Lounge-uri de aeroport: Delta Sky Club în aeroportul Santiago de Chile (Arturo Benitez)

Nu sunt multe lucruri de făcut în aeroportul din Chile, dincolo de privit sute de sticle de vin de-al lor, așa că dacă aveți mult timp de petrecut acolo puteți încerca să intrați la un lounge.

Eu am fost la Delta Sky Club pentru că Delta face parte din alianța Skyteam, iar eu am card de fidelitate Flying Blue Gold, care permite accesul și la lounge-urile lor din lume. Nu cred că se poate intra și contra unei taxe în acest lounge. Îmi place că la intrare se găsește și sigla TAROM, deși cred că nici un avion n-a ajuns vreodată aici, iar cele din prezent nu cred că sunt autorizate să treacă oceanul.

Aeroportul are și alte lounge-uri. Cei cu card Priority Pass pot intra la Pacific Club, care pare mult mai mare din fotografii.

(Ipo, sari peste acest paragraf) De ce să intri la un lounge? Pentru că de obicei au fotolii confortabile (în unele chiar și paturi), mâncare și băutură la discreție, prize, wireless, televizoare, tot felul de separeuri sau mese unde să te relaxezi sau să lucrezi. Unele au și dușuri, altele console cu jocuri, reviste și ziare. Dacă puteți intra gratuit, foarte bine. Chiar și contra-cost poate fi o afacere bună deoarece, la o escală de mai multe ore, probabil ați plăti la fel de mult pentru mâncare și băutură în aeroport, dar nu în condiții la fel de bune.

Lounge-ul Delta se găsește în dreptul porții 17, de unde se coboară un nivel până la intrarea oficială. Programul este 10:00–23:15. Lounge-ul este micuț, o singură cameră de vreo 12 x 12 metri, cu scaune și canapele multe, care dau o impresie de înghesuială atunci când sunt mulți oameni înăuntru.

Majoritatea locurilor sunt despărțite de câte o măsuță, iar unele sunt dotate și cu prize. Nu există priveliște – sunt ferestre doar pe o parte, dar nu se vede mai nimic de acolo.

Stai și bei, ce să faci? Au un bar cu băuturi alcoolice, Jack Daniel’s, Finlandia, Tanqueray, Martini șamd, cu tot cu semn că, fiind un bar cu self-service, nu sunt admise în interiorul lounge-ului persoane de sub 21 de ani (probabil neînsoțite, desigur). Au și vinuri, dar o singură marcă, Montes alb și roșu, plus spumant brut.

Au și un automat de cafea, ceaiuri Lipton și Dilmah, plus frigidere cu băuturi. Am băut ceva numit Nordic Mist Ginger Ale și mi-a plăcut, mi-ar plăcea să găsesc și în România.

Mâncarea era pe stilul gustare. Eu am luat niște nachos cu sos și un microsandviș cu somon, dar mai aveau alune, salate și o supă de legume. Multe lounge-uri schimbă mâncarea disponibilă în funcție de ora zilei, așa că poate în alt moment apare și altceva.

În altă zonă am văzut și un PC și o imprimantă, pentru cei ce au ceva urgent de rezolvat pentru muncă, iar toaleta includea și un duș.

Trăgând linie, e un lounge micuț, destul de modest față de așteptările mele de la aeroportul unui oraș cu 7 milioane de locuitori într-una din cele mai dezvoltate țări din America de Sud.

Aeroportul în sine, apropo, este foarte ciudat. La sosire am stat aproape 30 de minute la coadă la verificarea pașaportului, când completezi un formular și ți se dă un bilet pe care n-ai voie să-l pierzi, că ți-l cer la ieșirea din țară și nu vrei să spui că nu-l mai ai. Apoi, după această așteptare și ridicarea bagajelor, urma o coadă de 200 de persoane la scanarea cu raze X a bagajelor, operațiune absolut inutilă. Pasagerii își puneau bagajele în aparat, cei de la control nici măcar nu se uitau cu atenție – nu mai verificau securitatea, ci doar dacă introduci ceva dubios în țară.

Norocul meu a fost că mai există o altă ieșire unde era o coadă mult mai mică, 20 de persoane. Mi-am pus acolo bagajul de cală, pe cel de cabină nici nu l-am mai trecut prin raze X și nu i-a păsat nimănui.

La plecare erau sute, poate mii de oameni la cozile de check-in. În weekend se călătorește spre Buenos Aires, iar mulți chilieni plecau în vacanțele de vară.

Și aici m-a ajutat cardul Flying Blue, m-am dus la linia de prioritate Skyteam, unde nu era nimeni. Am predat bagajul și am primit boarding pass-ul în vreo 3 minute.