►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Folosesc de mulți ani o periuța de dinți electrică, așa că mi-a fost ușor să recunosc că acest DiamondClean Smart de la Philips este la alt nivel. Partea “Smart” din nume se referă la o aplicație de telefon care, deși nu mă așteptam, este foarte utilă celor care vor să ducă la maxim igiena dentară.
Specificații Philips Sonicare DiamondClean Smart:
Preț: 1.199 lei la eMAG, Altex, Flanco, Philips.
Eu am testat pachetul HX9903/13 și despre acesta voi vorbi. Mai există și HX9924/47 și HX9954/57 care includ mai multe accesorii. Am punctat mai jos diferențele. Găsiți mai multe detalii pe site-ul oficial Philips.
Eu am testat pachetul cu codul HX9903/13 și despre acesta voi vorbi. Cutia, mărișoară, include cele de mai jos:
Mai există și HX9924/47 și HX9954/57 care includ mai multe accesorii:
Mai există și HX9903/03, care este la fel ca cea testată de mine, dar pe culoare albă.
Mânerul este lung și acoperit cu un material plăcut la atingere, un pic moale, ceea ce-i dă un aspect premium față de restul periuțelor de tip “plastic strălucitor” din piață. Are două butoane pe el, on/off și reglarea intensității în trei trepte, iar mai jos de acestea sunt niște indicatoare luminoase ce arată modul în care funcționează periuța (Clean, White+, Gum Health etc).
În capătul de jos al mânerului este un indicator luminos ce se aprinde mov dacă detectează că îți apeși prea tare dinții, iar periuța vibrează discret. E un sistem clasic de avertizare pentru periuțe electrice; Philips l-a făcut, pe acest model, să arate bine difuzând lumina prin acel inel transparent din capătul periuței.
În pachet am avut trei capete de periere. Nu știu prin ce mecanism, dar periuța detectează automat ce cap montezi pe ea și adaptează și software-ul după acesta.
Cele trei capete sunt:
Alte pachete includ și un cap pentru curățarea limbii, care are peri fini. Respirația urât mirositoare poate fi diminuată prin curățarea temeinică a limbii (care are multe bacterii pe ea), așa că poate fi util și acest cap de periere. Poate fi cumpărat și separat.
Mie mi-a plăcut că aceste capete au o formă alungită, nu rotundă ca la majoritatea periuțelor electrice, ceea ce duce la o curățare mai bună a dinților. Perii sunt suficient de lungi și aș spune de duritate medie, lipsind eventuale elemente din plastic ceva mai dur, cum am văzut la unele periuțe ce includeau un cap special anti-tartru.
Mi-a plăcut și că sunt făcute dintr-un material moale. Zona în care stau înfipți perii este moale și nu-i problemă dacă te lovești cu ea de dinți sau gingii.
O mică problemă constructivă este că nu găsești scris pe fiecare cap numele său. Sunt scrise acele C3, G3, W3, dar după un timp uiți pentru ce-i fiecare. Ce-i drept, când le înfigi în periuță se aprinde becul relevant de pe model, dar preferam să le identific mai rapid.
Tocul de transport este un alt accesoriu cu aspect premium, făcut dintr-un material plăcut la atingere. Înăuntru este spațiu pentru mânerul periuței și două capete de periere, cu tot cu plasticele lor de protecție.
Modelele mai avansate au toc de transport cu conector USB, fiind capabile să încarce periuța.
Tot în pachet am primit și încărcătorul wireless al periuței și un pahar de sticlă. Le tratez împreună deoarece paharul are baza ușor convexă, fiind gândit să se așeze peste încărcător și tu să pui periuța în pahar atunci când nu o folosești. Personal nu sunt mare fan al prizelor plasate în baie (sau măcar nu al aparatelor lăsate permanent conectate la priza din baie), așa că eu aș încărca-o oricum în altă cameră.
Sistemul pare să aibă aici o ciudățenie: dacă spargi sau pierzi paharul, poți încărca în continuare periuța, dar trebuie să o ții rezemată de ceva pentru a nu cădea din încărcător. Acesta mi s-a părut singurul punct slab (sau măcar bizar) al construcției, deși poți comanda alt pahar prin service-ul Philips.
Funcționează foarte bine, desigur. Mânerul este mai silențios decât ce-am eu acasă, ceea ce e foarte bine, și-mi place că este lung. Parcă îl țin mai bine în mână și îl orientez mai ușor prin dinți.
