca eu am plecat de la VDF si voi pleca si de la Orange daca voi fi tratat la fel.
Sigur, piata de telecom este de fapt un oligopol, ceea ce face lucrurile cu atat mai incorecte pt client, dar nu-i problema, ne mutam de la un operator la altul la fiecare 2 ani.
Robo(Citează)
11/06/2018 la 8:11 PM
Adica se alege exprimarea in mb ca sa para ca-ti dau marea cu sarea. Ai 1,4 giga.
Kopa_Kopan(Citează)
11/06/2018 la 9:15 PM
Ai dreptate cu oligopolul. Dar ceed ca aici se opreste dreptatea ta.
Inteleg partea cu fidelizarea de care vorbesti tu, dar asta nu poate fi tradusa prin aliniere continua la piata. Trebuie cu totii sa invatam ce este acela un contract si ca semmarea unor contracte inseamna asumarea conditiilor acestora (se presupune ca acest contract este echitabil si cunoscut de parti la momentul semnarii).
Eu sunt la vodafone de ani de zile si fidelizarea s a tradus printr un discount ocazional la telefon, o negociere mai buna (probabil) la contractare dar mai presus de toate de servicii de calitate, nu de pretul cel mai mic. Dar deh, asta caut eu.
CristiX(Citează)
11/06/2018 la 10:38 PM
Eu, bineinteles, nu vorbeam de perioada de 2 ani sau cat o fi specificata in contract. E normal ca pe perioada aia sa nu se schimbe nimic. Eu vorbeam de situatia in care au trecut 4-5 ani de la semnarea initiala si te trezesti ca platesti dublu abonamentul in timp ce primesti de 2-3 ori mai putin decat la un abonament nou (e un exemplu care mi s-a intamplat mie).
Robo(Citează)
11/06/2018 la 11:41 PM
@Robo: am inteles mai bine acum doleanta ta. Sunt de acord cu tine ca nu e cea mai fair abordare, câteodată te face sa te simti ca ultimul… client. Din pacate abordarea nu se va schimba prea curând pentru ca de obicei acolo sunt profiturile unei companii din acest domeniu. Si ne întoarcem la vorba romaneasca: dacă nu casti ochii, casti punga.
P.S. același lucru l am pățit și eu, ca si tine. Acum țin un reminder la 3 luni inainte de expirare pentru negociere.
Să auzim de bine!
CristiX(Citează)
11/06/2018 la 9:39 PM
Boss, lasa asa… whatsapp-ul funcționează pe numarul înregistrat la început indiferent cate sim-uri schimbi dupa. Cand te întorci in tara treci pe sim-ul inițial si e totul ok.
Coco Moll(Citează)
11/06/2018 la 9:52 PM
Bine, ma pentru tine 0,0014TB sau 0.0013671875TB, depinde cum privesti lucrurile.
rumbu(Citează)
29/10/2018 la 1:36 PM
Nu stii, ce scrii. Oferta cu 4 euro oferă 1400 mb de net in roaming. Si care e problema? Esti greu de cap sa intelegi?
Costin Red(Citează)