►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știri despre tehnologie – 13 martie 2018
Cum am zburat la clasa Business cu Qatar Airways până în Chiang Mai și înapoi »
Formula 1 a anunțat lansarea unui serviciu oficial de streaming, cu plată, care în teorie sună foarte bine, dar în practică momentan nu va fi disponibil și în România. Chiar nu înțeleg de ce, în lumea digitală, se lansează servicii doar în câteva țări.
Mă gândesc dacă nu cumva compania care a cumpărat oficial drepturile de Formula 1 pentru România are ceva de zis în acest sens și se opune introducerii serviciului, în timp ce în țări mai mari nu se acceptă un astfel de monopol. O știre recentă spune că nici o televiziune nu a luat încă drepturile pentru sezonul 2018 de la compania deținătoare, deși România este prezentă în top 20 al audiențelor per țară. Cu atât mai regretabil că serviciul oficial de streaming nu va fi disponibil și la noi.
Serviciul se numește F1 TV și va costa 8-12 dolari pe lună, probabil în funcție de piață, cu în jur de 100 de dolari pentru un abonament anual. Scump. Va fi lansat prin aprilie în Germania, Franța, SUA, Mexic, Belgia, Austria, Ungaria și “much of Latin America”.
F1 TV vine cu un avantaj mare pentru fani: privitorul va putea alege, pe lângă transmisiunea oficială comentată în mai multe limbi, să privească în orice moment dorește peste 20 de camere ce vor transmite live, inclusiv de pe monoposturi. Dacă Ricciardo este pilotul tău preferat, vei putea privi toată cursa din perspectiva acestuia.
Transmisiunea va include conferința de presă și interviuri individuale după cursă, plus live streaming pentru alte curse de Formula 2 și GP3. Chiar și așa prețul mi se pare mare. Probabil că străinii plătesc tot vreo 10 dolari/lună pentru abonamentul la canale TV per-pay de sport ce cumpără drepturile de transmisie pentru competiții foarte interesante, dar în acei bani probabil că primești și campionate de fotbal și alte sporturi, nu doar Formula 1
Vine și cu dezavantaje ce vor fi remediate probabil ulterior: inițial streamingul va fi disponibil doar în browsere, urmând ca aplicații de mobil să fie introduse abia ulterior împreună cu aplicații de smart TV-uri. Chestia asta scade din start sex-appeal-ul ofertei, că mulți și-ar dori să vadă transmisiunea de pe un telefon mobil sau să folosească unul ca ecran secundar, dacă tot sunt disponibile atâtea camere video.
Mi-a plăcut calculul lor: dacă 1 milion de oameni se abonează, înseamnă 100 de milioane de dolari pe an venituri suplimentare doar din deschiderea unui nou tip de canal de transmisiune. Să vedem cum evoluează, eu m-aș abona dacă ar fi oleacă mai ieftin.
Formula 1 are prima cursă pe 25 martie, în Australia, și în acest an se vor introduce dispozitivele de protecție Halo în jurul cockpit-ului.
« Știri despre tehnologie – 13 martie 2018
Cum am zburat la clasa Business cu Qatar Airways până în Chiang Mai și înapoi »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
22 comentarii
13/03/2018 la 11:35 AM
Serviciul va fi disponibil si in Romania. Vezi imaginea atasata in articolul de aici: http://www.automarket.ro/formula1/cursele-de-formula-1-transmise-n-direct-pe-internet-inclusiv-n-romnia-serviciul-va-costa-minim-30-de-lei-pe-lun-83073.html
Daniel Popescu(Citează)
13/03/2018 la 2:20 PM
Da, dar când?
nwradu(Citează)
13/03/2018 la 5:52 PM
Toate tarile alea din lista, inclusiv Romania, fac parte din primul val. Nu este clar cand se lanseaza serviciul, Liberty Media spera sa fie gata pana la prima cursa, daca nu undeva prin aprilie. Cert este ca, atunci cand se lanseaza, va fi disponibil si in Romania.
In restul tarilor nu va fi disponibil pentru ca televiziunile din tarile respective au si drepturile pentru online. Treptat, dupa expirarea actualelor contracte, Liberty Media va vinde drepturile doar pentru TV si le va pastra pe cele online pentru propriul serviciu.
Daniel Popescu(Citează)
13/03/2018 la 5:55 PM
La noi, in Romania, nicio televiziune nu a cumparat inca drepturile TV pentru 2018, asa ca implicit nimeni nu are drepturile pentru online.
Daniel Popescu(Citează)
13/03/2018 la 12:25 PM
Merita pretul daca esti pasionat. Plus ca scapi de comentariile odioase de la televiziunile romanesti.
alexduduman(Citează)
13/03/2018 la 2:20 PM
Eu nici nu am nevoie de ele, înțeleg ce se întâmplă doar privind imaginile.
nwradu(Citează)
13/03/2018 la 6:39 PM
@nwradu: da, clar. Și fără live timing, chiar tot înțelegi…
Revenind la serviciul F1TV, mi se pare că e deja tîrziu și ei nu au făcut nimic altceva decît să anunțe că vor face. Iar noi în România o să recurgem iar la diverse trucuri ca să putem vedea cursele cu noile fierătanii peste cockpit. Sau îndurăm reclame la RTL.
