►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Dacă aveți pisici, luați-le un balon umplut cu heliu și cu un șnur lung agățat de acesta ca să vedeți cum reacționează.
Am primit eu recent unul, de la Huawei, alături de niște inimioare de lipit pe telefonul iubitei, că e sezonul (eu i-am lipit în secret una de haină). Figura curierului care transporta o cutie roșie cu un balon mare, la fel de roșu, plutind deasupra ei, a fost neprețuită.
Reacția pisicilor, însă, a fost și mai interesantă.
Dobby, motanul portocaliu, a început să sară după șnurul ce atârna de balon. L-a tras în jos, s-a luptat cu el, l-a plimbat de colo-colo trăgând de șnur, a încercat să-l muște. S-a jucat până a leșinat de oboseală, apoi a dormit cu balonul plutind deasupra sa ca un satelit geostaționar, iar când s-a trezit s-a mai jucat o tură.
Cookie, în schimb, a văzut balonul și s-a speriat ca de diavol. L-a văzut mișcându-se ușor pe tavan și dus a fost, fugind imediat din acea cameră. Vreo 2-3 ore mai târziu, când Dobby dormea epuizat, m-am gândit eu că parcă aveam două pisici și nu l-am văzut de mult timp pe Cookie prin casă. L-am găsit ascuns sub pat, în locul său unde se simte în siguranță, și n-a vrut să iasă oricât l-am strigat.
Vreo alte două ore mai târziu a ieșit ca un ninja, parcurgând repede casa până la mâncare. A băgat boabe în burtă, apoi s-a dus înapoi sub pat. A trecut cu teamă prin dreptul camerei cu balonul în ea, l-a văzut și a continuat drumul pe burtă, de parcă s-ar fi târât sub foc inamic. Probabil va sta sub pat până când va dispărea balonul și încă vreo 6 ore până se prinde că s-a întâmplat acest lucru.
Culmea, de obicei Cookie este cel curajos, primul care apare la ușa când sună cineva și prietenos cu toată lumea. Cu alte ocazii a trebuit să-l dăm la o parte din dreptul casetei cu țevi când instalatorii tăiau și bocăneau acolo sau din calea altor oameni când lucrau ceva prin casă. Acum se teme de un balon pe care l-ar putea sparge cu cel mai mic gest al ghearelor.
Tot el este și primul care se joacă mai mult cu diverse obiecte. Îi luăm din când în când niște păpuși mici, de pluș, și joacă fotbal cu ele și le poartă în dinți pe aici, de uneori te trezești dimineața cu vreo 5-6 lângă pat, aduse de Cookie în timpul nopții probabil ca mulțumire pentru că-i dăm boabe și apă și-i curățăm litiera.
O altă jucărie interesantă este genul acesta de păpușă impregnată cu iarba pisicii (sau aici), un fel de marijuană pentru mâțe. La Cookie nu au efect, în schimb Dobby sare pe ele și se joacă și apoi salivează în mod ciudat pe ele și le ține strâns sub el, de zici că-i un drogat și și-a primit doza.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
14 comentarii
21/02/2018 la 9:02 AM
Unele pisici asociaza firele, cablurile, sireturile cu serpii presupun eu si de asta se sperie de ele.
Mr. Bilbo al meu le lua la bataie cand trageam prin casa un siret, o sfoara, la un moment dat atarnasem o funie de tavan si o lua la intrebari cand isi aducea aminte de ea.
Mr. Gimli in schimb s-a speriat teribil cand am tras de cablul de alimentare de la laptop, n-am facut prea multe experiente pe el.
Gaelex(Citează)
21/02/2018 la 9:46 AM
Noi i-am luat copilului de cateva ori baloane cu heliu, iar pisicile n-au fost niciodata impresionate de el.
Malin(Citează)
21/02/2018 la 10:33 AM
pe a mea nu o conving cu jucariile cu arc iar acum analizez achizitionarea unui hexbug. jucaria cu iarba matei e atacata zilnic.
Robert(Citează)
21/02/2018 la 11:43 AM
Profit de ocazie să spun că am câteva pe stoc (varianta nano). Click pe nume.
Acum câteva zile am desfăcut unul și l-am dat mâțelor să se joace. Dacă pe gândacii adevărați îi ‘atacă’ pe ăsta mai mult în urmăresc încontinuu fascinate. Dacă se blochează undeva mai dau cu laba în el. E o modalitate bună să scapi de ele când vor atenție/joacă și nu ai timp să le acorzi.
Big T(Citează)
21/02/2018 la 3:23 PM
multam! te contactez curand
Robert(Citează)
21/02/2018 la 10:49 AM
Nu e nevoie de balon, e suficient un fir atarnat si 99% din pisici se vor juca cu el.
Mai tineti minte cum incepe Amintiri din copilarie de Creanga?
“…stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei…”
Aia e.
Robo(Citează)
21/02/2018 la 12:11 PM
teorie…cand ai o sacosa plina cu jucarii de mata nu mai e chiar asa :))
Robert(Citează)
21/02/2018 la 11:50 AM
De BF cand am fost sa-mi ridic comanda am cerut unul din baloanele cu heliu de la PCgarage. Nu aveam decat o pisica atunci si ea nu a fost impresionata. A fost chiar un pic speriata la inceput, nu cat sa se bage sub pat, dar cat sa fuga cand ma duceam cu balonul spre ea. Sora-sa asta mica s-ar juca cu orice, deci cred ca ar fi incantata.
Irina(Citează)
21/02/2018 la 12:00 PM
Radu, cred ca poti sa treci la next level si sa faci un copil :P E mai interesant decat cu pisicile :)
Jean(Citează)
21/02/2018 la 12:06 PM
yup, e gata de liga superioara.
mac gregor(Citează)
21/02/2018 la 1:31 PM
Noroc cu voi, ca el nu s-a gandit la asta
C(Citează)
21/02/2018 la 1:27 PM
Titlul si poza principala m-au facut sa cred ca le-ai dat heliu la pisici …
gabi(Citează)
21/02/2018 la 5:47 PM
Stiu ca nu e treaba mea, dar nu ar fi mai bine sa înlocuiești pisicile cu un copil? Sau nu neaparat sa le inlocuiesti, pot rămâne si ele dar un copil este o adevărată binecuvântare plus ca nu mai ai 20 de ani. Ce zici?
Bogdan(Citează)
22/02/2018 la 4:03 PM
Stii ca esti roman, atunci cand f#ti omul la cap cu afirmatii de genul: “a venit vremea sa te insori” “a venit vremea sa faci un copil”
Unde plm sunt trecute normele astea de “a venit vremea”?
Cred ca numai spiritul balcanic influenteaza actiunea conationalilor de a freca la cap cu intrebari de acest gen… Dudes get a life si lasati naibii panditul vecinilor pe dupa perdele.
Lauriano(Citează)