►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Și Comisia Europeană crede că metroul spre Otopeni se face pe un traseu foarte prost ales
Scandalul Cambridge Analytics/Facebook arată cât de multe poate spune despre noi analiza de date »
19 Mar 2018 ·
GÂNDURI ·
Și dacă tot a fost astăzi ziua articolelor despre București și autoritățile ce-l conduc, să închei și cu RATB-ul.
Mulți s-au revoltat privind prețul autobuzelor pe care PMB vrea să le cumpere, comparându-l cu prețul mult mai mic al acelorași autobuze cumpărate de Malta, dar în practică acest lucru era cel mai greu de contestat. Nu știm exact ce s-a cerut prin caietul de sarcini și nu putem ști cât valorează cei 8 ani de mentenanță ceruți de PMB sau chiar și asigurările RCA solicitate furnizorului.
Acum, însă, au apărut contestațiile oficiale ale celorlalte două firme participante la licitație, Mercedes și Karsan Otomotiv, iar problemele ridicate de ei sunt clare, precise, ușor de înțeles. Dacă sunt adevărate, se dovedește că PMB urmează să achiziționeze autobuze care nu respectă cerințele și care în timp n-ar fi funcțional cum se dorea. Abia acum putem vorbi de reavoință și poate și corupție.
Iată punctele din contestație:
Asta cu service-ul este chiar mai amuzantă:
Autobuzele nici nu încap în service căci lățimea ușilor este mai mică decât cea a autobuzului. Lifturile de ridicare au o putere de doar 3 tone față de cele 11 tone ale unui autobuz. Autobuzele Otokar au motoare MAN, iar service-ul menționat ca reparator de turci nu este autorizat pentru reparații la MAN. (Digi24)
Cine urma să asigure service-ul și intermedierea vânzării în România? Parcă o firmă cu 3 angajați și legături cu Sebastian Ghiță, nu?
Sigur, ușile s-ar putea modifica, iar un alt punct de service în care să încapă autobuzele ar putea fi găsit, dar nu contează asta. Licitațiile au o procedură aproape matematică, respecți condițiile din caietul de sarcini la virgulă sau nu te califici.
Firea a declarat, prompt, că va verifica imediat aceste probleme că aceste contestații împiedică bucureștenii să beneficieze în cel mai scurt timp de un transport public modern. Da, e vina contestațiilor… Mi se pare un scandal superb prin românismul său.
« Și Comisia Europeană crede că metroul spre Otopeni se face pe un traseu foarte prost ales
Scandalul Cambridge Analytics/Facebook arată cât de multe poate spune despre noi analiza de date »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
17 comentarii
19/03/2018 la 3:09 PM
E incredibil cum pune duduia problema contestatiilor: impiedica bucurestenii sa beneficieze de transport public modern. demn de clasa a 3a.
GabrielG(Citează)
20/03/2018 la 4:44 PM
asta e ca Oana Zavoranu: “Pepe, sa iti fie rusine ca m-ai prins la f…t!”
Giovani(Citează)
19/03/2018 la 3:13 PM
Eu tot nu înțeleg de ce trebuiau neapărat și autobuze articulate, și de RCAul trebuie asigurat producător.
In general, e cam aiurea toată licitația.
Em(Citează)
19/03/2018 la 3:15 PM
Eu tot nu înțeleg de ce trebuiau neapărat și autobuze articulate, de ce RCAul trebuie asigurat producător, de ce nu sunt măcar o parte din autobuze electrice. Dar deh, suntem în București, să zicem mersi că de data asta au aer condiționat.
Em(Citează)
19/03/2018 la 3:18 PM
Hmm… Prima dată mi-a dat cu eroare că nu s-a postat commentul.
Em(Citează)
19/03/2018 la 4:10 PM
pentru ca sunt mai lungi si intra mai multi oameni in ele? Zic si io
animaloo(Citează)
19/03/2018 la 3:26 PM
Aveti grija ce scrieti p-aici ca duamna va da in judecata. Sa nu ziceti ca nu v-am zis.
Andrei(Citează)
19/03/2018 la 3:40 PM
Si toata treaba asta in timp ce avem fabrica de autobuze la Ciorogarla :
http://eurobusdiamond.com/
Nemtii sau turcii ( ca sa pastram linia firmelor participante la licitatii) ar fi facut caietul de sarcini ca sa favorizeze firmele locale – ca na, vb de locuri de munca, taxe platite in tara asta etc.
geretus(Citează)
19/03/2018 la 3:43 PM
capitalism, licitatie plm…acelasi cacat ca si cu fabrica de la brasov. de ce nu participa?
Robert(Citează)
19/03/2018 la 4:49 PM
Poate pentru că producem chestii atât de proaste încât și turcii sunt mai buni decât noi? Și poate pentru că nu poți da un contract de sute de milioane de euro unei firme care n-a avut cifră de afaceri atât în ultimii X ani?
Lăsând la o parte orice discuție despre corupție sau orice din sfera asta, unele criterii de eligibilitate sunt logice și bune dacă stai să te gândești puțin la ele…
Ciuby(Citează)
19/03/2018 la 5:32 PM
Unde face mercedes autobuzele ..credeti ca in Germania???? …sau in Turcia cumva?
Alin(Citează)
20/03/2018 la 8:29 AM
Incercati alte motive… Cum ar fi caiete de sarcini facute in asa fel in cat sa nu poate castiga daca esti o firma mai mica din Ro. Calitatea – incercati sa dati click pe link. Judecati pe urma.
Spaga n-ar fi fost la fel daca nu ar fi data de Otokar… sau poate chiar si Mercedes ( incercati sa vedeti dincolo de imaginea de nemti corecti). Plus ca probabilitatea ca DNA sa intre pe fir ar fi fost mai mare…
geretus(Citează)
19/03/2018 la 5:02 PM
Pare o licitatie surprinzator de corecta, avand in vedere ca nu scria in caietul de sarcini ca autobuzele trebuie sa aiba 18.12123423286 metri lungime, fix pe dimensiunile unui singur producator.
ipo(Citează)
19/03/2018 la 5:23 PM
Podea cu trepte, service in afara localitatii, deci rovigneta x400xcati ani. Rovig la un autobuz nu e 130lei, plus motorina, oameni platiti s-o frece…etc
Ionut(Citează)
19/03/2018 la 10:11 PM
A invatat si un cuvant nou, probabil l-a cautat in dictionar, delatiune.
Gaelex(Citează)
20/03/2018 la 8:28 AM
Dar poate e mai eficient cu autobuze mai mici și mai dese. Iar astea lungi au loc pe străzile noastre înghesuite și pe care se parchează pe 3 rânduri?
Em(Citează)
20/03/2018 la 9:59 AM
mai multe motoare, soferi, roti etc nu-i chiar asa.
add(Citează)