Cum a fost vizita în Santiago de Chile

Articolul acesta a fost publicat inițial pe 8 martie 2018, dar poate aveți chef și astăzi de o lectură de vacanță.

Chile este printre cele mai dezvoltate țări din America Latină și asta se cunoaște privindu-le capitala, Santiago de Chile, unde pentru vreo două zile am profitat de fiecare oră liberă pentru a vizita cât mai mult din oraș.

Santiago, culmea, n-a avut aerul sud-american pe care-l așteptam, orașul fiind o îmbinare de, zic eu, Madrid, Sevilla și Barcelona (și o populație cât toate la un loc). M-am simțit ca-n Europa, de foarte multe ori, clădirile lor istorice având arhitectura tipic spaniolă a orașelor europene amintite, iar oamenii au trăsături europene, nu ca alte țări vecine de-ale lor.

Diferența se vede, însă, când ridici ochii și vezi munții (și atunci când vezi câte o lama pe stradă, că eu am găsit una la un fel de bălci/bazar pentru turiști, iar în Europa nu avem așa ceva). Santiago este înconjurat de munți aproape în toate părțile și nu vorbesc de orice munți, ci de Anzi, cu o înălțime medie de 5000 de metri. La aterizare se trece destul de aproape de vârful Aconcagua (stați pe partea dreaptă a avionului) și credeți-mă că e un sentiment uimitor să vezi, pe ecranul avionului, că te afli la 7.000 de metri altitudine și totuși sunt masive muntoase în jurul tău, avionul plutind încet printre ele.

Munții se văd bine și din oraș. Dacă vreți să-i vedeți și mai bine, urcați-va în Sky Costanera, cum se numește platforma de vizitare aflată la 300 de metri înălțime, la penultimul etaj al turnului Costanera din Santiago, care este cea mai înaltă clădire din America de Sud. Deși în Chile au loc cutremure puternice, uneori de peste 8 grade, chilienii au avut curaj să construiască o astfel de clădire și puteți vedea foarte bine orașul de sus de acolo.

Urcarea costă 15.000 de pesos, adică 20 de euro, și oferă priveliște 360 de grade prin ferestrele de sticlă. Dacă vă alegeți bine ora, puteți vedea apusul de acolo. Costanera se află într-o zonă numită Sanhattan, adică un fel de Manhattan al Santiago-ului, alături de alte clădiri de sticlă și un mall uriaș.

Mi-am adus aminte, privind munții, de un roman citit când eram mic, ceva de aventuri de capă și spadă în vremea conquistadorilor, doi frați care merg în America de Sud pe urmele tatălui lor, comori ascunse, femei de salvat, dragoste, dueluri, cărări ascunse prin munți, ambuscade de-ale băștinașilor. Nu credeam că voi vedea cu ochii mei cândva Anzii Cordilieri, par în partea opusă a globului față de noi.

Centrul vechi al orașului este în altă zonă, în Plaza de Armas. Acolo, în jurul unei piețe ce mi-a adus aminte din nou de Spania, se află diverse clădiri vechi, inclusiv catedrala orașului. Eu am vizitat Muzeul de Artă Precolumbiană, tot acolo, ca să văd cu ochii mei statuete și obiecte rămase în principal de la maiași și azteci. Îl vedeți într-o oră, nu e mare, dar merită și el timpul vostru.

Tot prin zonă se află și palatul prezidențial, numit Palacio de la Moneda încă din vremurile când acolo se țineau banii. Poate fi vizitat și acesta, după ceva controale de securitate, și am văzut câteva săli unde se întâmplă lucruri oficiale atunci când e cazul. În partea opusă se află piața centrală, unde înțeleg că se vând toate felurile de pești, fructe de mare, legume și fructe din zona aia a lumii; n-am văzut-o, se închide la ora 17.

Un alt traseu frumos prin oraș se poate face în jurul dealului San Cristobal. Am urcat acolo cu o telegondolă, ca să scurtez timpul, dar puteți merge și la pas, întreg dealul fiind un parc de amploare. Sus de tot se găsește o statuie mare a Fecioarei Maria, sud-americanii având o pasiune pentru statui uriașe ce privesc de sus orașul. Am coborât de acolo cu un funicular, în partea cealaltă a dealului, spre La Chascona, una dintre casele lui Pablo Neruda, marele poet al națiunii. Nu vă așteptați la un palat, e o căsuță mică.

Prin centru au o zonă mare pietonală care mi s-a părut că seamănă perfect cu Rambla din Barcelona. Tot om lângă om (era vară, sezon turistic), cântăreți, terase, plus sute de oameni ce întind câte un cearșaf și vând toate chinezăriile posibile.