Capetele se conectează și se detașează fără mare efort, iar forma lor lunguiață, cum spuneam, mi se pare un avantaj pentru că acoperă o suprafață mai mare, “îmbracă” mai bine dintele în timpul spălării. Totul e ușor de utilizat, butoanele sunt bine integrate în carcasa mânerului, dar se apasă ușor, iar avertizarea de presiune prea mare este ușor de simțit și văzut. În plus, zona în care sunt înfipți perii este moale și nu te jenează dacă o atingi de dinți sau gingii.
Bateria are o autonomie declarată de 14 zile, ceea ce mi se pare foarte rezonabil, fiind o cifră suficientă chiar și pentru un concediu mai lung. Încărcarea durează câteva ore, dar asta nu e o problemă, eu de obicei las periuța la încărcat peste noapte sau peste zi și nu-mi pasă exact în cât timp se umple bateria.
Capetele au o vibrație pe mai multe direcții. Am încercat să o filmez în slow motion, dar e dificil chiar și la 240 fps. 62.000 de mișcări pe minut înseamnă cam 1.000 de mișcări pe secundă, greu de văzut chiar și în slow motion. Reglarea intensității de periere schimbă amplitudinea totală a mișcării, după cum era de așteptat.
Periuța detectează automat capul de periere montat și comută pe modul adecvat. Îl pui pe cel de albire și periuța trece singură pe modul White+; desigur că poți alege altul, dacă vrei.
Cele patru moduri sunt:
Alte modele mai avansate au și al cincilea mod, cel de curățare a limbii împreună cu capul special pentru așa ceva.
Modurile merg mână în mână cu aplicația de telefon Philips Sonicare, care e de ajutor pentru cei ce vor un periaj temeinic și atent. Sigur că poți folosi periuța și fără aceasta, dar utilizarea aplicației vine cu câteva avantaje pe care le-am detaliat mai jos.
Eu am instalat-o pe telefonul Android, dar există și varianta pentru iOS. Periuța folosește conectivitate Bluetooth 4.0 pentru dialogul cu această aplicație.
Știu că poate părea ciudat să te speli pe dinți cu telefonul mobil rezemat de chiuvetă și ochii în el, dar, cum spuneam, apar niște avantaje în utilizarea acestei aplicații.
Cel mai mare este că periuța, folosind un senzor de poziționare intern, își dă seama dacă periezi exteriorul sau interiorul dinților. Aplicația îți spune pe ce zonă a danturii să periezi și, folosind acel senzor, îți arată pe ecran cât de mult ai insistat pe fiecare parte a dinților. După câteva secunde, îți spune să treci la altă zonă a danturii, că-ți arată pe ecran o hartă virtuală a acesteia.
La finalul periajului, dacă nu ai insistat suficient pe toate părțile dinților, există posibilitatea unei perioade numite TouchUp. Aplicația îți spune ceva de genul “uite, mai bagă câteva secunde pe partea interioară din stânga jos”, ceea ce mi s-a părut foarte mișto pentru cei ce vor un periaj uniform, complet. Pe termen lung, te obișnuiești să speli bine dinții pe toate părțile și să fii eficient în această operațiune.
O altă funcție este cea a unor programe de îngrijire pe care le poți urma cu ajutorul aplicației. Un chestionar rapid te întreabă care sunt problemele pe care vrei să le rezolvi, având de ales între respirație urât mirositoare, tartru, gingii sensibile șamd. Alegi unul din ele și aplicația creează un program de 21 de zile în care-ți spune cum să te periezi și cu ce cap, ceea ce poate (probabil) va îmbunătății situația.
Aplicația are și posibilitatea de a marca anumite zone. Poți spune unde ai gingii sensibile, unde ai carii șamd, dar din păcate aici aplicația are niște limitări greu de înțeles: poți marca doar trei zone în total. Mie mi-ar fi plăcut posibilitatea de a crea o hartă mai detaliată a danturii, să-i zici exact unde ai carie, unde ai gingia sensibilă (mie-mi sângerează într-un singur loc, de exemplu, unde doi dinți au crescut ciudat și gingia e subțire), unde poate nu ai un dinte șamd. Poate într-o versiune viitoare?!
Mi-a plăcut și partea de sfaturi din aplicație. Ți se dau tot felul de informații bune despre sănătatea danturii, precum ce generează respirația urât mirositoare șamd.
Aplicația Sonicare ține și evidența utilizărilor și-ți recomandă când să schimbi capetele de periaj.
