►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am zburat recent cu unul dintre noile avioane TAROM Boeing 737-800NG, mai exact cu YR-BGK “Marea Unire”. Știu că este de multe luni în flotă, dar eu acum am zburat cu un astfel de avion și experiența a fost… mixtă.
Părțile bune: avionul este nou, iar scaunele sunt subțiri și confortabile. Spațiile pentru bagaje de cabină sunt mai mari deoarece au uși care se deschis în jos și asta aduce câțiva centimetri în plus. Iluminatul, de asemenea, este cu LED-uri reglabile ca intensitate și culoare și personalul de bord părea să le mânuiască bine, așa că am avut o lumină relaxantă pentru ochi pe parcursul zborului.
Părțile rele sunt, din păcate, mai numeroase decât cele bune. Scaunele nu se pot lăsa deloc pe spate (avioanele erau configurate pentru low-cost atunci când le-a luat TAROM), ceea ce poate fi o problemă la segmente lungi (iar avioanele cam pentru așa ceva sunt utilizate, fiind dese cursele de Madrid și Amsterdam). Din fericire, nu este o problemă mare, scaunele noi fiind, totuși, mai confortabile decât cele din alte avioane.
Problema este că spațiul dintre rânduri este foarte mic. Avioanele sunt configurate într-o singură clasă cu 182 de locuri. Cum SeatGuru nu include TAROM, dacă zburați cu un astfel de avion vă spun eu acum unde puteți avea mai mult loc:
Experiența negativă a continuat cu faptul că scaunele nu au un buzunar în care să-ți poți pune niște obiecte în timpul zborului. Revista avionului și instrucțiunile de salvare stau într-un buzunar de plastic al scaunului, unde mai rămâne cam 1 cm spațiu și pentru tine, cât să pui acolo o tabletă, să zicem, dar nu un portofel sau niște căști. Sub acest spațiu ar fi încăput fără probleme un buzunar normal, elastic, dar TAROM nu a dotat avionul cu unele.
Și cireașa de pe tort, masa a constat într-un sandviș rece și o napolitană Milka și o banană. Nu-i rău, dar TAROM avea obiceiul să dea mese calde pe zborurile sale, fiind printre puținele companii care mai făceau asta la clasa Economy pe cursele tipice de Europa. Nu cred că au renunțat la această politică (confirmați voi, dacă ați zburat recent cu alte avioane TAROM), ci pur și simplu cred că cele două avioane 737-800NG nu au spațiu suficient în bucătărie pentru a transporta masă caldă, chifle și tot ce mai dădea TAROM pentru 182 de pasageri, așa că bagă niște sandvișuri la frigider și asta e tot.
Am zburat dus și întors cu același avion și așa a fost de fiecare dată. Mai mult, n-au mai fost servite ceai și cafea, probabil pentru că nu au nici instalație de apă caldă în bucătăria avionului.
Vedeți că intră lumea în modul de concediu și aeroportul Otopeni este mult mai aglomerat. Au suplimentat masiv numărul de ghișee de control pașapoarte, dar cozile la check-in (cel puțin la TAROM, unde sunt câteva ghișee pentru toate cursele lor) și la securitate erau mărișoare. Veniți cu ceva mai mult timp înainte la aeroport.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
08/05/2018 la 7:03 AM
Am fost acum 2 săptămâni la Paris cu ei. Masa caldă. Pe de altă parte cred că contează distanța. Acum 3 ani mergeam săptămânal în Munich. Milka și sandwich, fără ?. Pe de altă parte eu nu prea înțeleg asta cu mâncarea pe distanțe de 2-3 ore. Înțeleg că poate ești pe fugă, dar parcă e cam puțin timp să nu poți sta nemâncat.
O întrebare am. Cum e cu presurizarea la asta nou și cum îl zboară?
Dacă e ceva ce îmi place la Tarom e modul cum zboară și cum sunt presurizate avioanele. Nu mă dor urechile. De la ceilalți cam fac otită.
Catalinx(Citează)
08/05/2018 la 7:28 AM
În funcție de distanță dau sau nu dau masă caldă. Nu au cafea caldă și dau ness pentru că pe unele avioane nu au încălzitor de apă deci au standardizat totul pe ness. Mâncare caldă am prins pe aceste Boeinguri chiar acum câteva săptămâni dinspre Madrid cu plecare la prânz.
Cât despre lipsa buzunarelor, pe rute scurte se aplică tot mai mult filozofia Ryan Air ce au desființat aceste buzunare pentru că e mai ușor de curățat avionul ele fiind de cele mai multe ori folosite drept coșuri de gunoi. Lumea nu mai aruncă atâtea prostii și e mai simplu să cureți doar dând cu “mătura” pe jos decât sa golești 182 de buzunare.
Iulian(Citează)
08/05/2018 la 7:33 AM
Chiar da se ajunge mai devreme de 2h nu e obligatoriu sa scapi mai repede de cozi…daca nu se deschid ghiseele mai devreme degeaba.
sfx(Citează)
08/05/2018 la 7:38 AM
Companii aeriene “nu fitzi rele” si dati omului mancare calda.Nu trebuie la toti, il chemati doar pe Radu la bucatarie sau si mai bine la piloti si ii dati de mancare.Trebuie tinut ocupat permanent la modul imperativ si cu orice cost.Ultima oara a inghesuit o stewardesa si i-a rontatit urechea…pentru ca era calda. ;)
Andrei(Citează)
08/05/2018 la 8:11 AM
Cred că era greu să fii mai puțin amuzant. :)
Ciuby(Citează)
08/05/2018 la 7:46 AM
Aglomeratia in aeroporturi e data de toti cei care vin “cu ceva mai mult timp inainte”.
