Tinerii de astăzi vor să fie programatori, oameni de marketing sau vloggeri (p)

Acum vreo două săptămâni discutam, într-un grup de prieteni, despre chestiuni din acestea lejere: cine ne va plăti pensia, cum văd tinerii de astăzi ideea de a munci pe rupte, de a lucra în corporație și altele din acestea.

Mi-am dat seama, cu această ocazie, că nu știm mai nimic despre generațiile mai tinere. Cercetătorii dau fiecărei generații un nume și spun despre ea chestiuni superficiale precum “cei născuți în 1995 vor să lucrezi în posturi bine plătite de unde să fie motivați și să schimbe lumea în care trăim”. Bine, dar cum vor să ajungă acolo? Prin facultate și masterat, prin noroc, prin angajarea într-o corporație și urcarea treptelor de acolo, prin angajarea într-o firmă mică și foarte dinamică? Vor copii? Câți și la ce vârstă plănuiesc să-i facă? Îi deranjează sau nu ideea de a locui la bloc? Ce valori au în viață? Ce părere au despre hainele de blană?

Din astea mai de adâncime, ca să zic așa.

Nu se știu multe lucruri.

Din fericire, uneori se fac studii din care aflăm diverse lucruri interesante. De exemplu, compania YouGov a făcut, la cererea grupului Vodafone, un studiu în 15 țări, inclusiv România, în rândul tinerilor de 18-24 de ani, cu întrebări privind ce job își doresc, ce l-ar plăcea să facă șamd, mai ales în contextul economiei digitale și tehnologiilor moderne.

Rezultatele pentru România sunt ca proverbialul pahar pe jumătate plin – depinde cum le privești. Vă arăt doar slide-urile ce mi-au atras mie atenția din prezentarea la care am asistat.

Mie acest prim slide mi se pare îngrijorător. 54% știu deja că le va fi greu să găsească un loc de muncă bine plătit, dar nu-mi dau seama cum ar putea ști asta din moment ce încă nu s-au lovit de piața muncii sau abia i-au testat apele. Poate că se tem fără motiv, poate că prea multe știri apocaliptice îi fac să trăiască într-o bulă a neîncrederii.

51% vor să fie antreprenori, nu să lucreze într-o companie. Aici se vede o schimbare majoră față de generația mea. Eu am crescut îndoctrinat cu ideea că trebuie să intru la un liceu bun și apoi la o facultate bună, să învăț bine și apoi, cu CV-ul în mână, să mă angajez undeva, să avansez, să câștig mai mult, să am mașină de la muncă (și până la 26 de ani făcusem deja toate acestea). Generația actuală crește cu articole despre cum să faci un business plan pentru afacerea proprie, a mea a crescut despre cum să faci corect un CV și cum să răspunzi la întrebarea “de ce sunt gurile de canal rotunde?” (chiar, de ce?!).

Păstrați totuși această idee a antreprenoriatului, viitoarele slide-uri vor spune și în ce domenii visează oamenii să lucreze pe cont propriu.

Mi-a plăcut însă interpretarea managerului de resurse umane Vodafone care ne-a prezentat aceste slideuri: companiile trebuie să-și adapteze procesele pentru a răspunde acestor nevoi, pentru a crea un mediu de lucru similar cu cel antreprenorial. Trebuie să-i oferi angajatului program flexibil de muncă sau zile de work from home astfel încât să nu se simtă ca pe plantație, trebuie ca la ședințe vocea și ideile fiecărui participant să conteze, trebuie ca inițiativele personale să fie apreciate și chiar implementate pentru a-i arăta omului că și el poate schimba ceva.

Vodafone spune că ei fac asta. Știu sigur că și alte companii fac asta, că trec la tot felul de metodologii noi de muncă în care membrii echipei își aleg rolurile și implicarea sau se lucrează pe proiecte suficient de bine compartimentate încât să poți avea mulți “project manageri”, eventual prin rotație, astfel încât angajații să simtă că sunt responsabili pe ceva de la A la Z.

De fapt, dintre toate țările din studiu, în România este cel mai mare procent al celor ce vor să fie antreprenori, așa că cele de mai sus devin și mai importante:

Cele mai atractive locuri de muncă aduc însă niște surprize neplăcute:

Nu mă miră că mulți vor să fie programatori, este o meserie bine plătită și în care poți lucra ca freelancer. E o vorbă pe aici, programatorii nu mor de foame. Salariile care se vehiculează prin București pentru joburi simple de programare, scripturi banale în unelte puse la dispoziție de companii, sunt uriașe.

Mă miră în schimb partea de designer de jocuri, care sună a “îmi place să mă joc, vreau să și câștig bani din asta”, ceea ce nu-i o idee rea, dar câți pot face asta? Câte posturi de acest tip există? La fel și visul de a fi vlogger: câți câștigă măcar echivalentul unui salariu mediu din YouTube și publicitate? Mai mult de o sută în toată țara, poate nici atât?