Conectivitatea se face prin Bluetooth, după cum spuneam. Periuța activează bluetooth-ul când pui mâna pe ea și-l dezactivează aproape imediat ce o lași din mână, iar eu n-am avut probleme cu conectivitatea și detecția periuței. Mai mult, nu există lag, aplicația detectează aproape instantaneu faptul că ai schimbat unghiul de periaj. Accelerometrul din periuță este folosit și ca să te avertizeze că, de exemplu, miști prea mult periuța peste dinți în loc să o lași să insiste pe fiecare dintre aceștia.
Nu știu în ce măsură adulții sunt pregătiți să se obișnuiască cu ideea de a ține telefonul mobil cu ei când se spală pe dinți, deși avantaje sunt destule, dar pentru copiii cred că este o idee foarte bună. Copiii cu siguranță ar face acest lucru, iar în timp se vor obișnui cu ideea că un periaj trebuie să dureze vreo 2-3 minute, să abordeze pe rând fiecare zonă a danturii, să insiste pe ambele părți ale dintelui, să folosească viteza corectă de periere șamd. Cei de la Philips au făcut suficient de bine aplicația încât să nu fie doar un asistent pentru periaj, ci să aibă și un rol secundar educativ pe termen lung.
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
Mi-a plăcut Philips DiamondClean Smart, este o periuță de calitate din toate punctele de vedere. Acum câțiva ani, când am văzut prima oară o periuță de dinți conectată la telefon, am zis că tehnologia merge prea departe, dar aplicația Sonicare și senzorii din periuță merg bine împreună pentru a monitoriza dacă te periezi eficient pe dinți, așa că cei ce iau în serios igiena dentară probabil vor fi mulțumiți să o aibă.
Preț: 1.199 lei la Philips.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
44 comentarii
28/05/2018 la 7:39 AM
Prețul ok pt o periuța de dinți decentă mi se pare undeva la 200 de lei. Hai, 500 lei pt una performanta. Dar 1100 lei pt o periuță de dinți… mi se pare prohibitiv pt majoritatea posesorilor de dinți.
Motanes(Citează)
28/05/2018 la 9:34 AM
E vârful de gamă, ca să zic așa. Există destule periuțe electrice și în bugetul de care spui tu, dar mi se pare mai interesant de știut până unde se poate merge, nu care-i entry-level-ul.
nwradu(Citează)
28/05/2018 la 9:43 AM
“1100 lei pt o periuță de dinți… mi se pare prohibitiv pt majoritatea posesorilor de dinți” – corect, dar merita sa abordezi problema ca una de mentenanta vs reparatie. 1100 de lei inseamna nimic cand vine vorba de reparatii mai complexe ale dintilor.
Giani Mucea(Citează)
28/05/2018 la 11:43 AM
Review-ul mi se pare cu atât mai util cu cât produsul este mai greu accesibil. Periuțe de 200 de lei are mai toată lumea, nu e nimic de povestit.
Comentariul meu are strictă legătură cu prețul, review-ul e ok, mai cu seamă că nu pot să dau 1.100 de lei doar din curiozitate: “Ia să văd ce știe asta să facă de costă o treime din salariul meu!”
Motanes(Citează)
28/05/2018 la 8:37 AM
Ai testat pachetul HX9903/13 și despre acesta ai vorbit ? :)
Cip(Citează)
28/05/2018 la 9:35 AM
Da, de la o vreme încerc să scriu doar despre produsele testate :P
nwradu(Citează)
28/05/2018 la 8:48 AM
Bun, ca de obicei, review-urile tale sunt super-detaliate. ?
Dar întrebarea care este pe buzele tuturor, cred, este cum se compara cu un Braun? Trebuie sa fi folosit unul-doua modele până acum.
Alex Sinov(Citează)
28/05/2018 la 9:47 AM
N-am nici o idee.
nwradu(Citează)
28/05/2018 la 10:38 AM
Eu folosesc Braun modelul cel mai ieftin cu acumulator, ala de 80 de lei, cu temporizator de 2 minute, de vreo 4 ani. Mi se pare super ok. combinat cu o spatula elvetiana pentru limba, luata din Auchan, ata dentara si – foarte important – irigator bucal.
Toate astea se completeaza foarte bine unul pe celalalt, pentru ca actioneaza foarte diferit si nu ai sanse nici cu cea mai performata periuta cu 20 de capete sa cureti relativ complet dantura.