Morrissey(Citează)
08/05/2018 la 7:55 AM
Salut, pe ce rută ai zburat cu el?
Bogdan(Citează)
08/05/2018 la 2:12 PM
Amsterdam pe 16 aprilie și retur pe 17.
nwradu(Citează)
08/05/2018 la 11:43 AM
Sunt aeroporturi gen Stockholm unde Taromul nu ofera check in online, nu ofera acces lounge(pentru cei cu card-uri flying blue), nu ofera acces la automatele de check in, trebuie sa ajungi cu vreo 2 ore inainte de zbor chiar daca nu ai bagaj de cala etc etc. Nu cred ca e singurul aeroport unde au problemele astea..
Alin(Citează)
08/05/2018 la 4:20 PM
Multe din problemele enumerate de tine nu prea țin de TAROM. Partea cu loungeul e în curtea Flying Blue, checkin online sau self-service checkin pot fi influențate de infrastructura IT a aeroportului, pot fi incompatibile
Gabriel(Citează)
08/05/2018 la 12:08 PM
Am zburat vara trecuta cu charter 737-800NG Tarom catre insulele Canare, scaunele puteau fi lasate pe spate, de asemenea au servit cafea/ceai si mancare calda. In rest, experienta a fost similara cu cea descrisa de tine.
MEeye(Citează)
08/05/2018 la 2:12 PM
Vara trecută nu aveau aceste avioane.
nwradu(Citează)
08/05/2018 la 2:19 PM
Ba le aveau, au venit prin mai-iunie. Doar ca el nu a zburat cu ele, daca scaunele puteau fi rabatate..
Andrei(Citează)
08/05/2018 la 4:18 PM
@MEeye, cel mai probabil ai zburat cu B737-700NG, nu -800 ? vara trecută cele două B738 au făcut doar AMS, MAD, TLV și puțin BCN+TSR
Au fost, de la începutul lui iunie au intrat în serviciul comercial.
Gabriel(Citează)
08/05/2018 la 12:18 PM
Am zburat weekendul asta la Munchen. La dus, vineri dimineata, cu un A318, am primit sandwich si prajitura casei. “Cafea” instant cu apa fierbinte, iar in loc de bere am primit o mustrare ca de la o nevasta, ca nu se servesc bauturi alcoolice la micul dejun. Personalul Tarom este de nota 11 oricum.
La intoarcere am avut noroc de 737-800. Spatiu pe locuri normale (randul 14) mi s-a parut ok, mai bun ca in A318, mai bun ca la Wizz. Intradevar, enervanta lipsa buzunarului si a faptului ca nu se lasa scaunul pe spate. Meniul a fost fix acelasi, au avut si apa fierbinte pentru “cafea”.
cosmin(Citează)
08/05/2018 la 1:33 PM
Cred ca ai avut zbor scurt. Mancare caldă la zborul de Bruxelles. Catvdespre cei care se iau de tine, da si pentru mine e importanta mâncarea asta calda. 1. Cand ai o întâlnire imediat după ce cobori din avion e cam nasol sa asculti in fundal stomacul. 2. Mancare rece. Lufthansa de exemplu. Cand am primit o mizerie de biscuiți mi s-a intors stomacul pe dos. Greu de descris i ma. Cea mai apropiată descriere….ganditi-va la ce mănâncă porcii, un fel de amestecatura de cereale cu ceva care odată fusese fluid, luat cu un polonia si trântit intt-o tigaie spre plăcere. Cam asta a fost primul gând când am văzut. Ah si mai au si crocantele sub forma de avion. 10 toate.
eu din EU(Citează)
08/05/2018 la 2:13 PM
Amsterdam, dar eu vorbesc strict despre cele două avioane noi, nu despre politica Tarom de mâncare în general.
nwradu(Citează)
08/05/2018 la 5:40 PM
Dacă le au doar pe destinații de sub 2h30min atunci acela va fi mereu meniul, indiferent de aeronava. Și încă e unul bun față de competiție. Praga-Bucuresti am primit doar sandvisul acum câteva zile. Ce pot sa iti mai spun e ca pe ruta Paris, aeronava (cea mai) veche a fost mâncare caldă. Alta rută + aeronava noua nu am zburat.
eu din EU(Citează)
08/05/2018 la 3:35 PM
aia cu masa in avion pe distante mici 3-4 ore mi se pare o prostie.cred ca o cafea si o apa ar fi suficient la un pret corespunzatoral biletului .Nu pot dormi bine cand se freaca o blonda de mine si cand tot avionul miroase a cantina.
io(Citează)
09/05/2018 la 12:01 AM
Mananci doar dimineata si seara? La un zbor de 4 ore plus asteptarile prin aeroporturi si drumul catre hotel inseamna lejet 7 ore de flamanzeala.
Marius M(Citează)
08/05/2018 la 4:15 PM
Sunt configurate full density, adică 189 de locuri nu 182.
Gabriel(Citează)
09/05/2018 la 7:02 PM
Washington – Kansas , zbor de 3 ore cu United.
Saratele de 1 leu (erau in punga de 2 degete)am primit tot zborul. Ce ii drept iti dadeau bautura cata vrei.
Asa ca nu va mai plangeti de Tarom.
Romanul(Citează)