Mai sunt destule de văzut prin oraș. Au parcuri, muzee, mici palate, câte un turn de sticlă între ele, câte un bulevard aglomerat care desparte zonele. Oamenii mi s-au părut foarte prietenoși și liniștiți, e genul de oraș în care toți își văd de treaba lor. De mai multe ori câte un chilian m-a ajutat cu traducerea atunci când nu reușeam să mă înțeleg cu cineva în englezo-spaniola încercată de mine. M-am simțit în siguranță peste tot.

Au și localuri foarte bine, vă dă TripAdvisor destule recomandări bune în funcție de ce căutați. Eu am fost la o cafenea numită Green Coffee Roasters, unde cafeaua a fost bună, iar un sufleu de ciocolată cu înghețată deasupra a fost și mai bun.

Principalele două delicatese ale zonei, cel puțin pentru mine, sunt vinul și carnea de vită. Au vită foarte bună în Chile, nu trebuie să importe din cea argentiniană. Am fost la un steakhouse recomandat de un chilian, Ox, si am mâncat un rib-eye uriaș și bun la gust cu echivalentul a 80 de lei. O friptură de aceeași calitate ar fi costat la noi cam 150 de lei, poate și mai mult.

Vinurile sunt excelente. Chiar și cele accesibile au de multe ori peste 90 de puncte din 100, iar vinul roșu din soiul Carmenere este foarte bun. Au terenul și dealurile potrivite pentru așa ceva în Chile, beți vin roșu până nu mai puteți dacă ajungeți acolo. Au și vin alb bun, dar nu atât de remarcabil încât să-l alegeți în locul celui roșu.

O băutură mai tare este pisco sour, făcută din lichior de struguri și suc de limete. Aici e discuție lungă, există rețeta peruană și cea chiliană, dar ambele sunt foarte bune la gust și am băut de câte ori am avut ocazia. Au și diverse berării artizanale.

Au metrou bine dezvoltat în oraș, dar trebuie întâi să cumpărați un card contactless de tip portofel electronic. Tarifele sunt în funcție de intervalul orar, mai mari la orele de vârf, desigur. Aș zice însă că zonele foarte interesante pot fi făcute la picior, dacă nu sunteți mironosițe, dar puteți folosi și metroul și Uber. Au și benzi de biciclete, trafic civilizat, multe cartiere liniștite cu străzi pitorești chiar și spre centrul orașului.

Prețuri: unele lucruri sunt scumpe, altele ieftine, pe total Santiago este o destinație medie din acest punct de vedere. Am dat 35 de euro pe un taxi oficial de la aeroport până în oraș (cam 25 km, dar se fac foarte rapid pentru că au tuneluri pe sub oraș), dar o călătorie cu metroul costă aproximativ 1 euro, iar telegondola și funicularul au fost în total vreo 4 euro. O sticlă de vin bun, la supermarket, este între 13 si 20 de euro, un pahar de vin foarte bun la restaurant cam 7 euro. În alt local, stilul de restaurant de cartier, dar cu review-uri bune, cam orice porție de carne și garnitură costa până în 10 euro, iar o bere la halbă cam 2-3 euro. Am dat 5 euro pe trei cupe de înghețată la un loc lăudat (avem înghețată mult mai bună aici, în București) într-un mall.

Am plătit cam peste tot cu cardul, inclusiv bacșișul. Acesta a fost peste tot adăugat automat pe bon, +10%, dar ospătarul te întreabă dacă ești de acord sau nu cu el. La un hipermarket a fost ciudat, au la fiecare casă oameni care-ți ambalează în pungi cumpărăturile și se așteaptă la bacșiș pentru asta (gen 0,5 euro). Cum nu aveam pesos chilieni în buzunar, m-am dus la o casă automată și i-am evitat complet.

Acesta este Santiago, un oraș modern. Se ajunge acolo cu curse directe din Paris și Madrid. Dacă alegeți Chile ca o destinație pentru o vacanță mai lungă, vedeți că țara are o lungime de mai mult de 4000 de kilometri (și e lată de maxim 300 km, dar asta e altă treabă) și deci are multe de oferit de-a lungul atâtor paralele și cu oceanul de-o parte și munții Anzi de altă parte. Puteți merge în Valparaiso, port la Pacific, și în stațiunile de pe această costă. În munți au stațiuni de schi, în nord au ruine incașe în San Pedro de Atacama, plus deșertul omonim.

Vârful Aconcagua se află de fapt în Argentina, la mică distanță de granița cu Chile, dar și chilienii au vârfuri cu doar 30-40 de metri mai joase decât acesta, o nimica toată când vorbim de înălțimi de peste 6.800 de metri. În sud au teritorii în Patagonia, la ghețari și pinguini, inclusiv orașul Punta Arenas fiind al lor și cred că puteți merge pe urmele lui Pierre Vaillant până la strâmtoarea Magellan. Dacă aveți timp, în largul Pacificului se află Insula Paștelui și celebrele ei statui, insulă ce aparține de asemenea statului Chile.