Giovani(Citează)
29/05/2018 la 10:54 AM
Am folosit eu doua modele de Braun, cel mai ieftin (ala Vitality) si unul putin mai scump, cu vibratii mai smechere. Sunt foarte bune, mai ales fata de orice periuta clasica.
Insa cu ele tot aveam tartru, oricat ma spalam si orice capete incercam.
Apoi, ca la reclama: am incercat Philips Sonicare si viata s-a schimbat. Capetele folosite sunt tot alea “normale”, DiamondClean parca, le iau de pe altex in general, cand gasesc promotie. Tartru foarte putin, si chiar am testat, fara sa vreau – o perioada desi am respectat vibratiile alea (4×30 de secunde, apoi 2×15 secunde la final), nu am apasat destul de tare, mai miscam periuta etc.
Asa ca am vazut ca incepe sa imi apara tartru pe incisivii de sus, si am decis sa ma ocup mai bine de periaj. Fara sa schimb capetele, am insistat mai mult acolo si n-am mai miscat peria cand o plimbam peste dinti. A durat cam 2-3 saptamani si petele de tartru au inceput sa dispara, acum nu se mai vad.
Tot o sa ma duc la detartraj, insa e foarte mare diferenta intre asta de la Philips si ce ofera Braun.
Foarte interesanta aplicatia asta, insa cam mult 1100 lei. Eu am luat un set de doua periute, cam la 300 si ceva de lei, de BF. Au la fel vibratiile ca si cele mai scumpe, dar in pachet a fost un singur incarcator (asta nu a fost o problema), nu am multe capete dar tehnologia e aceeasi si isi face treaba bine.
rdb(Citează)
29/05/2018 la 2:24 PM
sunt persoane (ca mine) care secreta saliva cu multe minerale. asa ca, in afara de cazul in care m-as spala din ora in ora, oricum mi se va depune tartru in cateva luni. la cel mult un an ma duc la detartraj si albirea dintilor cu jet de apa si bicabonat.
Giovani(Citează)
30/05/2018 la 9:04 AM
Si eu ma duc asa, dar pana atunci stiu ca nu am pete mari pe incisivi. Altfel, se vede.
rdb(Citează)
28/05/2018 la 9:03 AM
Dentistul meu a zis ca vibratiile din dinte se transmit la radacina si dupa cativa ani de utilizare o sa te trezesti ca iti pica dintele in cafea! A mai zis ca sunt ok cele care doar se rotesc dar nu recomanda deloc periutele care transmit vibratii in dinte!
G(Citează)
28/05/2018 la 9:38 AM
Nu cred că e cazul. Folosesc de mulți ani periuță electrică și n-am simțit niciodată vibrații în dinte. Motorul transmite mișcarea la perii aceia, nu la partea dură. Nu bagi un pickhammer în gură :P
Probabil la asta se referă senzorul de presiune prea puternică. Când își dă seama că apeși suficient de tare încât să nu mai ai contact doar cu perii respectivi, te atenționează.
nwradu(Citează)
28/05/2018 la 9:38 AM
Concluzia mai mult decât evidentă. Trebuie să bem cafeaua cu paiul…
Marcel(Citează)
28/05/2018 la 11:42 AM
Dentistul meu a zis ca Sonicare sunt cele mai bune. Testate. Iar cand vine vorba de vibratii, a zis ca nu au nici un efect asupra dintelui.
Giani Mucea(Citează)
28/05/2018 la 3:46 PM
crezi ca e vreo periuta de dinti electrica pe piata de la o firma serioasa, care sa nu fi fost testata inainte?
Giovani(Citează)
28/05/2018 la 9:05 AM
Care este durata de viata a unei periute ? Cat costa o periuta de schimb?
Cip(Citează)
28/05/2018 la 9:41 AM
Durata… după cum o folosești, cât de tare apeși, dacă stai să te speli 3 minute pe dinți șamd. Prețul îl vezi pe site-ul Philips la accesorii, costă cam 130 de lei pentru 2 capete. Eu mi-am cumpărat mereu capete la ofertă, că apar din când în când.
nwradu(Citează)
30/05/2018 la 9:07 AM
Cam dupa 3-4 luni deja se simte ca nu mai curata cum trebuie, si se vad perii indoiti. Daca te speli cu simt de raspundere.
Eu mai gasesc si pachete de cate 4 capete, la pret foarte bun, cand e cate o promotie iau ce gasesc, oricum ies mult mai ieftin decat daca as lua cand am nevoie.