Emil C(Citează)
13/03/2018 la 12:32 PM
Ti se pare mult sa dai 30 lei pe luna pentru a vedea toate cursele cu comentarii de calitate plus onboarduri live care pot fi urmarite mai multe simultan? Free practice + calificari +cursa + conferintele de presa. SI f2 si gp3 si Porsche Supercup. Daca intradevar asta va fi pretul si daca se vor ridica la nivelul asteptarilor este chilipir.
Mihai(Citează)
16/03/2018 la 7:21 PM
E destul de scump față de alte servicii de streaming sau față de pachetele premium de canale tv sport, care transmit multe competiții. Mie îmi place Formula 1 și aș da, dar pentru un sport cu probleme de audiență mi se pare scump.
nwradu(Citează)
13/03/2018 la 1:02 PM
Nu m-am mai uitat la F1 din epoca TVR – Miki Alexandrescu.
Si nu din cauza lu’ nea Miki, el era chiar distractiv. Pur si simplu a devenit plictisitor “sportul” pt mine.
Poate ar fi un moment bun sa ma reapuc, daca se adevereste ca va fi disponibil si la noi serviciul. Sper sa aiba si ei macar o cursa trial, n-as vrea sa dau bani din prima sa aflu daca imi place sau daca macar functioneaza bine.
Sorin(Citează)
13/03/2018 la 1:49 PM
Si MotoGP are un serviciu de streaming asemanator si cam tot la acelasi pret.
Intr-adevar diferenta dintre comentariul in romana si cel in engleza este imens, daca esti pasionat asta ar fi un motiv foarte bun sa achizitionezi serviciul.
Cristi(Citează)
13/03/2018 la 1:57 PM
Eu unul nu am TV, sunt abonat la internet la rds si cum pe canalele lor se pare ca nu mai dau f1 e o varianta ok. Nu este un pret asa mare. Faceti o comparatie cu serviciile pay per view din SUA sau din UK( de ex premier league la sky). Totusi pana sa ma abonez astept sa vad daca digi are ceva de anuntat.
bobo(Citează)
13/03/2018 la 2:05 PM
Sunt scumpe intr-adevar, dar 1 la mana vezi Permier League si nu Liga 1. 2 la mana transmit pana la rezolutie 4k UHD. La noi cine face asta ?
GabrielG(Citează)
13/03/2018 la 3:06 PM
Sunt în general 2 motive pentru care ţările ca România nu-s băgate în seamă la fazele de genul:
1. Nu se deschid în ţările sărace pentru că serverele şi banda necesare nu merită investiţia pentru o piaţă aşa mică şi săracă (potenţial de reclame mic).
2. Drepturile pot fi deja vândute pentru ceva trust/televiziune locală care au avut avocaţi deştepţi şi au inclus şi streamingul în contract când au cumpărat drepturile pentru evenimentul respectiv sau ce-o fi.
manu144x(Citează)
13/03/2018 la 3:53 PM
Formula 1 de vreo 7-8 ani si-a pierdut farmecul. A devenit o afacere si mai putin o competitie sportiva.
Instafit Daddy(Citează)
13/03/2018 la 4:16 PM
Salve. Mie imi apare ca pe an costa 126.85 roni. Am si foto dar nu stiu un sa o urc. :)
ddg(Citează)
13/03/2018 la 11:55 PM
Unde ai găsit prețul ăsta?
Eu nu găsesc nicăieri un preț oficial, nici măcar un site oficial.
Emil C(Citează)
13/03/2018 la 8:02 PM
Imi plac filmarile de pe masina, dar acum cu halo nu stiu ce o sa putem vedea.
As da maxim 5 euro.
Pun pariu pe costul serviciului pr un an ca halo o sa genereze cateva accidente anul asta.
Ionutb(Citează)
13/03/2018 la 10:31 PM
La 127 roni pe an este mai puțin de 5 euro pe lună…
ddg(Citează)
14/03/2018 la 5:35 AM
Nu prea ma uit la F1, nu ma pasioneaza, ce mai vad cu tata cand se uita el.
Dar ca fost jucator de AUTO Gpega.exe pot intelege interesul sa vezi cursa in 2 ferestre, una din cockpit si una de deasupra plutonului fruntas. Unghiurile si focusul transmisiilor de la TV sunt enervante uneori, cam des de fapt.
Si sa vezi inregistrarile daca nu poti sa prinzi cursa pentru ca e de partea cealalta a lumii e util.
Gaelex(Citează)
16/03/2018 la 7:22 PM
Ăla făcut de Accolade pe vremuri, cu culori mov? L-am jucat și eu, era mișto de tot pe vremea aceea.
nwradu(Citează)
14/03/2018 la 11:56 AM
Sunt faine serviciile astea de streaming, dar daca se aduna cateva, devine ne-neglijabil costul. Netflix, Prime Video, Zonga, Xbox Live Gold, EA Access, Game Pass… Eu ma consolez ca aia ar fi o parte din banii de tigari, daca as fuma.
Sol(Citează)