►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Competiția de proiecte cu impact social Chivas Venture, pe care cred că este al treilea an când o urmăresc, a ales câștigătorul etapei pe România.
Spre surprinderea mea (cel puțin), câștigător este proiectul Taraba Virtuală, o aplicație ce leagă mici fermieri locali de potențialii clienți interesați de produsele lor.
Sunt că sunt surprins pentru că Taraba se lupta cu 4 alte proiecte din acestea grandioase, precum exoschelete motorizate pentru persoane cu probleme de deplasare, sisteme de monitorizare a inimii șamd.
Nu că Taraba Virtuală n-ar fi utilă sau n-ar avea impact social, dar pur și simplu nu pare o idee atât de SF precum am văzut în semifinală. Chiar și acolo, însă, Taraba Virtuală s-a prezentat foarte bine (dovadă că a fost aleasă în ultimii 5 și acum a câștigat concursul), Roxana Bitoleanu, cea care a prezentat-o, făcând o demonstrație rapidă și eficientă, prezentând un produs funcțional și care mai are nevoie doar de finisaje și, desigur, popularizare.
Ideea este următoarea: mici fermieri sau producători se înscriu în componenta pentru vânzători a sistemului. Să zicem că unii vând pui de curte, alții suc de caise, alții roșii crescute natural. Cei interesați de astfel de produse (și la noi sunt mulți, că sunt pline forumurile de discuții despre furnizori particulari de legume, fructe și carne crescută natural) intră în aplicație, văd ce anume este disponibil în zona lor și la ce preț, dau o comandă și, tot prin intermediul aplicației, stabilesc punctul de întâlnire cu respectivul vânzător.
Totul se desfășoară local. Cineva din București nu vrea să vadă vânzătorii din Brașov, ci din satele din jurul capitalei. Cineva din Brașov le va vedea pe cele din jurul său. E genul de aplicație care ar prinde bine nu doar în România, ci probabil în multe alte țări unde există grija pentru alimentație și tendința de a cumpăra de la fermieri, nu de la intermediari sau de la un mare hipermarket.
Ce urmează pentru ei? Acum că sunt oficial reprezentanții României la finala internațională, unde premiile totale însumează un milion de dolari, va urma prezența la un accelerator de proiecte, cândva în martie, la Oxford, Marea Britanie, apoi pitch-ul final la competiția The Next Web de la Amsterdam, în perioada 21-24 mai 2018. Va exista și o perioadă de vot public, o parte din bani împărțindu-se proporțional cu vocea votanților.
sursa featured image: Cecilia Par pe Unsplash
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
5 comentarii
31/01/2018 la 11:18 AM
Tare, am fost coleg cu Roxana la fostul job, sper sa obtina o finantare pe masura.
Mihai(Citează)
31/01/2018 la 11:32 AM
Probabil voi scrie un articol și când începe perioada de votare, că poate o mai votează și cititorii de aici.
Ce firmă era? Că mie îmi pare cunoscută după nume, dar nu știu de unde.
nwradu(Citează)
31/01/2018 la 12:36 PM
Interesanta ideea. Good luck :)
Andrei(Citează)
31/01/2018 la 1:15 PM
Lucram pentru Intel.
Mihai(Citează)
31/01/2018 la 5:20 PM
Conceptul de taraba virtuala merge destul de bine in Vest. Un exemplu ar fi thefoodassembly.com/en – o afacere franceza care s-a extins si in alte tari
Ali(Citează)