Eu calculez cam 40-50 de lei un cap separat, pachetele cu cate doua capete sunt sub 100 de lei, iar chiar acum este set de 4 capete la altex cu 127 de lei. Mi se pare pret bun, nu e mare diferenta fata de cele Oral B.
rdb(Citează)
28/05/2018 la 9:05 AM
Din toate functiile periutei mele electrice, folosesc doar una.
In concluzie: data viitoare categoric nu voi mai da bani aiurea doar pentru ca are enspe functii. O periuta electrica care isi face treaba bine nu ar trebui sa coste mai multe de 400 lei.
La inceput, toate functiile si aplicatiile pot parea interesante, dar crede-ma ca nu o sa le folosesti pe termen lung. Din punctul meu de vedere, sunt bani aruncati pe fereastra.
Deea(Citează)
28/05/2018 la 9:53 AM
surprinzator de interesanta partea cu aplicatia.
mac gregor(Citează)
28/05/2018 la 9:57 AM
Cea mai ok periuta de dinti mi se pare OralB Trizone. In primul rand urasc periutele cu capul rotund. Cand vad reclama aia cat de bine se potriveste pe forma dintelui de parca dintele ala ar atarna undeva in gura singur.
Si totusi, 1200 lei ptr o periuta de dinti este enorm.
Doru(Citează)
28/05/2018 la 11:01 AM
Xiaomi masterace, pe la 180 lei.
user(Citează)
28/05/2018 la 11:27 AM
Eu am modelul HX9391/92. Are toc cu incarcare, dar nu are bluetooth. Tocul acela are o mufa mini-usb si e util doar in concedii mai lungi, in rest nu-l folosesc.
O alta chestie cu care mi-a luat ceva sa ma obisnuiesc este legata de capetele ei: modelul HX9044/07 de capete are ceva silicon la exterior si cam exfoliaza partea interioara a obrazului sau a gingiei (nu-mi dau seama exact). Ideea e ca scuip niste bucatele de piele cand ma clatesc.
Per total, sunt foarte multumit. Desi a fost destul de scumpa, mi se pare o investitie foarte buna. Nu-ti dai seama ce diferenta face o periuta buna pana nu incerci.
C(Citează)
28/05/2018 la 11:46 AM
Pot sa ma spăl pe dinți și fără o aplicație pe telefon.
Trendul asta cu app de mobil pt orice a ajuns prea departe
Mihai(Citează)
28/05/2018 la 12:04 PM
O aplicatie pentru cat de bine ma sterg la fund oare cand apare? Ar fi super utila, as salva 400-500 lei pe an doar din chiloti.
Cezar(Citează)
28/05/2018 la 12:15 PM
Nu e nevoie de aplicatie. Dup ce te stergi , bagi un dest in cur si dupa aia acelasi dest in nas. In acesasta ordine.
Si vezi apoi cat de bine te-ai sters la cur.
Hell , poti face si o scara de masurarare , ca aia cu scara Scoville pentru iuteala.
Daniel(Citează)
28/05/2018 la 12:22 PM
Pare ca stii despre ce vorbesti Daniele, poti sa-mi faci un video in care sa-mi demonstrezi tehnica ta?
Cezar(Citează)
28/05/2018 la 2:13 PM
Aplicația de mobil este “overkill” în general dar la primele spălări este foarte util să-ți spună cineva cît de bine și complet te speli, respectiv ce greșeli faci. După aia, te obișnuiești cu mișcările, și renunți la mobil.
alias(Citează)
28/05/2018 la 2:52 PM
Daniel(Citează)
28/05/2018 la 2:59 PM
Este ca la masina de spălat. 10 programe dar, în final, în 99% din timp folosești unul singur.
eu din EU(Citează)
28/05/2018 la 3:00 PM
Durata de încărcare este destul de importanta, cel puțin pentru mine. Periuta mea se încarcă undeva intre 14 și 16 ore. Asta înseamnă ca ratez cel puțin un ciclu de spălat pe dinți o dată la fiecare săptămână.
eu din EU(Citează)
28/05/2018 la 3:22 PM
Periuta mea (sonicare dar nu cel mai scump model) se incarca la fel, dar o incarcare tine 2-3 saptamani. Cand ajunge la 30% o tin la incarcat peste noapte si gata.
Giani Mucea(Citează)
28/05/2018 la 6:20 PM
Crezi ca e reactor nuclear? Poti sa o lasi o ora sau doua in suport si sa te speli cu ea dupa care o pui la loc la incarcat. Nu cred ca risti un nou Cernobal.
