►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Vă spuneam acum câteva luni că proiectul Taraba Virtuală a ajuns în finala mondială a competiției Chivas Venture. Au trecut deja prin acceleratorul de business de la Oxford și acum urmează finala mare a competiției din acest an, la sfârșitul lunii mai în Amsterdam.
Nu știu câte șanse au să câștige acolo, în luptă cu 26 alte proiecte sociale din lume, dar 200.000 de dolari din marele premiu de 1 milion se împart încă de acum printr-un vot public, proporțional cu numărul de voturi primite de fiecare echipă. Puteți intra aici ca să votați cu ei; la propriu, fiecare vot le aduce mai mulți bani când se împarte la final acea sumă.
Taraba Virtuală este o aplicație ce pune în contact cumpărătorii de produse alimentare cu fermierii ce le produc. Fermierii se înscriu în aplicație și anunță ce au de vânzare, cumpărătorii văd ce este disponibil în zona lor și pot achiziționa. Se întâlnesc undeva cu fermierul respectiv și are loc schimbul de marfă.
Sunt mulți doritori de pui crescut la curte sau de roșii crescute natural, iar în plus întreaga aplicație poate ajuta antreprenoriatul românesc. De ce să cumperi căpșune din Spania când poți comanda, practic cu livrare, unele crescute aici?
Proiectul poate fi extins ușor pentru orice zonă și țară, ba chiar poate atrage atenția unui investitor mare din domeniu, așa că voturile sunt și mai importante. Se poate vota până pe 25 aprilie, iar eu am făcut-o acum o oră.
(în imagine este Roxana Bitoleanu, co-fondator al aplicației)
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
10 comentarii
11/04/2018 la 11:39 AM
Am instalat aplicația, mi-ar fi plăcut să am o opțiune de Guest și să nu fiu obligat din prima să-mi fac cont.
Sigla din stânga îmi amintește de trompele uterine.
vlad(Citează)
11/04/2018 la 11:52 AM
Ideea proiectului e buna si o sustin doar ca am si eu o intrbare: producatorii respectivi vor detine certificate de calitate? Pentru ca altfel, de unde stiu eu, cumparatorul, cu ce-si hraneste producatorul puii? Crezi ca, mai ales daca e vorba de profit, ai nostri “tarani” nu-si indoapa puii cu antibiotice, hormoni de crestere s.a.? De asemenea, cine imi garanteaza ca legumele sau fructele pe care producatorul roman le vinde nu sunt plinde de pesticide si tot felul de alte chimicale? Mi s-a intampla de nenumarate ori sa cumpar rosii, castraveti sau alte legume de la “taranii” din piata si sa fie la fel de fade ca cele de import.
gigi(Citează)
11/04/2018 la 12:59 PM
nu exista decat certificare bio si nu o sa o gasesti la cei care o sa vand prin aplicatia aia. probabil.
in rest intrebari la obiect si raspunsuri pe care nu vrei sa le auzi.
eu ti-as recomanda sa iei legume romanesti de la megaimage, pui hraniti cu porumb de la lidl samd in lipsa unui om in care sa ai incredere deplina. adauga la lista ta si tone de azotat in pamant de ies cartofii si altele mutanti.
eu vand cate ceva de sezon de la rosii la pui si oua, dar nu merita sa imi bat prea mult capul nici la negru. la scara mica si daca lucrezi cu statul iesi pe minus.
user(Citează)
11/04/2018 la 1:04 PM
Îți mai amintești de SafeDrive? A câștigat doar 10.000 de dolari finanțare în această competiție și la mai puțin de jumătate de an după aceasta a tras obloanele (mai exact în ianuarie 2017 SafeDrive a fost tras pe linie moartă).
Taraba Virtuală… se va închide la fel de repede… să-mi fie iertat pesimismul dar au pierdut trenul: e cool să o arzi cu o astfel de aplicație dar marile afaceri se fac prin word-of-mouth.
Postolachi Dumitru(Citează)
11/04/2018 la 6:17 PM
Eu folosesc aplicatia de anul trecut. Este foarte ok si utila. Am comandat de la diversi producatori si am fost foarte multumita de ceea ce am primit.
Aura(Citează)
11/04/2018 la 8:41 PM
Orice ti-ar fi dat ai fi fost multumita.
Kopa_Kopan(Citează)
11/04/2018 la 6:39 PM
Hai mai bine sa o votam (da)ca e buna/utila, nu ca e facuta de niste romani.
John(Citează)
11/04/2018 la 8:40 PM
Nu votez. Nu am incredere in astfel de “aplicatii” si nici in mitul taranului care produce natural, samd. Prefer sa cumpar din supermarket, chestiile astea cu “pui de tara” sunt pentru pensionari, tinerii ar trebui sa deschida ochii si inteleaga ca obiceiurile de consum s-au schimbat, nu se mai mananca precum in vremea lui Cuza Voda. Daca se vrea cu adevarat sa se consume produse de tara (atentie, de tara nu inseamna neaparat naturale, cum crede majoritatea) atunci cel mai bine e sa apelezi direct la taran, fara intermediari.
Kopa_Kopan(Citează)
11/04/2018 la 11:31 PM
Daca nu am cont la NSA, pardon Facebook, cum votez?
alex_b(Citează)
12/04/2018 la 7:39 AM
Bunicii mei, si acum unchiul meu, sunt gradinari din 1960. Cultiva rosii, castraveti, ardei, vinete etc si le vind la piata. Din asta traiesc. De altfel asa traiesc majoritatea oamenilor din regiunea Gradinari/Colibasi/Plesoiu(jud.OLT). Dar de aprox. 10 ani oamenii pun ingrasamant chimical la plante, le stropesc cu diferite substante, planteaza soiuri hibride pentru a iesi cat mai devreme pe piata si pentru a supravietui.
Asa ca rosii bio(sau macar gustoase cum erau odata) e foarte foarte greu sa mai gasesti.
Cezar(Citează)