Am fost la o cursă de Formula E

Erau 30 de grade afară. Mult, pentru februarie, dar totul se întâmpla în Santiago de Chile, iar în emisfera sudică este vară în timp ce la noi este iarnă.

A fost prima cursă din Santiago într-un calendar ce include și orașe precum Hong Kong, Paris, Berlin, Roma sau New York, plus două alte curse în America de Sud. Am fost acolo. N-am fost foarte impresionat.

Situația este următoare: Formula E este o întrecere spectaculoasă, de viitor. Mașinile arată foarte bine. Tehnologia motoarelor electrice este pe val. Piloții sunt cunoscuți și ei, cu nume precum Lucas di Grassi, Nelson Piquet Jr sau Nick Heidfeld. Circuitele sunt spectaculoase, fiind stradale printre obiective turistice cunoscute în întreaga lume. Echipele sunt cu nume mari precum Audi Sport, Andretti, Virgin Racing, Panasonic Jaguar. Sponsori sunt nume cunoscute din domenii apropiate acestei întreceri, precum Enel, ABB sau BMW i, și companii mari precum Qualcomm, DHL sau Michelin.

Încerc să zic că sunt mulți bani la mijloc și sportul are tot ce-i trebuie pentru a deveni a doua parte într-un tandem alături de Formula 1.

Formula E, care este transmisă și la noi de Eurosport, va fi în sezonul următor și mai populară, când se va introduce un nou șasiu. Acesta va avea o capacitate mai mare pentru baterii, ceea ce va elimina una dintre minusurile actuale ale curselor: la mijlocul lor, piloții parchează mașina în garaj și se urcă într-o a doua mașină, încărcată 100%, pentru a continua cursa. În Formula 1 se schimbă pneurile sau se alimentează (cel puțin în trecut) cu carburant; în Formula E încărcarea electrică ar fi prea lentă, așa că schimbă mașina cu una full.

Asta nu contează prea tare. Pentru privitor, e doar un moment palpitant în plus, pilotul sărind dintr-o mașină și intrând rapid în alta, dorindu-și să piardă cât mai puține secunde. Cursele sunt palpitante oricum.

Problema, în opinia mea, este că nu sunt palpitante pentru plătitorul de bilete, pentru cel ce le vede de la fața locului. Nu știu dacă ați mers vreodată cu o mașină electrică (eu am făcut-o), dar sunt complet silențioase. Mașinile de Formula E sunt și ele, deci, foarte silențioase.

Am stat la 5 metri de gardul circuitului și se auzea doar un piuu-piuu când treceau cu viteza maximă monoposturile de Formula E. Dacă vorbești cu cineva, nu e nevoie să ridici glasul când trec mașinile, zgomotul lor nu este deloc deranjant. Prin comparație, la Formula 1 toți spectatorii primesc dopuri de urechi, că altfel rămân fără timpane.

Apoi, circuitele stradale au mereu un dezavantaj. În timp ce pe circuitele profesioniste stai într-o tribună din care vezi vreo 2-3 curbe și deci o parte din circuit, în cele stradale vezi o mult mai mică bucată din acesta. Orașele au copaci, clădiri, garduri și alte obstacole naturale sau artificiale ce-ți limitează, ca spectator, câmpul vizual. Mașinile treceau suficient de repede încât nu apucam să văd numărul înscris pe ele și habar nu aveam ce se întâmplă în cursă.

După câteva tururi privite în acest mod, m-am dus la cel mai apropiat televizor și am privit cursa așa cum se transmite ea la TV, cu imagini din toate unghiurile, inclusiv de pe mașinile piloților, cu comentarii, cronometrări, analize, clasamente în timp real șamd, plus că am tras la măsea câte un pisco sour chilian, să meargă bine totul.

Cursa a fost bună. Echipa Techeetah a câștigat locurile 1 și 2, preluând și conducerea clasamentului până la cursa de pe 3 martie, din Uruguay. Vergne, pilotul lor, a trecut la conducerea clasamentului piloților, Sam Bird a ajuns pe 4. Sunt în continuare surprins că Lucas di Grassi, campion în sezonul anterior, încă nu are nici un punct după 4 curse în acest sezon, având ce-i drept și o doză mare de ghinion cu două DNF-uri consecutive.

Momentul culminant a fost când cei doi piloți Techeetah, aflați pe locurile 1 și 2, s-au atacat între ei timp de mai multe tururi, au trecut prin câteva aproape-accidente și la un moment dat s-au acroșat în cel mai ciudat mod posibil: botul mașinii 2 a intrat în spatele mașinii 1 și a rămas blocat acolo, mașina 1 remorcând-o câteva secunde pe mașina 2. Toată lumea a crezut că o cursă ideală pentru echipă se va sfârși în dezastru total, dar mașinile s-au separat fără “victime”. Piloții s-au cumințit un pic și au terminat pe locurile 1-2. Vedeți clipul de la final pentru întreaga fază.

Toate acestea s-au văzut mult mai bine la televizor, așa că să nu regretați că nu sunteți pe circuit. Are farmecul lui și acesta, dar camerele video surprind mai bine spectacolul.

Spectacolul urban arată aproape ca zonele auxiliare ale unui festival de muzică. Accesul a fost foarte simplu. M-a mirat lipsa unui control de securitate, dar probabil că în Chile, pe partea dinspre Pacific a Americii Latine, nu au aceleași griji ca noi legate de terorism. Odată intrat în interiorul zonei, găseai acolo diverse standuri de la sponsori sau magazine sau puncte ale echipelor, chiar dacă la unele nu era mare lucru de văzut (sponsorul principal al cursei, Antofagasta Minerals, este o companie extractoare de minereuri).

ENEL prezenta consumul de curent al întregii curse de Formula E, pe ore și etape, cu spike-urile ce apăreau când echipele încărcau mașinile, BMW avea mașini electrice expuse acolo șamd. O femeie frumoasă, probabil ceva vedetă la ei, era la unul dintre standuri și oamenii își făceau selfie-uri cu ea aproape în fiecare secundă. M-am simțit ciudat, în jurul meu era coadă la selfie-uri, eu nu aveam nici un interes și nu înțelegeam ce se întâmplă.

La un moment dat s-a deschis paddock-ul și am putut vizita boxele echipelor, între calificări și cursă. Echipele lucrau de zor la demontarea și reasamblarea mașinilor, schimbau componentele unora ce avuseseră incidente în calificări și ignorau complet vizitatorii care îi priveau și fotografiau de dincolo de linia permisă. Era ca la zoo. Echipa Venturi, apropo, este sponsorizată și de Ethereum.

Apoi a fost cursa, apoi aceasta s-a terminat și lumea a plecat acasă, ceea ce este mai dificil decât credeți într-un oraș cu o mare parte din bulevardele centrale blocate cu parapete și garduri și cordoane de securitate.

M-am jucat cu slow-motion-ul la cursa de #FormulaE #EnelFE #SantiagoEprix

A post shared by Radu Dumitru (@nwradu) on Feb 4, 2018 at 5:14am PST

Am călătorit în avion, o zi mai târziu, alături de un om de la echipa Techeetah care câteva ore doar s-a uitat pe grafice și log-uri ale cursei, probabil ale mașinilor lor, analizându-le comportamentul. Undeva în spate, vreo 15 angajați ai echipei DS Virgin Racing petreceau, mai în surdină că era zbor de noapte, în zona de bar a avionului, deși nu aveau la dispoziție decât Nestea.