Giovani(Citează)
28/05/2018 la 8:34 PM
Cele Oral-B nu au acumulator Li-Ion si daca nu le incarci complet se disctruge acumulatorul prin efectul de memorie.
Marius M(Citează)
28/05/2018 la 10:42 PM
Cred ca o data la o saptamana esti in siguranta sa te speli cu ea 2 minute neincarcata complet. Dupa care o incarci full. Dupa cum spuneam, a mea are 4 ani si nu prea da semne de oboseala, in conditiile in care ma spal de 2 ori pe zi cu ea.
Giovani(Citează)
28/05/2018 la 3:04 PM
Mai ține și de factorul ereditar aici. Poți să dai oricâte mii de lei vrei dacă “interiorul” nu te ajută. Sunt oameni care la 30 de ani nu știu ce este aceea carie iar alții și-au înlocuit deja un sfert de “gură”.
eu din EU(Citează)
28/05/2018 la 3:19 PM
Factorul ereditar ajuta in conditiile unei igiene deficitare. Oricat de batut de genetica ai fi, nu ai carii daca te speli suficient pe dinti.
Giani Mucea(Citează)
28/05/2018 la 4:12 PM
Tin neaparat sa te contrazic. Prietenul lui fi-miu, pe la 7 ani. Băiatul acela practic nu are dinte fără pete negre in gura. Maică-sa face politie cu el, in sensul sa il ia special de la joacă pentru a se spăla pe dinți. Cât il vad pe afară mănâncă extrem de rar dulciuri. Pur si simplu moștenește problemele unuia dintre părinți, lucru spus chiar de mamă. Periuța/periatul ajuta dar nu face minuni.
eu din EU(Citează)
28/05/2018 la 11:14 PM
Ai dreptate. Aveam un coleg in generala care manca toate dulciurile posibile si nu avea nicio carie, iar eu stiam deja ce e ala dentist. :)
Madalin(Citează)
29/05/2018 la 12:37 AM
La fel am zis si eu in liceu cand am pierdut 2 molari, credeam ca e de la genetic. N-am facut legatura cu cei 2 litri de Pepsi pe care ii consumam zilnic si cu faptul ca uitam sa ma spal pe dinti. Dupa ce am dat o caruta de bani pe implanturi si mi-am impus sa ma spal de 2 ori pe zi n-am mai facut nicio carie, in conditiile in care am o gaura intr-o masea de minte care nu poate fi “astupata” din cauza ca e lipita de gingie si orice plomba cade in 2-3 saptamani. Gaura aia e alba si acum, dupa 3 ani de cand a curatat dentistul caria.
Fun fact: mi-a ramas atat de adanc intiparit in minte spalatul pe dinti incat oricat as fi de beat nu ma culc pana nu ma spal
C(Citează)
29/05/2018 la 9:27 AM
Varianta simpla (pentru ca pe aia o stiu): cariile se formeaza din cauza bacteriilor. Bacteriile se dezvolta in prezenta zaharului in principal. Daca te speli pe dinti cum trebuie, nema bacterii deci nema carii.
Genetica (aia buna) iti ajuta dintii sa reziste chiar daca nu ii speli des. Dar genetica (aia nasoala care te uraste) nu are cum sa iti cauzeze carii in absenta bacteriilor. Dintii nu se autodistrug ca asa vor ei.
Povesti din astea cu copii care au carii desi se spala pe dinti am auzit si eu. De la mama, despre mine. Si in cazul meu si, presupun eu, in celelalte cazuri, e bullshit. Copiii aia nu se spala corect pe dinti. Dau cu periuta pe dinti deampulea cateva secunde si gata.
Giani Mucea(Citează)
29/05/2018 la 11:29 AM
aici e cheia problemei, ca nu ne invata nimeni sa ne spalam pe dinti.
si copiii aia care nu se spala corect ajung adultii aia care nu se spala corect.
eu am invatat cum sa ma spal corect pe dinti pe la 25 de ani, din intamplare.
de aia e buna periuta electrica: nu ca ar face o treaba mai buna decat o periuta manuala folosita corect si ca tehnica si ca timp, ci pentru ca e mai greu sa te speli incorect cu o periuta electrica.
acestea fiind zise, am si eu sonic care acasa dar de ala la 300-400 de lei, nu as da 1100.
Robo(Citează)