►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mi se pare interesant cum hardware-ul jocurilor a ajuns în ultimii ani într-o perioadă de ușoară plafonare, ceea ce mi se pare că le permite și mai multor oameni să se joace ceva bun fără a avea PC-uri scumpe cât Cumințenia Pământului.
Asta e cumva în contrast cu toată copilăria mea, când de la an la an jocurile noi cereau hardware parcă dublu ca performanțe față de cel anterior, de niciodată nu puteai fi “la zi”. Nici n-am fost vreodată la zi, de altfel, că m-am luptat multă vreme cu un 486 și apoi cu un Duron 800, dar părea că în fiecare an, dacă nu chiar semestrial, apăreau noi plăci video ce schimbau totul, iar procesorul era la fel de important în întreaga ecuație.
Prin comparație, în prezent chiar și nVidia a stat doi ani între generațiile de plăci video. Seria GeForce 10xx a fost lansată în 2016, în 2017 nu a apărut nimic nou, anul acesta vor lansa seria 11xx cândva în iulie sau august. Sporul de performanță nu mă aștept să fie uriaș; sunt convins că, folosind placa mea GeForce 1060, mă voi putea juca în condiții mai mult decât acceptabile orice joc nou.
Ba chiar, dacă vă uitați prin sistemele de gaming veți vedea că și hardware-ul se împarte în două categorii: cel foarte performant, necesar de obicei pentru shootere, și cel mediu, potrivit pentru jocuri tip MOBA (Dota 2, Heroes of the Storm șamd), care sunt în continuare foarte, foarte populare. Mă uitam zilele trecute că s-a organizat un turneu mare de Hearthstone, care este un joc de cărți. Nu m-aș fi așteptat niciodată ca acest joc să se bucure de ani de zile de succes.
Într-un fel, ca rezumat, aș spune că software-ul, jocurile, au ajuns la un nivel creativ atât de mare încât nu efectele vizuale țin oamenii implicați, ci mecanismul în sine. Accesul tot mai răspândit la Internet a crescut importanța componentei multiplayer a jocurilor, modificând ponderea importanței acesteia în întreaga experiență.
A crescut calitatea software-ului și asta a micșorat nevoia de a crește hardware-ul.
Nici n-am mai zis nimic de procesoare. Cred că puțini oameni simt nevoia unui procesor de ultimă generație sau a mai mult de 16 GB memorie RAM.
Sunt tare curios cum văd producătorii de hardware toată această situație pentru că sigur nu îi bucură. Oamenii nu mai au motive să facă upgrade-uri în același ritm ca anterior și nu văd cum ar putea rezolva problema aceasta. Producătorii de chipseturi “diverse” produc și pentru alte industrii, iar nVidia a intrat bine de tot în zona automotive și cloud computing. Sunt însă curios ce planuri sau în ce alte direcții merg Intel și AMD în acest sens.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
11 comentarii
29/06/2018 la 8:24 AM
Și eu am tot un 1060. Aproape totul rulează full detail in 2560×1440. Întradevăr, este prima placă video cu care pot juca pe detalii maxime și jocurile apărute la doi ani de la lansarea plăcii.
Cătălin Tănase(Citează)
29/06/2018 la 9:27 AM
Acelasi lucru are trebui sa se intample si in cazul telefoanelor. Chiar nu e nici un motiv plauzibil pentru care sa apara modele noi (s9, s10) in fiecare an.
Irina(Citează)
29/06/2018 la 9:28 AM
AMD produce pentru consolele SONY si Microsoft daca tin minte bine.
Software-ul folosit pentru dezvoltarea jocurilor este cel care a ajuns sa fie plafonat, DirectX, OpenGL si ce s-o mai folosi nu au mai fost actualizate major de mult timp.
Creatori de jocuri nu au simtit nevoia de functii noi, de briz-briz-uri suplimentare fata de ce se poate scoate deja din engine-urile care se pot face pe API-urile curente.
Vezi de exemplu ce transformare este intre WoT vechi si cel curent, la capitolul apa, iarba, copaci. Acelasi GTX1060 cu 6Gb sau GTX970 sunt de ajuns pentru jucat 1080p si 1440p cu toate detaliile si anti-aliasing-urile.
Gaelex(Citează)
29/06/2018 la 9:38 AM
In ultimii doi ani a fost si ne unia cu criptominerii. Multi oameni nu reusit sa cumpere o placa video noua, daca cererea este f mare ce motive avea sa scoata noua generatie. I-a ajutat si concurenta care nu este ceva mai in urma.
Valentin(Citează)
29/06/2018 la 9:46 AM
De fapt software-ul prost optimizat duce la justificarea hardware-ului nou pentru multă lume. Așa cred oamenii că au nevoie de 16 sau 32 GB RAM pentru Photoshop și/sau Illustrator sau nu știu ce placă video într-un laptop. Acum apar tot felul de laptopuri de gaming subțirele și cu 1060 în ele pe care nu le poate alimenta uneori nici încărcătorul, dar mai bateria internă. Sau acel MateBook Pro de la Huawei care nu poate menține viteza procesorului cu bateria internă, ci doar când e conectat la priză.
Cu toate astea oamenii sunt convinși că ăla e progresul și că au nevoie de hardware an de an.
dam167(Citează)
29/06/2018 la 9:52 AM
Se apropie si Moore’s law de sfarsit.
Oricum, urmatorul domeniu cred ca va fi dezvoltarea de hardware si jocuri pentru AR.
Giani Mucea(Citează)
29/06/2018 la 10:21 AM
Probabil la Intel share-ul de procesoare desktop in cifra de afaceri e undeva la maxim 10-15%.
https://www.statista.com/statistics/263559/intels-net-revenue-since-1999/
Mai nou se focuseaza foarte mult pe IoT, AI, SSD storage, data centers si altele.
alexEAT(Citează)
29/06/2018 la 11:02 AM
Haha, buna comparatia cu Cumintenia Pamantului ! Asta imi aduce aminte de Ciolos care n-a fost in stare sa puna diferenta si am ramas si cu banii luati si cu opera necumparata.
JeanValjean(Citează)
29/06/2018 la 5:14 PM
Critical miss, Radu. Hardware-ul PC s-a plafonat a pentru ca cele mai multe jocuri AAA se vand acum pe consola (la mare distanta de PC).
Sol(Citează)
30/06/2018 la 8:23 AM
Producătorii de hardware(placi video) nu au dus-o deloc rău in ultimi ani mai ales datorită minerilor de crypto…
Dan(Citează)
30/06/2018 la 9:53 AM
radu e total pe langa, mai bine te abtii sa scrii unele articole la cateva categorii daca nu le intelegi decat sa te faci de ras in halul asta
ahahaha(Citează)