Explicația simplă pentru cum decizia Curții Constituționale schimbă, de fapt, structura puterilor în România

Decizia CCR-ului de ieri are mai puțină legătură cu Kovesi, Iohannis, Toader și cine are mai mare dreptate între ei, ci modifică semnificativ și permanent structura puterilor în România.

Știu că mulți văd doar o decizie ce-o poate revoca pe Kovesi de la conducerea DNA și pentru asta au ieșit în stradă, ca formă de susținere a respectivei doamne, dar uitați explicația relativ simplă pentru cum se întâmplă de fapt lucruri mult mai grave și de ce trebuie protestat masiv împotriva lor.

Într-un stat normal, procurorii trebuie să aibă mână liberă de a cerceta inclusiv abuzurile celor de la putere, iar pentru asta ei nu trebuie să fie numiți și revocați direct de către cei de la putere, ci de un sistem ceva mai complex. Există o serie de recomandări și avize date de Ministerul Justiției, Consiliul Suprem al Magistraturii (instituția cu rol de garant al independenței justiției) și numirea făcută de președintele țării, adică un sistem ce garantează că o singură parte nu poate prelua “controlul” justiției (sau, în fine, că ar fi foarte dificil de făcut asta).

Constituția noastră, făcută cam la repezeală după revoluție, nu spune clar cine numește procurorii.

Art 94 Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;

Art 132 (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

Ce-a decis CCR-ul ieri?

1. Că solicitarea ministrului justiției de revocare a unui procuror nu mai poate fi ignorată de președinte, adică în practică președintele nu mai contează în schema de revocare a unui procuror.

Citat relevant din comunicatul de presă CCR:

Curtea a statuat că, în cazul revocării procurorului din funcţiile de conducere, prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, ministrul justiţiei acţionează în cadrul unor limitări stricte impuse de lege, sub forma cazurilor care, în mod obiectiv, justifică revocarea din funcţia de conducere a procurorului.

Cu alte cuvinte, dacă ministrul analizează activitatea unui procuror și găsește motive de revocare, poate cere revocarea din funcție.

2. Că președintele doar îndeplinește o formalitate, doar semnează hârtia de revocare. Practic, președintele a devenit secretara care întocmește actul și pune ștampila, dar decizia vine de la ministru.

(Președintele mai are în continuare rolul de a verifica corectitudinea acțiunilor ministrului, dar să fim serioși, motive de a da afară pe cineva se pot găsi oricând, de la acuzații dubioase cum a fost în cazul Kovesi–a pus prioritate pe unele cazuri și nu pe altele– și până la “a întârziat 2 minute la muncă”. Mi se pare o putere onorifică, nu ceva real).

Citat relevant din comunicatul de presă CCR:

prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.

Acum partea cu adevărat murdară și care strică totul în stat: CCR nu s-a referit punctual la problema Kovesi, ci în argumentare s-a referit la articolul 132, stabilind că pentru procurori în general ministrul justiției poate cere revocarea, câtă vreme are niște motive bune. Acum vreo două-trei luni, cu alt caz, aceeași Curte a decis că președintele nu mai poate refuza nici numirea unui procuror decât o singură dată, practic transformându-l și acolo pe președinte în cel ce semnează hârtia de numire în funcție, dar fără o putere deosebită de decizie în acest sens.

Treaba asta afectează puternic independență justiției. Cum să mai ancheteze procurorii pe cineva de la putere, când ministrul justiției, care este un om numit politic de către cei de la putere, are la îndemână numirea sau revocarea lor? Cine și-ar mai risca poziția pentru a investiga abuzurile, hoția, cuiva din partidul de la conducerea țării?

În altă parte din comunicat scrie că articolul 94 e un text cu caracter general pentru numirea inclusiv a procurorilor, pe când articolul 132 este un text cu caracter special, care stabilește clar autoritatea ministrului și influența sa asupra activității procurorilor, deci și a carierei acestora.

Cum decizia CCR se referă în general la procurori (sau la cei în funcții de conducere, mai precis), ne putem aștepta ca ministrul justiției să analizeze și activitatea procurorului general sau a celui de la conducerea DIICOT, să decidă că se justifică o revocare și să-l pună pe Iohannis să o semneze. Așa moare, pas cu pas, justiția. Împotriva acestei aberații trebuie protestat, nu (doar) pentru a o susține pe Kovesi în funcția curentă.

Poate vă întrebați unde mai apare CSM în schemă? Nu știu, nu mai este clar rolul lor în numirea sau revocarea procurorilor. Ministrul justiției are putere de decizie, președintele întocmește actele, CSM… nu știu.

Kovesi, Iohannis, Toader, Dragnea – aceștia sunt trecători. Deciziile CCR rămân pe vecie ca literă de lege  sau până când va fi modificată Constituția în articolele relevante, dar sunt mici șanse ca asta să se întâmple cândva.

În particular pentru situația de acum, Iohannis e într-un șah complicat. Dacă nu o revocă pe Kovesi, riscă suspendarea. Nu știu dacă are argumente pentru a spune că argumentele pentru care Toader cere revocarea nu sunt suficiente pentru așa o măsură. Probabil că, până atunci, Laura Codruța Kovesi își va da singură demisia pentru a nu-l pune pe președinte în această situație.