Cu alte cuvinte, sper că tinerii de astăzi nu spun că vor să fie antreprenori cu gândul că vor face jocuri sau vor fi vloggeri de succes (sau specialiști în securitate cibernetică, ceea ce sună ca un anti-hacker cool), pentru că în acest caz s-ar putea să aibă parte de un duș rece în piața muncii. Mai rău, s-ar putea ca dușul rece să-i prindă fără o pregătire serioasă în vreun domeniu, pentru a readapta planurile de carieră.

Ce vedeți în acel slide nu sunt toate răspunsurile. Am căutat rezultatele întregi și am extras de acolo următoarele două grafice pentru această întrebare:

Sistemul medical încă este dorit, la fel și contabilitatea; robotica este în top, un semn bun, fiind o meserie “foarte de viitor”, ca să zic așa. În același timp, unii visează să fie antrenori de fitness sau piloți de drone, deși nu văd cum acestea ar putea fi meserii bine plătite.

Să nu credeți că doar românii se visează vloggeri. La nivel mondial este al doilea cel mai dorit job, în acest studiu, probabil pentru că în alte țări monetizarea YouTube-ului este și mai facilă și deci există mai multe exemple de succes în domeniu. Iată dorințele la nivelul celor 15 țări din studiu:

Marketing/sales = un domeniu creativ, mai greu de înlocuit de roboți decât altele; poate că străinii s-au prins că outsourcing-ul va duce joburile de volum în alte țări, dar cele creative ar putea rămâne la ei. Programator este abia pe poziția 7, dar jurnalist este pe 9, nu pe 15.

Sunt și diverse întrebări ce pot fi trase analizând răspunsurile altor țări. De exemplu, în dorința de a fi programatori suntem întrecuți doar de Egipt:

Întrebarea este de ce? Oare cei din Marea Britanie și Germania nu vor această carieră sau știu că, pentru ei, nu este una de viitor deoarece va fi externalizată în țări precum România sau Egipt?

Un alt slide de interes este cel privind consilierea în carieră și mai exact următorul aspect: 35% spun că acea consiliere s-a concentrat pe locurile de muncă tradiționale. Nu știu exact ce înseamnă “consiliere” în context, dar cred că pentru toate generațiile—inclusiv cea în discuție—există părinți care nu înțeleg noile meserii ce apar sau nu le cunosc și își îndreaptă copiii spre cele tradiționale. Fă-te doctor, profesor, contabil! OK, dar studiile spun că meseriile viitorului țin de robotică, analiză de date, securitate și altele asemenea.

Totuși, vești bune! Cel mai mare procent de oameni încrezători că vor găsi un job pe măsura abilităților este în România, ceea ce e un semn bun, de încredere în dezvoltarea țării noastre. Este posibil ca tinerii să simtă, totuși, că dezvoltarea companiilor de amploare, în special în domeniul tehnologiei, le va fi și lor profitabilă. Poate că programele dese de practică, inclusiv cele făcute de Vodafone și alții la nivelul universităților, le arată tinerilor că există locuri pentru ei – celor care nu se tem de companii, oricum.

De asemenea, doar 10% dintre tinerii români cred că vor trăi mai prost decât generația părinților lor. Asta se corelează bine cu statutul nostru de țară emergentă, în dezvoltare, în timp ce la capătul celălalt sunt Marea Britanie, Noua Zeelandă, Grecia, Italia, Irlanda și Portugalia, țări dezvoltate sau care se tem de o ușoară criză pentru că se dezvoltă alte țări și le vor lua din cașcaval.

În concluzie, tinerii sunt încrezători în viitorul lor, sper doar să nu fie încrezători în faptul că vor deveni vloggeri de succes, un domeniu clar limitat numeric. Singurul rezultat îngrijorător și cel care ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toate companiile capabile să-l înțeleagă este cel despre cum 51% dintre români vor să fie antreprenori sau să lucreze pe cont propriu, nu într-o corporație.

Am auzit ideea asta sub diverse forme, de exemplu unii sunt alungați de corporații doar pentru că există acel “badge” de acces care le trezește ideea de monitorizare și îngrădire, în timp ce alții sunt speriați de ideea de program fix sau de prezența deasă în ședințe și “calluri”, alții de deconectarea ce apare atunci când tu ești o mică rotiță într-un angrenaj atât de mare încât nu vezi niciodată rezultatele muncii tale sau dacă măcar aceasta contează la ceva.

O companie deșteaptă va avea grijă să se adapteze la astfel de lucruri și probleme, mai ales dacă speră să atragă și să păstreze cei mai buni angajați. Nu-i deloc un proces ușor, dar simt că măcar oamenii de HR au în sfârșit ceva crucial de făcut pentru strategia de viitor a unei corporații, nu doar activitățile uzuale de HR.

Iată un video amuzant din partea sponsorilor pentru platforma Future Jobs Finder și profesori de literatură emoji: