Spionajul este o tradiție bine păstrată la noi

Ce vedeți mai jos este un cablu USB care ascunde, în conector, un modem GSM. Introduci acolo o cartelă SIM și cablul acela devine aproape un telefon.

Mai exact, devine un dispozitiv de spionaj. Include un microfon și, odată accesat de la distanță de cine știe numărul său, poți asculta ce se vorbește în încăperea în care este plasat. Poate suna singur la un număr predefinit atunci când microfonul detectează sunete în jurul sau. Mai mult, poate transmite și poziția aproximativă, stabilită din turnurile de comunicație la care este conectat, cu o acuratețe de zeci sau sute de metri.

Evident, trebuie să fie înfipt într-un port USB pentru a fi alimentat, dar “victima” nu-și dă seama că este spionată, cablul funcționând și ca un cablu USB normal, desigur. Producătorii spun că este gândit pentru a fi lăsat în mașină, ca o metodă antifurt, dar cred că vă închipuiți că aplicațiile pot fi mult mai numeroase.

Sună SF? Nu este, poate fi cumpărat și de la eMAG.

Mai știți când ministrul de interne Carmen Dan a declarat că a găsit un microfon într-o priză? Wow, ce SF! De fapt nu, și aia poate fi cumpărată de la eMAG. E o întreagă categorie “dispozitive spionaj”, deși din experiența mea cu astfel de jucării nu sunt foarte fiabile sau performante.

Ca o paranteză, dacă aș ocupa un post atât de important și aș găsi un microfon în casă, n-aș declara asta la televizor, ci m-aș adresa SRI-ului, că cineva spionează un ministru al României. Poate e partidul de opoziție, poate sunt rușii, dar întâi te adresezi autorităților ca să ancheteze cât de mult se poate subiectul, nu o zici public.

Într-o vreme, la muncă, un coleg tot modifica genți, integrând în ele reportofoane. Genți de fițe, niște serviete Mihai Albu și alte branduri ce costau mult, probabil urmând a fi folosite de diverși șefi pentru a înregistra întâlniri. Reportofonul era ascuns în mâner, microfonul într-o găurică în piele, microcontacte de sub piele declanșau înregistrarea. Altcineva le cosea la loc, să arate ca noi.

E bună metoda. Ani mai târziu, când te ia DIICOT-ul la întrebări, ai ce informații să dai la schimb despre alții.

Alt an, unul în care am discutat cu mulți polițiști de la rutieră. Majoritatea aveau pix cu microfon, poate și cameră, pentru a-și păzi propria piele. Înregistrau ei toate discuțiile cu conducătorii auto trași pe dreapta, ca apoi să aibă dovezi dacă se plângeau unii de ceva. Aveau și o mulțime de discuții înregistrate cu tot felul de oficiali care se credeau deasupra legii (și de multe ori erau).

Chestia asta cu poliția nu-i de fapt o idee rea. Ați văzut că la străini poartă camere video corporale tocmai pentru a avea înregistrări în caz că sunt acuzați de abuzuri.

Ce vreau să zic, însă, este că spionajul de toate felurile are o tradiție lungă în România și n-a dispărut la Revoluție, n-a dispărut deloc.